Slugi, jigodii, măscărici,
târfe, cutre, venetici,
vifleim de păpușari,
lipitori, sforari, grăjdari,,
tot scursori de prin fanar,
și lingăi și cațaoni
unși la țarigrad cuconi
se umflară beizadele
sub valahul cer de stele.
„Beizadea, lepădătură,
cu trei rafturi de untură
„cocoțat în scaun, ca să
stea pe perini de mătasă,
de mătasă diafană
și să soarbă filigeană.
Iar în țară e scrie` n buchii,
arnăuții ca păduchii
„bici, urgii, zaveră, jaf.
rumînească frunte` n praf
„cu spinarea răbojită
stă românul ca o vită.
Judecățile îi sug
pîn` și fierul de la plug.
Despuiat pînă la piele,
coapsa-i crapă sub nuiele,
urlă` n jug, coace` n cătușe,
zace` n ocna de cenușe…
Temniți pline rod năluci
de panduri și de haiduci.
Trece lepra de-a călare
și` n răscruci la drumul mare,
ștreanguri negre se ațin
holbând leșuri de creștin.
Beizadeaua se îngrașe
- gunoiul scurs de pe fărașe -
pîntecos, se umflă` n plin
ca o butie cu vin,
și căpușe crește` n gușe.
Pe mari pungi cu galbini grei
vinde țara la mișei,
la streini și cămătari,
pripășiți de prin fanar.
Dar în toi de codru lung,
unde stelele împung
și călare pe jivini
intră luna` n vizuini,
când luceferii pieziș
bat arginturi pe furiș,
trei feciori — proptiți în durdă —
rupți din soare și leurdă,
trei flăcăi — haiduci — pe gene
cu amurguri și poene,
cu ochi mari de căprioară
și mijlocul trestioară,
brațul: șuier, fruntea: scoc
și sub coastă șoim de foc,
au ieșit la luminiș
cu luceferii pieptiși.
Pe cuțite și pe barde
jurământ — jeratic arde.
Tremură`n chimir de piele
și svâcnesc pistoale grele
- gușteri mari, ulii de fier -
svîrcolite din mâner,
par` c` ar vrea să sboare afară
cu aripi de piatră rară.
Frunză roșie mărgean
tolănită în rădvan
pe opt perini de mătasă
beizad sus somnoroasă
trece` n toi de noapte groasă.
Flăcări lungi de nestemate
trei haiduci țâșnesc de-odată
ca trei fulgere de piatră,
ca trei zimbri de agată.
Sar pistoalele afară,
haiducește scot pe nară
sburături și plumb și pară…
În caleașca de mătase
iată, grasă, unsuroasă,
mîna` n înghiață cu inele
lîngă pungi cu mahmudele.
Iar oftatul peste vad,
pe sub cetini lungi de brad,
s'a tot dus spre țarigrad…
Înghiți-l-ar criptele,
șoacății și liftele,
liftele spurcatele.
Lovi-l-ar bubatele,
slugile vânduților,
serdari arnăuților.
Lua-i-ar ducă-se` n pustii,
mânca-i-ar viermii de vii!
Muică Țară, uite grașii,
pezevenchii, ciocoiașii,
cum îți scuipă feciorașii!
Trei haiduci svîrliți în besne
cu butuci de fier la glesne
în funingine jilavă,
într-o mlaștină buhavă,
Trei haiduci ca trei goruni:
talpa coaptă cu tăciuni,
șoldul ars și fruntea friptă
și spinarea` n spăngi înfiptă,
tîmpla rană și coptură…
mâna `ntoarsă rășchitură…
funii ude cad pe trup…
clește roșu smulge unghii…
minghinele sparg genunchii.
Alelei! Blestem, blestem,
dar haiducii nu se tem.
Nu se tînguie, nu gem.
Când se frige talpa arsă,
geana lacrimă nu varsă
și haiducii nu oftează
ci doinesc doină vitează,
doină lungă, legănată,
haiducească și bărbată.
Iar cînd crunții temniceri
vin la gratia de fier,
văd în temniță minune:
negre, besnele de tuci
nu mai gîtuie haiduci,
Dar îngeri de scântei
ard în noaptea temniței.
Trei arhangheli de zăpadă
cîntă, sprijiniți în spadă!…
Comentarii