Biserica și problemele vremii

Biserica și problemele vremii

PRESA, „MISIUNILE UMEDE”, COMITETUL SATANIC AL CELOR 300 ȘI… „PROCTER AND GAMBLE”.

CALVARUL B.O.R…!

Pentru a nu-i plictisi, pe cei care nu cred în „Complotul Mondial” al Iluminaților (nume pentru Centrul Antispiritual de Comandă Strategică al Masoneriei – așa-zisul „Guvern Mondial”) – și a nu-i „dezgusta” pe cei care consideră că Masoneria, prin structurile ei, este un „factor de progres și stabilitate în lumea actuală” – și că „Biserica Ortodoxă se poate dezvolta în bună pace, precum toate și dimpreună cu toate celelalte biserici” (n.n.: iată temeiul „ecumenimului” de sorginte New Age!) - nu vom insista, în articolul de față, decât cu trei precizări, care au ajuns la noi destul de târziu (2005…):

1 – prima ține de intoxicarea, prin mass-media, cu privire la toate evenimentele contemporane fundamentale ale planetei Terra (evenimente FABRICATE în laboratoare de informație!) – de exemplu, cu privire la „criminalul” - de fapt, naționalistul! - Saddam Hussein (la fel cum stătură lucrurile și în Serbia, cea bombardată, de Paștele Ortodox 1999, de către SUA, nu din pricini de „Miloșevici-comunistul”, ci pentru că rămăsese, aici, în Est, un important stâlp al Ortodoxiei și ultimul stâlp autentic al Naționalismului Estic!… – se pare că n-au ținut cont, pe atunci, de viitoarea Rusie „putiniană”, care, la summit-ul de la București, și-a dictat condițiile ei, în fața unui Bush-junior complet năucit!… - ca să vedeți în ce hazna ne-au băgat guvernanții noștri, închinători la „Marele Licurici”…);

2 – a doua precizare ține de originea satanistă a ideilor (structurând un extrem de riguros, minuțios și tenace urmărit plan) COMITETULUI CELOR 300, Guvern Secret care conduce, practic, lumea de azi;

3 – iar a treia precizare are în vedere lucruri de care ne lovim zilnic, dar, tocmai de aceea, nu ne trece prin minte să ne întrebăm de unde și pentru ce există ele, în lumea noastră… și cui folosesc… Doamne, ce teribil de grăbiți mai suntem noi să dispărem de pe fața Pământului, ca ființe umane… Atenție, informațiile (de bază) pe care vi le furnizăm aici sunt de la surse anglo-americane! Le-au mai rămas, și anglo-americanilor, câțiva oameni de integritate moral-spirituală, de autentică onestitate…

Așadar să le luăm pe rand:

1 – „Institutul Internațional pentru Studii Strategice” (IISS), înființat de Comitetul celor 300 sub auspiciile Mesei Rotunde – este intermediarul propagandei negre de la MI6 și Tavistock și al „Misiunilor Umede”(!) - (denumire codificată informativă, care denotă operațiunile unde se impune VĂRSAREA DE SÂNGE), nucleare și teroriste, care apelează la presa mondială, pentru diseminare, ca și la guverne și la stabilimente militare.

Printre membrii IISS se includ reprezentanți din 87 de servicii telegrafice și asociații de presă majore, precum și 138 de redactori și editorialiști importanți de la ziarele și revistele internaționale (n.n.: ia să fim noi atenți cine conduce presa românească, „falanga propagandistică” – liderii de opinie! – și să tragem, așa, pentru noi, niște concluzii, legate de „deontologia profesională a ziaristului român”, cu care ne scot ochii fel și fel de belferi și țuțeri de presă…). Acum știm de unde își obține informațiile și opiniile gazetarul dvs. favorit. Vă mai amintiți de Jack Anderson, Tom Wicker, Sam Donaldson, John Chancellor, Mary McGrory, Seymour Hersh, Flora Lewis, Anthony Levis și alții ca ei? Informațiile furnizate de IISS, în special scenariile ca acelea pregătite pentru a-l defăima pe Președintele Saddam Hussein, a justifica viitorul atac asupra Libiei și a condamna O.E.P. sunt, toate, concepute la comandă. Articolul despre masacrul de la Mai Lai, publicat de Seymour Hersh, provenea direct de la IISS – pentru eventualitatea că facem greșeala de a presupune că unii ca Hersh își efectuează propria muncă de documentare.

