Numai să luăm bine seama că, de multe ori în istorie, eroismul anonim și statornic al nicovalei (care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă”, fiindcă știe pentru ce și mai cu seamă pentru Cine le rabdă!) este mai important și folositor decât jubilația publică și nestăpânită a...
„Cei care nu se sfătuiesc îndelung, cad ca frunzele!”
„Mândria merge înaintea căderii!”
Adevăruri duhovnicești nebiruite Primul nostru duhovnic, cel care ne-a pescuit în chip jertfitor din marea păcatelor acestei vieți trecătoare (Părintele Teodor Jugănaru, preot întru totul luminat și vrednic slujitor al Sfântului...
„Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu: de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele: de cine mă voi înfricoșa?”
Psalm 26 - 1, 2 Printr-o nuvelă antologică, Mircea Eliade (mai mult istoric al religiilor și mai puțin trăitor al religiei în care s-a născut) ne ajută, întrucâtva paradoxal, să înțelegem...
Acest text critic și autocritic l-am trimis în urmă cu aproape doi ani (2 februarie 2008, ziua unui mare praznic ortodox, proniator detaliu) „Centrului de presă al Patriarhiei”, încercând să-i prevenim or măcar să-i sensibilizăm, cu franchețe, bunăvoință și argumente peremptorii, pe toți responsabilii de atunci ai...