până acum
ți-am ascuns acest adevăr:
te iubesc pentru că ești ca o floare de toamnă,
luptând până la sânge să ții partea culorilor,
când norii stau să prăbușească timpul,
mereu încercând să ții dreaptă balanța
cu fragilitatea ta de-o parte
și dincolo tot mai frigul însoțit cu-nserarea
(doi cheflii ieșiți în oraș să sfarme pacea).
și aici se dau peste cap toate-nțelesurile lumii:
fragilitatea ta e puterea ta!
zăpezile din burta norilor, ucigași fără liniște,
ar dori s-acopere orice sclipire de viață.
florile de toamnă rămân însă drepte –
mucenici prinși în gheață,
dându-și pe sub zăpadă
lumina
ghioceilor.
(din vol. Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând, 2020)
Comentarii