„IISS nu e nimic altceva decât un formator de opinie de eșalon superior, conform definiției date de Lipmann și Bernays. În loc de a scrie cărți, ziariștii aleși prezintă opinii pe care le publică în ziare, iar IISS a fost înființat pentru a servi drept centru de coordonare nu numai pentru crearea opiniilor, ci și ca să poată transmite acele opinii și scenarii mult mai repede și către o audiență mult mai largă decât cea accesibilă unei cărți, de exemplu. IISS este un caz elocvent de corelare și interconectare a instituțiilor celor 300.” (cf. dr. John Coleman, Ierarhia conspiratorilor – Povestea Comitetului celor 300 – Antet, Buc., 2005 – precum și Jan van Helsing, Organizațiile secrete și puterea lor în secolul XX, vol. I-II, Alma Tip, Buc., 1997, Jan van Helsing, Cine conduce lumea, Cartea a 2-a, Samizdat, Buc., 1998, George L. Packard, Cine conduce America?, Antet, Buc., 2002, Thierry Meyssan, Cumplita minciună – 11 septembrie 2001, Antet, Buc., 2002, Teodor Filip, Oculta Mondială, vol. I-II, Obiectiv, Craiova, 2005-2006, Florian Gânj, Apocalipsa și România, Obiectiv, Craiova, 2006 etc. etc.).

2 – „(…) A aduce schimbări radicale în SUA și în lume – aceasta este principala sarcină a Comitetului celor 300, Societatea Secretă Supremă” – ale cărui idei sunt inspirate de Cluburile Cultului Diabolicus!:

a) „Un Guvern Mondial Unic și un sistem monetar unic, sub oligarhiștii ereditari permanenți și nealeși care se autoaleg dintre ei înșiși, sub forma unui sistem feudal, ca acelea care funcționau în Evul Mediu. În această entitate mondială unică populația va fi limitată, prin restricții asupra numărului de copii ai fiecărei familii, boli, războaie, foamete, până când totalul mondial se va fixa la un miliard de oameni, utili clasei conducătoare, în zone definite clar și strict.

b) Nu va exista o clasă de mijloc, numai stăpâni și sclavi (n.n.: nazismul era un „vis frumos”, pe lângă… Comitetul Satanei!). Toate legile vor fi uniforme, sub un sistem legal de tribunale mondiale, care vor practica același cod de legi unificat, susținut de o forță polițienească a Guvernului Mondial Unic și de o armată unificată a întregii lumi, pentru a aplica prin forță legile în toate fostele țări, între care nu vor mai exista granițe naționale. Sistemul se va baza pe un stat al asistenței sociale; cei ascultători și supuși Guvernului Mondial Unic vor fi răsplătiți cu mijloace de subzistență; rebelii vor fi lăsați să moară de foame, sau declarați în afara legii, ajungând astfel la discreția oricui dorește să-i ucidă. Se va interzice posesia personală a armelor de orice fel.

Va mai fi permisă doar o singură religie, iar aceasta va avea forma unei Biserici a Guvernului Mondial Unic, care există (…) încă din 1920. Satanismul, Luciferismul și Vrăjitoria vor fi recunoscute ca programe legitime ale Guvernului Mondial Unic, fără să existe școli private sau bisericești. Toate bisericile creștine vor fi fost deja subjugate, iar creștinismul va ține de domeniul trecutului, sub conducerea Guvernului Mondial Unic. Pentru a crea un stat în care nu mai supraviețuiește nicio libertate individuală și niciun concept al libertății, nu vor mai exista valori ca republicanismul, suveranitatea sau drepturile omului. Mândria națională și identitatea rasială vor fi eradicate, iar în faza de tranziție până și menținerea propriei origini va fi drastic penalizată (n.n: a se observa că multe dintre aceste „plănuiri” sunt, deja, transpuse în realitate – sau în curs de transpunere!).

