Studiu asupra francmasoneriei

Studiu asupra francmasoneriei

Întocmit de Î.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Ardealului și votat de Sfântul Sinod în ședința sa de la 11 Martie 1937

Ce este Francmasoneria?

„Francmasoneria este o societate secretă, răspândită azi în lumea întreagă, pretinzând a avea un scop filosofic și umanitarist”. Nu vom începe prin a da o definiție completă a Francmasoneriei, ci vom arăta pe rând originile, organizația și diferitele ei aspecte, rezumându-le la sfârșit într-o definiție.

1. Începuturile Francmasoneriei

Începuturile Francmasoneriei formează un subiect de interminabile discuții. În forma de astăzi ea există din 1717, când 4 loji engleze s-au întrunit la Londra și au format Marea Lojă a Angliei.
La 1723 Andersen întocmi Constituțiunile acestei organizații pe baza Constituției mai vechi a lojilor de zidari din Anglia. (Aceste loji de zidari rămăseseră cu timpul numai cu numele de zidari, în ele intrau orice fel de oameni.) Constituțiunile lui Andersen sunt legea fundamentală a Francmasoneriei.

2. Organizația Francmasoneriei

Membrii Francmasoneriei sunt împărțiți în grade oculte. Membrii dintr-un grad nu știu nici cine face parte dintr-un grad superior, nici cine face parte din același grad cu ei. Știu numai cine face parte din gradele inferioare. Din punct de vedere al numărului gradelor, precum și al altor caracteristici rituale, Francmasoneria se împarte în diferite rituri.

Astfel există Francmasonerie ioanită sau albastră. Membrii acesteia sunt împărțiți numai în trei grade: ucenic, calfă și maestru.

Apoi este ritul scoțian sau roșu și cuprinde așa zisele grade înalte, 30 la număr, iar și mai sus de acestea sunt gradele invizibile. De obicei însă Francmasoneria ioanită nu există decât ca treaptă inferioară, supusă celei scoțiene. Gradele înalte și cele invizibile sunt cele care conduc din umbră toată vasta organizație a Francmasoneriei, în mod unitar, pe tot globul pământesc. În vârful piramidei stă Patriarhul, sau Împăratul neîncoronat al lumii.

Ridicarea într-un grad nu se face prin alegerea de jos, ci prin selecție de sus; cei din gradele superioare ridică pe cine vor dintr-un grad inferior la un grad superior. Intrarea în orice grad se face printr-un jurământ înfricoșător și printr-o inițiere. Prin jurământ, cel ce intră în gradul nou se obligă să păstreze secretul față de tot ce va vedea și va cunoaște în acest grad. Prin inițiere i se comunică taine din învățătura și misiunea Francmasoneriei, necunoscută de gradele inferioare. Secretele comunicate gradelor inferioare sunt anodine, dar cele comunicate gradelor superioare sunt grozave. Iată jurământul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: „Jur înaintea Marelui Arhitect al pământului că nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi și indica ceva ce nu trebuie descoperit. În caz de călcare a jurământului primesc să mi se taie beregata, să mi se scoată ochii, să mi se găurească pieptul, să mi se smulgă inima, să mi se scoată măruntaiele din trup, să se ardă, să se prefacă în cenușă și să se arunce în fundul mării sau să se împrăștie în cele patru vânturi pe fața pământului”.

Alături de această organizație, ocultă chiar pentru membri, există una administrativă, secretă pentru profani. Francmasoneria lucrează în ateliere. Atelierele în care lucrează primele grade se numesc loji simbolice, formate fiecare din vreo 50 de persoane. Atelierele gradelor superioare au alte numiri. În fruntea fiecărei loji se află un venerabil cu rol de președinte ajutat de mai mulți demnitari. Toți sunt aleși pe un an de către membrii lojei.

3. Francmasoneria și evreii

Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte și invizibile au fost create și sunt ocupate de ei. Bauer, Pirlet, Caillard, Lacorne, Morin, Francken, Moise Cohen, Isaac Long, întemeietorii Francmasoneriei gradelor superioare din Franța și America au fost toți evrei. În Ungaria majoritatea Francmasonilor erau evrei, iar conducerea era aproape exclusiv în mâna lor. „Biserica israelită e aliatul nostru firesc, ea ne sprijină și o mulțime de iudei sunt în rândurile noastre”, se spunea în revista Francmasonilor din Ungaria, Acacia, 1908, nr. 62. În Germania lojile dependente de Marea Lojă din Hamburg erau la fel ocupate de o mare majoritate de evrei. În Turcia conducătorii Francmasoneriei erau pe la 1909, evrei. Tot așa în Italia, șeful Francmasoneriei era faimosul evreu Ernesto Nathan, care a ajuns primar al Romei.

Francmasoneria franceză a fost condusă în trecut de evreii Cremieux și Gambetta. În Anglia, dintre cei vreo 300.000 Francmasoni, peste 43.000 sunt evrei.

În lojile Marelui Orient din România, care e o filială a Marelui Orient din Franța, evreii se află în majoritate de 90 la sută. În lojile Marei Loji Naționale Române, ce se pretinde națională, se găsesc de asemenea evrei, deși într-un număr mai mic. Dar deși Marea Lojă Națională Română se prezintă cu masca celui mai pur românism și afectează dușmănie față de Marele Orient din România, pe față jidovit, totuși ea are legături ascunse cu Marele Orient și cu celelalte organizații francmasonice mondiale, toate fiind înglobate într-un sistem unitar. De altfel, Marea Lojă Națională Română e întemeiată prin D.I. Pangal, de către Francmasoneria Rusiei Sovietice.

Conducerea întregii Francmasonerii de către evrei se realizează prin mijlocirea ordinului Francmason pur evreiesc B`nai B`rith. Lojile acestui ordin, împrăștiate în toată lumea sunt conduse de un comitet executiv din Chicago. Membrii acestor loji, exclusiv evrei, sunt cei mai mulți și membri ai lojilor Francmasonice în care intră și creștinii. Ei mijlocesc astfel sugestiile și poruncile comitetului evreiesc de la Chicago lojilor celorlalte Francmasonerii.

