Alexandru Mărchidan

Alexandru Mărchidan

Născut în anul 1983, în comuna Slobozia, județul Argeș. Din 1997 locuiește în Pitești. A absolvit Facultatea de Filosofie (Universitatea din Pitești), master la Facultatea de Filosofie (Universitatea din București). Din anul 2010 primește titlul de doctor în filosofie, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Din 2006 este cadru didactic titular al Universității din Pitești, în prezent ocupând postul de lector în Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, departamentul de Psihologie, Științe ale comunicării și Asistență socială, unde predă în special discipline din domeniul eticii, dar și „Gândire critică”.

A primit numeroase premii la concursuri naționale de literatură, dintre care Premiul revistei „România literară”, la Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, Târgu Jiu, 2002; Premiul editurii „Paralela 45”, la Concursul Național de Poezie „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeș…”, Pitești, 2003; Marele premiu, Festivalul Național de Poezie „Gheorghe Pituț”, Beiuș, 2004; Premiul pentru poezie la Concursul Național de Literatură „Lirismograf”, Sibiu, 2004; Locul I, Concursul Național de Creație Studențească, Timișoara, 2005; Locul I, Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu”, Craiova, 2005; premiul revistei „Luceafărul”, Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, 2006. La Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga” primește Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga” (2005), Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga”, premiul revistei „Vatra” și premiul revistei „Discobolul” (2006).

Dintre cărțile tipărite:

Prezent în numeroase antologii de poezie, în diverse reviste literare și culturale, cu poezie, proză, articole, recenzii, eseuri.

Din anul 2022 este membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, filiala Pitești.

Comentarii

comments powered by Disqus
Sacru și sfânt în folclorul românesc
Deseori se consideră că termenii sacru și sfânt au aceeași semnificație, eroare ce poate fi explicată prin utilizarea frecventă a primului atunci când se vorbește despre spiritualitate în general. În folclor, elementele de sacru și sfânt interferează, dar prin aceasta, calitatea a ceea ce este sfânt este de obicei...

Citește mai mult