Îi bate arșița pe români, de parcă nu era îndeajuns că-i ardea sărăcia. Și-n vremuri de ocară, credința și hazul i-au fost tovarăși iobagului năpăstuit. Zicea deunăzi un înțelept de cartier că economia României seamănă cu un vapor. Abia se ține pe linia de plutire, se clatină din toate părțile, te face să vomiți și nu poți să cobori când vrei. Am încercat să-i explic că nu are dreptate, că-i fertilă. Atât de fertilă, încât semeni ciocoi și cresc impozite.
Ne ard la biruri
Știți cum bate sărăcia la ușa românilor? „Boc, boc!”. A tăiat premierul lefurile slujbașilor din dregătorii, chipurile ca să nu mai umfle birul. Ei bine, tot n-am scăpat de mărirea impozitelor. Statul român va elimina impozitul pe venit în două etape: În prima etapă se va elimina venitul… Zic unii că prin toamnă, după ce se va mai topi arșița, stăpânii din străinătate vor să umfle dajdia iobagilor, indiferent de voința lui Boc. Și parcă au și început să apară semnele. Nici n-au tăiat încă din lefuri, că dregătorii se și plâng că vistieria nu vrea să se umple singură. Bașca, unul dintre tartorii finanțelor mondiale, Dominique Strauss Kahn, s-a zburlit la dregători, somându-i indirect să pună dajdie mare, chiar și pe fumărit: „România este într-o situație mai dificilă decât credeam și decât o credea și ea. Ca urmare, am cerut noi măsuri. Guvernul român ne-a spus: vom tăia 25% din salariile funcționarilor. Noi am spus: dacă vreți să faceți economii, măriți impozitele și mai ales impozitele pentru cei bogați. Guvernul a spus: noi suntem cei care decidem”. Ce-a uitat domnul de prin străini să le spună dregătorilor de pe la noi e că dacă nu-s cuminți, el are și puterea și hățurile ca să pună alți boieri în sfatul domnesc. Că nu de boieri trădători duce țara lipsă, ci de haiduci care să pună șaua pe străini.
Cocoșelul neascultător, marele evazionist
Dacă ai impresia stăpânirii nu-i pasă de tine, încearcă măcar odată să nu plătești impozitele. Și-ai să vezi cum îți bat la ușă mitarnicii și arnăuții. Oricât de mic ai fi, nu scapi de mâna lungă a celor care strâng dările. Cică-i țara săracă că nu-și plătesc săracii birul și iacă așa, o armată de arnăuți au băgat spaima într-o bandă de „evazioniști minori”, care s-au fofilat și n-au dat la vistierie câte 5 lei, bani pe care i-au câștigat jucând teatru în Cocoșelul neascultător.
Cu o figură lungă, un șef de pe la Finanțe anunța că i-a prins destul de repede pe micii evazioniști care au câștigat cam 30 de lei de căciulă, înșelând dregătoria. Arnăuții n-au suflat nicio vorbă despre evazioniștii cu gulere albe. Zic unii că cei care aduc alimente în țară țepuiesc vistieria cu vreo 4 miliarde de euro prin jonglerii cu TVA-ul și că, doar dintr-o simplă privire, evaziunea mioritică depășește 15 miliarde de euro. Cam tot atât cât ne-ar trebui să ieșim din criză. Pe ei de ce nu-i vizitează arnăuții?
Mita arnăuților
Din când în când, arnăuții mai înhață câte unul de-al lor, ca să le arate iobagilor că-și fac ordine în ogradă. Taman când scriu rândurile acestea, doi comisari de la Garda Financiară sunt puși la cazne pentru că au fost prinși cu mita-n sac. Se pare că oamenii s-ar fi arătat miloși față de un evazionist, dacă și acesta s-ar fi arătat darnic cu ei. N-au cerut decât vreo 13.000 de lei, ca să aibă de o bere, pentru că nu le ajungea leafa. Și treaba asta e putredă din capul locului, că cei care au gândit mersul Gărzii Financiare s-au cam împiedicat în socoteli la împărțirea lefurilor. Un șofer de pe acolo primește lunar cam 2.800 de lei, iar un îngrijitor ia exact 1.964 de lei, în vreme ce un comisar debutant abia dacă ajunge la 1.400 de lei cu tot cu sporuri. Păi și în condițiile astea, cum ar putea comisarul să se abțină de la mită?
