Basarabia noastră, cea de totdeauna

Basarabia noastră, cea de totdeauna

Primatul prostiei din Moldova

În Basarabia „salvatorii națiunii” își încordează mușchii în exerciții democratice, relații extraconjugale cu UE, „băi de mulțime” între pensionari din care ies cam șifonați. Totuși așteaptă în joc de glezne firimiturile de la Bruxelles - pe care le vor plăti înzecit, sperînd la integrarea în UE, adică mai exact dezintegrarea noastră ca popor. Acești trădători mustind de prostie, vanitate, sete de putere și josnicie mă duc întotdeauna cu gîndul la versurile lui Eminescu „astă pleavă, ăst gunoi” și îmi pun întrebarea cît mai poate ține această falsitate, această minciună pe care toți o simt însă aproape nimeni nu se ridică împotriva-i. Să fi devenit noi niște mutanți ai sufletului românesc, niște venituri de niciunde apăruți ca buruienile pe pămîntul românesc, să fi dispărut românii ca Neam?

Alegeri, alegeri, multe alegeri…

Drogul maselor din Basarabia au devenit alegerile. Politicienii vor să ne demonstreze, simțind neîncrederea ce îi înconjoară, că totuși puterea e în mîinile poporului. Ne sînt fluturate din nou alegerile anticipate prin față:

„Republica Moldova face primul pas spre anticipate”

Alegerile prezidențiale care ar fi trebuit să aibă loc astăzi au fost amânate, iar comuniștii au adus deja în discuție dizolvarea parlamentului.

Parlamentul de la Chișinău s-a văzut ieri nevoit să abroge decizia sa anterioară privind alegerea șefului statului în cursul zilei de azi. Procedura în acest sens conține ambiguități și carențe, motiv pentru care se impune modificarea legislației în vigoare, a apreciat, într-un raport, comisia specială de alegere a președintelui Republicii Moldova.

Singurul candidat la funcția supremă este liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, în condițiile în care într-un aviz al Curții Constituționale se arată că, pentru ca scrutinul să aibă loc, este necesară înregistrarea a cel puțin două candidaturi. Această prevedere nu apare însă în Constituția Republicii Moldova, fapt care a generat practic impasul actual. (Evenimentul Zilei)

Scrutin întârziat

În termen de zece zile de la decizia luată ieri în parlament, comisia specială va primi propuneri de modificare a Legii cu privire la procedura de alegere a șefului statului, informează publicația „Jurnal de Chișinău”. De asemenea, după trei zile de la intrarea în vigoare a modificărilor legislative, comisia va propune parlamentului stabilirea datei desfășurării primului tur al prezidențialelor.

Marian Lupu are nevoie de opt voturi din partea deputaților Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) pentru a ajunge președinte, dar, în ciuda semnalelor favorabile din ultima vreme, rezultatul scrutinului este incert.

Deputatul comunist Igor Vremea a anunțat că PCRM va contesta decizia de ieri a parlamentului la Curtea Constituțională. „Nimeni nu este abilitat să amâne ședința specială de alegere a șefului statului doar pentru faptul că s-a înscris un singur candidat. Constatăm că scrutinul ordinar pentru alegerea șefului statului a eșuat, iar în 15 zile trebuie să fie scrutin repetat. Dacă alegerea șefului statului nu va avea loc până pe 11 noiembrie, atunci vor fi circumstanțe de dizolvare a Parlamentului”, a adăugat deputatul PCRM. (Evenimentul Zilei)

Între 2 alegeri premierul Vlad Filat se ocupă și de problemele cu importanță capitală — asocierea cu UE:

Vlad Filat: „Începem negocierile asupra Acordului de Asociere cu UE”

„Negocierile dintre RM și UE pentru semnarea unui Acord de Asociere vor începe în săptămâna curentă, când la Chișinău va sosi o delegație de experți”, a declarat vineri prim-ministrul Vlad Filat, în cadrul conferinței de presă comune cu Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei, care deține președinția semestrială a UE. Noul Acord va înlocui Planul de Acțiuni RM-UE, care a expirat în februarie 2008.