Căsătoria va fi scoasă în afara legii și nu va mai exista viață de familie, așa cum o cunoaștem. Copiii vor fi luați de lângă părinții lor încă de la o vârstă timpurie și crescuți în cămine, ca proprietate a statului (s.n.). Un asemenea experiment s-a desfășurat în Germania de Est, sub conducerea lui Erich Honnekeer, când copiii erau luați de la părinții pe care statul îi considera cetățeni neloiali. Femeile vor fi degradate prin procesul continuu al mișcărilor de emancipare a femeilor. Sexul liber va fi obligatoriu. Nerespectarea acestei reguli cel puțin o dată, până la vârsta de 20 de ani – va fi pasibilă de pedepse grave. (…) Dacă o femeie rămâne gravidă după ce a născut doi copii, va fi dusă cu forța la o clinică avortivă, pentru întreruperea sarcinii și sterilizare”. (cf. dr. John Coleman, Ierarhia conspiratorilor - Povestea Comitetului celor 300, Antet, Buc., 2005).

3 – „Stațiile de benzină «DEA» a RWE (uzina electrică Renania-Westfalia) sunt simbolizate printr-o piramidă inversă cu 13 dungi. O altă stație de benzină din SUA este «76», adică 7+6=13. Numărul Demonului și al Morții… Există sute de exemple de acest fel; priviți cu atenție simbolurile firmelor, pe produse, în reclamele TV, stemele de stat și steaguri… etc.

Același lucru e valabil pentru marele concern masonic al Americii, Procter and Gamble. Numele are 13 litere, iar emblema firmei este unul dintre cele mai vechi simboluri masonice: bărbatul cu barbă într-un cerc are 13 stele în jurul său. Poate este interesant de aflat că directorul general de la Procter and Gamble a spus, în octombrie 1994, la Wisconsin Report, The Phil TV-Show: «Am încheiat un pact cu Satana. Ca recompensă pentru avântul economic i-am promis sufletul meu…»” (cf. Jan van Helsing, Organizațiile secrete și puterea lor în secolul XX, volumele I-II, Alma Tip, Buc., 1997, pp. 232-233).

Mai e nevoie să continuăm cu exemplificările? Credem că ar trebui să fim mult mai suspicioși, în legătură cu așa-zisul „progres economic”, care nu este decât proliferare de forme goale, de VID SATANIC… Toate și toți - și, în primul rând, oamenii, sunt priviți, în acest neo-materialism dialectic capitalisto-liberal (mult mai vulgar și agresiv chiar decât cel marxist!) – ca lucruri neînsuflețite, ca cifre-oameni, într-un lagăr imens, numit „lumea contemporană, a secolului XXI”…

…Biserica Ortodoxă nu are ca dușmani doar masoneria, sectele neo-protestante agresive, nu are doar dușmani precum mișcările anti-creștine, de tipul New Age-ului și al „ecumenismului-cu-forța”, devenit și mai agresiv, după ce Preafericitul Teoctist a plecat la cele veșnice… - ci pe însăși „sora” ei, Biserica Romano-Catolică.

„Hegemonismul” Vaticanului, reaua-credință, aroganța, foamea cumplită de dominație cezarică a catolicismului vaticanez, prin intimidarea și subminarea celorlalte Biserici Creștine – toate acestea s-au văzut/reflectat clar, în declarația publică, din vara lui 2008, a papei Benedict al XVI-lea… care consideră că Singura Biserică a Tradiției Creștine, cea ORTODOXĂ – ar fi „o biserică particulară”… Și dacă-i așa de particulară, de ce să n-o confiscăm noi, Sfântul Scaun – ca pe orice SRL, din jungla capitalistă…?! Și s-o obligăm să-l recunoască pe „căprarul” papal! Stimați frați catolici, fiți siguri că nu vă va merge cu Rusia, Bulgaria și cu Grecia, așa cum, se pare, ați reușit cu „o anumită parte” din România (din păcate, și francezii au înțeles același lucru pe care l-au dedus unii români, ca Marius Vasileanu și Daniel Barbu – din „scurgerile” către presă, de la Patriarhie… – probabil că Patriarhia vrea să ne obișnuiască cu ideea Primatului Papal Absolut!…) - …dar, după opinia noastră, ați reușit cu totul altceva, ce nici n-ați visat, probabil: schimbarea opiniei publice, față de țările slave!… și, pe cale de consecință logică, slăbirea admirației (fără limite și bun-simț!) față de SUA… – ceea ce nu-i chiar rău, pentru o Românie care a uitat de abecedarul logicii diplomației, care-ți dictează să iei seama, mai curând, atent-veghetor și cu prioritate, la vecinii „de proximitate”, de care depinzi direct și vital! – …și să fii mai cu măsură, demnitate și înțelepciune, față de… „transatlantici”…: „Îl admir pe IPS Alexei al II-lea! Bravo lui – și bulgarilor!” (exclamă, pe Internet, o româncă, rezidentă în Franța…). V-a mers cu România, în care „Opus Dei” și Masoneria ne-au ales Patriarh… Demn de luat în seamă este că Patriarhul României contemporane a luat apucăturile politicienilor… „mireni”: ne pune, DICTATORIAL, în fața faptului împlinit, fără O MINIMĂ CONSULTARE (se pare…). Ce urmărește? Chiar crede că românii sunt „proștii satului”?! Sau i s-a sugerat (…„de-acolo” …de unde a și fost propus spre numire…) să iște O SCHISMĂ, în sânul BOR – ceea ce ar fi extrem de probabil, dacă lucrurile stau așa, precum a mirosit presa, cu nenorocitul ăsta de Acord (extrem de problematic și ambiguu) de la Ravenna…1

