În conformitate cu Tratatul de la Amsterdam (1997) toate țările ce devin membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte euro ca monedă după o perioadă mai mult sau mai puțin extinsă. Țările candidate la zona euro (sau Uniunea Economică și Monetară, pe scurt UEM) trebuie să mențină moneda națională în conformitate cu Mecanismul Ratei de Schimb 2 (MRS II) pentru o perioadă de cel puțin doi ani înainte de aderare. Acest obiectiv necesită în țările candidate restructurarea sectorului bancar și a instituțiilor de politică monetară în contextul general ce reflectă funcționarea sistemului euro. Noile state membre (din care doar Slovenia (2007) și Slovacia (2009) au devenit membre ale zonei euro) vor trebui mai devreme sau mai târziu să îndeplinească criteriile de convergență impuse de Tratatul de la Maastricht, să adere la MRS II și în final să adopte moneda unică europeană. În acest context, înțelegerea modului de funcționare a politicii monetare a tuturor țărilor membre ale UEM și a aspirantelor la aceasta (toate noile state membre inclusiv România) trebuie bazată pe o bună înțelegere a sistemului monetar european (SME) a politicilor acestui sistem și a cerințelor impuse de acesta. În acest sens un rol crucial îl joacă Banca Centrală Europeană (BCE). Aceasta a preluat ca sarcină politica monetară a economiilor din zona euro iar băncile centrale naționale au devenit simple reprezentante ale BCE, aplicând politica acestei bănci. Totodată, băncile centrale (ale țărilor membre deja ale UEM sau aspirante la aceasta, fiind membre ale UE) împreună cu BCE formează Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC).
Teoretic, BCE este independentă față de guvernele și autoritățile politice naționale, potrivit statutului său. În principal, rolul BCE este: - de emisiune a monedei unice; - de gestionare a rezervelor valutare; - de gestionare a cursurilor monedelor europene în raport cu celelalte monede. Totodată, BCE are o autonomie largă deoarece prin actul ei constitutiv nu poate monitoriza deficitele bugetare ale guvernelor statelor membre, independența ei este dată de faptul că guvernatorii au influență politică redusă asupra BCE. După cum se știe, ca majoritatea băncilor centrale din lume, obiectivul principal al BCE este menținerea stabilității prețurilor în zona euro. Obiectivul stabilității prețului se referă la nivelul general al prețurilor din economie ce sugerează că trebuie evitat atât o inflație cât și o deflație prelungită (exact așa cum se poate întâmpla în următorii doi ani pentru țările zonei euro și pentru țările emergente candidate la aceasta, din care face parte și România). Discuția despre avantajele apartenenței la zona euro ar trebui totuși să suporte o contra-argumentație în care să se puncteze dezavantajele aderării la această zonă monetară.
În acest sens, o analiză particulară ar trebui să o suporte țările care nu vor să adere la zona euro și implicit la politicile monetare federaliste ale BCE. După cum se știe, singurele țări din Uniunea Europeană care nu au o strategie clară de adoptare a euro sunt Marea Britanie, Danemarca și Suedia. Mă voi referi în acest sens numai la Marea Britanie, deoarece este o economie dominantă în lume, ce influențează „decizional” și celelalte state ce nu și-au propus adoptarea euro. Astfel, Marea Britanie beneficiază de o derogare de la Tratatul de la Maastricht și nu este obligată să intre în zona euro. Guvernul britanic este în principiul de acord cu statutul de membru al zonei euro însă dacă condițiile economice sunt corespunzătoare, adică dacă economia britanică va avea de câștigat în urma introducerii monedei europene. Astfel, în acest sens, în noiembrie 1997, guvernul Gordon Brown a stabilit cinci teste economice prin care poate fi măsurată pregătirea țării pentru adoptarea euro. Fiecare test evalua dacă economia Marii Britanii va beneficia sau va suferi în urma acestei schimbări de regim monetar și nu numai. Astfel, au analizat dacă: - ciclurile de afaceri și structurile economice sunt compatibile cu ratele dobânzii din zona euro pe termen lung, astfel încât să asigure un anumit nivel de trai atât în Marea Britanie, cât și în celelalte țări din zona euro, - există suficientă flexibilitate pentru a rezolva eventualele probleme apărute? - intrarea