Schimb de scrisori cu puțin înainte de Dialogul dintre ortodocși și catolici din Cipru

Multe scrisori văd lumina publicității zilele acestea, toate referindu-se la Dialogul dintre ortodocși și catolici care va avea loc în Cipru.

De o parte, avem scrisorile Mitropoliților de Konița și Pireu către Arhiepiscopul Greciei, în care se cere expunerea problematicii dialogului Ierarhiei (ce se întruni acum în octombrie) și trasarea unor linii directoare reprezentantului Bisericii Greciei la Dialog - Mitropolitul Hrisostomos de Messinia. În același moment, scrisori cu un conținut foarte important referitor la această temă a trimis atât Sinodului Bisericii Greciei, cât și Sfântului Munte profesorul Tselenghidis. Aceste scrisori sunt, după părerea noastră, expresia teologiei ortodoxe și vor trebui tratate cu maximă seriozitate de către mitropoliți și de către monahii athoniți.

Pe de altă parte, Mitropolitul de Pergam (Ioannis Zizioulas), printr-o scrisoare către mitropoliți, încearcă să susțină dialogul așa cum îl înțelege el și cei care îl urmează din Fanar (Constantinopol), îl atacă pe profesorul Tselenghidis și, urmând stilul Patriarhului Bartolomeu condamnă furios pe credincioșii luptători care au semnat „Mărturisirea de Credință împotriva Ecumenismului”.

(Cu scrisoarea Patriarhului Bartolomeu către Arhiepiscopul Greciei ne vom ocupa separat, într-un alt articol al nostru).

După părerea noastră, aceste scrisori dovedesc următoarele:

1. Există încă mitropoliți care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal al ecumenismului.

2. Mărturisirea de Credință a deranjat, deranjează și va deranja pe ecumeniștii care, chiar dacă plănuiau să meargă spre Papa cu pași rapizi, datorită sănătoasei împotriviri a tuturor celor care au semnat Mărturisirea, acum își reduc viteza și se repliază, temându-se că dacă vor merge înainte cu pași „îndrăzneți”, s-ar putea să se așeze automat în afara Bisericii.

3. Toată mișcarea dimprejurul chestiunii Dialogului cu catolicii poate constitui un prilej pentru o mai bună clarificare a pozițiilor, a tezelor și învățăturilor episcopilor și a tuturor credincioșilor. În acest mod ecumenismul va fi demascat în toată așa-zisa lui „măreție”, așa încât să fie condamnat ca erezie, iar cei ce persistă în el să fie așezați și printr-o modalitate eclezială în afara Bisericii Ortodoxe.

sursa: thriskeftika.blogspot.com – blogul unui teolog grec

Comentarii

comments powered by Disqus