2012 – Apocalipsa și manelizarea revelației

2012 – Apocalipsa și manelizarea revelației

Am primit pe e-mail o scurtă prezentare a filmului 2012. Prezentarea a fost pentru mine cu atât mai șocantă cu cât văzusem deja filmul…

„Iată un film ce se anunță a fi un adevărat succes pe care NIMENI nu ar trebui să îl rateze! Despre sfârșitul lumii s-au spus multe, s-au scris multe, și chiar s-au făcut o mulțime de filme. Acesta însă, va lăsa o impresie foarte puternică. Este un film pe care indicat ar fi să îl vedeți în cinema, cu un sonor și pe un ecran adecvat, pentru o imagine cât mai bună a subiectului tratat. Jocul actorilor este foarte bun, acțiunea nu te lasă să te plictisești nici o clipă, iar suspansul te însoțește la fiecare cadru. Poate mulți nu vor înțelege nimic din acest film. Poate mulți își vor da seama că, de fapt, în orice clipă viața se poate termina brusc, fără nici un fel de avertizare. Mergând pe tema Arca lui Noe, și în acest film există problema selecției, cine supraviețuiește și cine rămâne în urmă. Vei fi cel ales?”

Citind acest text am rămas în gură cu un gust amar: eram sigur că o parte dintre tinerii și adulții spălați pe creier de mass-media vor fi fani ai filmului. Da, actori ca John Cusack, Amanda Peet, Chiwetel Ejiofor. Nu mă așteptam să văd o ecranizare reușită a cărții Apocalipsei, nu mă așteptam nici să văd un film care să mă impresioneze, dar nici nu mă așteptam să văd un film atât de prost. Și cu atât mai mare a fost mirarea mea când am constatat că există oameni care se lasă seduși de astfel de producții horror-religioase, dacă pot spune așa.

Realizatorii acestui film au fost interesați de bani și glorie, nu de prezentarea învățăturii creștine despre sfârșitul lumii. Și, din punct de vedere financiar, au dat lovitura. Au investit în film în jur de 200 de milioane de dolari, și în scurtă vreme au avut beneficii de două ori mai mari decât suma investită. E lesne de înțeles faptul că unor spectatori obișnuiți cu „pâine și circ” mediatic un film care să prezinte adevărul despre Apocalipsă nu le-ar fi stârnit interesul. Oamenii au fost dresați să caute circul, și nu mai sunt sensibili decât la circ. Excepțiile cinematografice (între care se numără și „Patimile” - filmul lui Mel Gibson) sunt extrem de puține.

Regizorul Roland Emmerich, după ce a realizat „The Independence Day” și „The Day after Tomorrow”, a înțeles care e strategia optimă pentru a aduna oamenii în cinematografe – prezentarea unor surogate în care elementul religios să fie cât mai agreabil, să deranjeze cât mai puțin sau aproape deloc.

Iată câteva replici lămuritoare:

„- Aș vrea să mă fi înșelat… dar nu e cazul. Scoarța Pământului se destabilizează.

- E prea devreme.

- Adrian. Trebuie să inițiați evacuarea.

- Dumnezeule!

- Cu toată știința noastră avansată… Noi cu hardughiile noastre și mayașii au prevăzut lucrul ăsta acum 2.000 de ani.

- Credeam că avem mai mult timp. (…)

- E Apocalipsa, Sfârșitul Zilelor, Ziua Judecății, Sfârșitul Lumii, prietene. Creștinii îi spun Marea Răpire, dar mayașii știau despre ea, același lucru.”

„Impostură crasă!” – ar spune orice cercetător atent al Noului Testament. A pune semnul egalității între sfârșitul unei epoci din calendarul mayaș și sfârșitul lumii înseamnă a dovedi ori neștiință, ori impostură.

Troparul Nașterii Domnului spune clar: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” Magii care au venit să se închine la nașterea Mântuitorului au arătat înfrângerea credințelor păgâne de către adevărul dumnezeiesc. Steaua care i-a călăuzit pe magi a însemnat chemarea tuturor spre cunoașterea lui Hristos.