Se pot aduce nenumărate mărturisiri din lagărul Francmasonic și evreiesc despre caracterul iudaic al Francmasoneriei. Alegem numai vreo două. Rabinul Dr. Isaac M. Wise, un conducător de vază al evreilor, declară: „Francmasoneria este o organizație iudaică, a cărei istorie, misiune, semne și interpretări sunt de la un capăt la altul iudaice, cu excepția numelui unui singur grad și a unor cuvinte din formula jurământului.” Evreul Dr. G. Karpeles spune: „Ideea Francmasoneriei a izvorât cu necesitate internă din iudaism. Ca întemeietor al ei e considerat Solomon, care a văzut cea mai înaltă înflorire a lui Israil. Cuvinte și semne sunt în cea mai mare parte luate din limba ebraică.” În revista Francmasonică Symbolisme, Iulie 1928 se spune: „Misiunea cea mai importantă a Francmasoneriei este să glorifice rasa iudaică care a păstrat nealterat conținutul dumnezeiesc al cunoașterii. Apoi ea trebuie să sprijine rasa iudaică, pentru a șterge granițele naționale.”

4. Ceremoniile Francmasonice

Ceremoniile francmasonice încă dovedesc preponderența spiritului iudaic în Francmasonerie. Nu vom intra aici în amănuntele acestor ceremonii. Toate actele solemne din loji au un caracter simbolic și aproape toate obiectele și noțiunile care sunt uzitate în aceste ceremonii au numiri ebraice. Întreg complexul ceremoniilor stă într-o referință mai depărtată sau mai apropiată de misterul central al Francmasoneriei care este moartea și învierea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, identificat simbolic cu un zeu născut din Isis, adică din natură.

Legenda lui Hiram e luată din Talmud. Participanții la ceremoniile Francmasonice repetă simbolic, prin gesturile și cuvintele lor, omorârea și învierea lui Hiram, întocmai ca în misterele sincretiste precreștine. Avem de-a face deci cu un fel de cult misteriaco-cabalistic. Sf. Sinod al Bisericii ortodoxe din Grecia se exprimă în actul de condamnare a Francmasoneriei din 1933, asupra acestui punct astfel: „Francmasoneria nu este numai o simplă reuniune filantropică sau școală filosofică, ci alcătuiește un sistem mistagogic, care reamintește de vechile religii sau culte misteriaco-păgâne, din care își trage obârșia, alcătuind o urmare și o reînviere a lor… Raportul acesta al masoneriei cu religiile misteriace se vede de altfel și din cele ce au loc și se săvârșesc în timpul inițierilor. Căci, după cum în cele ce au loc în misterele idolatre vechi se relua drama luptelor și a morții zeului misteriac și prin reluarea aceasta mimică a dramei acesteia, cel ce se iniția murea dimpreună cu patronul religiei misteriace – care întotdeauna era o persoană mitică simbolizând soarele sau natura, care murea iarna și reînvia primăvara –, tot așa și în inițierea celui de al treilea grad al Francmasoneriei. Într-adevăr treapta aceasta a inițierii alcătuiește o expunere dramatică a morții protectorului masoneriei, Hiram, și un fel de reluare dramatică a morții acestuia în care, cel ce urmează a fi inițiat suferă dimpreună cu el, fiind rănit în aceleași organe și în aceleași locuri ale corpului ca și Hiram… Astfel Francmasoneria, în chip clar, este o religie misteriacă cu totul diferită, separată și străină de religia creștină… Masoneria are slujbe religioase proprii, ca ceremonia învierii în chip de lup, sau botezul masonic, ceremonia recunoașterii căsătoriei sau căsătoria francmasonă, parastasul francmasonic, inaugurarea templului masonic etc.”

5. Francmasoneria și creștinismul

Francmasoneria se prezintă așadar ca o quasi-religie cu zeul ei propriu: Hiram. În realitate ea nu admite o ființă personală la conducerea lumii, precum nu admite un principiu personal în oameni. Ea preconizează un panteism naturalist: Hiram simbolizează forța universală care își ia temporal măști individuale, prezentându-se sub formă de persoane trecătoare. „Masonul știe că personalitatea sa nu e nimic și se dezinteresează de ea. El urcă până la principiul interior al inițiativei, pe care-l bănuiește, fără a-l putea cunoaște exact, Dumnezeu necunoscut în realitatea sa misterioasă: acesta e eul transcendent, identic poate în toate existențele cari cugetă”. Așa zisele persoane omenești sunt rolurile pe care le joacă trecător unul și același actor.

„Un actor misterios deține rolul personalității noastre. Cine este artistul care nu se arată în scenă, ci rămâne travestit și mascat?… E o energie consacrată Marei Opere, forță indestructibilă ca orice altă forță. Această energie este independentă de instrumentul prin care se manifestă printre noi. Ea se transformă fără a se stinge… Cine lucrează deci în noi, dacă nu forța care animă pe predecesorii noștri? Hiram, care învie, este o realitate. Să știm să medităm și să înțelegem. Că indivizii dispar, puțin importă, dacă energia care lucra în ei subzistă. Să ne dezinteresăm deci de o nemurire pe care ne-am reprezentat-o ca individuală. Personalitatea noastră se va stinge și dacă mai târziu evocatorii noștri și-ar închipui că intră în relație cu noi, ei n-ar constitui o fantomă decât adunând noțiunile ce și le-ar putea face despre noi”.

„Individul este produsul tranzitoriu și repetat al unei cauze permanent constructive. În ce privește pe Marele Arhitect al Universului, trebuie să notăm că această expresie nu intenționează să impună o credință. Să ne păzim deci a ceda acelei leni a spiritului care confundă pe Marele Arhitect al inițierilor cu Dumnezeul credincioșilor”.

Francmasoneria este raționalistă. Ea îndeamnă pe membrii săi să supună totul cugetării raționale ca filtru suprem pentru tot ce au să admită. Iată ce zice un alt francmason: „Nici forța statului, nici cerința nu sunt eterne… Atunci ce poate regenera poporul căzut în dezordine? Nimic altceva decât stăpânirea măsurată a rațiunii… Idealul F. M. constă în a construi pe nesimțite o republică universală și democrată a cărei regină va fi rațiunea, iar consiliul suprem, adunarea înțelepților. În virtutea principiului care a prezidat la nașterea Francmasoneriei, ea va putea, bazându-se nu pe voia unui Dumnezeu inaccesibil, ci pe imperativele Rațiunii, să dea o viață moralei creștine”.

