Basarabia noastră, cea de totdeauna

Basarabia noastră, cea de totdeauna

Privind în zare către orizonturi „largi” europene — asta a decis clica politică a partiduțelor „democratice”. Iarăși lăsăm această bucată de Românie pradă străinilor, și acestor ființe abjecte — robii lor — politicienii?

„Declarație privind constituirea Coaliției de guvernare „Alianța pentru Integrare Europeană”

„Partidele democratice care au acces în Parlamentul R. Moldova în urma alegerilor anticipate de la 29 iulie 2009: Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat, Alianța „Moldova Noastră”.

Răspunzând așteptărilor legitime ale cetățenilor R. Moldova privind instituirea unei guvernări democratice, eficiente și responsabile, care să asigure bunăstarea populației, pacea socială, drepturile și libertățile fundamentale ale omului și integrarea țării în familia popoarelor europene, asumându-și întreaga responsabilitate politică, declară constituirea Coaliției de guvernare „Alianța pentru Integrare Europeană”.

„Alianța pentru Integrare Europeană” se angajează în fața societății să realizeze următoarele obiective majore:

1. Restabilirea statului de drept.

  • Garantarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
  • Asigurarea libertății mass-media și reformarea audiovizualului public.
  • Eliminarea rapidă a consecințelor uzurpării puterii în stat prin asigurarea separării efective a puterilor legislativă, executivă și judecătorească și a colaborării dintre ele.
  • Asigurarea funcționalității democratice a instituțiilor statului.
  • Garantarea independenței sistemului judecătoresc și finalizarea reformelor în domeniu.
  • Reformarea structurilor de forță în conformitate cu standardele europene.
  • Investigarea completă și obiectivă a evenimentelor din aprilie 2009 prin instituirea unei comisii de anchetă, credibilă și depolitizată, cu participarea experților independenți și a reprezentanților instituțiilor internaționale.

2. Depășirea crizei social-economice și asigurarea creșterii economice.

  • Elaborarea și aplicarea programului de combatere a crizei economice și financiare.
  • Eradicarea sărăciei. Gestionarea corectă, onestă și transparentă a banului public.
  • Optimizarea cheltuielilor administrative și reorientarea banilor economisiți către sfera socială.
  • Liberalizarea economiei, eliminarea monopolurilor și a birocrației excesive, optimizarea sistemului fiscal și financiar.
  • Eliminarea implicării abuzive a statului în activitatea de antreprenoriat.
  • Restabilirea și consolidarea relațiilor cu instituțiile financiare internaționale.

3. Descentralizarea puterii și asigurarea autonomiei locale.

  • Demontarea „verticalei puterii” și eliminarea discriminării pe criterii politice în procesul bugetar și cel de alocare a investițiilor către autoritățile publice locale.
  • Asigurarea autonomiei autorităților publice locale în conformitate cu standardele europene.

4. Reintegrarea teritorială a Republicii Moldova.

  • Continuarea procesului de negocieri pentru soluționarea problemei transnistrene.
  • Asigurarea transparenței în procesul de soluționare și identificarea unui mecanism viabil pentru reglementarea complexă a problemei transnistrene.

5. Integrarea europeană a Republicii Moldova și promovarea unei politici externe echilibrate, consecvente și responsabile.

  • Negocierea și semnarea Acordului de asociere dintre R. Moldova și Uniunea Europeană.
  • Promovarea parteneriatelor strategice cu Statele Unite ale Americii și Federația Rusă.
  • Restabilirea și consolidarea relațiilor de bună vecinătate cu România și Ucraina.
  • Eliminarea regimului de vize pentru cetățenii români și semnarea Acordului privind micul trafic de frontieră.
  • Refacerea imaginii R. Moldova în lume și restabilirea încrederii în plan intern și extern.

Pentru realizarea interesului național, „Alianța pentru Integrare Europeană” se angajează să realizeze o bună guvernare, orientată spre îndeplinirea aspirațiilor cetățenilor R. Moldova” (Timpul)

Acest cabaret verbal, eternele promisiuni și mirajul viitorului strălucitor plimbat pe hîrtie mai pot înșela pe cineva? Să fie interesul național așa zisa integrare europeană? Din cîte știu „național” și „european” nu au nici măcar o cît de infimă legătură. Taica Rousseau ar fi fost extrem de mîndru dacă și-ar fi văzut exponenții din Republica Moldova jonglînd cu atîta ușurință „libertățile și drepturile fundamentale ale omului”, drepturi și libertăți care așa cum n-au existat mai bine de 200 de ani nu vor trece granița imaginarului, totuși oamenii sînt încîntați de această atenție ce le-a fost acordată de mințile „luminate” — „minte-mă, dar minte-mă frumos” — e regula după care din păcate se ghidează cei mulți.

