joc de cuvinte-ncrucișate, viața aduce la mal căi limpezi și umbrele lor, încât – fără s-o știi adesea – alergi ca pe săgețile unui trident, ademenit de-o latură și de cealaltă. numai smerita cale a păcii ți-arată mereu ce dulce este, până la urmă, înțelepciunea ei. până la urmă, chiar poate abia în ultima clipă, adică...

Citește mai mult

În cartea sa – al cărei titlu l-am preluat în titlul prezentului articol – Rod Dreher descrie, în prima parte, condițiile de instituționalizare a minciunii sistemice (trăsătura fundamentală a ideologiei totalitare), iar în partea a doua prezintă strategiile de „prevenție” și de combatere, în caz că această nefericire a...

Citește mai mult

Îndemnul din titlu nu reprezintă o simplă reiterare a unei norme deontologiste, ci sinteza unui program ce a salvat și poate salva comunități și societăți întregi, dacă va fi aplicat. Fără a exagera, spunem că ar putea salva chiar lumea, pentru că acum minciuna poate fi propagată instant aproape în orice societate. De...

Citește mai mult

Dacă ar trebui să găsim un singur termen prin care să caracterizăm postmodernismul și chiar unele manifestări destructurante ale modernismului, atunci acel termen este relativizare, iar esența sa este nihilismul. Orice proiect de relativizare este în ultimă instanță unul de distrugere, este antiontologic, pentru că...

Citește mai mult

am cunoscut odată un om întreg avea și el ca orice om armură de gânduri și răspântii era întreg pentru că nu-i lipsea durerea (uneori rătăcirea uneori căderea) de multe ori se întorcea nedumerit de la fântână sau dimineața îl găsea-nserat păsările îi simțeau atunci adâncirea și țineau la marginea hăului cuvinte ce l-ar...

Citește mai mult

ninge patriarhal că n-aș vrea decât să mă uit cum m-acoperă Dumnezeu în orașul cu vise de zăpadă cad fulgi dintr-o moară cât lumea se scutură timpul pe noi mâna ta rece ca prospețimea unui colind îmi șterge crivățul de pe frunte și-ar putea să mai ningă o mie de ani îmi stai în față floare de iarnă să-ți arăt de vrei...

Citește mai mult

nu va fi prea greu să număr toate frunzele acestei toamne prelungite, alungite prin cuvintele tale, printre cărțile din bibliotecă, printre liniile covoarelor, ca o iederă ce cuprinde casa întreagă, omul întreg și îi aduce în dar o fărâmă din adâncul pădurii. să nu crezi că îți scriu așa pentru că aș fi trist sau...

Citește mai mult

în fiecare seară când adormi în naveta spațială, trebuie să te ridic ușor, să aștept o clipă să-ți așezi capul pe umărul meu stâng, să te ghemuiești în cuibul de brațe ca și când te-ai pregăti pentru somnul de o noapte polară. fiecare seară, acest drum de câteva clipe și pași de mătase, cu visele pe care ți le citesc...

Citește mai mult

am găsit un scripete să te urce până la capătul zilei, să te împingă după perdeaua de secunde, chiar mai mult decât fluturii de foc evadați în inimă, chiar mai mult decât superputerea de a vedea în fiecare ceas trei mii șase sute de ocazii de a fi tu însuți. acum nu îți voi spune nimic despre asta pentru că oricum nu...

Citește mai mult

timpul e un glonț spre inimă – stai liniștită, nu e chiar cutia Pandorei acolo, deși câteodată din nori întunecați vin fluturi cu ochi de oțel, deși din adâncuri un șarpe încearcă să muște locul unde stă icoana (știam că e neputincios, nu știam că e atât de urât!). timpul e un glonț spre inimă și ce s-ar întâmpla dacă...

Citește mai mult