Din acestea rezultă și raportul francmasoneriei față de creștinism. Mai putem aduce câteva citate pentru a arăta atitudinea directă a F. M. față de creștinism. Tot autorul din care am citat mai sus declară: „Mai vedeți mântuirea oamenilor într-o renaștere religioasă? O! visul imposibil! Boltele sanctuarelor ale căror ruine voiți să le reparați, nu vor mai vedea niciodată decât un ecou slab al rugăciunilor de odinioară. Nu mai există Dumnezeu pentru a mai învia morții și Acela (Hristos) ale cărui accente magice deschideau mormintele, nu mai poate spera că un miracol asemănător va opri coborârea lui lentă în groapa uitării. Mai mult ca totdeauna o credință laică se substituie unei credințe supranaturale”. Fr. Osw. Wirth în lucrarea citată compară pe Hiram cu Hristos, ambele nume exprimând doar același simbol al trecerii energiei cosmice dintr-o persoană ce dispare definitiv în alta ce apare (moartea și învierea lui Hiram). E același mit, doar numele e altul. O libertate a voinței nu admite F. M. Totul în lume, chiar și viața sufletească, decurge după o lege necesară neschimbabilă. „Simbolismul masonic împinge mai departe analogia sugerând că microcosmul sau lumea mică, se construiește ca și macrocosmul, lumea mare”.

Dar Francmasoneria nu reprezintă o concepție statistică, ci se mulțumește să existe și ea alături de creștinism. Francmasoneria e prin excelență dinamică. Ceea ce cere mai mult adepților e acțiunea, reclădirea lumii, conform principiilor ei. Astfel F. M. luptă cu îndârjire să elimine din omenire concepția opusă ei, creștinismul, și instituția care-l susține, Biserica. Devizele ei sunt: Separarea Bisericii de Stat, școala laică, căsătoria civilă, difuzarea principiilor anticreștine în masele largi. În unele state cum sunt Franța, Spania, Rusia, devizele acestea au fost realizate. În alte țări se merge cu pași repezi spre această stare. Biserica stă în fața ofensivei puternice a unui dușman necruțător.

6. Scopul Francmasoneriei

Francmasoneria își ține ultimele ei scopuri în secret. Dar fără voia ei se strevăd adeseori aceste scopuri, din mărturisiri masonice mai mult sau mai puțin învăluite. Regulat, francmasoneria spune că scopul ei este cercetarea adevărului și acțiunea caritativă.

Dar de o acțiune caritativă francmasonică nu s-a împiedicat nimeni până acum. Și apoi de ce ar fi lipsă de o asociație clandestină și de secrete, pentru desfășurarea unei acțiuni caritative?

În realitate când masonii explică mai larg sensul acțiunii lor caritative, vezi că e vorba de o fericire a lumii prin scăparea de ideile ei de acum, prin așezarea ei pe temeliile principiilor raționaliste masone. „Binefacerea pentru mason nu se confundă cu ceea ce s-a convenit să se numească caritate. Cedarea câtorva bucăți de pâine, din prisos, nu-l achită de datoria sfântă ce o contractează inițiatul față de umanitate. A face bine comportă un întreg program de viață”. Într-o formă eufemistă, Fr. Osw. Wirth, arată așadar că nu caritatea este scopul Francmasoneriei.

Iar cercetarea adevărului de care vorbește F.M. trebuie înțeleasă ca o lansare a tuturor ideilor de destrămare a Statului și a Societății. Toate ideile de extremă stângă ale comunismului au fost pregătite în Loji și aplicate de francmasoni. La fel, toate ideile anticreștine, de totală emancipare a instinctelor omenești inferioare de sub prestigiul virtuților creștine. De la Marx până la Lenin și Trotzki, toți șefii mai de seamă ai comunismului au fost evrei și francmasoni, sau cel puțin francmasoni.

Ziarul francmason Latomia scrie (Iulie 1849, p. 237): „Nu putem decât să salutăm socialismul ca pe un excelent aliat al F. M. în munca de înnobilare a omenirii, în străduința de a promova binele omenirii. Socialismul și masoneria împreună cu comunismul au țâșnit din același izvor”.

Scopul Francmasoneriei stă în legătură cu soarta întregii omeniri. F.M. luptă pentru o anumită direcționare, pentru o anumită țintă a întregii vieți omenești colective și individuale. Care este acest scop? Dintr-o mulțime de mărturisiri masonice și din descifrarea sensului ce se desprinde din toată activitatea de până acum a F.M., rezultă că acest scop este: întemeierea unei republici mondiale, condusă de francmasoni, adică de evrei. O republică cu desăvârșire laică, cu o omenire îndobitocită de mizerie și de patimile inferioare dezlănțuite.

Iată ce spune același Fr. Osw. Wirth, în manualul maestrului: „Să avem curajul să ne zicem religioși și să ne afirmăm apostoli ai unei religiuni mai sfinte decât toate celelalte. Să propagăm Religia Republicii, care va forma inima cetățenilor și va cultiva virtuțile republicane”. Tema întemeierii republicii mondiale sub stăpânirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al F.M., din 1900, ținut la Paris.

Când vorbesc metaforic, francmasonii se prezintă ca zidarii care au să rezidească, sub conducerea lui Hiram, templul lui Solomon din Ierusalim. Aceasta înseamnă, fără metafore, restabilirea dominației lui Israil asupra lumii întregi.

Numai din tendința F.M., după republica laică, internațională și extrem de democratică se explică de ce toate revoluțiile de la cea din 1789 încoace, toate loviturile date creștinismului, principiului monarhic și național, principiului autorității, sunt opera francmasonilor. Din aceste motive, toate statele care recunosc valoarea principiului național și a factorului creștin au desființat Francmasoneria. Așa a făcut și Italia prin Mussolini în 1925, și Germania prin Hitler. În Ungaria a fost desființată după prăbușirea comunismului lui Bela Kuhn, dovedindu-se că acest comunism a fost creația lojilor.

7. Francmasoneria în România

Nu vom face un istoric al Francmasoneriei în România. Până la război nu s-a bucurat de dezvoltare remarcabilă. Abia de la război încoace și mai ales în ultimii vreo 10 ani, a luat un avânt ce dă de gândit. Din cele șase grupe francmasonice române, una e pur evreiască: B’nai B’rith, alta Federația lojilor simbolice de rit ioanit din România e evreo-ungurească (în Ardeal) și în 1933 s-a unit cu Marea Lojă Națională Română, iar o a treia e evreo-nemțească: Marea lojă germană din România. Românii se găsesc numai în celelalte trei: Marea Lojă Americană din România (afiliată la Marea Lojă Americană din New York), Marele Orient din România afiliat la Marele Orient din Franța, și care cuprinde 90% evrei și, în sfârșit, Marea Lojă Națională din România, care afișează tricolorul, afectează lupta contra celeilalte Francmasonerii, pe motiv că e jidovită, dar aceasta e numai o mască cu scopul de a vâna cât mai mulți ofițeri și alți buni români.

