Deși „pare că părerea” generală ne îndeamnă să acceptăm, noi ne încăpățânăm să punem iar și iar în discuție concepte care au căpătat – cărora li s-a dat – valoare de adevăr de necontestat. Vorbim, mai precis, despre clișee ideologice și verbale. Unul dintre clișeele cel mai bine înțepenite în conștiința lumii contemporane este clișeul „democrație”.
Ca urmare, nimeni nu se mai întreabă nici ce este – în fond – democrația, și nici dacă democrația chiar este – așa cum se spune peste tot – rezolvarea tuturor problemelor vieții omului pe pământ. Acestea sunt lucruri care pur și simplu se subînțeleg… În schimb, în lumea din care facem și noi parte se discută despre care e cea mai bună democrație – adică care e cel mai mare bine, căci fără îndoială, aprioric, pentru contemporanii noștri, democrația este binele. Astfel problema care se pune nu este alta decât: democrația americană sau democrația occidentală? Democrația de tip anglo-saxon sau democrația liberală? Unii o preferă pe prima, alții o alta, iar alții au alte păreri – toate însă pornind de la acest atribut care îi este conferit cu mare sinceritate democrației: marele bine universal.
Dar ce se înțelege de fapt prin democrație? Care este principalul sens? Cred că cel de libertate – cu alte cuvinte o țară democratică este o țară liberă. Sau lumea liberă este lumea democratică. Observați că se opune ca sens obligației, restrictivului, coercitivului. Stăruind însă asupra sensurilor vom observa că lucrurile nu stau chiar așa. Votul în România și nu numai, ci în toată lumea liberă și democratică, votul spuneam este firește liber și democratic. Ce să însemne însă aceasta? Că avem dreptul de a alege, că avem libertatea de a avea o opțiune proprie în problema conducerii statului român.
Însă ceea ce ni se pare nouă cel mai important, este faptul că mai mult decât dreptul de a alege, ar trebui să se țină seama de dreptul de a nu alege și mai ales de consecințele acestuia. Pentru că a nu te prezenta la vot înseamnă în sine un vot. Un vot de blam dat întregii clase politice, care îți prezintă oferta pentru care tu crezi că nu merită să ieși din casă – și crezi bine.
N-am auzit pe nimeni să îndemne populația să nu iasă la vot, îndemn care ar putea fi bazat pe calitatea odioasă a clasei politice din care tu ar trebui să alegi…
Cu siguranță că asta ar vrea să însemne – dar, haideți să vedem ce înseamnă de fapt. Libertatea de a alege este oare democrație? Nu, este pur și simplu un drept care îți este recunoscut de conducerea unui stat. Dar mai departe apare un lucru foarte curios, pe care puțină lume l-a observat și nimeni nu l-a luat în seamă: dacă am libertatea de a vota, înseamnă că mai întâi am libertatea de a alege dacă să votez sau nu. Ei bine, este egală exercitarea libertății mele și în cazul în care eu aleg să votez, dar și în cazul în care eu consider că trebuie să aleg să nu votez. Cu alte cuvinte nu doar DA este libertate ci și NU, sau faptul că eu pot face această opțiune – dacă ar fi să facem un fel de joc de cuvinte. Ori, tocmai aici intervine democrația care spune: trebuie să votezi! Adică ești obligat să votezi, dacă vrei să îți manifești drepturile tale democratice. Democratice da, dar nu de libertate.
Dar unde oare poate fi încadrată obligația de a alege în cunoștință de cauză? Libertatea nu este inventată de un sistem politic. Libertatea implică sau obligă cunoașterea, în timp ce democrația nu are nici un fel de raport cu aceasta.
Omul se naște liber. Un sistem politic poate ține seama de acest lucru sau poate să nu o facă. Democrația este însă inventată pentru a comuniza toate sistemele politice, pentru a le universaliza – sau cu un cuvânt la modă: pentru a le globaliza. Tocmai în aceasta stă arta guvernării: în a cunoaște sensul libertății poporului din care faci parte și pe care îl conduci, și de a sprijini această libertate care are un scop sau o finalitate bine definită.
Libertatea înseamnă responsabilitate. Responsabilitatea de a merge sau a nu merge la vot. De a alege o cale sau alta în cunoștință de cauză și neapărat asumându-ți atât opțiunea cât și consecințele actului tău. Aici se desparte esențial libertatea de democrație. Libertatea are criterii valorice, în vreme ce democrația este un gest în sine și doar atât.
Democratic este să votezi! Cum adică? Să nu votezi nu este democratic? Democratic este să accepți otova tot ce ți se dă. Cu alte cuvinte viața ta să fie un lung șir de rostiri afirmative, monosilabice: DA, DA, DA. Democratic este să votezi fără să știi ce votezi, adică să ai o libertate fără responsabilitate. Democratic este să votezi secret. Adică să nu îți asumi nimic din ceea ce va urma ca rezultat al gestului tău de a vota. Democratic este să spui orice…
Democrația își începe cariera odată cu revoluția franceză, în vreme ce libertatea a fost dată omului de la început. Are esență dumnezeiască și un sens limpede: mântuirea.
Democrația este un clișeu generalizant, neutru, arbitrar. În vreme ce libertatea este fecundă, roditoare, fiindcă are un profil apropiat de cel al omului sfânt, are o legătură organic cu nevoia de existență etern valabilă. Democrația este un pat al lui Procust, o convenție. În vreme ce libertatea este un fel de a fi fără de care nu poate exista împlinire.
Revoluția franceză a inventat Drepturile omului care s-au transformat în lumea contemporană într-un îndemn la delir – ai dreptul să spui orice – nu împotriva stăpânirii fiindcă riști să devii terorist – fără a fi obligat să dai seamă despre adevărurile sau minciuna sau de consecințele lor.
Mai mult decât dreptul de a alege, ar trebui să se țină seama de dreptul de a nu alege și mai ales de consecințele acestui. Pentru că a nu te prezenta la vot înseamnă în sine un vot. Un vot de blam dat întregii clase politice care îți prezintă oferta pentru care tu crezi că nu merită să ieși din casă – și crezi bine.
N-am auzit pe nimeni să îndemne populația să nu iasă la vot, îndemn care ar putea fi bazat pe calitatea odioasă a clasei politice din care tu ar trebui să alegi…
Ca de fiecare dată, atunci când premiza este greșită, nu se poate ajunge decât la o falsă concluzie. Ca de fiecare dată, în astfel de împrejurări, ca prin minune se uită de întreaga experiență a omenirii, de întreaga bibliografie, de tot ce-au gândit cei dinaintea noastră. Ca de fiecare dată prevalează clișeele, în defavoarea adevărului – democrația este de exemplu susținută de argumente istorice, precum cel al democrației Greciei vechi… când orice profesor serios de liceu cunoaște faptul că democrația a prăbușit Atena – căci de democrația ateniană tot vorbesc cei care au auzit doar de expresie – lucru pe care îl exprimă limpede Mircea Eliade și nu numai, prin expresia „democratizarea cerului”. Și, ca de fiecare dată dacă ești de altă părere ai o mare problemă – urmare a practicării clișeelor: primești eticheta…
Comentarii