Și că tot veni vorba despre lefurile din dregătorii. S-a pus stăpânirea pe concediat slujbași de rând, ca să mai taie din cheltuieli. Și-n vremea asta, instituțiile sunt pline de „consilieri” cu lefuri nesimțite. Iacă, de pildă un consilier la ANAF are leafa de 10.150 de lei, cam cât zece funcționare amărâte de la ghișeu. Credeți că-l va da cineva afară? Nici pomeneală, tot amărâtele vor fi trântite în șomaj.
Cum fură grofii
Și iobagii-s șomeri, și vistieria-i tot goală. S-au scurs banii cu o viteză de i-a năucit până și cei care i-au tocat. Spre exemplu, o fundație de la Cluj primește din vistierie o grămadă de bani, chipurile pentru a-i sprijini pe ungurii de pe la noi. Fundația Progress i-a banii și îi trimite direct în fondurile UDMR. Carevasăzică, cam 73.000 de lei au plecat de la buget direct în conturile udemeriștilor. Și asta nu-i totul, ca să se pună bine și cu alte partide, ungurii de la Progress i-au ajutat cu bani și pe ciocoii de la PNL și PSD. Capul din fruntea fundației, Zsolt Nagy, a fost trimis în judecată în dosarul privatizărilor strategice din zona energiei, împreună cu fostul ministru al Economiei, Codruț Șereș. Știe cineva dacă a fost vârât în temniță?
O altă fundație ungurească și tot de la Cluj, Claudopolis, primește bani de la primăria de lângă Dealul Feleacului. Și au tot numărat ungurii vreo 30.000 de lei, care s-au dus tot în buzunarele udemereului. Și că tot veni vorba despre unguri și UDMR. Francisc Palosi, un grof pripășit prin Constanța, care se arată și el darnic cu gruparea politică a maghiarilor, a primit din vistieria domnească multe sute de mii de euro, ca să pună niște amărâte de garduri la aeroportul Kogălniceanu. Ca din întâmplare, prin vremea aceea banii pentru aeroport erau drămuiți de un alt ungur, Laszlo Borbely, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Credeți că are cine să-l i-a pe Palosi la întrebări? Ei aș! Șeful Gărzii Financiare din zonă e chiar fii-su.
UDREA ÎMPLINEȘTE VISUL CEAUȘIȘTILOR
ȘI DACĂ UNGURII NE FURĂ, AI NOȘTRI NE JEFUIESC DE-A DREPTUL. ÎNCEPUSERĂ UNII SĂ FACĂ UN SOI DE AUTOSTRADĂ PRIN ARDEAL. AU TOCAT BANII ȘI AUTOSTRADA N-A MAI RĂSĂRIT. ACUM, AU NEVOIE DE ALTE MEGA-PROIECTE CARE SĂ LE MAI DEA MOTIVE DE ȘMANGLEALĂ. SE PARE CĂ VISUL ELENEI CEAUȘESCU DE A LEGA BUCUREȘTIUL DE DUNĂRE AR PUTEA SĂ FIE ÎMPLINIT DE ELENA UDREA. BLONDA SE LĂUDA CĂ EA VA FACE DIN BUCUREȘTI O CAPITALĂ DUNĂREANĂ, AȘA CUM AU UNGURII ȘI AUSTRIECII. „UNA DIN ACESTE CONSECINȚE ESTE SCOATEREA DE SUB EFECTUL INUNDAȚIILOR A 11 LOCALITĂȚI, LA CARE SE ADAUGĂ AMENAJĂRI PENTRU PISCICULTURĂ, DEZVOLTAREA AGREMENTULUI ȘI TURISMULUI ÎN ZONĂ”. CAM AȘA ÎȘI JUSTIFICA BLONDINA INTENȚIA. I-AȘ SUGERA SĂ SCOATĂ ÎNTÂI CAPITALA DIN INUNDAȚIILE CARE APAR DUPĂ FIECARE PLOAIE, IAR APOI SĂ SE MAI GÂNDEASCĂ ODATĂ. ȘI NU SE OPREȘTE AICI. „AVÂND ÎN VEDERE COSTURILE, PROIECTUL TREBUIE REALIZAT ÎN PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT”. ADICĂ DUPĂ MODELUL DREGĂTORIILOR ROMÂNE, „PUBLICUL” SĂ PLĂTEASCĂ ȘI „PRIVATUL” SĂ IA CAIMACUL.
Comentarii