Putem vorbi de încetinirea creșterii șomajului? Cum va arăta piața muncii în 2010?

Putem vorbi de încetinirea creșterii șomajului? Cum va arăta piața muncii în 2010?

În contextul tensiunilor sociale actuale și a anunțatelor proteste și mitinguri din lunile următoare (mai-iunie) ale sindicatelor din învățământ și administrația publică1, voi încerca în acest material să aduc în discuție dezechilibrele pieței muncii și problematica șomajului în România și chiar să schițez, măcar sumar, o viziune asupra pieței muncii în 2010. Deși prin trâmbițatele programe și planuri naționale, europene (inclusiv Agenda Lisabona revizuită) și internaționale și vorbește adesea despre modalități de atragere și menținere a cât mai multor persoane pe piața forței de muncă, îmbunătățirea flexibilității pieței muncii, creșterea investițiilor în capitalul uman corelat cu problema demografică și migrația (referindu-se adesea la migrația forței de muncă), excluderea socială, precum și elementele asociate, cum ar fi sănătatea populației și aspectele sensibile ale sărăciei, în contextul actualei crize financiare și economice globale, cel puțin la nivelul României, toate acestea rămân niște vise îndepărtate sau, mai bine spus, niște povești pentru populația de rând.

Pentru a ne face o imagine cât de cât realistă asupra situației pieței muncii în România, ar trebui să privim această problemă înainte și după declanșarea crizei. Astfel, după aderarea României la UE, înainte de august 2007, în anumite sectoare persista atât deficitul de muncitori cât și de specialiști (de exemplu, în inginerie, sănătate, finanțe‑bănci etc.). În 2007, rata șomajului s-a diminuat, ajungând în jurul a 6,4%, pentru ca în 2008 să atingă 5,8%2. Aceasta indică faptul că oferta excedentară de forță de muncă s‑a situat la un nivel minim, iar posibilitățile angajatorilor de a recruta personal de pe piața internă au devenit tot mai limitate, dezechilibru ce a determinat o presiune suplimentară asupra costurilor salariale pentru companii. Astfel, câștigurile salariale și‑au menținut un potențial inflaționist semnificativ în trimestrul patru din anul 2007 și la începutul anului 2008. La această situație a contribuit și plecarea masivă a lucrătorilor peste hotare după 1989, ceea ce a condus, în timp, la diminuarea ofertei de muncă, la crearea de presiuni asupra cererii de muncă, generând, implicit, creșteri salariale dar și o mai bună ocupare a forței de muncă în România. Exodul persoanelor cu o bună calificare sau super-calificate din unele domenii (sănătate, IT etc.) a determinat majorarea costurilor salariale din acele domenii și chiar o inflație prin salarii3. Cu toate acestea, evoluția pozitivă a ratei șomajului4 s-a reflectat și asupra ratei șomajului pe termen lung5, care s-a situat în 2007 la 3,2% iar în 2008 a atins 2,4%, dar și în menținerea ratei de ocupare a forței de muncă la 58,8% în 2007, comparativ cu anul precedent. De remarcat că piața muncii din România manifestă o serie de dezechilibre structurale puternice, existente și înainte de declanșarea crizei reflectate și de o încetinire a ratei de creștere a ocupării în 2008 și 2007 comparativ cu perioada anterioară. Printre problemele ce pot fi enunțate referitoare la piața muncii se remarcă: rate de ocupare încă extrem de scăzute comparativ cu alte state europene, creșteri salariale necorelate cu creșterea productivității muncii, o presiune fiscală ridicată asupra costului muncii, în special a persoanelor cu venit scăzut, o protecție socială insuficientă (numai dacă ne referim la salariul minim garantat, acesta este la cel mai scăzut nivel din UE, excepție făcând doar Bulgaria!), o necorelare a sistemului de învățământ cu cerințele pieței muncii datorată unei lipse de viziuni integrate a celor două sisteme etc.

