Radu Gyr

Radu Gyr

Radu Demetrescu-Gyr s-a nascut în anul 1905 la Câmpulung-Muscel. Licențiat în Litere, a debutat în anul 1924 odata cu apariția volumului Linisti de schituri, volum care s-a bucurat de o mare apreciere, atât în rândul publicului cât si al criticii românesti. Colaborator statornic în perioada după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare de formație naționalistă (Gândirea, Gând Românesc, Sfarma-Piatra, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeana si altele, precum si la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studentesc etc.), Radu Gyr a publicat numeroase articole, studii literare si poezii. 

Membru de seamă al Mișcării Legionare, Comandant Legionar și șef al regiunii Oltenia. Conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Este autorul versurilor cântecelor Sfântă Tinerețe Legionară, Imnul Moța-Marin, Imnul Muncitorilor.

Laureat al mai multor premii ale Societății Scriitorilor Români și ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernării legionare a fost director general al teatrelor. În această calitate ia initiațiva înființării Teatrului Evreiesc.

După detenția de sub regimul lui Carol al II-lea este închis și de Antonescu, apoi este eliberat și trimis spre „reabilitare“ în batalioanele de la Sarata. În 1945, regimul comunist îl încadrează în „lotul ziaristilor“ și îl condamna la 12 ani. Revine acasa în 1956, dar după doi ani este din nou arestat și condamnat la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane! Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detenție. 

A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Cărturarul Radu Gyr a lăsat în urmă o operă poetică de valoare unică, la care se alatură o muțtime de studii și eseuri critice, răspândite în periodicele românesti de-a lungul anilor. 

A trecut în veșnicie în anul 1975 (28.04).

Comentarii

comments powered by Disqus
Basarabie, 1936
Din Bugeac până'n Hotin, bubă neagră și venin. Din Orhei până'n Liman junghi și țeapă de catran. Cerul supt, cu șolduri slabe, stă'ntr'o rână pe cocioabe. Zarea zace 'nvinețită ca o piele tăbăcită. Mlaștinile, în pustie, fumegă otravă vie. Putrezi, racii și răspării pe sub secetele țării. Luna pare ștreang și cange....

Citește mai mult

Blestemul Aiudului
Aiudule, Aiudule, temniță cruntă, fă-te zăludule piatră măruntă. Focul mânce-te că nu te saturi. Mereu vrei scâncete și bei oftaturi. Vântul destramă-te că nu-ți ajunge - și'n marea-ți foamete - mereu vrei sânge. Apele facă-te ape ca ele, lacrimi din lacăte plâns de zăbrele. Grindina 'ndoaie-te, spele-te ploaie,...

Citește mai mult

As-noapte, Iisus…
As-noapte, Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist și ce înalt părea Crist! Luna-a intrat după El, în celulă și-L făcea mai înalt și mai trist. Mâinile Lui păreau crini pe morminte, ochii adânci ca niște păduri. Luna-L spoi cu argint pe veșminte argintându-I pe mâini vechi spărturi. Uimit am sărit de sub pătura sură:...

Citește mai mult

Ne vom întoarce într-o zi
Ne vom întoarce într-o zi, Ne vom întoarce neapărat. Vor fi apusuri aurii, Cum au mai fost când am plecat. Ne vom întoarce neapărat, Cum apele se-ntorc din nori, Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cântec, pe viori. Ne vom întoarce într-o zi Și cei de azi, cu pașii grei, Nu ne-or vedea, nu ne-or simți, Cum vom...

Citește mai mult

A plecat moțul cu gloata. Pumnii-s tari și pașii grei, parcă toată Detunata l-a-mbrăcat în piatra ei. A plecat moțul la țară și tot vine-n drumul lui, nu farină ca să ceară și nici milă nimănui. A plecat moțul și mere și tot crește la răscruci, nu cu cercuri și ciubere, ci cu furci și cu măciuci. Nu cerșind din...

Citește mai mult

Aplecat peste argilă, suduind cu foc, biet olar fără noroc, o frământă-n silă. Blidele cu cerbi și ciute, cu lăstuni și flori, nu mai râd, ca alteori, prin unghere mute. Nici vioaiele ulcioare zvelte-n braț și gât, nu-l mai bucură, oricât le-ar stropi cu soare. - Oale triste și posace, răsfățate ieri, tot ce-am scos...

Citește mai mult

Din evlavii de vlădică și porunci de Domn pios, mânăstire se ridică pe tulpina ei de os. Dintre schele se desface, pârguită sub mistrii, ca un măr care se coace lângă ceruri aurii. Zidurile cresc ușoare: și-n urcușul alb al lor parcă vor aripi să zboare și să cânte parcă vor. Turlele melodioase prind în aer moliciuni,...

Citește mai mult

Doamne, fă din suferință, Pod de aur, pod înalt, Fă din lacrimă velință Ca-într-un pat adânc și cald. Din lovirile nedrepte Faguri facă-se și vin. Din înfrângeri, scări și trepte, Din căderi, urcuș alpin. Din veninul pus în cană Fă miresme ce nu pier. Fă din fiecare rană o cădelniță spre cer; și din fiece dezastru și...

Citește mai mult

Nu dor nici luptele pierdute, nici rănile din piept nu dor, cum dor acele brațe slute care să lupte nu mai vor. Cât inima în piept îți cântă ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus? Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă când te ridici cu-n steag, mai sus? Înfrânt nu ești atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ți-s....

Citește mai mult

Puneți-mi lanțuri și cătușe să sune scrâșnetul hain și mii de lacăte la ușe, eu tot ceea ce-am fost rămân. Surpați asupra-mi munți și ape, puteți chiar să mă spânzurați. Cu grele, negre târnăcoape, credința nu mi-o sfărâmați. Târâți-mă, de vreți, sub șanțuri și îngropați-mi trupul stins. Eu simt ca Făt-Frumos, din...

Citește mai mult