Lauda
Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiază
Și lumea o spânzuri în haos de-o rază,
Metanie ție, Părinte.
Izvor nevăzut al văzutelor linii,
Mă scalzi și pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.
Sunt duh învălit în năluca de humă,
Sunt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă,
Dar sunt nerăspunsă-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins și pe mine-n mișcare?
Nici maica nu știe ce tainică normă
Îmi dete din carnea-i vremelnica formă,
Neant înflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli și astre
Din veșnica ta-nțelepciune.
În ceruri, Parinte, sunt abur în aburi
Și-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spațiu.
Tu cugeți, se naște; voiești și durează;
Respiri și-nflorește; iubești și vibrează
De-adâncul luminii nesațiu.
De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dâră de umbră acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Și-n saltul credinței gustând veșnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Că sunt întru Cel care este!
Puzderii de stele ascunse-n amiază,
Făpturile-n tine de-a pururi durează
Și-n spațiu vremelnic colindă.
A fi, bucurie eternă și sfântă!
O vrajă a toata lumina răsfrântă
De-a gloriei tale oglindă.
Ghionoaea
Auzi, în codru bate ghionoaea:
Toca-tac, toca-tac, toca-tac.
Se-nfing ciocăniturile cu droaea
În carnea unei inimi de copac.
Zdrobit, în neclintire fără voe,
Copacu-ndură ciocul de oțel
Ca Prometeu încătușat de Joe
Când vulturul rupea ficat din el.
Și groaza cât pădurea răsunată,
Toca-tac, toca-tac, toca-tac,
Izbind într-unul, ciocane deodată
În fiece copac.
Vărul Dionis
Și la cronică e scris
Că Romanii vechi avură
Vieții strașnică măsură.
Și știi, vere Dionis,
Că cetăți cu tari dușmani
Se zdrobiră de virtutea
Cumpătaților Romani.
Și mai scrie la istorii
De vitejii aciuați
Pe sub poale de Carpați
Coperite cu podgorii,
Că la ei și rob și șef
Îmbătați de vin de-a valma
O duceau tot într-un chef.
Tu, fiind o-mpletitură
Toarsă din Romani și Daci,
Doi potrivnici-îi împaci
Într-o singură făptură:
Ești la muncă un viteaz
Și-un Roman răsare-n tine
Dimineața,-când ești treaz.
Dar când vinul cu aromă
Te ridică-n slăvi de vis,
Drept e, vere Dionis,
Că, uitând de maica Romă,
Și de garduri sprijinit,
Treci prin Sarmizegetusa
Ca un Dac desăvârșit.
Oaspele
Murgului oprit abia
I se-ntuneca valtrapul,
Soarele sărind din șea
Își înclina capul.
Lumea e statută pe loc
Culegându-se de-afară
Că-mpăratul Chip-de-foc
Poposește-n țară.
Moș-Pământ românesc
Laviță pe munți i-așterne,
Cap de aur odihnesc
Trei dumbrăvi de perne.
Mugurul tău împiedicat
Cu verigi de noapte grele
Paște până-n revărsat
Holdele de stele.
Moș-Pământ românesc
Ține liniștea pe țară,
Doarme oaspele ceresc
Pân-o să răsară.
O păsărică
Spre pâinea mea cea mititică
Veni la geam o păsărică.
Ar ciuguli o firmitură
Căci pâinea-i pare cât o șură.
Dar când s-apropie cu jind,
Mă vede pe podea bolind
Și se retrage cu sfială.
O, ea pricepe ce e boala.
Să fii flămând, flămând, flămând
Cu foamea-n pântece și-n gând!
Ce și-o fi zis? „O firimitură
E pentru el o-nghițitură”
Și zbură pe neașteptate
Spre țarinile-nesămânțate.
Povestea ei aș vrea să o știe
Tovarășul de pușcărie,
Căci ieri, la prânz, pe când boleam,
S-a nevăzut pâinea din geam.
Cântec strămoșesc
Pe drumul de codru șuvoaiele gem
Și bombăne-n scorburi frânturi de blestem,
Pe drumul de munte se sparge furtuna
Și fulgeră semne că nu mi-e de-a buna,
Pe drumul spre zarea lui Moș-Nicăieri
Trec gloate surpate din slava de ieri.
Cu vuiet gigantic un veac se răstoarnă;
Și Maica-și zorește odraslele-n poartă;
Călare-n furtună, se-ncruntă-napoi
Și zdrănțuie cerul cu părul vâlvoi
Ca fiara flămândă pământul ni-l calcă
Cu falca-n țărână și-n ceruri c-o falcă.
Hai, murgule, ia-mă pe greabănul tău,
Așterne-te zării și vântului rău.
Cum nu mi-e de stare și nu mi-e de ducă,
Ia-mi inima frântă și fă-te nălucă.
Aș vrea tot ce-i munte și boaba de mei
Să-ncapă de-a-ntregul în tainița ei,
Iar dacă nu-ncape, cu genele moima
Iau holda-ntr-o pâine și țara-ntr-o doină.
Hai, murgule, du-mă pe grabănul tău,
Așterne-te zării și vântului rău!
Comentarii