Naționalismul, dacă nu e creștin-ortodox autentic, nu e naționalism.

Nu „lei” și „vulpi”, nu cercuri vicioase: este nevoie de paloșele arhanghelice, de armatele de îngeri, căci aceasta va trebui să fie valoarea spirituală a cavalerilor sfântului duh. Ei și numai ei vor constitui elita clarvăzătorilor, a Văzătorilor în Tărâmul Sfânt.

E o periculoasă diversiune lozinca: „Ne-au fost distruse elitele, de aceea nu ne putem ridica la luptă contra Răului”. Nu. Nimeni nu poate distruge esența sfântă a neamului, deci nici potențialul spiritual al elitei neamului. Potențialul trebuie doar reactivat. Totdeauna vor exista oameni ai unui Neam, dacă Dumnezeu a hotărât existența în lumină a acelui Neam: oameni conștienți de apartenența lor la Neam și Legea Creștină, oameni care să voiască binele și mântuirea Neamului. Nu ne rămâne decât, cu calm, dar și cu hotărâre nestrămutată, cu grijă infinită („să fiți înțelepți ca șerpii și blânzi precum porumbeii” – spune Hristos), să creștem tineri eroici și curați (eroi tocmai pentru că sunt curați sufletește!) ai Neamului, elitele albe ale zborului spre Dumnezeu al neamului – în noile cuiburi de dor de cer. Autentica mișcare spiritualistă: cuibul îngerilor de azi trebuie să fie (în primul rând) sfânta familie (familia care să fie în stare să ofere tânărului educația creștină!) – căci vedeți cum cei negri, mirosind, deja, pericolul, fac orice este drăcește posibil, pentru a nimici familia creștină: prin „familia homosexuală” [Doamne apără și păzește de șerpii veninoși/satanici!], prin forțarea – sub semnul sărăciei „confecționate”, de fapt foamea de bani și „fițe”… – a exploziei disipative/dezintegrative a familiei etc. și, în al doilea rând, dacă mai există preoți ori monahi cu conștiința misiunii de duh (și sunt!) – cuibul de pregătire a „zborului” revelației neamului să fie însăși biserica, prin refacerea comunității parohiale (întru viziunea neamului-hristos), ca stare de comuniune spirituală și de simțire/voință! ca pe timpul voievozilor sfinți ortodocși.

Trebuie să mai existe, în românia zilelor noastre, câte un episcop ne-mason, prin care să se continue „punerea mânilor pe cap” – să mențină, deci, continuitatea stării de sacerdoțiu autentic, hristic!

