ȘI ÎNTÂMPINARE ORTODOXĂ DISCUTATEI VIZITE A ACTUALULUI PAPĂ ÎN ROMÂNIA ORTODOXĂ

EPISCOPUL AUGUSTIN KANDIOTUL, MITROPOLIT DE FLORINA (GRECIA):

Despre Înalt Prea Sfințitul Augustin, fost Mitropolit de Florina, Prespon și Eordea (acum la venerabila vârstă de 102 ani), Preacuviosul Arhimandrit Iustin Popovici, Profesor al Facultății de Teologie din Belgrad a mărturisit:

„Voi nu aveți nevoie în Elada, pentru că aveți un Kantiotis, care vă va arăta drumul pe care trebuie să pășească Biserica… Am dori și noi să avem un Episcop care să spună adevărul ca Mitropolitul Florinei – Augustin Kantiotis”.

Despre papism

„După cum Proorocii au văzut, Apostolii au învățat, Biserica a primit, Dascălii au dogmatizat, lumea împreună a judecat… Aceasta este Credința Apostolilor, aceasta este Credința Părinților, aceasta este Credința ortodocșilor, această Credință a întărit lumea!”

(din Sinodiconul Duminicii Ortodoxiei)
(Retipărită după reeditarea specială a Sf. Mănăstiri a Sfântului Augustin din Florina, Păzitori, privegheați!, care a circulat în martie 2001)

Întru slava neprihănitei noastre Ortodoxii și întru apărarea fraților noștri întru Hristos de lupii cei răpitori de suflete

Părintele Augustin Kandiotul propovăduind pe când era predicator

Despre papism

(Omilia este transcrisă după o bandă magnetică; ea a fost rostită în sala Asociației „Trei Ierarhi” din Atena, Menandrou 4, Duminică 28-6-1959, seara)

Vă voi spune adevărul. Nu vă voi linguși. N-aveți decât să plecați toți și să rămână stranele goale. Nu-mi pasă.

Am o plângere împotriva voastră a tuturor. Pentru că nu sunteți aproape de predicatorii care se luptă. Îi părăsiți și rămân singuri strigând și țipând pe aceste ruine ale patriei.

Iau un cântar și cântăresc, iau cântarul Ortodoxiei și văd că cel mai rău din toate relele, pentru mine, este ceea ce nu a adus nici o tulburare sufletească în poporul elen. Este un lucru despre care nu a scris nici un periodic religios. Este lucrul față de care doarme întreagă Ierarhia noastră. Este sărutarea mâinii papei¹.

– Sărutarea mâinii papei?

Desigur. Aceasta este mai rău decât toate. Eveniment nemaivăzut pentru patria elenă.

Cui le spui acestea, Augustine? La munți, la văgăuni, la morminte? Greșeală. Cui vorbesc? Copiilor Ortodoxiei vorbesc?

Va spune cineva:

– Of, of! ne-a adunat popa ca să ne vorbească despre sărutarea mâinii papei! Un purece în paie! Întârziat predicator. În urmă cu secole se află.

Sărutarea mâinii

Nu este nimic sărutarea mâinii papei?

Cine ești tu care o zici? Asta ne-a mâncat: „Asta nu-i nimic, cealaltă nu-i nimic”. La urmă ce va rămâne?

Știți cu ce seamănă asta? Ca și cum aș lua cuțitul și ți-aș tăia urechea, și tu să zici: Asta nu-i nimic. Să-ți tai și nasul și să zici: Nu-i nimic. Să-ți scot cu cleștii cărnurile și nervii și să zici: Nu-i nimic. Să-ți scot perii [capului] și pielea și orice altceva din care este constituit omul, și să spui: Nu-i nimic. La urmă ce va rămâne din trupușorul vostru? Doar scheletul; hidos lucru și respingător.

Așa deci? Asta nu-i nimic, cealaltă nu-i nimic. La urmă va rămâne un schelet și un lucru prin care să sufle vântul – Ortodoxia.