Dar să vedem cine sînt „onorabilii” deputați:

Spuma asta 'nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung' a fi stăpână și pe țară și pe noi!

„75 la sută dintre deputații nou-aleși sunt aceiași pe care i-am mandatat și la alegerile din 5 aprilie a.c., legislatură pe care președintele R. Moldova în exercițiu a dizolvat-o din cauza crizei politice, iar 32 dintre cei 101 proaspăt aleși ne-au reprezentat în legislativ și în mandatul 2005-2009. Un alt grup numeros de deputați au fost timp de mai mulți ani demnitari de stat. Iată cine sunt cei pentru care am votat la 29 iulie.

Noii parlamentari au vârsta medie de 47 de ani și sunt în cea mai mare parte juriști, pedagogi sau ingineri. Decanul aleșilor este în continuare Ivan Calin (PCRM), care are 74 de ani. Alți trei deputați comuniști au vârsta de 68 de ani: Vladimir Voronin, președintele PCRM, Alla Mironic, președinta Organizației veteranilor din R. Moldova, și Anton Miron, ex-deputat. În total, în acest mandat vom avea 11 demnitari care au trecut de 60 de ani (zece la PCRM și unul la PL). Cei mai tineri deputați sunt tot de la PCRM - prim-secretara organizației comsomoliste Ina Șupac, de 25 de ani, și Grigore Petrenco, de 29 ani, și el fost prim-secretar la Comsomol, dar care a dus un mandat de deputat la capăt în legislatura 2005-2009. Aici se termină grupul deputaților sub 30 de ani.

În noul parlament vom avea 25 de femei și 76 de bărbați. 20 de femei reprezintă partidul majoritar, câte două - PL și PD și una - PLDM. Vom menționa că numărul femeilor în noul legislativ este mai mic de 30%, rată general acceptată de partidele europene. Din punct de vedere profesional, avem 23 de pedagogi, 21 de juriști, 17 ingineri, 15 economiști, nouă medici, șase agronomi și zece deputați de alte profesii.

Cel mai longeviv deputat

Comunistul Vasile Iovv este cel mai longeviv deputat, cu șase mandate la activ, în toate legislaturile de la declararea Independenței R. Moldova. Iovv este urmat de un grup de colegi de partid cu câte patru mandate (aici îl includem și pe cel scurt, din perioada aprilie-iunie 2009): Victor Stepaniuc, Eugenia Ostapciuc, Maria Postoico, Ivan Calin, Dimitrii Todoroglo și Vadim Mișin. Dintre deputații din partidele democratice, mai longevivi sunt Dumitru Diacov și Mihai Ghimpu cu câte trei mandate, primul în perioada 1994-2001 și 2005-2009, cel de-al doilea în perioada 1990-1998 și aprilie-iunie 2009.

Vladimiri și Ioni, cei mai numeroși

În noul parlament vom avea câte șase de Vladimir și Ion. Alte prenume des întâlnite sunt Anatol, Iurie și Valeriu (de câte cinci ori); Alexandru și Mihai (de câte patru ori). La femei avem câte două Svetlane, Zinaide și Oxane.

Deputați-problemă

21 de deputați figurează în lista neagră a Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat, care a monitorizat listele de candidați din punct de vedere al integrității morale. Marea majoritate a aleșilor-problemă sunt la PCRM, 18 la număr: Vladimir Voronin, Zinaida Greceanâi, Igor Dodon, Vladimir Vitiuc, Victor Stepaniuc, Eugenia Ostapciuc, Vladimir Eremciuc, Maria Postoico, Iurie Eriomin, Anatolie Popușoi, Anatolie Zagorodnâi, Vladimir Țurcan, Vadim Mișin, Vasile Iovv, Anton Miron, Irina Vlah, Zinaida Chistruga, Dimitrii Todoroglo; PD are doi deputați-problemă (Marian Lupu și Valeriu Guma) și PLDM unul (Vladimir Hotineanu)” (Timpul)

Următoarea problemă de importanță capitală a „aliaților” e alegerea viitorului președinte al țării, soluția aflîndu-se în curtea comuniștilor:

„Dilema comuniștilor”

Comuniștii vor decide până la sfârșitul acestei săptămâni cum vor proceda mai departe.