Considerăm că ar fi timpul ca B.O.R. să se gândească serios: îl apără pe Hristos – sau cedează satanei? E timpul ca laicatul, comunitățile rurale și urbane, deopotrivă, să înțeleagă: învățământ de stat, în statul masonizat românesc, aduce toate relele satanice: distrugerea sufletului copiilor și tinerilor, prin necredință, prin lăcomie, disponibilitate spre și chiar dorință de crimă, evitarea sfintei familii, în favoarea desfrâului etc., boli degenerative, ale spiritului și trupului – finalul fiind îndobitocirea populației viitoare a țării. Noi, membrii comunității-laicat, de pe lângă și din sânul B.O.R., ar trebui să ne hotărâm să creăm alternativa învățământului religios comunitar, pentru a refuza, astfel, înregimentarea copiilor noștri în școli care ni-i asasinează spiritual, iar noi dăm (culmea!) bani grei, prin impozite, pentru această pruncucidere, pentru degradarea, biologică și spirituală, a neamului – și aneantizarea patriei. Dacă scoatem bani din buzunar, atunci s-o facem nu pentru răul nostru, al copiilor și neamului – ci pentru întemeierea, pe lângă biserici și mânăstiri – cu preoți care știu să refuze satanicul „ecumenism”! – a școlilor care să li-l reveleze copiilor noștri pe Hristos-Dumnezeu, să le reveleze faptul că sunt Fiii lui Dumnezeu, deci că au obligații atât față de Creatorul-Dumnezeu, cât și față de familia în care s-au născut, față de neamul în mijlocul căruia și prin care au căpătat ființă anume, cultură anume etc. Iar nu să afle că sunt rubedenii de sânge și „duh” ale maimuțelor, reptilelor, șobolanilor șamd. A școlilor în care să fie crescut un tineret re-îndumnezeit, sănătos, la suflet, minte și trup – tineret căruia să nu ne temem a-i încredința soarta neamului și țării noastre.

Pentru asta, și intelectualitatea/ „învățătorii ucenicilor” – trebuie să re-devină creștin-ortodoxă! Singura soluție care se prefigurează, în cazul în care conducătorii noștri de trei parale nu ne părăsesc (că de îndreptat la caracter… „lupu-și schimbă părul, dar năravul – ba!”) – este nesupunerea civil-religioasă! Mucenicia și martirajul! „Preoți cu crucea-n frunte” („căci oastea e creștină!”), e timpul să ajutați acest Neam! Ați mai greșit și voi, părinți, ați mai amânat, ați prea tolerat pe Satana…, dar am ajuns la capătul logicii umane – și trebuie să ne-ajutați s-o redobândim, acum, pe cea DUMNEZEIASCĂ!… Toate vi se vor ierta și uita și spăla, în fața Lui Dumnezeu, dar și a oamenilor, dacă, acum, vă veți împlini, în sfârșit, chiar și cu prețul martiriului, MISIUNEA DUMNEZEIASCĂ! Credem că, în sfârșit, trebuie să se pună capăt, definitiv, dominației Satanei, prin statul ateu/masonizat. Noi detestăm „revoluția continuă”, revoluția de tip violent-fizic, comunistă – dar agreăm și considerăm că a venit vremea revoluției spirituale, urmare și împlinire a celei de pe Golgota, a Celui care a știut când vine vremea să lase de-o parte blândețea, și să ia biciul! Căci Satana nu știe de blândețe, ci doar de pustiul iluziei și al distrugerii… – deci, toleranță zero, față de satana! „retro, satanas!” – vom striga, cu toții, dimpreună cu Hristos, noi, cei care încă suntem în spiritul naționalist al lui Eminescu și Andrei Mureșanu.

Revelarea necesității trecerii, lucide și bine chibzuite, a româniei, la stadiul spiritual/politic (…dar „politica” înțeleasă de la „polis”/Cetatea Sacră – contrar sensului impersonal/nonidentitar, „globalizant”, dat și impregnat, cu forța, de Masonerie, dar și de creștinismul catolic!) teocratic-ortodox. O teocrație care să păstreze specificul spiritual-național. Adică, singura teocrație care poate garanta „Europa Popoarelor” (iar nu UE= Federația/Uniunea Deșertului de Duh!). A scrie cu propriul nostru sânge - asta ne e misiunea!