Cine crede că mayașii știau că sfârșitul lumii va fi în 2012, în timp ce Biserica lui Hristos nu știa aceasta, arată că pune mai presus înțelepciunea păgână pre-creștină decât învățătura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli.

Da, mayașii aveau cunoștințe astronomice foarte exacte, lucru recunoscut de către savanții actuali. Cât privește sfârșitul lumii în 2012, așa cum este prezentat într-o profeție mayașă, nu este luat în serios de către aceștia. De altfel, pe site-ul NASA apar mai multe materiale care încearcă să demitizeze fenomenul 2012. Nu consider că specialiștii NASA sunt capabili să înțeleagă într-un mod corect cartea Apocalipsei, dar am văzut că au destule argumente științifice pentru a combate această idee apocaliptică a cărei popularizare mizează pe lipsa de cunoștințe a publicului țintă.

Există totuși un element care prinde și la unii creștini care au citit profețiile sfinților și învățăturile cuvioșilor contemporani despre apropierea sfârșitului lumii. Faptul că lumea merge din rău în mai rău, că asistăm la o explozie a păcatului și a apostaziei. Mai mult, încetul cu încetul asistăm la o revenire la putere a prigonitorilor Bisericii. Politica de scoatere a crucilor și a icoanelor din școli, legalizarea prostituției și a drogurilor ușoare, campaniile pro-homosexualitate și chiar pro-pedofilie fac din secolul XXI un veac mult mai întunecat decât veacul precedent. Mai mult încă, posibilitatea pecetluirii întregului neam omenesc prin implantarea micro-cipurilor în corpul uman ne arată că vremea primirii semnului fiarei nu este departe.

Principala eroare a filmului 2012 și a celorlalte filme de același gen este că prezintă sfârșitul lumii ca având legătură cu catastrofe naturale sau cu invazii extraterestre. Dar sfârșitul lumii se va datora apogeului păcatelor oamenilor. Și, pentru creștini, sfârșitul va fi o victorie, nu o înfrângere. De altfel, creștinii mărturisesc în Crez: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”. Acesta este duhul creștin, nu duhul de panică și isterie tipic sectant…

O întrebare care i-a frământat pe mulți oameni, de diferite religii, de-a lungul istoriei, a fost: „Când va veni sfârșitul lumii?”

La această întrebare, unii creștini răspund simplu – și pe cât de simplu pe atât de greșit: „Nu știm când va fi sfârșitul. Nici îngerii din cer nu știu, și nici Hristos nu știe. Sau nu știa, înainte de Înviere…” Un astfel de răspuns este bazat pe cuvintele Mântuitorului: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua aceea și de ceasul acela nimeni nu știe; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei, 24, 35-36)

O explicație simplistă, care se regăsește totuși în unele cărți de predici, spune că Hristos, ca om, nu știa când va fi sfârșitul, dar, ca Dumnezeu, știa. O astfel de explicație nu rezistă însă. În Hristos cele două firi – firea omenească și firea dumnezeiască - sunt unite în chip „neîmpărțit și nedespărțit”.

Și a susține că Hristos vorbea ca om, nu ca Dumnezeu-Om, înseamnă a nu înțelege că prin mărturia: „cuvintele Mele nu vor trece” Se referea la învățătura Sa dumnezeiască, pe care scurgerea timpului nu o va îngenunchea.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care „din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii”, Cel „prin Care toate s-au făcut” – așa cum mărturisim în Crez – cunoaște toată istoria, până la sfârșitul lumii. Dacă nu ar cunoaște sfârșitul lumii, ce Dumnezeu ar fi?