„Vom avea un Acord de Asociere ce va conține trei componente: acordul politic, de liber schimb și regimul liberalizat de vize. Momentul când vom semna acest Acord va fi unul mai îndepărtat decât începutul anului viitor. E și firesc să fie așa, pentru că vorbim despre un proces foarte complex. Avem un termen de referință și sperăm să ne încadrăm”, a declarat premierul. Răspunzând la întrebarea dacă soarta negocierilor va fi influențată de nealegerea președintelui, Fila ta spus: „Negocierile au loc între Comisia Europeană și Guvern. Parlamentul e funcțional, iar scrutinul prezidențial nu va afecta în vreun fel acest proces de negocieri”. „După cum știți, UE a decis să inițieze negocierile asupra unui nou acord cu RM, care va fi unul foarte ambițios”, a declarat, la rândul său, Carl Bildt. „Nu contează denumirea. Important este să avem un nou Acord. De asemenea, vom negocia și un Acord în domeniul comerțului. Despre liberalizarea regimului de vize noi discutăm și în cadrul altor formate, cum ar fi Parteneriatul Estic”. Referindu-se la suportul pe care intenționează să-l acorde Uniunea Europeană, Carl Bildt a specificat: „Ați moștenit o economie foarte dificilă. UE și instituțiile europene sunt aici pentru a vă ajuta. Sper că acordul cu EMI va deschide calea unor noi resurse financiare considerabile. Și UE va oferi sprijin financiar pentru a soluționa problemele moștenite”. În contextul rolului pe care actualul guvern îl atribuie UE, în soluționarea diferendului transnistrean, Vlad Filat a accentuat că „un nou Acord va aduce o mai strânsă colaborare cu UE pe marginea conflictului transnistrean, iar un punct distinct va viza liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii noștri”.

Conferința de presă a celor doi demnitari a constituit punctul final al vizitei întreprinse vineri la Chișinău de delegația Troicii Uniunii Europene, din care au făcut parte și reprezentanți ai Spaniei, țară care urmează să preia președinția UE de la Suedia: la 1 ianuarie 2010. Pe parcursul vizitei, Carl Bildt a avut o întrevedere cu spicherul Mihai Ghimpu, președinte interimar al RM, pe care de asemenea l-a informat despre disponibilitatea UE de a începe negocierile pentru semnarea unui Acord de Asociere cu RM. Iar în cadrul întrevederii cu Iurie Leancă, ministrul moldovean de Externe, șeful diplomației suedeze a menționat: „Politica actualei guvernări de la Chișinău deschide noi perspective în relația RM cu UE" (Timpul)

undația „filantropului” Soros ne aruncă un studiu al situației existente în Republica Moldova:

„Republica Moldova. La răscruce”. Vedeți mai jos ce cred experții români despre situația politică din R. Moldova

„Republica Moldova. La răscruce”, studiul lansat de Fundația Soros România, cu sprijinul Fundației Soros-Moldova, în 33 octombrie 2009 la Chișinău, analizează situația politică și a peisajului mass-media, oferind o perspectivă coerentă și detaliată, dinspre România, a stării democrației în Republica Moldova la mijlocul anului 2009, înainte de repetarea alegerilor. Studiul, realizat în urma unui program de documentare în Republica Moldova, descrie fenomenul deteriorării vieții publice, în contextul mai larg al relațiilor Moldovei cu Uniunea Europeană și cu România.

Mass-media la comandă politică

În perspectiva jurnaliștilor români și experților internaționali citați în studiu, nu există o libertate reală a presei moldovenești, mass-media fiind utilizată ca instrument de influență politică și nu ca mijloc de informare corectă a publicului. Presa din Moldova este deconectată de public și se manifestă de cele mai multe ori împotriva interesului public. Acest fapt se datorează, în bună măsură, suprapunerii faliei lingvistice peste cea politică — limitările lingvistice (presă exclusiv în limba română sau în limba rusă) determinând o segmentare a categoriilor de public. În privința conținutului editorial, partizanatul politic generează dezechilibru, prin accentuări adesea virulente asupra discursului politic sau printr-o implicare a statului în conținutul materialelor. Principiile etice și deontologice sunt încălcate astfel sub presiune politică.

Pluralism politic sub asaltul Partidului Comuniștilor (PCRM)

Omniprezența controlului politic în justiție, mass-media sau economie și reprimarea formelor de opoziție la partidul-star PCRM au determinat, în bună măsură, regresul democratic al unui stat în care majoritatea cetățenilor aspiră să devină parte a familiei europene. În urma violențelor din aprilie 2009, Moldova reapare pe agenda Uniunii Europene, însă, în viziunea lui Ștefan Cândea, unul din autorii studiului, încălcarea normelor democratice și regimul comunist au fost „tratate prea blând de către Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii”.

