Alexandru Mărchidan

Alexandru Mărchidan

Născut în anul 1983, în comuna Slobozia, județul Argeș. Din 1997 locuiește în Pitești. A absolvit Facultatea de Filosofie (Universitatea din Pitești), master la Facultatea de Filosofie (Universitatea din București). Din anul 2010 primește titlul de doctor în filosofie, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Din 2006 este cadru didactic titular al Universității din Pitești, în prezent ocupând postul de lector în Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, departamentul de Psihologie, Științe ale comunicării și Asistență socială, unde predă în special discipline din domeniul eticii, dar și „Gândire critică”.

A primit numeroase premii la concursuri naționale de literatură, dintre care Premiul revistei „România literară”, la Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, Târgu Jiu, 2002; Premiul editurii „Paralela 45”, la Concursul Național de Poezie „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeș…”, Pitești, 2003; Marele premiu, Festivalul Național de Poezie „Gheorghe Pituț”, Beiuș, 2004; Premiul pentru poezie la Concursul Național de Literatură „Lirismograf”, Sibiu, 2004; Locul I, Concursul Național de Creație Studențească, Timișoara, 2005; Locul I, Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu”, Craiova, 2005; premiul revistei „Luceafărul”, Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, 2006. La Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga” primește Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga” (2005), Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga”, premiul revistei „Vatra” și premiul revistei „Discobolul” (2006).

Dintre cărțile tipărite:

Prezent în numeroase antologii de poezie, în diverse reviste literare și culturale, cu poezie, proză, articole, recenzii, eseuri.

Din anul 2022 este membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, filiala Pitești.

Comentarii

comments powered by Disqus
Am trimis și eu câteva acolo
nu va fi prea greu să număr toate frunzele acestei toamne prelungite, alungite prin cuvintele tale, printre cărțile din bibliotecă, printre liniile covoarelor, ca o iederă ce cuprinde casa întreagă, omul întreg și îi aduce în dar o fărâmă din adâncul pădurii. să nu crezi că îți scriu așa pentru că aș fi trist sau...

Citește mai mult

Lui Pepi
în fiecare seară când adormi în naveta spațială, trebuie să te ridic ușor, să aștept o clipă să-ți așezi capul pe umărul meu stâng, să te ghemuiești în cuibul de brațe ca și când te-ai pregăti pentru somnul de o noapte polară. fiecare seară, acest drum de câteva clipe și pași de mătase, cu visele pe care ți le citesc...

Citește mai mult

3600 de ocazii
am găsit un scripete să te urce până la capătul zilei, să te împingă după perdeaua de secunde, chiar mai mult decât fluturii de foc evadați în inimă, chiar mai mult decât superputerea de a vedea în fiecare ceas trei mii șase sute de ocazii de a fi tu însuți. acum nu îți voi spune nimic despre asta pentru că oricum nu...

Citește mai mult

Cu siguranță, da!
timpul e un glonț spre inimă – stai liniștită, nu e chiar cutia Pandorei acolo, deși câteodată din nori întunecați vin fluturi cu ochi de oțel, deși din adâncuri un șarpe încearcă să muște locul unde stă icoana (știam că e neputincios, nu știam că e atât de urât!). timpul e un glonț spre inimă și ce s-ar întâmpla dacă...

Citește mai mult

Și numele meu
o, joc de oglinzi la care odată mă credeam priceput! nu mai știu nimic, nu mai am nimic, aștept doar și ascult timpul – salcâm în mijlocul câmpiei, aproape orb, aproape mut, aproape nevăzut. totuși, învăț tot mai mult să nu mă mai tem: când pe dealul acela se ruga măcinat în moara durerii, și numele meu era scris în...

Citește mai mult

Mai mult decât orice
adânciți în Turnul Babel prietenii prafului și-ai fumului cred că au găsit calea ieșirii din noapte, aproape că au trecut de vârful norilor, aproape că au ajuns la cer cârtițe invidioase le-aud zbaterea, simt așezarea harnică a cărămizilor în mușuroiul cel mare, colos crescut din slavă deșartă în trecerea lor cocorii...

Citește mai mult

…ci voi fi viu
ca stol de fluturi în furtună curg ere de-a rândul prin noi, tone de praf miliarde toți acești munți, toți acești sori. doar inimile, în cupa lor de raze și vise, țin (două-trei clipe?) Diamantul pe care moara timpului în veci nu-l va zdrobi.
Odisee
mai du-te, timp, în țări străine, aici, de când ne știm, prea iute vine sora-ți maiestuoasă, pietroasă, temută, înaripată în toate întrebările din lume. mai du-te, timp, și tu, în loc de odihnă, acolo unde durerea în cui se anină și poate-ți iei cumva pe sora uitare și pe sora vină. aș pleca, acum aș pleca dintre voi,...

Citește mai mult

Între bioetica seculară și bioetica ortodoxă: o prăpastie ce crește mereu
Poate nu aș fi scris rândurile de față dacă relativ curând nu aș fi fost vizat spre a fi luminat de către două persoane, în contextul discuției despre dileme morale și conflictul ce poate apărea, în cazurile complicate, între standarde morale. Printre exemplele care să ilustreze aceste situații a apărut și avortul....

Citește mai mult