Tâlcuirea acestui pasaj din capitolul 24 al Evangheliei după Matei o face cu multă înțelepciune Sfântul Ioan Gură de Aur: „«Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece» (Matei 24, 35). Cu alte cuvinte, Hristos spune așa: «Mai ușor vor pieri aceste zidiri, tari și nezdruncinate, decât să piară ceva din cuvintele Mele». Cel care se împotrivește acestora să cerceteze cele spuse de Hristos și, de le va găsi adevărate – și le va găsi negreșit -, să se încredințeze din cele trecute și de cele viitoare, să le cerceteze pe toate cu de-amănuntul și va vedea că sfârșitul faptelor mărturisește adevărul faptelor Sale. A dat ca pildă stihiile firii: cerul și pământul; și a arătat, în același timp, că Biserica este mai de preț decât cerul și pământul, dar totodată S-a arătat și pe Sine că este Creator al Universului. Pentru că a vorbit de sfârșitul lumii, lucru pus la îndoială de mulți, Hristos a dat ca pildă cerul și pământul spre a-Și face cunoscută nespusa Lui putere și spre a arăta cu multă autoritate că este Stăpânul universului; iar prin aceasta să facă vrednice de crezare spusele Sale chiar celor ce le pun foarte tare la îndoială.

«Iar de ziua aceea și de ceasul acela nimeni nu știe; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl» (Matei, 24, 36). Când a spus ucenicilor că «nici îngerii», le-a închis gura, ca să nu mai caute să afle ceea ce nu știu nici îngerii; când a spus că «nici Fiul» îi oprește nu numai să știe, dar să și cerceteze. Că aceasta a fost intenția Domnului rostind aceste cuvinte se vede și de acolo că le-a închis gura cu mai multă asprime după Înviere, când i-a văzut că sunt și mai curioși. Acum le-a mai vorbit de multe și nenumărate semne ale venirii Lui; după Înviere însă le spune scurt «Nu este al vostru a ști anii sau vremurile» (Fapte, 1, 7). Apoi, ca apostolii să nu spună: «Suntem nedumeriți, suntem disprețuiți, odată ce nu suntem vrednici să știm nici lucrul acesta», Domnul continuă: «Pe care Tatăl le-a pus în a Sa stăpânire». Domnul ținea mult să-i cinstească pe ucenici și să nu le ascundă nimic; de aceea atribuie această cunoștință Tatălui Său, ca să le arate apostolilor că explicația, dacă Fiul într-adevăr n-ar ști ziua aceea când o va ști? O va ști, oare, odată cu noi? Cine poate spune lucrul acesta? Fiul Îl știe pe Tatăl tot așa de bine cum și Tatăl Îl știe pe Fiul. Se poate, oare, să nu știe ziua aceea? Mai mult! Duhul cercetează și adâncurile lui Dumnezeu (I Cor 2, 10); se poate, oare, ca Fiul să nu știe nici timpul judecății? Se poate, oare, ca Fiul să știe cum trebuie să judece, se poate să știe tainele fiecărui om și să nu știe ceea ce-i cu mult mai neînsemnat decât aceasta? Se poate, oare, să nu știe ziua, odată ce «toate prin El s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut» (Ioan 1, 3)? Cel ce a făcut neamurile, a făcut negreșit și anii; iar dacă a făcut anii, a făcut negreșit și ziua aceea. Cum poate, dar, să nu știe ziua pe care a făcut-o? (…) Apoi iarăși, pentru ca ucenicii să nu-L mai întrebe, a adăugat: «Privegheați, deci, că nu știți în care ceas vine Domnul vostru». N-a spus: «Nu știu», ci: «Nu știți». Când era aproape să le spună ceasul venirii Sale, Hristos Se oprește și iarăși îi îndepărtează de întrebare, pentru că vrea să-i facă să fie necontenit pregătiți. Le spune: «Privegheați!», arătându-le că nu le spune ziua și ceasul venirii Sale, tocmai pentru a priveghea.

«Aceea să cunoașteți, că dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul ar priveghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni» (Matei 24, 43-44).

De aceea le spune să privegheze, ca să fie totdeauna gata; de aceea le spune: «Atunci va veni, când nu vă așteptați»; voiește să fie totdeauna gata de luptă, să fie totdeauna virtuoși. Cu alte cuvinte spune așa: «Dacă cei mai mulți oameni ar ști când mor, negreșit că s-ar strădui în ceasul acela.»

Dar pentru ca oamenii să nu se străduiască numai pentru ziua aceea, Domnul nu spune nici ziua cea de obște a sfârșitului lumii, nici ziua morții fiecăruia, pentru că vrea ca oamenii să o aștepte totdeauna, pentru ca totdeauna să se străduiască. Aceasta e pricina că sfârșitul vieții e necunoscut fiecăruia din noi” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, pp. 872-876).