Societatea civilă și mediul de afaceri, umbrite de „Partidul Comunist SA”

Comanda politică este resimțită nu doar de mass-media, ci și de către sectorul non-guvernamental sau de cel privat. Formele de manifestare se regăsesc în încălcările legislației privind libertatea de întrunire, arestările abuzive sau colectarea de informații de către serviciile secrete, prin tortură, maltratare, precum și în nerespectarea drepturilor sociale și economice ale majorității populației. Autorii studiului prezintă câteva din „armele statului”, utilizate în acapararea afacerilor private: Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției sau Procuratura Generală care instrumentează dosare penale doar pentru șantaj, naționalizarea sau anularea privatizărilor, situațiile de monopol generate prin ordonanțe ale guvernului, în favoarea familiei fostului președinte, Vladimir Voronin și altele. (jurnal.md)

În continuare vom vedea apologia democrației făcută de „experții” de la Chișinău:

Cu o guvernare democratică, R. Moldova revine pe radarul marilor puteri, spun experți de la Chișinău

Mesajul vicepreședintelui SUA, Joe Biden, lansat la București la adresa Chișinăului trebuie privit ca o încurajare a elitelor politice legitime în direcția corectă și ca o dovadă a faptului că R. Moldova revine pe radarul marilor puteri, spune expertul moldovean Igor Munteanu.

Directorul Institutului pentru Inițiative Sociale Viitorul, Igor Munteanu, spune că în acest moment, cu o guvernare democratică, Republica Moldova revine pe radarul marilor puteri, și nu doar în calitate de victimă colaterală a conflictelor geopolitice. „Poziția geopolitică a Republicii Moldova reprezintă un atu important pentru UE și structurile euro-atlantice, drept pentru care mesajul vicepreședintelui SUA, Joe Biden, trebuie privit ca o încurajare a elitelor politice legitime în direcția corectă. Guvernul SUA sprijină în acest moment, economic și politic, instalarea autorităților legitime, invitându-le să fie responsabile, eficiente și maximaliste”, a declarat Igor Munteanu.

„Personal, cred că evenimentul de la București trebuie privit ca un semn al reconfirmării susținerii necondiționate din partea României, un element indispensabil al normalizării și europenizării parteneriatului dintre țările noastre, iar pe de altă parte ca stimulent serios pentru resetarea orizonturilor strategice la care Republica Moldova trebuie să se gândească. Decodificând ce ar putea să însemne referința vicepreședintelui Joe Biden la stabilizarea economică și speranța de a vedea Republica Moldova în structurile euro-atlantice, trebuie să ne gândim la importantele blocaje și deficiențe ale sectorului de securitate din Republica Moldova — cel mai problematic, mai ambivalent și mai nereformat element al sistemului politic”, spune analistul moldovean.

Potrivit expertului, criza economică presează Guvernul și-și formatează în acest moment acțiunile, dar, fără o avansare rapidă și eficientă a reformei în poliție, în armată, în trupele de ordine și autoritățile de informații și securitate, schimbarea nu poate fi considerată completă și ireversibilă, în Republica Moldova. „Ca și în cazul aderării la UE, relația Republicii Moldova cu structurile euro-atlantice se vor conduce după principiul „standardele — la început, apoi integrare”. Acesta este mesajul pe care ar trebui ca noi să-l înțelegem foarte exact”, a precizat Igor Munteanu, directorul Institutului pentru Inițiative Sociale Viitorul.

La rândul său, expertul independent Vlad Lupan menționează că, prin abordarea subiectului Republica Moldova în discuțiile cu vicepreședintele american, România trimite un semnal prin care demonstrează că relațiile cu Chișinăul se relansează. „Este un semnal că subiectul Republicii Moldova rămâne unul important pe agenda politicii externe și de vecinătate a României. Odată cu deschiderea pe care o manifestă noile autorități de la Chișinău, și autoritățile române devin mult mai deschise în promovarea subiectului integrării europene a Republicii Moldova”, constată Vlad Lupan.