…Biserica Ortodoxă are de luptat, pe viață și pe moarte, din păcate - și în interiorul ei! Cu lenea spirituală și cu ciuma formalismului anti-spiritual (instalate nu doar la nivelul mirenilor, ci și la nivelul clerului și, mai cu seamă, la nivelul ierarhilor!), cu corupția unei părți din cler, cu tendințele centrifuge ale unor credincioși, atrași de mirajul „paradisului material” (trăim vremi cu mult mai dificile decât cele ateist-comuniste declarate: acum, ateismul rânjește de sub poala „democrației” și liberalismului/libertinismului parșiv, ipocrit, amoral, „liber-cugetător”, anti-hristic și anti-național, care distruge, corodează minuțios identitatea de Neam și de „lege strămoșească”!)… Preoții sunt azvârliți din școli, și înlocuiți cu „profesori de Religie”. Ce har poate avea un funcționar, iar nu UN MISIONAR! - precum funcționar este „profesorul de Religie”?! NICIUNUL! Și copiii-elevii îl privesc pe acesta tot ca pe sperietoarea de profesoară de Matematică ori de Fizică… mai ales că orele de Religie conțin, conform Programelor, informație seacă, „doctă” și plicticoasă - iar nu Duh de Revelație!

…Biserica Creștină (și, în special, cea Ortodoxă, cea care este vânată până și de „sora” ei… „vitregă”, Biserica Romano-Catolică…) - nu va șoma, cu siguranță, în următorii 50 de ani, decât dacă o orbește Bunul Dumnezeu, în aceste vremi când „Satana-Contemporanul nostru” se umflă în solzi și se și vede… „învingător”!

Ba, chiar, ne punem întrebarea dacă, Duhul Frățietății/Solidarității și Iubirii întru Hristos-Dumnezeu scăzând, în sânul B.O.R., și crescând cel de superficialitate, zâzanie și de superbie, de surzenie la plânsul săracului și al văduvei… - și iresponsabilitate (de prea multe ori, preotul este „infectat” de virușii lumești, în loc să nimicească el, în parohia sa, lucrările celui rău, dinspre Valea Plângerii venite și năpustite…!) - o și dovedi prea degrabă B.O.R. pe cel Rău (sau va zăbovi îndelung și leneș, în „negocieri, amânări și pertractări păcătoase”, până la A Doua Venire A Domnului Hristos?!), în această luptă, atât de crâncenă, pentru Biruința Sfântului Duh…?!

Avem deplin rost, Doamne, aici și acum! Numai să ni-l știm urma… „Vom muri și vom fi liberi!” Vom spune mereu Adevărul și mereu vom fi liberi întru Hristos! Cu sângele nostru Adevărat vom unge ochii orbilor – și aceștia vor vedea iarăși!” (cf. Adrian Botez, Cartea Cruciaților Români, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2008).


Note

1 Nu bine s-a descoperit cum, cu fereală și taină, B.O.R. a ascuns poporenilor stipulațiile Tratatului de la Ravenna - 1, prin care se recunoaște, oarecum voalat, de către B.O.R., supremația papală, deci, implicit, și erezia infailibilității papale – că aflăm alta: B.O.R. camuflează lucrările „pidosnice” ale unificării Ortodoxiei cu Bisericile Orientale Monofozite! Oare Patriarhia, Sfântul Sinod al B.O.R. – își dau seama de gravitatea extremă a trădării, de către ei, a „turmei” Lui Hristos, prin acceptarea de neacceptatului – își dau seama de monstruozitatea păcatului contra Sfântului Duh, împotriva Duhului umanității, DIN TOATE TIMPURILE, PÂNĂ LA TRONUL JUDECĂȚII SUPREME? Cum ar putea un Hristos care nu este decât „energie” divină, să-și ofere, cu dumnezeiască/absolută, cosmică generozitate, SÂNGELE MÂNTUITOR, dacă nu are trup?! În ce să intre piroanele cumplite ale Răstignirii de pe Golgota, dacă pe Cruce n-a fost decât… o „fantomă energetică”?! Din ce anume să țâșnească Sângele de Foc al Mântuirii, care să ne îmbrățișeze întru „Noul Trup”, cel al Gloriei asupra păcatului – și să ne pregătească, astfel, pentru întoarcerea în locul de unde venim, și dinspre care am „călătorit” prin istoria, resimțită, uman, ca rătăcire non-teleologică, dar în planul divin istoria însemnând tocmai proba așteptării întru căință, a Mântuitorului și Mântuirii?!

AXA ESTE O MODALITATE DE A SPRIJINI ÎNȚELEGEREA LUMII ÎN CARE TRĂIM

Comentarii

comments powered by Disqus