Marea Lojă Națională condusă până în 1933 de dl. Pangal, în acel an s-a rupt în două, o parte lojile ei – cele provinciale și cinci din cele zece bucureștene – constituindu-se separat în frunte cu dl. M. Sadoveanu. Dar pe dl. Sadoveanu l-au urmat numai masonii din primele trei grade, cei din gradele superioare au rămas cu dl. Pangal. Și cum masonii primelor trei grade sunt conduși de cei din gradele superioare se pare că schisma din Marea Lojă Națională e tot numai o cursă pentru românii naivi pe care prestigiul unui Sadoveanu îi atrage mai mult decât dl. I. Pangal. De altfel, gruparea dlui Sadoveanu s-a aliat cu Marele Orient.

Despre opiniile de mason ale dlui M. Sadoveanu cităm doar următoarele rânduri din cuvântarea rostită la adunarea din 2.VII.1933, a Marii Loji Naționale. Sub un văl eufemist se întrezărește toată adversitatea masonică față de credința creștină și ideea națională: „Liber cu adevărat e numai acel maestru care izbândește a-și domina pasiunile și a se elibera de prejudecăți. Cel care păstrează ura de rasă, obscurantismul violențelor, suficiențele dogmatice, e un sclav ca și cel care nu-și poate domina pasiunile degradante”.

Foarte sistematic zeflemisește dl M. Sadoveanu credința creștină ortodoxă pe care o socotește o credință pentru naivi, mult inferioară științei „egiptene” a „Magului” superior în romanul „Creanga de aur”.

Numărul masonilor din România era încă în 1932 întristător de urcat. Astăzi se pare că sunt și mai mulți. În 1932 aveam 3300 masoni. Cehoslovacia avea 60, Iugoslavia 900, Polonia 450, Bulgaria 500. Se va recunoaște că România față de aceste țări vecine are enorm de mulți.

Influența masonilor în viața mai nouă a Statului nostru se resimte dureros, dictând din toate locurile de conducere.

De altfel și în Marea Lojă Națională se află evrei.

8. Așa zisa Masonerie Națională Română

Dar asupra Masoneriei Naționale Române trebuie să insistăm ceva mai mult. Despre ateismul Marelui Orient din România și al Marii Loji Naționale a dlui Sadoveanu nu poate fi nici o îndoială, odată ce el este în strânsă comuniune cu Marele Orient din Franța, despre care însăși întâmpinarea Masoneriei Naționale Române către Sfântul Sinod spune: „Prima mare organizație dizidentă a fost așa numitul Marele Orient din Franța, care încă din secolul al VIII-lea s-a îndepărtat încetul cu încetul de masoneria tradițională, suprimând obligativitatea credinței în Dumnezeu și în nemurirea sufletului, precum și aceea a contractării jurământului pe Sf. Scriptură, dintr-un așa zis spirit de liberă cugetare, și ajungând în anul 1878, la însăși primirea ateilor în Ordin. Aceasta a provocat, după cum era și firesc, o imediată ruptură a relațiilor între marile loji masonice regulate cu Marele Orient din Franța, și de atunci încoace atât Marele Orient din Franța cât și toate organizațiile afiliate lui, din lumea întreagă, sunt socotite ca schismatice, eretice și orice relații sunt interzise între masonii regulați și membrii acestor organizații”.

Noi vom arăta în primul rând, că există relații între organizațiile masonice cu care este afiliată Masoneria Națională Română și între cele ce stau în legătură cu Marele Orient din Franța, iar în al doilea rând vom pune în adevărata lumină atitudinea față de religie a Masoneriei, ce se pretinde adversară Marelui Orient din Franța.

  1. Marele Orient din Franța și Marea Lojă din Franța stau în așa strânse legături, încât în fiecare an se adună delegații lor într-un convent comun. Marea Lojă din Franța însă face parte din Asociația Masonică Internațională (A.M.I.) cu sediul în Geneva, împreună cu Marile Loji din Belgia, Bulgaria, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Elveția, Cehoslovacia, Spania, Viena și Jugoslavia, dintre care multe au legături cu Masoneria Națională Română. (Vezi întâmpinarea amintită mai sus.) De altfel A.M.I. luptă pentru ca „într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat, lanțul mondial să se încheie în sensul ca diferitele dialecte masonice ale umanității să se unească într-o limbă comună”. Deci și acum sunt numai deosebiri dialectale.

    Cu Marele Orient din Franța are legături Marea Lojă din Viena. Ori Marea Lojă din Viena stă în relații oficiale cu Marea Lojă din Anglia și deci și cu Masoneria Națională Română.

    Cât de neserioase și de trecătoare sunt suspendările de relații între diferitele organizații francmasonice se vede și din pilda ce au dat-o în anii recenți francmasoneriei germane. Atât cele trei Mari Loji prusiene vechi care se socotesc foarte naționale, cât și alte patru din cele umanitariste: Marea Lojă din Hamburg, cea din Bayreuth, cea din Frankfurt pe Main și cea din Darmstadt, au rupt relațiile cu Marea Lojă din Viena, socotită internaționalistă. Însă în același timp Marile Loji din Hamburg, Bayreuth și Frankfurt pe Main au reluat relațiile cu Marea Lojă din Anglia, care are la rândul ei relații cu Marea Lojă din Viena.

    Cu drept cuvânt observă Fr. Hasselbacher în opera sa monumentală Entlarvte Freimaurerei, 1936, vol. I, p. 71: „Orice școlar care cunoaște regulile elementare de matematică știe că: două mărimi egale cu o a treia, sunt egale și între ele. Dacă a=b și b=c, atunci și a=c”. Dacă Masoneria Națională Română are legături cu cea din Austria, iar aceasta cu Marele Orient din Franța, evident că prin masoneria austriacă există legături și între Masoneria Națională Română și Marele Orient Francez.

    Ce însemnează acum că două organizații masonice au legătură și ce însemnează că legăturile acestea sunt suspendate?