Expertul mai spune că, la rândul său, și vicepreședintele SUA vine cu un mesaj de sprijin la adresa noilor autorități și a cursului de apropiere de structurile europene și euroatlantice. „Trebuie să interpretăm corect acest mesaj — declarația nu înseamnă o integrare a Republicii Moldova în NATO, pentru că aceasta nu este posibilă într-un viitor apropiat. Se are în vedere o susținere din partea SUA a priorității de integrare europeană a noului guvern moldovean, dar și o normalizare a relațiilor cu structurile euroatlantice, inclusiv NATO. SUA este membră a acestor structuri și știe foarte bine că aceste relații au căzut pradă unor conjuncturi politice interne de la Chișinău și unei relații privilegiate cu Federația Rusă și nu au corespuns intereselor naționale ale Republicii Moldova de reformare a sectorului de securitate într-o manieră europeană”, spune Vlad Lupan.

Potrivit lui, în ultima perioadă asistăm la o serie de mesaje pozitive care vin atât din partea României, cât și din partea SUA, care deja au acordat un credit parțial nerambursabil de 262 milioane dolari Republicii Moldova, fapt la care face referire și vicepreședintele american.

Vlad Lupan spune că declarațiile lui Biden nu pot fi în niciun caz interpretate drept o încercare de a fortifica influența SUA în sferele de influență aparținând tradițional Rusiei, și asta în primul rând pentru că Republica Moldova nu poate adera, în viitorul previzibil, la NATO, „Nu are niciun sens acum, pentru Chișinău, să facă declarații care să antagonizeze spiritele, dar are mult sens să se apropie și să lucreze cu structurile euroatlantice și să încerce o reformă a tuturor structurilor guvernamentale, inclusiv cu asistența partenerilor euroatlantici, pentru asigurarea unei guvernări democratice, stabile și pentru a asigura un vector constant european, o integrare europeană ireversibilă a Republicii Moldova. Acest lucru l-a avut în vedere Joe Biden”, este de părere expertul independent Vlad Lupan. (NewsIn)

Revoluția pensionarilor

Aflați la limita subzistenței, pensionarii cred că prin manifestările din stradă vor reuși să sensibilizeze burțile pline ce se plimbă pe holurile Parlamentului și Guvernului, totuși ca să nu dea impresia că nu le pasă cîte unul din specia „homo politicus” mai vine cu imaginea fericirii construită din vorbe goale:

După Chirtoacă, și premierul Vlad Filat a fost bruscat de pensionari

După ce l-au pălmuit pe primarul capitalei, astăzi pensionarii-protestatari l-au bruscat pe prim-ministrul Vlad Filat.

Premierul a ieșit la cei câteva zeci de bătrâni, care protestau în fața Guvernului, pentru a vedea ce doleanțe au.

„Domnule Vlad Filat, iesiți aici la noi. Nimeni n-o să vă bată!”, striga la microfon Maia Laguta, organizatoarea protestului. Premierul a invitat trei persoane din partea protestatarilor în clădirea Guvernului. „Vă aștept să discutăm, a spus Vlad Filat și s-a îndreptat spre intrarea în Guvern. Imediat, câțiva bătrâni s-au năpustit asupra sa, trăgându-l de haine. Paza de corp a intervenit prompt și premierul a reușit să se detașeze de mulțime. „Am vrut să-i ascult. După cum ați văzut însă pe dânșii nu-i intereseze comunicarea. Ei au cu totul alte scopuri - de destabilizare, de a întinde mâinile, a împinge. Fiecare cu scopul sau în viață. Scopul meu este cum Republica Moldova se va dezvolta”, a comentat Vlad Filat.

Laguta a explicat agresivitatea pensionarilor, prin faptul că ei sunt flămânzi”. „Da cine l-o bătut pe dânsul? Eu nu am văzut, eram ocupată cu microfonul, dar dacă spuneți, eu vă cred. E o provocare. Scuzați, vă rog, lumea e flămândă! Ei nu au ce mânca!”, a spus Laguta.

Dupa ce a discutat cu premierul, Laguta a anunțat că sistează manifestațiile până luni, când va primi un răspuns de la Guvern. Ulterior, bătrânii s-au mutat de la Guvern în fața primăriei. (stireazilei.md)

Dacă timp de aproape 1000 de ani de stăpînire maghiară, spiritul românesc din Transilvania a strălucit trecînd peste toate necazurile, nedreptățile, înjosirile și durerile, dacă nu am fost corupți de toți veneticii fie din Fanar, fie din Istanbul sau Dumnezeu știe de unde, dacă ne-am păstrat limba, obiceiurile, credința, avînd în vedere aceste fapte continui să cred că vom ieși biruitori și din această luptă contra forțelor oculte ce scot la tarabă democrația, globalizarea și ateismul dorind moartea noastră ca Neam.

Comentarii

comments powered by Disqus