de când am plecat
mama își așază noapte de noapte
câte-un lucru de-al nostru sub pernă.
ea nu poate dormi, nu poate să cadă la pace
cu ziua care-a trecut, cu somnul care vine,
dacă nu are sub pernă o bluză roșie-a Elenei,
fularul Danielei,
o cămașă de-a mea.
știu că mama ne duce dorul când plecăm,
știu că plânge pe ascuns
ținând în brațe hainele noastre
lipindu-le de obraz, mirosindu-le,
iar atunci sufletul îmi devine în piept
o roată mare de foc în stare să topească
toți ghețarii din lume.
noapte de noapte
mama-și așază cu grija cuibărită în gesturi
hainele noastre sub cap
să fie sigură că suntem bine,
că veghea ei ne păzește de orice nebun,
de orice boală, de orice armă, de orice demon,
de orice stea căzătoare.
știu că acum două săptămâni, după botezul nepoatei mele,
mama i-a cerut o scufiță Danielei
și acum doarme cu ea sub pernă.
știu că la fel va face și pentru copiii Elenei,
pentru toți nepoții, așa încât perna ei
va deveni din ce în ce mai înaltă.
ea va înainta în vârstă, va înainta în griji,
va înainta în rugăciuni.
știu că toate lucrurile noastre
sunt păstrate și împăturite cu grijă în șifonier,
știu că datorită acelei perne din ce în ce mai înalte
eu merg acum prin lume
ferit de orice boală, de orice armă,
de orice demon.
(din vol. Exil în inimă, 2012)
Comentarii