După cum au anunțat anterior, săptămâna aceasta partidele membre ale Alianței pentru Integrare Europeană (AIE) urmează să înceapă discuțiile cu reprezentanții Partidului Comuniștilor referitor la viitoarea guvernarea a statului. În cadrul acestor discuții, la care, spun reprezentanții AIE, ei nu sunt dispuși să cedeze nicio funcție importantă, se va încerca determinarea comuniștilor să voteze pentru un candidat la funcția de președinte propus de coaliția democrată de guvernare. Ce ar fi gata să ofere democrații în schimbul celor cel puțin opt voturi „comuniste” de care au nevoie pentru a evita noile anticipate, presa încă nu a reușit să afle. Nu s-a aflat încă nici care sunt principalele cerințe ale Partidului Comuniștilor. Se știe doar că PCRM condiționează votul său cu înaintarea unui candidat apolitic la funcția de șef al statului. Cu toate acestea, membrii AIE declară că sunt siguri că vor obține voturile de care au nevoie pentru a alege președintele republicii. Pornit de la acest lucru, JURNAL a contactat mai mulți deputați comuniști pe care i-a întrebat dacă ar fi dispuși sau nu să voteze un președinte propus de alianța democraților.

Decizia va fi luată la sfârșitul săptămânii

Deputatul PCRM, Vladimir Țurcan, ne-a răspuns că decizia partidului pe care îl reprezintă va depinde în mare măsură de candidatura care va fi propusă pentru funcția de șef al statului. „Noi optăm pentru o persoană competentă, neangajată politic, care se bucură de respect în societate. Decizia noastră va mai depinde și de rezultatele negocierilor pe care urmează curând să le purtăm cu membrii coaliției”, a spus Țurcan.

Parlamentarul comunist Mark Tkaciuk, despre care se spune că este eminența cenușie a acestui partid, ne-a comunicat că decizia referitoare la modul în care va proceda PCRM va fi luată până la sfârșitul acestei săptămâni. Alte detalii Tkaciuk nu a dorit să ofere.

Postoico nu e dispusă să voteze

Pe de altă parte, fosta vicepreședintă a Parlamentului, comunista Maria Postoico, susține că nu ar fi dispusă să își dea votul pentru un candidat la funcția de președinte al statului propus de AIE. Iar noul comunist Eduard Mușuc ne-a declarat că el va proceda așa cum va decide partidul. Cel mai bătrân dintre deputații comuniști, Ivan Calin, ne-a declarat că nu vrea să răspundă la această întrebare. Iar deputații Irina Vlah și Iurie Stoicov ne-au spus că nu vor să vorbească cu JURNALUL. „Dvs. sau cineva de la dvs. ați falsificat un răspuns de-al meu și de aceea nu vreau să mai discut cu voi”, ne-a replicat Stoicov.

„Aș vota dacă președintele ar fi propus de comuniști”

Comunista Veronica Abramciuc susține, la rândul său (în cadrul unui interviu acordat postului de radio „Europa Liberă” - n.r.), că ar fi dispusă să voteze pentru alegerea viitorului președinte dacă acesta ar fi înaintat de fracțiunea comunistă. „Eu nu sunt membră a PCRM, sunt numai aliată în echipa lor. Eu nu văd nicio problemă ca PCRM să ajungă și la o astfel de decizie, de a oferi acele opt voturi, fără nicio condiție pentru opoziție. Cert este că PCRM nu dorește să ducă numaidecât țara la alegeri anticipate. PCRM privește mai constructiv și la bază pune interesele țării. De aceea eu nu văd niciun obstacol dacă PCRM va decide să ofere acele opt voturi, și anume numai opt voturi, pentru a testa cât de consolidată și durabilă este opoziția la momentul când își dă votul secret. Personal, în aceste condiții, dacă va fi adoptată o astfel de decizie, îl voi ruga mult pe conducătorul fracțiunii să-mi permită să fiu printre acei opt deputați care vom vota”, a spus Abramciuc.

PCRM nu-l va vota pe Lupu?

În altă ordine de idei, dar pe marginea aceluiași subiect, publicația moscovită „Kommersant” scrie în unul din recentele sale numere că PCRM nu va vota pentru candidatura lui Marian Lupu la funcția de șef al statului pentru că nu îi poate ierta trădarea. Ziarul îl citează pe comunistul Vladimir Țurcan care menționează că partidul pe care îl reprezintă „nu va vota pentru un candidat la președinție care, în primul rând, este trădător, iar în al doilea rând, care va fi de acord cu o politică naționalistă radicală”. „Prin această declarație, Țurcan a anunțat de fapt că PCRM nu va vota pentru Marian Lupu în calitate de președinte, pentru că a ieșit din rândurile PCRM și a aderat la PDM”, menționează „Kommersant”.

