ne răsfrângem
în lacrimile tale,
Ană,
ori tu, când noaptea
ți se așază
în jur ca o ramă,
ieși înaintea tuturor
pe drumurile pe care apuci
și le zidești înlăuntru
încă și încă o Ană.
vezi tu,
singurătății nu-i mai dă
nicio șansă
stâlpul ce ai ajuns,
rezemându-ne rând pe rând
de lacrima ta
ca de o mamă.
(din vol. Iar...
cuvinte cernute
prin cărămizi
șoptește biserica
dinspre inima ta,
de parcă prin trupul tău
s-ar fi prelins
grai omenesc în pietre,
ca și ele să poată fi auzite.
n-ai fi ajuns la locul zidirii,
e drept,
de n-ai fi-nțeles că toate
au nevoie de glas,
chiar și pietrele măiestrit înălțate,
chiar și tăcerile.
(din vol. Iar...
cuvinte pierdute în călătorii,
timpul dus pe câmpiile fără de capăt,
penumbrele lunii – nu-mi pasă de ele!
sunt oglinzi înșelătoare,
imagini pierdute prin pierdutele universuri
ale inimii.
cuvintele vor fi regăsite,
timpul revine,
luna descrește și crește.
cine însă poate uita sângeriul căderii în noapte,
focul...
ai vrut să mă vezi,
pierzând pentru asta zile, săptămâni și ani,
ai urcat și ai coborât și ai coborât,
hainele tale hrană ploilor și fulgerelor
și drumurilor găunoase,
inima ai lăsat-o durerilor,
peșteră de lei și de tâlhari,
ai zdrobit corăbii de stâncile-așteptării –
n-ai vrut să-ți astupi urechile, n-ai vrut,
deși...
când eram copil
soarele se prefăcea în piatra scumpă
din fruntea cerbului cu coarne de aur
ori în alte ființe strălucitoare
a căror țară era după cortina transparentă
a vocii mamei.
pe nebăgate de seamă,
soarele a găsit o colibă în pieptul meu
și n-a mai ieșit deloc,
astfel încât răsăriturile și apusurile
sunt chiar...
cândva soarele nu ardea –
era simplu și eram toți.
dinspre nord norii aduceau apă,
mai puțin piatră și întuneric;
era simplu și eram toți.
din streașina rândunicilor
au căzut odată doi pui
fără pene și cu ochii închiși.
le-am dat pâine,
ou fiert și apă cu pipeta.
erau frumoși, făcuseră pene,
ne gândeam că facem parte...
la noi a țâșnit o fântână
în
mijlocul
casei.
înainte să ne dăm seama
ce se întâmplă,
vecinii au fost primii care-au alertat
frunzele, greierii și stelele,
pentru că de-atunci mama nu mai aducea zilnic
apă din lumea apelor,
mai ales pentru că de-atunci
toate celelalte fântâni
nu le mai ascundeau oamenilor tainele.
am fi...
iată ceva
care să-ți dea de gândit:
în timp ce ploaia se mutase cu totul pe-aici,
doi tineri
(fără ca măcar să o știe)
lăsau în urma lor un pod
de lumină
pe pământ.
sigur ai fi zis că octombrie
s-a dat de trei ori peste cap
și toamna însăși ar fi renunțat
să respire prin nori,
dar nu asta era,
mirii-aduceau cu ei o...
ceva
îți spune
că în univers
se-ntâmplă
un lucru ciudat
de parcă
stelele
ar fi în prima (sau ultima?)
zi de școală.
(Volum de poezie, Editura Tiparg, Pitești, 2017)
ne întoarcem
din pribegie.
am ieșit și noi din burta chitului
ca la o chemare de demult
și râuri de lumină am venit
curgând de jos în sus,
noapte incandescentă
predându-se zilei.
pietrele caselor urcă
în munții
din care-au fost luate,
munții urcă
în ideea ce le-a născut,
râuri de lumină
nemaivăzute galaxii
curgând pe...