Din ce în ce mai des, răsfoind presa noastră cea de toate zilele, butonând pe zecile de canale de radio și televiziune, sau navigând pe internet, mă duc, aproape fără să vreau, cu gândul la celebra exclamație a lui Hamlet: VORBE, VORBE, VORBE! Acest lucru mi se întâmplă ori de câte ori mă întâlnesc cu sintagme de genul INTERES NAȚIONAL, SIGURANȚA CETĂȚEANULUI, SECURITATE NAȚIONALĂ. Fel de fel de politruci certați cu gramatica, începând chiar cu cei unși cu funcții de parlamentari sau cu fotolii ministeriale, ori de analiști confecționați din polistiren expandat pe care s-au grefat o serie de fraze standard dintr-un limbaj ce nu depășește un vocabular alcătuit din nu mai mult de 150,4 cuvinte, se întrec, care mai de care, să ne lămurească de binefacerile tinerei noastre democrații care, nu-i așa, ne asigură o dezvoltare armonioasă, pe baza unor politici… sustenabile(sic!). Am ales, pentru astăzi, SECURITATEA NAȚIONALĂ, nu de alta, dar tocmai ne-am curățat de impresiile „epocalei” reuniuni a NATO soldate, cum am mai spus-o, cu trecerea în derizoriu a politicii internaționale a foarte curând fostului președinte al SUA. Să nu mint, ne-am ales, totuși, noi, românii, cu ceva, și anume cu promisiunea cât se poate de vagă că dl președinte al megaputerii americane va lua din nou în studiu rușinosul caz al pușcașului marin care l-a ucis pe Teo Peter și care își vede liniștit de trebă prin cine știe ce bază militară, colindând prin diverse site-uri porno, singurele excitante pentru creierul său lis. Revenind la lucruri mai serioase, despre ce fel de securitate se poate vorbi într-un stat slab din punct de vedere economic, care și-a trecut la fier vechi industria de apărare și se vede silit să cumpere, la prețuri dictate de alții, dar cu comisioane grase, aproape tot ce este necesar pentru apărare? La fel, cum se poate vorbi despre securitate, și încă națională, cu o economie care subzistă mai mult pe seama valutei aduse în țară de căpșunarii din Spania, ori de zidarii din Italia sau Germania, în timp ce copiii le duc dorul de la Vișeu până la Vaslui?
Mai departe, cum se poate face vorbire despre aceeași securitate națională, ca să fim în ton cu păsăreasca avocaților, când destinul culturii române scrise este guvernat, la această oră, de un domn pe numele său Demeter Andras Istvan, ca secretar de stat supervizat de cel mai impotent ministru pe care l-au avut vreodată ea, cultura română, dar și cultele? Ce legătură are securitatea națională cu aria ce ține de spirit, ar putea întreba cineva, dar ea, securitatea, are cu domeniul la care tocmai m-am referit tot atâta legătură câtă au prețul pâinii, al gazelor, al benzinei, ca și alte prețuri care explodează atât de des, încât ne-am obișnuit cu explozia și ni se pare normală… Mâine-poimâine, se vor face douăzeci de ani de când așteptăm să se schimbe și altceva decât șleahta de hoți care se rotesc la guvernare și nu se întâmplă nimic, în afară de dezintegrarea tot mai accentuată a unei societăți aproape iremediabil infectate. În loc de locuri noi de muncă, avem pomeni colective la praznice și la alegeri. În loc de bunăstare, vedem cum se înstrăinează până și domeniile considerate ca strategice în orice țară în care se mai găsește și câte o formă de bun simț. Așa s-a ajuns să cumpărăm carburanți de la o țară care nu produce nici un mililitru de petrol, grâu, legume și fructe de la o alta pe care am aprovizionat-o, secole de-a rândul, cu toate cele ce țin de ale stomacului, iar producția de creiere, deloc neglijabilă, în ciuda străduințelor de a termina și ceea ce nu a fost, încă, terminat din învățământul românesc, este livrată la export la cel mai convenabil preț pentru cumpărător, adică pe gratis. Bănci nu mai avem, investitorii mari sunt, aproape fără excepție, doar străini, iar pe plan intern banul public produce borduri și câte doi-trei kilometri de drumuri al căror asfalt crapă după prima ploaie. Din contrarevoluția confiscată sub formă de loviluție, au mai rămas numai vorbele și parăzile, imnul DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE care, pentru unii, nu mai reprezintă nimic, plus aerul perpetuu de mare bășcălie națională, de nu ne mai rămâne decât să strigăm, odată cu I. L. Caragiale, „Hai, gugumani, la jubileu!”
Comentarii