comori, cuvinte, arme
păreau ale mele de-a pururi
țesătură ce ușor se destramă,
așa au devenit
înaintea Țării fără sfârșit,
mărturia inimii e singurul lucru
ce-mi aparține.
a venit la mine timpul și a strigat:
ești fir de praf în ceasul meu
a venit durerea și a șoptit:
ești fărâmă de lacrimă în oceanul meu
a venit umbra cu celebra coasă
și cu ce a mai găsit la recuzită
și a zis:
puțin, cam puțin până să nu mai fii
apoi Viața,
purtând greutatea infernală a crucii,
a spus inimii mele:...
dimineață cu destule semne.
curând se-adună
o haită de lupi.
noaptea izbește din ei ca din arcuri
(de este aproape să fie zdrobit,
îngerul însuși îi devine scut).
între zori și apus
câte-un viscol cu gheață
pândește mereu să-l sfâșie.
după toate văile
prin care-a fost cernut,
ni se-arată și nouă cu totul:
Inimă!
alergare nebună fără oprire, fără puncte,
doar cu stații eterice pentru o gură de aer:
primăvara se cheamă pe sine din iarnă,
florile și frunzele din muguri,
noi din oră în oră, din minut în minut
ne scoatem de pe câmpul de luptă
ca să ne întâlnim pe-aceeași terră.
nu prea înțelegem însă lecția
și credem că trebuie să...
e târziu
timpul miroase a ceață –
pulverizare nesfârșită de înfrângeri,
păcate și vise.
e târziu?
niciodată pentru corbi,
nici chiar atunci când se întorc orbiți
la cuiburi
cu jăratic în gheare.
corbii suntem noi.
după ce-a lătrat de două ori,
a trecut și iarna asta de la noi.
iată-ne însă iarăși printre păduri de sloi,
aduși în ultimul an de inima deprinsă
cu troiene și stânci.
iarna totuși a trecut.
a luat și-a pus câte ceva în noi,
ca musafirul care știe
că are totdeauna loc oprit –
nu fiindcă e iubit, ci pentru că a...
dacă stau sunt piatră
dacă fug sunt laș
de vorbesc sunt aspru
dacă tac sunt mort
dacă mor sunt rău
dacă lupt sunt rău
de mă rog sunt vechi
lume,
niciodată nu vei fi mulțumită
nici sânge nici pace nu vrei
ești doar zarva ce pune
nebuni în mișcare
nu îmi pasă ce dai
nu poți lua
ce tot iei.
„Ceea ce copiii, bătrânii cu mintea și nebunii pentru Domnul Hristos înțeleg cu ușurință, «înțelepții» acestei lumi nu pot înțelege nicicum!”.
(Un simplu pelerin) Și am plecat Îmi era rușine că sunt om, Rușine mi-era…
Și am vrut să fiu copac, Copac am vrut să fiu!
N-ai să poți Mi-au spus copacii, Lăsându-se...
Poezia este scara
pe care Dumnezeu o coboară
spre cei prea slabi pentru a fi eroi
și prea bogați de ei să fie sfinți.
iar când inima i se umple
de izvoarele Sale,
poetul devine erou
și sfântul se face (pentru toți)
poem.
Când nu voi mai fi,
într-un moment oarecare al lumii,
nu se va micșora timpul,
nu vor fi stele căzătoare, nu se vor uita-napoi
nori și păsări,
ci doar aceste dragi icoane.
trenurile vor veni la timp ori vor întârzia
(nu pentru mine, nu din cauza mea),
satul își va aprinde luminile seara,
își va trezi chiriașii în...