în UEM creează condiții mai bune pentru investitorii pe termen lung în economia britanică? - ce impact ar avea adoptarea euro asupra poziției competitive a serviciilor financiare ale Marii Britanii? – și dacă intrarea în zona euro va genera creștere economică mai mare, mai multă stabilitate și o creștere pe termen lung a numărului de locuri de muncă? Rezultatele acestei analize nu au fost complet în favoarea sau în defavoarea introducerii monedei euro însă problema nu a fost nici măcar supusă referendumului. Totuși, de remarcat că anterior a existat o experiență „dureroasă” a Marii Britanii în privința adoptării euro. Astfel, Marea Britanie a fost obligată să-și retragă moneda națională din Mecanismul ratelor de schimb (MRS), după doi ani de funcționare în cadrul acestui sistem, în 16 septembrie 1992 din cauza neconcordanței dintre paritatea de referință a monedei naționale și performanțele ei economice, Marea Britanie intrând în recesiune economică ca urmare a speculațiilor valutare. Prin urmare, guvernul britanic nu a putut menține lira sterlină deasupra limitei inferioare a intervalului de fluctuație stabilit, deși a cheltuit enorm din rezervele valutare pentru a-și menține moneda națională între limitele bandei de fluctuație permise în MRS. Chiar și în prezent, opinia publică din Marea Britanie este împotriva adoptării euro și susține în continuare păstrarea lirei. Acest lucru este natural și de înțeles, schimbarea primind rezistență din diferite motive, unele sunt de ordin istorico-culturale iar altele de ordin pur economic. Factorul istorico-cultural este întărit de faptul că Marea Britanie este încă o monarhie. Acest lucru face ca ruptura de structura UE cu tentă federalistă să fie și mai puternică în această țară. Astfel, în monarhie, moneda reprezintă un puternic simbol național, iar sistemul de valori britanic, bine cunoscut, nu poate fi înlocuit de un sistem de reguli, valorile prezentând o probitate morală permanentă, fiind îmbrățișate în absența oricăror constrângeri. Faptul că Marea Britanie este o insulă se adaugă la rezervele pe care le au britanicii privind acest subiect. O țară cu vechi rădăcini istorice, fost imperiu colonial își păstrează încă o monedă puternică și credibilă precum lira sterlină, aceasta existând de mult mai mult timp decât monedele multor altor națiuni europene.
Dezbaterea privind adoptarea euro în Marea Britanie este unică la nivel european în sensul unei dezbateri largi, bine argumentată privind avantajele și dezavantajele introducerii acestei monede. Susținătorii euro cred că o monedă comună europeană le va permite britanicilor să compare mai ușor prețurile și veniturile lor cu cele ale partenerilor europeni și aceasta va duce la o mai mare convergență economică. Alăturându-se zonei euro, cu siguranță condițiile pentru afaceri, privite pe termen lung, vor fi mai bune, opinie împărtășită mai degrabă de multinaționale.
Contra-argumentele adoptării euro sunt la fel de puternice. O opine în acest sens este că, adoptarea euro trebuie evitată și pentru că înseamnă cheltuieli financiare mari, reforme și presiuni privind adaptarea la noul sistem. O monedă comună înseamnă o rată a dobânzii pan-europeană ce limitează abilitatea guvernului de a împrumuta bani. Rata dobânzii pentru zona euro este stabilită de Banca Centrală Europeană la Frankfurt, iar Banca Angliei va avea doar un vot, la fel ca și celelalte bănci din zona euro. Șocurile asupra economiei fac greu de găsit o rată corectă a dobânzii pentru toate statele din zona euro. Unele simulări privind instabilitatea economică indică o creștere spectaculoasă a acestui indicator din cauza pierderii independenței monetare. În consecință, problema pierderii identității economice de către Marea Britanie este dezbătută aprins. De exemplu, după evenimentele din 11 septembrie din SUA, Marea Britanie a ieșit mai puternică decât celelalte țări europene, argument care ar putea face ca Maria Britanie să nu dorească să-și lege economia de a altor țări europene. Încetinirea economiei și dificultăți în a reacționa la anumite șocuri macroeconomice din cauza pierderii autonomiei asupra ratei dobânzii și a cursului de schimb reprezintă doar câteva exemple pentru care Marea Britanie se menține conservatoare în privința adoptării euro.