Odată cu venirea undei de șoc a crizei financiare în România, determinând inversarea creșterii economice de la plus la minus (de la 7,3% în 2008 la -7,1% în 20096), impactul acesteia asupra pieței muncii din România s-a făcut puternic resimțit prin: contractarea cererii de forță de muncă, creșterea șomajului, înghețarea sau reducerea salariul nominal (implicit real), dar și diminuarea remiterilor trimise de românii care muncesc în străinătate, toate acestea afectând puternic avuția populației și poziția financiară a firmelor. Astfel, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), rata șomajului înregistrat a crescut aproape constant pe tot parcursul anului 2009 (în luna iunie a atins nu mai puțin de 6%, iar la sfârșitul lunii decembrie a înregistrat 7,8%), pentru ca în februarie 2010 să atingă valoarea de 8,3%7, o majorare mai importantă înregistrându-se în rândul bărbaților. Numărul șomerilor înregistrați la sfârșitul lunii februarie 2010 era de 7623758 (din care femei 311541), numărul șomerilor indemnizați fiind de 468863, adică mai exact 38,49% din numărul șomerilor înregistrați fiind neindemnizați. Numai privind aceste valori înțelegem gradul extrem de scăzut al protecției sociale în România, precum și lipsa de viziune în ceea ce privește atragerea potențialilor angajați pe piața muncii. În general, uitându-ne la cifra oficială a șomerilor, putem spune că, în realitate, există o diferență mare între numărul șomerilor înregistrați oficial și a celor existenți efectiv într-o economie, diferență ce vine pe de o parte din modalitatea de colectare și prelucrare a datelor statistice, iar pe de altă parte dintr-o dificultate inerentă, reală, de identificare a acestei populații. Este adevărat că există întotdeauna o parte a populației ce se poate încadra cu ușurință în șomajul voluntar9, însă, în situații de criză, ca cea actuală, la această populație se adaugă un număr mult mai mare a celor care și-au pierdut locul de muncă și care sunt dispuși să se angajeze rapid, de cele mai multe ori renunțând la pretențiile salariale conforme pregătirii lor. Această forță de muncă poate intra în timp, în situația negăsirii unui loc de muncă, în categoria șomerilor pe termen lung, care își pot pierde dorința de a munci și chiar abilitățile profesionale dobândite, ca să nu mai vorbim de comportamente antisociale și infracționalitate. Referindu-ne la numărul salariaților din economie, acesta a scăzut constant în 2009, ajungând în februarie 2010 la 4,3132 milioane persoane în timp ce câștigul salarial mediu brut lunar a variat în perioada 2009-2010, situându-se, potrivit INS, la 1940 lei. Dacă ne referim la întreaga populație a României, putem constata că numai o cincime din aceasta susține de fapt economia întregii țări, în acest sens, poate că ar fi corect ca atunci când vorbim de productivitate și performanță să vorbim și despre presiunea socială, dar și cea fiscală și para-fiscală ce apasă pe umerii unui număr atât de mic de angajați.

În 2010, moderarea creșterilor salariale din sistemul privat și înghețarea sau scăderea salarială din sectorul public, întârzierea în realizarea investițiilor și, în general, activitatea economică aflată încă în recesiune vor impune o diminuare aproape forțată a costurilor la nivelul bugetelor private și publice și vor temperara eventualele creșteri de prețuri la nivelul economiei, prin urmare creșterea costului unitar al muncii nu mai poate fi considerat „un pericol” real pentru inflație. Deși, rata șomajului în județe precum Mehedinți, Vaslui, Alba, Teleorman este extrem de ridicată (peste 10%), se preconizează ca în următoarea perioadă a acestui an, la nivelul întregii țări, să se înregistreze o tendință de stabilizare a ratei șomajului. Argumente în favoarea acestei tendințe sunt acelea că: - cea mai mare parte a reducerilor de personal au venit din sfera privată, care a efectuat încă din 2009 disponibilizări masive, astfel încât anul acesta a avut și va avea de realizat mai puține concedieri, - apropierea de sezonul cald va aduce, ca în fiecare an, deblocarea activităților cu caracter sezonier (agricultură, construcții, turism etc.) și a celor conexe acestora (servicii financiar-bancare, transporturi), - temperarea creșterilor salariale poate constitui o contra-balanță pentru măsura disponibilizărilor (mai ales în sectorul public), dar și - posibilitatea îmbunătățirii gradului de corelare între relansarea creșterii economice și cea a creării de noi locuri de muncă, astfel încât să se stopeze creșterea șomajului.

În concluzie, peisajul pieței muncii în 2010, chiar și cu o revenire modestă a ocupării forței de muncă și o temperare a șomajului, nu va arăta deloc mai bine și nici mai „sănătos” ca în trecut, din cauză că în bună parte „ajustarea” pieței muncii în România, în condițiile crizei, s-a realizat mai degrabă prin concedieri, modificarea programului de lucru, reducerea sau înghețarea salariilor decât prin restructurarea altor costuri ale companiilor sau a instituțiilor publice, care erau de la început programate „deformat” (ex. investiții în active cu caracter neproductiv). Astfel, în 2010, poate doar marginal, în anumite domenii, să existe disponibilitatea în vederea relansării programelor de pregătire și a realizării reconversiilor profesionale, a stimulării angajării temporare sau cu program redus dar și a antreprenoriatului și a dezvoltării afacerilor. În fața presiunilor crizei ar trebui să se afle politici publice de încurajare a ofertei (suplly-side) prin stimularea producției autohtone (inclusiv prin măsuri de reducere a fiscalității și a reglementărilor împovărătoare), dar și prin crearea unui sistem de învățământ performant care să asigure o mai bună pregătire a elevilor și studenților pentru a se conforma mai bine cerințelor pieței muncii, simultan cu accentuarea programelor deja existente destinate protecției și incluziunii sociale, prin îmbunătățirea accesului persoanelor sărace la beneficiile asistenței sociale. Combaterea expansiunii șomajului presupune crearea de locuri de muncă, adică, stimularea unor zone de investiție publică. Însă toate aceste aspecte par foarte greu realizabile ținând cont de constrângerile bugetare asumate de România în fața organismelor UE și a celor internaționale.

