Alexandru Mărchidan

Alexandru Mărchidan

Născut în anul 1983, în comuna Slobozia, județul Argeș. Din 1997 locuiește în Pitești. A absolvit Facultatea de Filosofie (Universitatea din Pitești), master la Facultatea de Filosofie (Universitatea din București). Din anul 2010 primește titlul de doctor în filosofie, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Din 2006 este cadru didactic titular al Universității din Pitești, în prezent ocupând postul de lector în Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, departamentul de Psihologie, Științe ale comunicării și Asistență socială, unde predă în special discipline din domeniul eticii, dar și „Gândire critică”.

A primit numeroase premii la concursuri naționale de literatură, dintre care Premiul revistei „România literară”, la Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, Târgu Jiu, 2002; Premiul editurii „Paralela 45”, la Concursul Național de Poezie „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeș…”, Pitești, 2003; Marele premiu, Festivalul Național de Poezie „Gheorghe Pituț”, Beiuș, 2004; Premiul pentru poezie la Concursul Național de Literatură „Lirismograf”, Sibiu, 2004; Locul I, Concursul Național de Creație Studențească, Timișoara, 2005; Locul I, Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu”, Craiova, 2005; premiul revistei „Luceafărul”, Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, 2006. La Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga” primește Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga” (2005), Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga”, premiul revistei „Vatra” și premiul revistei „Discobolul” (2006).

Dintre cărțile tipărite:

Prezent în numeroase antologii de poezie, în diverse reviste literare și culturale, cu poezie, proză, articole, recenzii, eseuri.

Din anul 2022 este membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, filiala Pitești.

Comentarii

comments powered by Disqus
Pledoarie pentru autor
onorată instanță a orelor și secundelor, mă declar vinovat! în apărarea mea aduc firele de iarbă, norii și hergheliile de fluturi: de câte ori nu s-au pierdut prin voi și-au revenit la viață? asemenea și întristările mele rătăcesc precum damnații prin piramidele voastre de ceață, aproape fără pace, fără nădejdea de a...

Citește mai mult

Nu dați cu pietre în munte
nu dați cu pietre în munte, nu are armură pe trup, nici oase, carne ori piele – doar inimă este cu totul, mișcând neîncetat apa vie dintre cer și pământ. nu dați cu pietre în munte: ar fi ca și cum i-ați azvârli pe copii în părinte. Poeme nepublicate în volum, scrise între 2020-2023.
Telegramă
Cetățeni, Jack nu se mai întoarce de pe tărâmul unde a ajuns urcând, degeaba îl așteaptă cititorii să-l vadă iar victorios și blând. s-a împrietenit cu căpcăunul și de atunci sunt totdeauna împreună, stau zi și noapte paznici între lumi și timpul lor este de fapt o văgăună. Poeme nepublicate în volum, scrise între...

Citește mai mult

Printre tablouri și mori de apă
I inima azi îmi este câmp de maci: din arșița captivă în cupe amărui de catifea iese cea mai senină miere. II vin norii ca turme de berbeci, ca armatele din Babilon. lasă-i să vină, s-a auzit străbunicul de dincolo de nori, voi încă nu ați învățat să iubiți lumina. III soarele mi se plimbă de colo-colo prin suflet și...

Citește mai mult

Flash
Lui SDR adună toți norii, pune-i într-un gând și lasă-i să se însorească. adună toate păsările rătăcite, așază-le în inimă și taci, ca să se vindece în pace. adună totuși toți norii și bucură-te în numele celor însetați. Poeme nepublicate în volum, scrise între 2020-2023.
Lupta din amurg
până acum ți-am ascuns acest adevăr: te iubesc pentru că ești ca o floare de toamnă, luptând până la sânge să ții partea culorilor, când norii stau să prăbușească timpul, mereu încercând să ții dreaptă balanța cu fragilitatea ta de-o parte și dincolo tot mai frigul însoțit cu-nserarea (doi cheflii ieșiți în oraș să...

Citește mai mult

Laconic
după zâmbete de toamnă, lupii. între înserare și noapte, poemul pentru tine. pe lava pietrelor, fir neted de memorie. peste toate, viața, cu o foarfecă într-o mână, cu inima mea în cealaltă și cu o pasiune nebună pentru origami. (din vol. Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând, 2020)
Stâlp
ne răsfrângem în lacrimile tale, Ană, ori tu, când noaptea ți se așază în jur ca o ramă, ieși înaintea tuturor pe drumurile pe care apuci și le zidești înlăuntru încă și încă o Ană. vezi tu, singurătății nu-i mai dă nicio șansă stâlpul ce ai ajuns, rezemându-ne rând pe rând de lacrima ta ca de o mamă. (din vol. Iar...

Citește mai mult

Străluciri
cuvinte cernute prin cărămizi șoptește biserica dinspre inima ta, de parcă prin trupul tău s-ar fi prelins grai omenesc în pietre, ca și ele să poată fi auzite. n-ai fi ajuns la locul zidirii, e drept, de n-ai fi-nțeles că toate au nevoie de glas, chiar și pietrele măiestrit înălțate, chiar și tăcerile. (din vol. Iar...

Citește mai mult

Străluciri
cuvinte pierdute în călătorii, timpul dus pe câmpiile fără de capăt, penumbrele lunii – nu-mi pasă de ele! sunt oglinzi înșelătoare, imagini pierdute prin pierdutele universuri ale inimii. cuvintele vor fi regăsite, timpul revine, luna descrește și crește. cine însă poate uita sângeriul căderii în noapte, focul...

Citește mai mult