De asemenea, similaritățile economiei britanice cu cea a SUA fac ca aderarea la euro să fie dificilă și poate chiar de nedorit. Astfel, piața imobiliară din Marea Britanie este foarte sensibilă la variațiile ratei dobânzii, în UE preferându-se rate de dobândă cu structură fixă și prin urmare creșterea inflației în Marea Britanie poate avea efecte mult mai neplăcute asupra debitorilor britanici decât în restul europeni. O discuție particulară ar fi aici și despre România, aceasta a avut ani de-a rândul o inflație mult mai mare decât a țărilor din regiune și cu siguranță spectaculoasă în raport cu zona euro. Aderarea la UE ar fi trebuit, cel puțin teoretic să contribuie la reducerea ratelor de dobândă (atât prin canalul inflației cât și al ratei dobânzii, ambii indicatori fiind mult mai reduși în UE, pe ansamblu, și în zona euro) însă acest lucru nu s-a întâmplat, fapt ce pune în discuție viabilitatea adoptării euro în țara noastră și deci intrare în UEM în viitorul apropiat. Totuși, alternativa revenirii la moneda națională, odată adoptată moneda europeană, nu va mai putea fi posibilă pentru România, aceasta, ca și celelalte noi state membre, neavând statut privilegiat în privința adoptării euro, ca în cazul Marii Britanii.
Revenind la Marea Britanie, totodată putem observa că flexibilitatea pieței muncii și existența unor rate ale dobânzii reduse semnifică în principal mai multe locuri de muncă. Marea Britanie a implementat cu decenii în urmă o serie de reforme economice și sociale ce i-au permis o bună flexibilitate a salariilor din economie, flexibilitate ce nu există în egală măsură în Uniunea Europeană. Uniunea Europeană are o structură birocratică dificilă și stufoasă, cu reglementări rigide privind funcționarea pieței muncii și cu o putere a sindicatelor sporită comparativ cu a altor țări, fapt ce face dificilă o evoluție suplă a pieței muncii, flexibilitatea salariilor depinzând mai degrabă de negocierile sindicale decât de cele dintre angajator și angajat.
Amploarea schimburilor comerciale cu străinătatea face ca Marea Britanie să fie foarte vulnerabilă la șocurile asupra euro, legătura comercială puternică cu toate țările lumii inclusiv cu SUA, fac ca o variație mare a cursului euro-USD să provoace fluctuații puternice ale prețurilor bunurilor care fac obiectul schimburilor comerciale în Marea Britanie, inducând un fenomen inflaționist în această economie. În concluzie, dacă Marea Britanie rămâne în afara zonei euro este liberă să stabilească și implementeze ce politica monetară dorește iar intrarea în UEM, sinonimă cu abandonarea independenței politicii monetare, ar accentua destul de mult instabilitatea ciclurilor economice în Marea Britanie. O economie puternică ca a Marii Britanii nu va putea niciodată să adere la federalismul obtuz al zonei euro, deoarece cel puțin în privința problemelor monetare, deciziile BCE constituie un răspuns la problemele întregii zone euro și nu doar ale unei singure țări. În acest sens, Marea Britanie își va pierde si mai mult din „independența economică” fapt de neconceput de britanici mai ales că decizia privind adoptarea euro este una politică iar avantajele economice ce decurg din adoptarea euro nu sunt și nu vor putea fi niciodată garantate. Mai mult, opinia privind rigidizarea excesivă a sistemului legislativ britanic prin introducerea ad litteram în legislația internă a legislației europene creează un val profund de nemulțumire al britanicilor prin lipsa de discernământ între ceea ce este bun sau nu din această legislație pentru țara lor, creându-se astfel un „tăvălug” legislativ care va trebui implementat cu orice preț, chiar dacă va aduce deservicii cetățenilor britanici.
Totuși, în contextul crizei economice și financiare globale unele state care anterior aveau o atitudine ferm contrară acestei adoptări au început a-și tempera atitudinea. În acest sens, Marea Britanie a trebuit să recunoască unele merite ale zonei euro, lira depreciindu-se puternic în raport cu moneda europeană în toamna anului trecut. Astfel, discursurile politice din Marea Britanie și-au schimbat tenta și au subliniat faptul că izolaționismului britanic face ca existența în afara zonei euro să fie mai riscantă. Cu toate acestea, există încă o serie de voci care spun că o eventuală adoptare a monedei unice de către Marea Britanie nu ar fi cea mai potrivită soluție pentru ieșirea din criză. Cu un sistem financiar puternic afectat de criză, Marea Britanie n-ar fi interesată de abandonarea politicii monetare iar adoptarea rapidă a euro în acest moment ar putea mai degrabă să agraveze decât să atenueze criza economică în această țară. Totodată, nici Banca Centrală Europeană în acest moment nu vede cu ochi buni intrarea Marii Britanii în zona euro din cauză că aceasta are probleme în privința deprecierii lirei sterline și a deficitului bugetar în creștere.
Comentarii