Nu în ultimul rând, în privința pieței muncii (dar nu numai!), ar trebui subliniat faptul că în România legislația în domeniu suferă revizuiri dese, unele de foarte proastă calitate, neechitabile, fără consultarea opiniei publice sau măcar a categoriilor sociale vizate. Legislația pare astfel a crea mai multe tensiuni, atât între diversele categorii sociale sau profesionale cât și la nivelul aceleiași categorii, decât a le soluționa. Acest lucru conduce evident la menținerea și perpetuarea unor numeroase anomalii atât în sistemul public cât și în cel privat, reflectându-se fie în creșterile salariale fără un temei economic, fie în disensiuni sociale și astfel perturbând funcționarea firească a economiei.


Note

1 Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a hotărât organizarea de pichetări, mitinguri și greve de avertisment la nivel teritorial în 15 martie - 2 aprilie, pichete la sediul Ministerului Educației și la Guvern, în 12-30 aprilie, miting de protest în 1-15 mai în București, grevă de avertisment 15-31 mai și grevă generală în prima parte a lunii iunie, conducând chiar la blocarea încheierii anului școlar. Motivarea acestor proteste este legată de reducerea salariilor cu 15 la sută din lunile noiembrie-decembrie 2009, de scăderea veniturilor din sistem prin aplicarea legii unice a salarizării de la 1 ianuarie 2010, de nerespectarea sentințelor judecătorești definitive și irevocabile privind drepturile salariale ale angajaților din învățământ de către conducerea Ministerului Educației, dar și de anunțatele disponibilizări masive începând cu toamna anului 2010. La acestea se poate adăuga și noua lege a educației propusă de ministrul Daniel Funeriu, care în loc să soluționeze problemele induce mai multă tensiune în sistemul educațional din România. În ceea ce privește funcționarii publici, reprezentanții Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP) au anunțat că vor declanșa o grevă generală în prima parte a lunii mai la care vor participa aproape 500.000 de bugetari, dacă Guvernul nu va respecta prevederile Contractelor colective de muncă și continuă cu măsuri de reducere a salariilor și neplata orelor suplimentare, în condițiile în care administrația publică teritorială suferă de lipsă acută de personal.

2 Sursa: Eurostat.

3 România nu este o excepție, acest lucru s-a petrecut în toate noile state membre ale UE înainte de declanșarea crizei financiare și economice globale, fie din cauza majorării preponderente a salariilor din domeniul privat, fie din cauza majorării salariilor din domeniul public, fie un efect mixt a celor două tipuri de majorări, exercitând presiuni asupra costurilor întreprinderilor sau ale administrațiilor publice și reflecându-se în cele din urmă pe piață prin creșterea prețurilor produselor și serviciilor.

4 Rata șomajului reprezintă cel mai utilizat instrument în măsurarea șomajului, definind ponderea șomerilor în totalul forței de muncă, potrivit ILO (Oficiului Internațional al Muncii). Totodată, rata de ocupare este calculată prin împărțirea numărului de persoane ce lucrează (cu vârsta între 15-64 ani) la populația totală corespunzătoare aceleiași grupe de vârstă, indicatorul calculându-se pe baza anchetelor statistice.

5 Șomajul pe termen lung descrie situația persoanelor neangajate pe o perioadă anterioară de mai bine de 12 luni și care sunt doritoare să se angajeze în următoarele două săptămâni.

6 Sursa: Eurostat.

7 Sursa: INS, Buletin Statistic Lunar 2/2010.

8 Nivel apropiat de cel din martie 2003, când numărul oficial al persoanelor ce nu aveau un loc de muncă se ridica la 779154.

9 Șomajul voluntar se bazează mai mult pe studierea costului de oportunitate a unui persoane de a lucra sau nu, fiind o decizie ce ține de obiectivele personale și de conformare a nivelului de pregătire cu cel salarial sau/și cu oportunitățile de avansare (și recunoaștere) în carieră. Acest tip de șomaj, sau o parte a lui, nu apare adesea în statistici, existând numeroase categorii sociale ce nu își doresc angajarea (casnice, mame cu copii mici ieșite temporar din categoria angajatelor, persoane ce aleg ieșirea din sistem deși sunt încă apte de muncă, persoane cu activități desfășurate sezonier etc.). O subcategorie a acestui tip de șomaj este și acela denumit șomaj fricțional, șomaj legat de schimbarea locului de muncă.

Comentarii

comments powered by Disqus