m-ai întrebat alaltăieri cum sunt și nu ți-am spus atunci prea multe, poate fiindcă mă bucur încă de acest drum prin timp; mereu în mișcare, nu stau să colecționez fotografii și nici nu mi-ar plăcea să fac asta, din moment ce deseori ele devin capcane ale trecutului – vezi cum se chinuie pătimașii strălucirii de moment...

Citește mai mult

o pânză de secunde ne desparte de noi. deocamdată printre avataruri gustăm fructe iluzorii și credem că timpul e cub aruncat în noapte totuși spune setea: izvorul are sens! șoptește inima: iubirea nu se-mpiedică nici de morminte. dorul nesfârșitei lumini pulsează dincolo de orbire, de carne și sânge: marginea cubului...

Citește mai mult

un ceas mai bun un ceas mai bun în timpul crud crescut în mărul unde ne-ascundem de maree! arcaşi puternici şi frumoşi din mintea noastră au ieşit să stea de pază la fiecare margine a sferei (şi închisesem dintr-odată viața într-un scut) credeam că e de-ajuns pentru o viață învelită-n coji de clipe şi crâmpeie, însă...

Citește mai mult

când timpul se coace pe marginea drumului e bun prilej să te întrebi unde e dreapta măsură între copilăria trăită și-aceea care ni se cere de Însuși Cuvântul, comoară vânată-n pădurile sălbatice din fiece adam și evă cei mai iscusiți se arată copiii deprinși să prețuiască izvorul mai mult decât argintul pe marginea...

Citește mai mult

căderile bune îți doresc, cu fața spre lumină, rătăciri să te aducă acasă dinspre dune de fum și pierderile, pierderile ce îmbogățesc!

comori, cuvinte, arme păreau ale mele de-a pururi țesătură ce ușor se destramă, așa au devenit înaintea Țării fără sfârșit, mărturia inimii e singurul lucru ce-mi aparține.

a venit la mine timpul și a strigat: ești fir de praf în ceasul meu a venit durerea și a șoptit: ești fărâmă de lacrimă în oceanul meu a venit umbra cu celebra coasă și cu ce a mai găsit la recuzită și a zis: puțin, cam puțin până să nu mai fii apoi Viața, purtând greutatea infernală a crucii, a spus inimii mele:...

Citește mai mult

dimineață cu destule semne. curând se-adună o haită de lupi. noaptea izbește din ei ca din arcuri (de este aproape să fie zdrobit, îngerul însuși îi devine scut). între zori și apus câte-un viscol cu gheață pândește mereu să-l sfâșie. după toate văile prin care-a fost cernut, ni se-arată și nouă cu totul: Inimă!

alergare nebună fără oprire, fără puncte, doar cu stații eterice pentru o gură de aer: primăvara se cheamă pe sine din iarnă, florile și frunzele din muguri, noi din oră în oră, din minut în minut ne scoatem de pe câmpul de luptă ca să ne întâlnim pe-aceeași terră. nu prea înțelegem însă lecția și credem că trebuie să...

Citește mai mult

e târziu timpul miroase a ceață – pulverizare nesfârșită de înfrângeri, păcate și vise. e târziu? niciodată pentru corbi, nici chiar atunci când se întorc orbiți la cuiburi cu jăratic în gheare. corbii suntem noi.