Tâlcuirea făcută de Sfântul Ioan Gură de Aur este cât se poate de clară: Hristos știa când va fi sfârșitul lumii, dar la fel de bine știa că apostolilor nu este de folos să cunoască exact când va avea loc.

De ce a procedat Hristos așa și nu altfel? Nu ne este de folos să ne punem astfel de întrebări. Nu știm în ce fel ar fi fost afectat cursul istoriei dacă apostolii ar fi primit un răspuns precis la această întrebare.

Aici ne întâlnim cu problema preștiinței lui Dumnezeu și a libertății noastre. Dumnezeu știe tot, dar această cunoaștere a Sa nu ne predestinează pe noi să o luăm într-o direcție sau alta. Preștiința lui Dumnezeu nu manipulează darul libertății oamenilor. Poate că, dacă Hristos le-ar fi spus că lumea va ține mai mult de două mii de ani, le-ar fi pus o povară grea. În realitate, Dumnezeu respectă libertatea oamenilor, chiar și libertatea oamenilor de a face rău. Lumea nu era predestinată să țină până în mileniul trei. S-ar fi putut sfârși în secolul XX, sau chiar mai înainte, dacă apostazia și desfrâul ar fi atins apogeul.

Până la urmă, istoria e un conflict între bine și rău. Oamenii pot alege binele sau răul, adevărul sau minciuna, în măsura în care vor. Așa cum nu există stavilă pe drumul sfințirii omului, tot așa nu există stavilă nici în cădere.

Dacă Hristos le-ar fi spus apostolilor ziua, anul sau chiar veacul sfârșitului, atunci preștiința Sa ar fi interferat cu libertatea lor. Atunci libertatea umană ar fi fost înlocuită cu predestinarea – nu în întregime, e adevărat, dar într-o măsură deloc neglijabilă.

Dacă noi credem că Hristos e Fiul lui Dumnezeu, Calea, Adevărul și Viața, trebuie să credem și că le-a dat apostolilor cele mai potrivite răspunsuri la întrebările care îi frământau. Dacă este așa, nu ne este de nici un folos să iscodim care sunt cauzele pentru care nu le-a spus mai cu exactitate când va fi sfârșitul.

Teoria e simplă, cu toate acestea unii nu se lasă. Vor neapărat să știe când va veni sfârșitul. Nu află aceasta din Sfânta Scriptură, nu o află din scrierile Sfinților Părinți, și atunci apelează la surse de informare îndoielnice, pseudo-creștine sau de-a dreptul păgâne. E, până la urmă, „libertatea” lor… De altfel, într-o lume în care mass-media spală cu dezinvoltură creierele oamenilor, când asistăm la o invazie a sub-culturii, nu e de mirare că unii oameni preferă să primească drept adevăr tot felul de minciuni.

Termenul grecesc apocalipsă înseamnă „descoperire”, „revelație”. Dumnezeu ne-a descoperit în cartea Apocalipsei semnele sfârșitului lumii și ne-a arătat cum va fi a doua venire a lui Hristos. În loc să primească această revelație, oamenii își aleg apocalipse „după mintea lor”. Pun Adevărul pe patul lui Procust și îl modifică așa cum li se năzare.

Unii cântă manele, alții trăiesc ascultând manele, iar alții își manelizează întregul mod de a fi – modul de a crede în Dumnezeu, modul de a se raporta la viață, modul de a se raporta la ceilalți. Astfel, unii acceptă să se lase manipulați de mass-media sau de filme precum Apocalipsa 2012. Merită sau nu să îți furi singur căciula? Vom vorbi mai târziu. După anul 2012…

Ce se va întâmpla atunci? Vor apărea alți profeți, alte profeții. Alte filme de succes, alte suflete manipulate. Pentru că oamenii nu se satură de minciuni. Codul lui Da Vinci, Evanghelia după Iuda, Apocalipsa din 2012 și alte făcături similare au aterizat pe un teren propice. Așa că, de tine depinde. Ce vrei să faci? Te lași manipulat, sau nu?…

Comentarii

comments powered by Disqus