Alexandru Mărchidan

Alexandru Mărchidan

Născut în anul 1983, în comuna Slobozia, județul Argeș. Din 1997 locuiește în Pitești. A absolvit Facultatea de Filosofie (Universitatea din Pitești), master la Facultatea de Filosofie (Universitatea din București). Din anul 2010 primește titlul de doctor în filosofie, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Din 2006 este cadru didactic titular al Universității din Pitești, în prezent ocupând postul de lector în Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, departamentul de Psihologie, Științe ale comunicării și Asistență socială, unde predă în special discipline din domeniul eticii, dar și „Gândire critică”.

A primit numeroase premii la concursuri naționale de literatură, dintre care Premiul revistei „România literară”, la Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, Târgu Jiu, 2002; Premiul editurii „Paralela 45”, la Concursul Național de Poezie „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeș…”, Pitești, 2003; Marele premiu, Festivalul Național de Poezie „Gheorghe Pituț”, Beiuș, 2004; Premiul pentru poezie la Concursul Național de Literatură „Lirismograf”, Sibiu, 2004; Locul I, Concursul Național de Creație Studențească, Timișoara, 2005; Locul I, Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu”, Craiova, 2005; premiul revistei „Luceafărul”, Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, 2006. La Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga” primește Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga” (2005), Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga”, premiul revistei „Vatra” și premiul revistei „Discobolul” (2006).

Dintre cărțile tipărite:

Prezent în numeroase antologii de poezie, în diverse reviste literare și culturale, cu poezie, proză, articole, recenzii, eseuri.

Din anul 2022 este membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, filiala Pitești.

Comentarii

comments powered by Disqus
Fântâna
când mă apropii, cumpăna asta se lasă prea mult și tulbură totul, dar setea aleargă din urmă mereu. revin de sub umbre, de sub pietre și somn ca ultimul om așteptat la ospăț: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! (din vol. Hesychia, poezie și fotografie, 2015)
Cuvânt către tine însumi
nu se încheie noaptea ușor cu lacăte necuprinse suntem legați de ea Doamne, Cel ce ai ieșit din moarte ca dintr-o cămară nu se cunosc la vedere fagurii de miere de fagurii de foc nu așteaptă dimineața omul hrănit doar cu vise și fum nu vindecă lumea cu adevărat nu vindecă nicicând aceste răni Doamne, Cel ce ai ieșit...

Citește mai mult

Cel ce vine de sus este deasupra tuturor
acestea rămân pentru ca norii să nu se sfâșie în cuvinte cuvintele să nu se facă vulturi și ei să nu ne umble prin somn Cel ce vine de sus este deasupra tuturor timpul și-a luat în spate lucrurile de chiriaș și rușinat nu mai vine ziua e în prefacere trecem unii prin alții în gând și din păsări flăcări flăcări-păsări...

Citește mai mult

Invizibilul prezent
mai întâi florile, mugurii și razele soarelui mai întâi frumusețea văzută cu nunta ei de petale – toate se vor duce chiar venind spre cel care privește. tăcuți și pașnici soli, frunză cu frunză, fir cu fir, lacrimi, bucurii, cuvinte pleacă negreșit și fiecare om, până la ultima silabă, până la ultimul foton își...

Citește mai mult

Noul cod
daaa, vine în sfârșit un pic de cosmos și pe la noi prin bezne după ce soarele a fost puțin încătușat, brăzdat de curcubee, pe scurt, a fost reeducat. iată, zice el voios, după ce a răsărit din marea picătură de rouă: vă aduc în grabă noile table ale legii! întâi de toate, de azi înainte să scrieți Dumnezeu cu literă...

Citește mai mult

Răspuns la o veche scrisoare
prietenul, fratele meu drag și bun, iartă-mă, te rog, cuvântul de-astă dată e simplu și atât: sunt cel mai mic, dar cel mai mic de pe pământ, e prima certitudine pe care o pot spune azi lui Dumnezeu de mă întreabă cine sunt. de ce? de ce? ce ai făcut? vei zice și-mi vei cere sufletul pe tavă. răspunsul, cum ziceam, e...

Citește mai mult

Zile de școală
nu, nu sunt nici o dată singur nici în zgomot, nici în tăcere, nici în somn, nici în veghe, nici în cel mai ascuns colț de inimă. ne naștem curați, coborâm întregi de lumină, iar viața printre nisipuri începe să scuture din mantia aceasta cerească – o dată, de două, de o mie de ori și apoi din nou de la capăt. ne...

Citește mai mult