Imediat după Paști, orașele, comunele și satele au început să fie bântuite de un soi de animale ciudate, îndelung clănțănitoare, pe care aspectul biped și turtit dorso-ventral nu reușește, totuși, să le situeze printre oamenii normali, așa cum i-a lăsat bunul Dumnezeu… Este vorba, de bună seamă, de agenții electorali și despre candidații pe care îi promovează. La țară e cel mai comic. Câte două, trei, patru mașini, cu mărci și vechime variabile în funcție de potența partidului, dotate cu megafoanele rămase de la ultima retragere a minerilor din scumpa Capitală a Patriei, trec pe ulițele prăfoase cu viteză mică. Bruiate de scârțâitul membranelor sparte, ele, megafoanele, transmit un soi de mesaje pe care nu le ascultă mai nimeni, prin care bieților țărani li se vestește fericirea fără margini pe care o vor trăi dacă îi vor vota pe cutare, pe cutare, sau pe cutare. Imbecilii ocupanți ai mașinilor sunt, desigur, incapabili să audă înjurăturile azvârlite de oamenii ocupați cu plivitul țarinelor, necum să vadă scuipații celor prea mult mințiți.
Preocuparea lor fundamentală este aceea de a se achita cât mai degrabă de sarcina de partid, pentru a trage, apoi, la crâșma satului, sau acasă la cel mai burtos politician local al formațiunii politice respective. Acolo, satisfăcuți de „munca” bine făcută, se pun pe chef și pe împărțit viitoarele funcții și, mai ales, fondurile. Desigur, dacă există suficientă potență financiară, cheful cu pricina îi poate cuprinde și pe sătenii dispuși să iasă la un mic și o bere pe cheltuiala celor care îi iau drept proști. În plus, s-a relansat moda pungilor cu însemne electorale, care pungi cuprind un chil-două de făină, un pui de găină mort de inaniție sau de bătrânețe și o pungă cu zahăr. Norocoșii au dat chiar și peste ciozvârte de miel, ori de câte o sticlă cu bere expirată sau cu vin contrafăcut… În orașe este și mai ridicol. Televiziunile, era să scriu tembeliziunile și nu greșeam deloc, oferă contra cost vaste spații de antenă spre folosul altor bipede, mai spălate, mai pomădate și mai trase la costume Armani. ACEȘTIA NU MAI PROMIT FERICIRE VEȘNICĂ DOAR ȚĂRANILOR, CI ÎNTREGII NAȚIUNI, ORIUNDE S-AR AFLA REPREZENTANȚII ACESTEIA, CHIAR DACĂ LOCUL ACELA ESTE O CULTURĂ DE CĂPȘUNI DIN SPANIA, SAU O ÎNCHISOARE ITALIANĂ ORI POLONEZĂ. Păsăreasca lor este doar ceva mai spilcuită, dar inventarul cuvintelor folosite depășește rareori numărul de o sută cinzeci. Culmea a constituit-o un candidat la primăria Bucureștilor, care promitea eradicarea corupției din instituția cu pricina, el urmând, dacă va fi ales, să-l înlocuiască pe unul din propriul partid, care a condus Capitala în folosul exclusiv al firmelor sale, umplând-o cu borduri MADE ÎN CHINA. Cât despre ceilalți, știm deja că se vor repezi ca hămesiții pe banul public chiar din secunda eventualei înscăunări. Au mai făcut-o și o vor mai face. Nu mai spun cât de repede l-au faultat pe unul, medic reputat, dovedit ca bun administrator și destul de bogat ca să fure mai puțin, pentru a-i bloca accesul pe listele electorale. Povestea e normală, câtă vreme individul este și destul de nebun ca să i se rupă în paișpe de comanda politică a partidului din care se trage ca senator, dacă nu-i convine ceva. ACUM, avem imaginea unei țări bântuite de false flașnete electorale, în care bipedele din rasa porcus politici-anus fac mare gălăgie pentru alegerile locale, încordându-și mușchii pentru alea cu adevărat grele care vor urma. Vorba aceea, avem o țară, cherem destul, ne porcim liberi și ne destrăbălăm așișderea. Aferim, bade Ioane, aferim bade Gheorghe, dar fă ce a zis un mare poet: TREZEȘTE-TE!!!
Comentarii