    Când două organizații masonice stau în legături atunci ele comunică oficial prin organele lor conducătoare. Astfel în „Regulamentul de organizare și funcționare al Marei Loji Naționale Române” art. 45 lit. i, se spune despre Consiliul Marii Loji Naționale, care este puterea ei executivă, că „reprezintă împreună cu Marele Maestru, Marea Lojă Națională din România pe lângă conducerea supremă a fiecărui Rit de pe lângă Marile Puteri Masonice Străine”. Legăturile acestea primesc un caracter și mai permanent și mai concret prin aceea că cele două organizații masonice în legătură își desemnează câte un delegat, care e numit membru regulat cu un rang superior în Marea Lojă prietenă. Iată ce spune citatul Regulament în această privință la art. 6: „Marele Maestru poate să numească pe orice frate ca să-l reprezinte într-o Mare Lojă soră din străinătate, de asemenea el poate numi ca membru al Marii Loji Naționale din România, cu rangul pe care-l crede potrivit, pe orice frate desemnat ca reprezentant al Marelui Maestru al unei Mari Loji soră din străinătate”.

    În felul acesta în fiecare organizație francmasonică sunt prezente organizațiile străine masonice. În afară de aceste legături membrii din lojile unei organizații pot vizita oricând lojile de grad egal sau inferior ale unei organizații străine, iau parte la festivitățile lor și pot fi numiți membri de onoare ai acelei organizații străine. Fr. Hasselbacher dovedește în opera citată, pe baza unui vast material din arhivele lojilor germane desființate, că suspendarea legăturilor între două organizații masonice lasă mai departe putința membrilor din lojile unei organizații de a vizita lojile celeilalte organizații, numai cât aceste vizite n-au un caracter oficial, ci numai unul oficios. Masonii individuali sunt frați pe tot globul pământesc, oricărei organizații ar aparține. Oricărui rit ar aparține un mason, el este frate cu toți masonii de pe glob.

    De altfel, aceste suspendări de relații sunt accidentale, ele nu sfărâmă unitatea și simpatia fundamentală, care leagă întreaga Francmasonerie universală. Și se depun totdeauna cele mai mari străduințe ca aceste suspendări să înceteze cât mai repede și unitatea să devină tot mai strânsă. Ba mai mult, aceste suspendări de relații au loc numai între organizațiile masoneriei ioanite, a primelor trei grade. Masoneria gradelor superioare e un front unitar. Ori masoneria primelor trei grade e numai un stadiu de trecere spre cea superioară și e condusă de aceea. Deci supărările între organizațiile masonice subalterne sunt numai niște iluzii, niște concesii făcute spiritului neprogresat în masonerie al membrilor inferiori, cărora le place să creadă că sunt în ceartă cu masoneriile străine.

    Dăm câteva citate în acest sens din cartea masonilor vienezi, Das Blaubuch der Freimaurerei (Viena, 1933):

    „Organizarea ritului scoțian este foarte potrivită pentru urmărirea și ajungerea scopului său depărtat. Existența factică a unui lanț mondial francmason, cel puțin în cadrele ritului, este în opoziție cu organizațiile, din nefericire încă așa de neînchegate, ale francmasoneriei ioanite, care se luptă între ele din motive dogmatice – avantajul fundamental al lucrării sale. Ritul scoțian cu ale sale 36 de Supreme consilii constituie pentru toate teritoriile francmasone cu o aceeași doctrină, un același mod de a lucra, așadar unul și același front unitar francmasonic. Ritul scoțian este afară de aceea un pașaport către toate atelierele corespunzătoare ale masoneriei și oferă așadar raza cea mai mare de acțiune”.

    Să observăm că Marea Lojă Națională Română, care are sub administrația sa gradele 1-3, este sub autoritatea Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Între cele 36 supreme Consilii numite în cartea citată, se află și cel din România și cel din Franța, autoritatea supremă a masoneriei franceze. Pentru întărirea unității între organizațiile gradelor inferioare lucrează afară de amintita Asociation Maçonique Internationale cu sediul la Geneva, care întrunește Marile Loji Simbolice (ale primelor trei grade), Die Allgemeine Freimaurerei Liga (Afeme) cu sediul în Basel, care întrunește pe masoni individuali pentru a realiza lanțul mondial al masoneriei. Aceste organizații țin des congrese în diferite centre europene. În Fr. Hasselbacher op. cit. vol. I, p. 53-80 se găsesc multe citate de ale francmasonilor că Masoneria este una. Luăm pe Marele Maestru al Marei Loji din Bayreuth, prof. Blunschli care a scris în Freimaurerei Zeitung din 11.IV.1874: „De câțiva zeci de ani lojile se adună și iau un caracter tot mai național, deși misiunea lor este internațională. De ce aceasta? Ce sens are? Căci dacă francmasoneria nu are nimic cu patria, de ce se îmbracă în forme naționale? Sâmburele cel bun al acestei mișcări este trebuința după o mai mare consolidare, pentru a valorifica mai bine puterea confederației masonice.

    Însemnătatea internațională a masoneriei nu e slăbită prin aceasta, dimpotrivă puterea ei de acțiune, eficacitatea ei devine și mai urcată”.

  2. Să lămurim acum atitudinea în chestiune religioasă a Masoneriei ce se pretinde supărată cu Marele Orient Ateu din Franța. Mai întâi câte ceva din „Constituția și Regulamentul” Marii Loji Naționale Române. Observăm însă că în această Constituție și Regulament nu sunt fixate decât chestiuni formale de procedură, idealurile organizației, principiile ei; cuprinsul discuțiilor din ateliere nu este făcut cunoscut. Constituția și Regulamentul îndrumă de câte ori e vorba de o chestiune mai importantă la Marile Constituțiuni, Tradițiile și Landmarkurile Ritului. Constituția și Regulamentul Marii Loji Naționale nu e document pe baza căruia să se poată spune ceva definitiv referitor la scopurile și acțiunea ei, cu atât mai mult cu cât acest document însuși vorbește de secretele masonice a căror divulgare este socotită între infracțiunile cele mai grave. Ba într-un loc spune acest document: „În Loji se primesc cunoștințele care nu se publică nicăieri și pe care nu le putem învăța decât în Lojă”.

    Dar chiar și din puținele expresii ale acestui document se poate trage o concluzie care arată suficient conflictul masoneriei cu doctrina Bisericii. E adevărat că în art. 3 al Constituției, Statutelor etc. se prevede că „nimeni nu poate fi primit în francmasonerie dacă nu crede în Dumnezeu și în nemurirea sufletului”. Legămintele și jurămintele masonilor față de Ordin sunt contractate pe Sf. Scriptură (p. 4). Dar în altă parte se spune: „Oricare ar fi religia sau cultul cuiva, el nu poate fi exclus din Ordin, dacă crede în Marele Arhitect al Universului și practică învățăturile sfinte ale moralei”.

