De ce m-aș haiduci? Câteva motive de haiducie Mă roade de vreo câțiva ani un dor nebun de haiducie. Asta dintr-o lehamite născută din sila față de un sistem social defect. Cred că aș avea o satisfacție fără margini când le-aș zări mutrele speriate ale ciocoilor de toate culorile politice. Așa cum au făcut-o haiducii...
INCOMPETENȚA LA RANG DE ARTĂ… Tocmai a început noul an, lumea s-a destins după sărbătorile de iarnă și s-a ghiftuit cu bunătățile Crăciunului și a Anului Nou, iar acum, este mai mult sau mai puțin în stare să suporte noi „spectacole” ale scenei politice românești… dâmbovițene. Astfel, subiectul „reformarea statului”...
Pe la sfârșitul anilor 80, tata a cumpărat un televizor cu tranzistori. Ne-am hotărât ca televizorul vechi, cu lămpi, să-l ducem la țară, la bunica. Bunica era foarte bătrână și nu prea plecase din bătătură, până la cei 90 de ani ai ei. Am făcut după cum am hotărât, apoi am montat o antenă pe casă, și în cele din urmă...
Actualmente valabil
Întocmit de Î.P.S. Nicolae, Mitropolit al Ardealului
Votat de Sfântul Sinod în ședința de la 11 martie 1937
Ce este Francmasoneria? „Francmasoneria este o societate secretă1, răspândită azi în lumea întreagă, pretinzând a avea un scop filosofic și umanitarist”. Nu vom începe prin a da o definiție...
1. Ritmul vremii și interesul pentru filosofia religiei Faptul că și anul trecut și anul acesta am anunțat Prelegeri de filosofie a religiei nu este în legătură cu altceva decât cu o preocupare a mea constantă care nu este, cum aș zice, un reflex al structurii actuale a vremii sau al sufletului epocii noastre...
„Să prăznuim Nașterea Domnului nu cum este obiceiul în adunările norodului, ci precum place lui Dumnezeu! Nu lumește, precum vrea stăpînitorul lumii acesteia, ci mai presus de lume, duhovnicește! Nu cu cele ce ne sînt plăcute nouă, ci cu cele ce sînt plăcute Celui ce este al nostru (adică de un neam cu noi după...
Dintre marile peninsule mediteraneene Grecia este cea mai săracă. Solul ei sterp, capriciile climei sunt neprielnice pentru agricultură, baza însăși a existenței umane. Dar în chiar acest aspect neprielnic vieții, acest popor curajos a găsit o salutară salvare în această nenorocire funciară care nu-i îngăduie să...
Textul va apărea într-o formă dezvoltată în volumul lui Danion Vasile: 2012 - Apocalipsa generației Emo
Am primit pe e-mail o scurtă prezentare a filmului 2012. Prezentarea a fost pentru mine cu atât mai șocantă cu cât văzusem deja filmul…
„Iată un film ce se anunță a fi un adevărat succes pe care NIMENI nu ar trebui...
Răstignirea monahismului românesc la mijlocul sec. al XX-lea este în parte cunoscut de mulți, însă împrejurările istorice, contextul politic, impactul psiho-social, jertfa unor patriarhi, ierarhi, preoți, monahi și monahii, consecințele ecclesiologice, precum și semnificația teologică a crucificării Bisericii în...
IUBITULUI NOSTRU CLER ȘI POPOR HAR, PACE ȘI MILĂ
DE LA DUMNEZEU, TATĂL NOSTRU,
IAR DE LA NOI ARHIEREȘTI BINECUVÂNTĂRI Preacucernici și Preacuvioși Părinți, Preacuvioase Maici, Iubiți credincioși și credincioase, Sărbătorim în fiecare decembrie Nașterea Celui ce este „chipul” lui Dumnezeu-Tatăl (Colos. 1, 15; II Cor. 4,...
O perspectivă de pe versantul însorit al dreptei credințe Toleranța reprezintă, de câteva decenii bune, o temă extrem de prezentă în agora globalizată a zilelor noastre. Se aud foarte adesea chemări intempestive la toleranță, precum și acuzații vehemente de intoleranță.
Discuțiile în legătură cu toleranța sunt însă cel...
Haromszek, nr. 5846 din 01.12.2009
Sylvester Lajos 1 Decembrie În timp ce statuia de la Reci, a honvedului decapitat, a fost excavată din curtea muzeului, un cunoscut de-al nostru, istoric și filozof, a făcut și el săpături în domeniul său de activitate, scoțând la lumină din străfundurile istoriei o serie de documente...
Un nou început – mult așteptatul? Survolarea mirajului european continuă, vrem în UE cu toată tăria, sîntem oferiți sincer și necondiționat binevoitorilor și atotștiutorilor „frați” de la Bruxelles. Perseverența de care dau dovadă „autocrații” conducători ai destinului nostru politic merită remarcată, păcat că în alte...