„În cazul în care aceste condiții nu vor fi respectate, PCRM a anunțat că se retrage într-o opoziție dură, care, ținând cont de criza economică, ar putea-o avantaja în lupta politică, conchide publicația de la Moscova.” (Jurnal de Chișinău)

Cireașa de pe tort s-a personificat în Ministrul de Externe al Israelului, care a venit să se asigure dacă Republica Moldova se află pe direcția „bună”:

„Ministrul de Externe al Israelului a sosit la Chișinău”

„Ministrul de Externe al Israelului, Avigdor Liberman, se află într-o vizită privată în Republica Moldova, țara sa de origine, potrivit AEN. Liberman s-a întâlnit la Chișinău cu reprezentanții comunității evreiești din Republica Moldova cu care a discutat inclusiv despre situația politică din țară. El s-a arătat sigur că relațiile de prietenie dintre Republica Moldova și Israel se vor dezvolta în continuare și după schimbarea puterii la Chișinău.” (Jurnal de Chișinău)

Situația financiară a Republicii Moldova este într-o stare deplorabilă conform unui nou „legiuitor”. Oare va pune și el o cărămidă la ridicarea eșafodului?

„Clovnii din Guvern”

Situația economică din R. Moldova este dezastruoasă, declară expertul în economie, Veaceslav Ioniță, proaspăt deputat în Parlament, citat de Info-Prim. În favoarea tezei enunțate, Ioniță aduce exemplul împrumuturilor interne, care sunt efectuate a doua oară în istoria țării de la declararea independenței.

Potrivit lui Ioniță, prima dată guvernarea comunistă a făcut în 2002 un împrumut intern de 2,2 mlrd lei, după care a mai împrumutat de pe piața internă de capital încă 1,2 mlrd lei, bani care nici până astăzi nu sunt restituiți în întregime.

În lunile aprilie-iunie ale anului curent, guvernarea comunistă a împrumutat de pe piața internă de capital circa 500 mln Lei, iar în luna iulie — circa 300 mln lei, spune Ioniță. El afirmă că sistemul economic creat de „clovnii din Guvern” nu permite colectarea banilor pentru achitarea salariilor și pensiilor. Mai mult, din cauza micșorării masei monetare de la 23 la 17 mlrd lei, Guvernul riscă să aibă, spre sfârșitul anului, o datorie față de Banca Națională de 4 mlrd lei.

Salarii virtuale

Veaceslav Ioniță susține că, până în luna mai a anului curent, fondul de pensii a fost colectat cu un deficit de 150 mln lei. Guvernul a obligat agenții economici, care au fost nevoiți din cauza crizei să trimită angajații în concedii pentru că nu au din ce le plăti salariile, să achite impozite pe aceste salarii virtuale. În același timp, agenții economici mari au fost obligați să achite impozitele în avans. Ioniță crede că până la sfârșitul anului în bugetul asistenței sociale ar putea fi acumulați bani doar pentru achitarea pensiilor și salariilor pentru ultimele două luni ale anului. Din ianuarie 2010, pensiile și salariile nu vor mai putea fi achitate.

„Comuniștii ar trebui să stea cuminți și să ne permită să preluăm guvernarea. Sunt absolut sigur că vom avea o susținere financiară din afară, ca să reparăm tot ce au distrus comuniștii în opt ani de guvernare, să încercăm să ieșim din criză cu șocuri minime”, spune Veaceslav Ioniță, precizând că noua guvernare va aduce țara la normalitate prin modificări legislative, reduceri de cheltuieli, distrugerea verticalei puterii și acordarea drepturilor pentru autoritățile publice locale de a gestiona banii.

Societate muribundă

Referindu-se la alte efecte negative ale guvernării comuniste, Ioniță afirmă că, prin violarea permanentă a drepturilor cetățenilor, PCRM a creat o societate muribundă, care nu mai reacționează în niciun fel „când este violat corpul care se numește R. Moldova”. Societatea tace atunci când agenții economici sunt deposedați de proprietăți, nu este uimită de proporțiile corupției, nu se impacientează când îi sunt bătuți sau chiar omorâți copiii, nu mai crede că țara poate fi adusă la normalitate. În acest context, Ioniță susține că și birocrații au fost acceptați de societate, iar aceștia și-au asumat dreptul de judecători, cum ar fi în cazul angajaților Inspectoratului Fiscal de Stat. „În mod normal, angajații Fiscului fixează încălcările, dar nu au dreptul să ia decizii judecătorești”, a declarat deputatul în Parlamentul R. Moldova, Veaceslav Ioniță.

Și-i străin în țara lui…

Această Alianță pentru Integrare Europeană ne aruncă în mașina de tocat europeană, fericirea e după gard… Fericirea cui însă? Ne convine statutul de pioni în destinul Neamului — Neam cu care ar trebui să ne identificăm și al cărui curs ar trebui să-l simțim? Vrem un viitor mai bun „românesc” și nu „european”? Să luptăm atunci și să rîdem:

„…Bunii râd și cad, să rîdem deci viteaz răsad,
Să fie un hohotit și-un chiu din ceruri pînă-n iad…”

Comentarii

comments powered by Disqus