Cu mult înaintea sosirii actualului moment de răscruce și cernere de Sus, dar chiar și în al unsprezecelea ceas, toate aceste realități, precizări și distincții istorice, teologico-cultarale și moral-creștinești ar fi trebuit făcute de vreunul dintre numeroșii dvs. consilieri, fie opaci în plan spiritual, dar cu un...
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Ziua zilei spune cuvânt, și noaptea nopții vestește știință. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă…”
(Psalm 18 — 1, 2, 3) În cursul anului 2009 v-am trimis prin poștă un memoriu, cuprinzând informații istorice curente,...
Haiducul are mereu dreptate, nu doar o împarte. Când striga haiducul că vine sărăcia peste noi, dregătoriile erau doldora de bănet. Când vistieriile i s-au golit, dregătorii miorlăiau după banii străinilor. Când străinii au dat camăta, dregătorii se lăudau că-i îndeajuns, haiducul zicea că ba. Și tot n-au băgat la...
- pentru vindecarea prezentului, prin împrospătarea memoriei românești -
Suntem în vreme de criză gravă, profundă și de toate felurile. Care criză a cam adus poporul român în acea stare de descompunere, căreia i se zice, îndeobște, „hoit”. Deci, era de așteptat să se apropie, cu pași de catifea, de catifea neagră și...
Ce ni se mai potrivește nouă, românilor, un citat celebru din Dostoievski: „O, las' să fim umiliți, las să fim obidiți, dar acum suntem iarăși împreună, și las' să se bucure acum acești oameni haini care ne-au umilit și ne-au obidit!”
Oare ce anume nu am acceptat noi ca să fim împreună, să fim într-un singur stat, dar...
„Ceea ce dărâmă El, nimeni nu mai zidește și pe cine-l închide, nimeni nu poate să-l mai deschidă”.
(Iov — 12, 14) Cinstirea Marelui Dumnezeu „s-a arătat de-a lungul mileniilor și prin două zidiri impresionante, unice, fiecare în felul ei. Prima, mărețul Templu zidit de împăratul iudeu Solomon, între mileniul 2 și 1,...
București Băneasa
Tel. 4.80.40.
Stimate și scumpe Domnule General Terminați scrisoarea Dvs. din 22-V-37, prilejuită de articolul meu din „Predania”, așa: „este vremea, cred, să ne gândim dacă este locul să păstrăm cu sfințenie proverbul cu iepurii, și dacă nu trebuie în lupta noastră, să confundăm pericolul iudaic cu...
În țara cu mănoase lanuri
Restriști și caznă și blestem
Plâng triste păsările'n ramuri
Codrii se frâng și șoapte gem.
Că'n temnița cu ziduri grele
Stă Căpitanul ferecat
În ocna lui printre zăbrele
Nici cer, nici stele nu răzbat.
Refren: Căpitane, Căpitane
Neamul plânge cu amar
Căpitane, Căpitane
Țara mi te cheamă iar....
Potrivit învățăturii Sfinților Părinți, și binele și răul pe care-l facem noi, oamenii, se datorează felului cum lucrăm cu cele trei puteri ale sufletului nostru: rațiunea, pofta (sentimentul) și mânia (voința). Iată ce spune în acest sens Sfântul Isihie Sinaitul ale cărui scrieri le găsim în Filocalia IV:
„Suntem...
În urmă cu câteva zile, am fost chemat la Alba Iulia pentru a participa la lansarea cărții pictorului Horea Paștina Ascult și privesc, în fapt teza sa de doctorat, publicată la Editura Reîntregirea. La lansare a luat parte, cu cunoscuta-i blândețe, deschidere și bună„voință, și Înalt Preasfințitul părinte Andrei,...