e târziu
timpul miroase a ceață –
pulverizare nesfârșită de înfrângeri,
păcate și vise.
e târziu?
niciodată pentru corbi,
nici chiar atunci când se întorc orbiți
la cuiburi
cu jăratic în gheare.
corbii suntem noi.
după ce-a lătrat de două ori,
a trecut și iarna asta de la noi.
iată-ne însă iarăși printre păduri de sloi,
aduși în ultimul an de inima deprinsă
cu troiene și stânci.
iarna totuși a trecut.
a luat și-a pus câte ceva în noi,
ca musafirul care știe
că are totdeauna loc oprit –
nu fiindcă e iubit, ci pentru că a...
dacă stau sunt piatră
dacă fug sunt laș
de vorbesc sunt aspru
dacă tac sunt mort
dacă mor sunt rău
dacă lupt sunt rău
de mă rog sunt vechi
lume,
niciodată nu vei fi mulțumită
nici sânge nici pace nu vrei
ești doar zarva ce pune
nebuni în mișcare
nu îmi pasă ce dai
nu poți lua
ce tot iei.
Poezia este scara
pe care Dumnezeu o coboară
spre cei prea slabi pentru a fi eroi
și prea bogați de ei să fie sfinți.
iar când inima i se umple
de izvoarele Sale,
poetul devine erou
și sfântul se face (pentru toți)
poem.
Când nu voi mai fi,
într-un moment oarecare al lumii,
nu se va micșora timpul,
nu vor fi stele căzătoare, nu se vor uita-napoi
nori și păsări,
ci doar aceste dragi icoane.
trenurile vor veni la timp ori vor întârzia
(nu pentru mine, nu din cauza mea),
satul își va aprinde luminile seara,
își va trezi chiriașii în...
cobor în mine ca-ntr-o peșteră
unde cândva am început s-aduc
tot felul de tablouri, haine, hărți
din zeci de lumi, din mii de părți.
de altfel, toți pereții-s tapetați cu ele
și cu mari ceasuri bune de orice anotimp,
un secundar mereu e gata (când va fi să fie)
să-și dea ființa lui la schimb.
cobor în mine ca-ntr-un...
e stradă cu vizibilitate redusă
unde nebunii și-au luat dreptul
de a planta salcâmi după ideea de ordine
din mintea lor,
iar soarele răsare
doar când e obligat
(fiindcă lumina doare).
țara mea
e stradă cu vizibilitate tot mai redusă
unde pentru orice crimă
scuze se găsesc ușor prin buzunare,
spini tot mai mulți trebuie...
diferența
dintre copil și omul mare:
copilul
desface fără saț la ceasuri.
omul mare
e servitorul ceasului,
îi șterge cu sfială firele de praf
apoi predă prăfoasa îndeletnicire
(cu limbă de moarte)
din neam în neam.
Când rostim numele Cassandrei, ne trec prin minte numeroase gânduri referitoare la neputința și drama celui ce strigă adevărul fără a fi luat în seamă, ba chiar riscând să fie trecut în rândul nebunilor. Despre tragicul personaj mitologic se spune că ar fi fost blestemat să spună exact ce se va întâmpla, fără a fi...
pasărea aceasta
se luptă în cer
și sub aripi pământul
o strigă
ar zdrobi orice zid ar opri-o
să rămână-n olimp
de n-ar avea ascunsă în piept
o pietricică.