    Până aici n-ar fi nimic grav. S-ar putea spune: sunt atâtea alte Societăți în care nu se cere nici acest minim de credință religioasă. Numai cât celelalte Societăți au altfel de obiective economice, culturale, câtă vreme Francmasoneria se socotește dacă nu un adversar al Bisericii, în orice caz un concurent al ei, cu o credință proprie a ei. Căci iată ce se spune în pasajul citat puțin mai la vale: „masonii, cele mai virtuoase elemente ale tuturor credințelor… caută să demonstreze superioritatea credinței pe care o profesează”. Așadar un francmason evreu, fără a-și însuși, prin intrarea în Francmasonerie, credința creștină, e socotit și de francmasonii creștini ca având o credință superioară aceleia pe care a revelat-o Însuși Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. În mândria francmasonilor de a se socoti deasupra creștinismului, se află implicată negarea Divinității creștinismului, cea mai gravă dintre erezii.

    Aceeași concluzie se deduce și din alte datorii impuse masonului. După ce se spune la p. 74 că „printre noi sunt Frați de toate religiile și rasele”, la p. 75 se cere: „trebuie să preferi pe un Francmason oricărui alt om, când solicită, în condiții egale, aceeași situație”. Purtarea aceasta trebuie s-o aibă un mason nu numai față de alt mason din țară, ci și față de cei din străinătate, căci art. 5 al Constituției, Statutelor etc., p. 4 spune: „Oricărui rit i-ar aparține un mason, el este frate cu toți masonii de pe glob”. Prin urmare masoneria formează o confraternitate mai presus de religie, de neam și de familie. Un mason consideră mai apropiat sieși pe un evreu mason decât pe un român creștin. Prin aceasta se rupe legătura bisericească dintre cei care formează, după Apostolul Pavel, Trupul tainic al Domnului. Se poate spune că masonul iese din Biserică, precum iese din comunitatea națională. „Familia, prietenii – se spune mai departe la p. 75 – sau vecinii să nu afle chestiuni în legătură cu activitatea francmasonică, atât personală, cât și cea colectivă”.

    Putem pune de pe acum întrebarea: ce rost mai are jurământul pe Sf. Scriptură când îl rostește și un evreu care nu crede în ea, sau când se respinge originea divină a ei?

    Dar poate că cel puțin nu se cuprinde în Marea Lojă Națională decât România, așa că acea confraternitate cu masonii din alte țări rămâne o legătură destul de platonică. Chiar așa de ar fi și totuși ar fi grav: se afirmă în principiul care pune mai presus de legăturile bisericești și naționale pe cele masonice. În realitate Masoneria Națională Română cuprinde mulți străini și nu există nici o piedică pentru a cuprinde și mai mulți. E adevărat că Supremul Consiliu gr. 33 nu admite în sânul său ca membri activi decât o pătrime de membri neortodocși.

    Dar numărul membrilor ar fi al Supremului Consiliu care se limitează între 9-33. Destul este dacă o pătrime din ei pot fi neortodocși. Dar Supremul Consiliu are și membri emeriți. Între aceștia numărul străinilor nu este limitat. Dar ceea ce-i mai important e că grosul Masoneriei Naționale îl formează membrii din celelalte grade, de la 1-32, și mai ales cei din primele 3 grade. Între aceștia numărul străinilor iarăși nu e limitat. Față de toți acești străini masonul român e obligat să le dea sprijin în toate împrejurările când se cere – în anumite cazuri cu riscul vieții. Refuzul sprijinului cerut aduce una din cele mai mari pedepse.

    Dar acum să luminăm și mai bine atitudinea față de creștinism a Masoneriei Române, confruntând-o cu câteva citate din amintita Blaubuch a Masoneriei austriece, care este în legătură și cu cea din Anglia și cu cea română. Francmasonul vienez dr. Oscar Trebitsch spune în articolul Freimaurerei u. Radikalismus: „Caracteristica permanentă a Masoneriei este accentuarea necesar imanentă a caracterului autonom al eticei sale și prin aceasta în mod necesar și negarea oricărei posibilități a vreunei etici, heteronome, fie ea crescută metafizic pe terenul speculației filosofice, fie pe cel al speculației teologice” (p. 65).

    În această carte francmasonul Dr. Kurt Reichl scrie: „Francmasoneria este în ființa ei adânc pătrunsă de ideea că, pe terenul credinței, nu poate fi dogmatizată o anumită convingere privitor la ceva imposibil de cunoscut. Ea stă pe punctul de vedere cel cu adevărat tolerat, că fiecare are să-și facă socoteala cu infinitul după trebuințele sale religioase. Felul credinței, de semnul ce-l dă fiecare noțiunii sale despre Dumnezeu, nu e pentru Francmasonerie nimic, pentru ea totul este conducerea etică a vieții care rezultă din concepția despre lume a respectivului ins” (p. 31).

    Întâlnim așadar același indiferentism față de revelația creștină, pusă în rând cu oricare altă credință. Nici o grijă pentru unificarea sufletelor în aceeași credință creștină, ci insul e justificat în tendința de a avea o atitudine cu totul individuală în chestiunea religioasă. Nu susține nici Biserica impunerea cu sila a credinței creștine, dar propovăduiește sus și tare că această credință e revelată de Dumnezeu, deci singura adevărată în plenitudinea ei, și dezaprobă fărămițarea societății omenești în tot atâtea credințe câți indivizi sunt. Francmasoneria afirmă că n-are nici o dogmă. Dar are și ea pe cea a individualismului, socotește ca valoare supremă judecata individuală. Cel puțin pentru ochii lumii, căci în realitate impune adepților ei destule convingeri și secrete de al căror rost și sens nu au să se întrebe masonii gradelor inferioare.

