Vistieria-i jefuită de boieri; iobagul plătește

Vistieria-i jefuită de boieri; iobagul plătește

Pentru haiduc, arginții n-au valoare. E mai de soi dragostea. La iobagi e altă poveste. Pentru ei totul trece prin stomac. Pe când la boieri totul se măsoară în mărimea burdihanelor ghiftuite. În vremuri de sărăcie ca acestea, iobagul este ros de foame, boierul zace de sațietate, iar haiducul fluieră vesel cutreierând codrii economiei. Și sărăcia e abia la început. Pare-se că primii loviți vor fi micii slujbași din dregătorii, pentru că așa vor străinii de la FMI. Și pentru că boierii de pe la noi s-au învățat să joace cum le cântă alții, 100.000 de funcționari publici și o duzină de dascăli vor lua drumul sărăciei.

La anul, când veți merge să vă plătiți dările rânduite către domnie, veți sta la coadă, pentru că nu va mai avea cine să va ia banii. Cică acum, 218.100 de slujbași și mitarnici sunt în slujba domniei, iar jumătate trebuie să dispară. Tot p’atâtea suflete de săraci, dacă nu chiar mai multe, vor lua drumul sărăciei, în stradă pentru că așa vor ciocoii și samsarii. Din câte spun lefegii din ograda Institutului Național de Statistică (INS), 8% dintre iobagii care ostenesc în fabrici vor rămâne fără slujbe, iar din construcții și comerț, peste 12% vor ajunge muritori de foame. Și ca sărăcia să se înfigă și mai adânc în grumazul românului, pare-se că pentru orișice nimic iobagul va plăti cu 9% mai mulți lei decât înainte. Carevasăzică, omul de rând nu mai face niciun ban, dar va mânca o pâine mai scumpă.

Două parale pentru pâinea boierilor

Și-n vreme ce haleala îi arde scump la buzunare pe iobagi, boierii și dregătorii pot înfuleca bucate alese pe o para chioară. Boierii au decis că tot ce vor înfuleca ei la Palatul Victoria să fie mai ieftin cu 20%. Ei bine, și oricum prețul pâinii la dregătorie era mai mic decât o farfurie goală la o cantină studențească. Și ca să-i facă meandrele piticului din fruntea Guvernului, bucătarii s-au tot străduit să învețe cum se face varza a la Cluj, preferata sa. În fine, degeaba înfulecă Boc la varză, că tot nu va mai crește în preferințele iobagilor. Și ca să vezi minune, zic unii umblați pe la dregătorie că p’acolo te poți sătura cu 4 lei și câteva parale, cam tot atât cât dă iobagul pe o pâine goală.

Nu se mai ia nimeni de averile ciocoilor

Dar iacătă că nu doar de burți se îngrijesc dregătorii. Mai nou și-au pus și averile la adăpost. Într-un alt palat, care zice’se i-al poporului, născocitorii de legi au fătat o nouă instituție ce ar fi trebuit să nu-i lase să fure. Măgăoaia au botezat-o Agenția Națională de Integritate (ANI) și ar fi trebuit să le ia averile ălora care uită să zică la domnie cât au strâns în vistierii. A mers treaba, până când judecătorii ăi mai mari și-ar fi dat seama că-i cam ilegală și au lichidat-o. Acum, întreg boieretul se căznește de zor să născocească o nouă rânduială, Legea ANI. Dezbătură ei problema, până când ciocoiul Cristi Boureanu le-a zis fârtaților săi că-i mai bine să o lase pe ANI fără posibilitatea sechestrării averilor ca măsură asiguratorie. Iată cum se îngrijesc boierii unii pe alții când e vorba de vrăjeală și furtișaguri.

Iscoadele își tratează impotența pe banii iobagilor

La noi se fură mai ceva ca-n codru. Au luat ăștia până și pielea ursului din pădure și tot nu s-au săturat. Iobagilor li se spune că nu-s bani pentru a-i mai ține pe dascăli în școli, dar pentru arnăuții și iscoadele din serviciile secrete se găsesc bani pentru hapuri de potență și de constipație. Și ca să nu-i apuce cufureala când stau cu ochii pe iobagi sau ca să nu se facă de râs în fața nevestelor și a ibovnicelor, din vistierie s-au scos peste 300.000 de euro, cam tot atât cât ar face leafa pe un an a 100 de dascăli.

Cică doftorii spun că spionilor din SIE le trebuie cu duiumul hormoni sexuali și modulatori ai funcției genitale. Ca să nu-i mai doară gâtul li se dă să sugă granule Stodal, ca să nu tușească în post li se dă Prospan, iar ca să nu-i lase memoria, Tanakan. Acesta din urmă trebuie să fie în tablete filmate, că încă nu s-au descoperit încă alea filate. Și pentru că mai există un medicament care li se potrivește perfect, li se mai dă pentru ținere de minte și un hidrolizat proteic din creier de porc, Cerebrolysin. O iscoadă constipată poate sta liniștită cu Lactuloză ori Bisacodil, și dacă-i face plăcere mai primește și un bonus de supozitoare cu glicerină.