    Același lucru îl afirmă Dr. K. Reichl și în alt loc al numitei cărți, într-o controversă cu iezuitul Fr. Muckermann despre încrederea în umanitatea pură, pe care francmasoneria o are, pe când creștinismul nu: „Să recunoaștem clar și fără echivocuri deosebirea fundamentală. D-v vă exprimați hotărât bănuiala în posibilitatea unei umanități care nu e în legătură cu un Dumnezeu personal, care nu e străbătută de credința în Dumnezeul personal al Bisericii. Francmasonul, așa cum îl înțeleg eu (!!) nu e ateu, concepția despre lume a Francmasoneriei are principiul unei ființe supreme, unei ultime temelii spirituale a existenței. Dar cu deosebirea fericită (heilsarmee), antidogmatică față de dogma Bisericii infailibile și singură mântuitoare, că ea lasă conținutul, culoarea noțiunii de Dumnezeu subiectivismului fiecăruia. Ea socotește că există o credință, dar aceasta nu trebuie dogmatizată drept o cunoaștere care trebuie să fie singură adevărată, așadar imposibilă. Nu e linia d-v., prea venerate, să admiteți umanitatea laicistă a francmasonului care nu e hrănită de o credință precisă într-un Dumnezeu personal, ca întemeiată, adevărată și variabilă. Vă îndoiți de garanțiile interne ale acestei umanități. Socotiți că numai ideea de umanitate a credinței creștine posedă putere îndatoritoare” (p. 25-26). Iar în alt loc: „Sigur ideea masonă despre umanitate nu e determinată religios, în sensul că nu cere înrădăcinarea ei într-o religie anumită, respectiv în cea catolică” (p. 20).

    În spiritul acesta liber cugetător vorbesc masonii despre religie atunci când vor să-și prezinte în trăsături simpatice organizația lor. Adevăratele lor sentimente sunt însă direct ostile la adresa religiei. Ele izbucnesc adesea în expresii nemascate, în felul acelora pe care le-am inserat în refrenul acesta la alt loc.

    După ce am arătat că și masoneria zisă națională face parte din organizația mondială a masoneriei, fiind angajată în urmărirea scopurilor comune ale masoneriei, și după ce am arătat că masoneria întreagă e cel puțin liber cugetătoare pe teren religios, să mai revenim puțin asupra scopului masoneriei în care e încadrată masoneria națională.

    Am mai spus că scopul masoneriei nu e cercetarea filosofică a adevărului și nici filantropia. Acestea n-ar trebui ținute într-un secret atât de sever. Scopul ei este unul politic. Și este unul și același pentru toată masoneria. De aceea se străduiește să formeze un front cât mai strâns, cum am văzut din paginile anterioare. Că scopul ei este unul politic, nu de politică de partid, ci de concepție, ceea ce-i și mai grav, ne-o mărturisește masonul Dr. K. Reichl în opera amintită, p. 35, aprobând următoarele cuvinte ale unui membru al Marelui Orient Francez: „Dacă politica însemnează a te aprinde de suferința oamenilor pentru apărarea drepturilor omului, pentru realizarea unor cerințe culturale de mare valoare din punct de vedere etic și estetic, atunci, da, masoneria face politică, atunci masoneria este politică”. Mai precis ne arată orientarea politică a masoneriei mărturisirile aceluiași mason, că organizația din care face parte luptă pentru „libertatea personală și democrație”, care nu trebuie lăsată să fie sfărâmată de „dictatura barbară de dreapta sau de stânga” (p. 24). În același sens se exprimă pe larg masonul Dr. Oskar Trebitsch în amintita carte, dezvoltând că masoneria e contrară oricărui radicalism, oricărei conduceri autoritare și pentru larga democrație (p. 64). Pe linia aceasta masoneria e contra monarhiei deși întâmpinarea Masoneriei Române spune altfel. Dr. Reichl mărturisește că Masoneria a văzut în instaurarea republicii în Spania îndeplinindu-se o aprinsă dorință a ei. „Nimeni n-a negat din latura Masoneriei că între întemeierea republicii și masoneria spaniolă există strânse legături. Nici n-a rămas nimănui că fraților din Marele Orient li s-au împlinit prin noua organizare de stat o aprinsă dorință” (p. 17).

    Astfel nu e de mirare dacă Francmasoneria declară acum că stă în război din Spania, cu totul în ajutorul Frontului Popular. În ziarul ABC din Madrid, din 20.X.1936, foaie redactată ca toate foile de pe teritoriul Spaniei comuniste de sovietele muncitorești, găsim următoarea declarație din partea Masoneriei: „Situația actuală este așa de extraordinară și de tragică, încât suntem nevoiți să rupem tăcerea noastră obișnuită. Masoneria spaniolă este deplin, total și absolut de partea Frontului Popular, de partea guvernului legal și împotriva fascismului”. În ziarul El Dia Grafico din 15.X din Barcelona se spune: „Mulțumită înțeleptei prevederi a masonilor o mare parte din comandă în Guardia civil și Guardia de asalt (trupe polițienești create în mod special de republică) era încă înainte de 18 august în mâna republicanilor de încredere. Masonii au fost aceia care au făcut ca cea mai mare parte din flota de război să se pună în serviciul Frontului Popular și ofițerii răsculați să fie închiși. Masonii au fost aviatori care s-au așezat în fruntea flotei noastre aviatice. Comandanții celor mai multe din secțiunile armatei noastre sunt masoni. Masonii sunt în majoritate aceia care, în presă, pe tribune, la microfon au susținut focul în suflete. Masoni sunt și aceia care pregătesc victoria în etape. Masoni în sfârșit, aceia care lucrează în străinătate ca neutralitatea să fie părăsită”.

    Din cele de mai sus se străvede destul de bine că nu sunt deosebiri reale și serioase între masoneria mondială căreia îi aparține Masoneria Națională Română și Masoneria afiliată Marelui Orient Francez. Astfel, având în vedere ceea ce am dezvoltat în toate capitolele acestui referat, putem formula următoarele:

Concluzii:

Francmasoneria este o organizație mondială, secretă în care evreii au un însemnat rol, având un rit quasi-religios, luptând împotriva concepției religios-morale a creștinismului, împotriva principiului monarhic și național, pentru a realiza o republică internațională laică (tendința din urmă a se vedea în Blaubuch der Freimaurerei, Wien 1933, p. 82, în art. Paneuropa als Minoritatenfrage. Se recunoaște că „Masoneria urmărește planul unei Europe unite”). Ea este un ferment de stricăciune morală, de dezordine socială. Biserica osândește francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă și în special pentru următoarele motive:

  1. Francmasoneria învață pe adepții ei să renunțe la orice credință și adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descopere rațiunea lor. Ea propagă astfel necredința și lupta împotriva creștinismului ale cărui învățături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulți intelectuali să și-i facă membri și obișnuindu-i pe aceștia să renunțe la credința creștină, francmasoneria îi rupe de la Biserică, și având în vedere influența însemnată ce o au intelectualii asupra poporului e de așteptat ca necredința să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În fața propagandei anticreștine a acestei organizații, Biserica trebuie să răspundă cu o contra propagandă.
  2. Francmasoneria propagă o concepție despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume și ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
  3. Din raționalismul și naturalismul său, francmasoneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învățământ laic reprobând orice principiu moral „heteronom” și orice educație ce rezultă din credința religioasă și din destinația omului la o viață spirituală eternă. Materialismul și oportunismul cel mai cras în toate acțiunile omului, este concluzia necesară din premisele francmasoneriei.
  4. În lojile francmasoneriei se adună la un loc evreii și creștinii și francmasoneria susține că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul și se înalță deasupra celorlalți oameni. Aceasta însemnează că creștinismul nu dă nici un avantaj în ce privește cunoașterea adevărului și dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibil cum tocmai dușmanii de moarte ai lui Hristos să fie considerați într-o situație superioară creștinilor din punct de vedere al cunoașterii adevărurilor celor mai înalte și al mântuirii.
  5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor pre-creștine. Chiar dacă unii adepți ai ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forță quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult francmasoneria vrea să se substituie oricărei alte religii, deci și creștinismului. În afară de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare și motive de ordin social, când întreprinde acțiunea sa contra francmasoneriei.
  6. Francmasoneria este un ferment de continuă și subversivă subminare a ordinii sociale prin aceea că își face din funcționarii statului, din ofițeri, unelte subordonate altei autorități pământești decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neștiuți încă nici de ei, având să lupte pentru idei și scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate, niciodată nu există o siguranță în viața statului și ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna și întunericul. Împotriva jurământului creștinesc pe care acei funcționari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
  7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voită de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din națiuni. Biserica ortodoxă, care a cultivat totdeauna specificul spiritual al națiunilor, și le-a ajutat să-și dobândească libertatea și să-și mențină ființa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietății spirituale din sânul omenirii.
Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui dușman al lui Dumnezeu, al ordinii social-morale și al națiunii, sunt următoarele:
  1. O acțiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și a activității nefaste a acestei organizații.
  2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar Frăția Ortodoxă Română, extinsă pe toată țara, va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea le va refuza prezența ca membri în corporațiile bisericești.
  3. Preoțimea va învăța poporul ce scopuri urmărește acela care e francmason și-l va sfătui să se ferească și să nu dea votul candidaților ce aparțin lojilor.
  4. Sfântul Sinod acompaniat de toate Corporațiunile bisericești și Asociațiile religioase se va strădui să convingă guvernul și Corpurile Legiuitoare să aducă o lege pentru desființarea acestei organizații oculte. În caz că guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din inițiativă parlamentară.

Tem. Nr. 785/937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.

Sfântul Sinod însușindu-și concluziile din referat hotărăște:
  1. Biserica osândește Francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă și în special pentru următoarele motive:

    1. Francmasoneria învață pe adepții ei să renunțe la orice credință și adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu rațiunea lor. Ea propagă astfel necredința și lupta împotriva creștinismului ale cărui învățături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulți intelectuali să și-i facă membri și obișnuindu-i pe aceștia să renunțe la credința creștină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică, și având în vedere influența însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de așteptat ca necredința să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În fața propagandei anticreștine a acestei organizații, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.
    2. Francmasoneria propagă o concepție despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume și ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
    3. Din raționalismul și naturalismul său, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învățământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” și orice educație ce rezultă din credința religioasă și din destinația omului la o viață spirituală eternă. Materialismul și oportunismul cel mai cras în toate acțiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.
    4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii și creștinii și Francmasoneria susține că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul și se înalță deasupra celorlalți oameni. Aceasta însemnează că creștinismul nu dă nici un avantaj în ce privește cunoașterea adevărului și dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai dușmanii de moarte ai lui Hristos să fie considerați într-o situație superioară creștinilor din punct de vedere al cunoașterii adevărurilor celor mai înalte și al mântuirii.
    5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreștine. Chiar dacă unii adepți ai ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forță quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substituie oricărei alte religii, deci și creștinismului. În afară de motivele acestea de ordin religios biserica mai are în considerare și motive de ordin social când întreprinde acțiunea sa contra Francmasoneriei.
    6. Francmasoneria este un ferment de continuă și subversivă subminare a ordinii sociale prin aceea că își face din funcționarii Statului, din ofițeri, unelte subordonate altei autorități pământești decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neștiuți încă nici de ei, având să lupte pentru idei și scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există o siguranță în viața Statului și în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna și întunericul. Împotriva jurământului creștinesc pe care acei funcționari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
    7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din națiuni. Biserica ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al națiunilor și le-a ajutat să-și dobândească libertatea și să-și mențină ființa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietății spirituale din sânul omenirii.

    Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui dușman al lui Dumnezeu, al ordinii social-morale și al națiunii, sunt următoarele:

    1. O acțiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și activității nefaste a acestei organizații.
    2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, „Frăția Ortodoxă Română” extinsă pe toată țara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezența ca membri în corporațiile bisericești.
    3. Preoțimea va învăța poporul ce scopuri urmărește acela care e francmason și-l va sfătui să se ferească și să nu dea votul candidaților ce aparțin lojilor.
    4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporațiunile bisericești și asociațiile religioase se va strădui să convingă Guvernul și Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desființarea acestei organizații oculte. În caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din inițiativa parlamentară.

  2. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în broșură prin Consiliul Central Bisericesc și se va întrebuința ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.

Î.P.S. Patriarh prezintă declarația făcută în fața Sa, a delegaților lojei francmasone naționale în frunte cu dl. Pangal, prin care aduc la cunoștință că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient și spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, naționale și creștine. El – dl. Pangal – în numele delegaților declară că toți membrii lojelor francmasone naționale sunt buni fii ai bisericii ortodoxe.

Sf. Sinod ia act cu satisfacție de declarația dlui Pangal și a celorlalți conducători ai masoneriei naționale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c., în fața Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunță că această organizație se autodizolvă. Este prin urmare de sine înțeles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat și prin urmare nu mai există.

La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridică ședința, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineața.

Președinte, (ss) Miron
Secretar, (ss) † Galaction Craioveanu
Cronică internă B.O.R., 55 (1937) nr. 3-4, Martie-Aprilie.

Comentarii

comments powered by Disqus