Și ca spionii să aibă parte de vacanțe liniștite și cameriste zâmbitoare, din vistierie s-au mai scos 1,1 milioane de euro. Bănet cu care s-ar mai fi putut ține alți 300 de dascăli în școli.

Dregătorii sunt dispuși să dea banii pentru tocmirea peste vară a unei duzine de bucătari, cameriste, ospătari și recepționeri în bazele de agrement, casele de odihnă și de oaspeți ale în căminele de garnizoană ale SRI și SIE. Cică toată rețeaua asta de chefuri pe banii strânși de la iobagi este destinată „recreării și refacerii capacităților fizice și intelectuale ale personalului” și că „vizează interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare”.

Iată cum pentru constipația și servirea iscoadelor rămân fără pâine 400 de dascăli. Și n-am mai pus la socoteală și cheltuielile de haleală, că sigur ar fi trebuit să închidem școlile din vreo două județe.

Arnăuții se bat cu mucoșii…

Dacă ar fi să punem pe hârtie toată treaba iscoadelor din slujba domniei, ne-am da seama că au nevoie de medicație puternică. E de înțeles că-i apucă constipația, de vreme ce sunt puși să se lupte cu tot soiul de mucoși, dușmani ai statului. Iacă spre exemplu ce au fost ei puși să facă când vodă Băsescu a stat la un pahar cu voievodul românilor de peste Prut, Miță Ghimpu.

Sepepiștilor li s-a dat ordin să-i țină la distanță pe puștanii care ar putea să pună întrebări „indiscrete”. Tinerii, reuniți sub numele de Noii Golani, i-ar fi deranjat pe domni și iată că arnăuții s-au luptat să-i țină la distanță. Oare ce ar fi putut să-i întrebe?

… și născocesc partide

Despre arnăuții din serviciile secrete se mai spune că sunt constipați pentru că lucrează de zor la născocirea unor partide de buzunar. Ideea asta vine tocmai de la o fostă căpetenie de-a lor. Claudiu Săftoiu, zis și Elvis, fost șef pe la SIE, zice că independenții din Parlament au pus-o de un partid după pofta arnăuților spioni. Omul are și dovada. Cică într-o perioadă în care românilor nu le mai arde de politică, această formațiune a reușit strângerea unui număr record de semnături într-un timp foarte scurt. „Vom vedea că în general astfel de construcții suprastructurale se creează numai pe politici de șantaj. Sunt oameni care sunt atât de vulnerabili în exercițiul politic precedent, încât au spus mai bine ne ducem acolo, sub o comandă care nu este politică și facem sluj”.

IOBAGI DATORI VÂNDUȚI

ȘI-N VREME CE BOIERII SE LĂFĂIE ȘI ARUNCĂ BANII VISTIERIEI SPRE ÎNDESTULAREA ARNĂUȚILOR, IOBAGUL DE RÂND E ȘI DATOR ȘI SĂRAC LIPIT PĂMÂNTULUI. UNUL DIN PATRU IOBAGI ESTE DATOR LA BĂNCI. BIEȚII OAMENI S-AU ÎNGHESUIT CA NEBUNII, CREZÂND CĂ CU BANII DE CAMĂTĂ POT TRĂI MAI BINE ȘI S-AR CAM ARS. I-A PRINS SĂRĂCIA, IAR ACUM N-AU PE UNDE SĂ MAI SCOATĂ CĂMAȘA. DACĂ ÎN URMĂ CU UN AN ROMÂNII CREDEAU CĂ-ȘI POT UMPLE BUZUNARELE CU BĂNET DE ÎMPRUMUT, ACUM DOAR LA 4% LE MAI ARDE DE CREDITE.

NUMĂRUL SĂRACILOR CARE NU MAI AU DE UNDE SCOATE BANI A CRESCUT SIMȚITOR. ÎN MARTIE, CĂMĂTARII DIN BĂNCI S-AU TREZIT CĂ NU ȘI-AU PRIMIT ÎNAPOI CAM 10,42 MILIARDE DE LEI, CU 12,8% MAI MULT FAȚĂ DE FEBRUARIE. DIN TOȚI ÎMPRUMUTAȚII, CAM 5% NU MAI AU DE UNDE SĂ LE DEA BANII. ȘI-N VREMURILE CE VOR URMA VOR FI TOT MAI MULȚI, PENTRU CĂ DREGĂTORILOR NU LE PREA ARDE SĂ PUNĂ ȚARA PE ROATE.

Comentarii

comments powered by Disqus