Cine ești tu falsule teolog și falsule preot și falsule episcop din secolul 20, care îmi spui că nu este nimic sărutarea mâinii papei? Vino aici în față, ca să discutăm clar și pe șleau.

Dacă nu-i nimic, iubitule, să iei radiera pe care o ține diavolul și să deschizi Istoria și să ștergi „isprăvile” papei – dacă poți să le ștergi. Dar dacă mâna ta poate să le șteargă, mâna mea tremură și nu le șterge. Să mergi apoi în biserică și să răstorni icoanele: a Sfântului Atanasie, a Sfântului Ioan Damaschin, a Sfinților Fotie, Ghenadie, Grigorie Palama, Cosma Etolianul, ale tuturor acestor sfinte chipuri, și să le dai foc – dacă vei putea să le dai foc; pentru că toți aceștia s-au luptat împotriva papismului (romano-catolicismului). Și după ce le vei șterge pe toate acestea, să ștergi și sărbătorile tuturor acestor sfinți. Și după aceea să-mi spui că nu-i nimic sărutarea mâinii papei.

Vrei explicații? Foarte bine. Eu îți voi explica în seara asta în puține cuvinte și…

De ce nu suntem de acord cu papa?

Dacă vă veți întâlni cu un catolic² care își laudă „biserica” sa – dreptul lui!, voi să-i spuneți un cuvânt:

Scurtul psalm aliluia. Voi, catolicii, judecați Biserica Ortodoxă și spuneți că „biserica” voastră este prima și că noi suntem în înșelare. O întrebare vreau să vă pun, „sfinților” catolici:

Vă dăm sfintele noastre cărți, Ceaslovul, Mineiele, toate cărțile Bisericii noastre, să le citiți o lună și un an. Și după ce le-ați citit, dacă puteți, să ne găsiți și să ne dovediți că noi am adăugat sau am scos măcar o iotă. Neprihănita noastră credință nu primește nici adăugare, nici ajustare (scoatere). Ea este ca și Acropole³.

Spun [oamenii] că Parthenonul este un lucru perfect și nu este permis nici să adaugi ceva peste el, nici să scoți ceva. După cum așadar în Parthenon nu se permite unei mâini profanatoare să adauge sau să scoată ceva, așa și Ortodoxia noastră este Parthenonul Duhului, este monument desăvârșit și nemuritor; și nu poate nimeni să adauge sau să scoată ceva!

Așadar, puteți voi, catolicilor, să ne dovediți, că noi ortodocșii am adăugat sau am scos măcar o iotă din credința pe care ne-au predat-o Apostolii și Părinții Bisericii?

În timp ce catolicii nu pot să ne dovedească că noi în marea comoară a Ortodoxiei am adăugat sau am scos ceva, noi însă putem să le dovedim, că ei au și adăugat și au și scos multe. Cum?

Filioque-le

Mai întâi de toate au luat desăvârșitul Simbol al Credinței noastre, pe care l-au alcătuit Părinții la Sinoadele Ecumenice, la primul din Niceea și la al doilea din Constantinopol, și a adăugat catolicismul⁴ celebrul „Filioque”, care este un cuvânt latin și înseamnă „și de la Fiul”.

Adică, mai clar. Noi în Dumnezeire recunoaștem o singură cauză și nu două cauze. În Dumnezeire cauză este Tatăl și din această cauză se naște Fiul și se purcede Duhul Sfânt. Catolicii, acolo unde Simbolul Credinței zice „… Care de la Tatăl purcede”, au adăugat: „și de la Fiul”, [cuvinte] care nu au existat nicăieri în primele veacuri.

Și chiar însăși „biserica” papală sub Leon al III-lea, pe la anul 830 d.Hr., a condamnat această adăugire. După cum în Atena, deasupra Areopagului, pe o placă de aramă este scrisă cuvântarea Apostolului Pavel, așa și la Roma: Leon al III-lea a poruncit să se scrie pe două plăci de argint Simbolul Credinței. Pe o placă, cu litere de neșters, a scris în grecește, iar pe cealaltă, în latinește, fără această adăugire, fără „Filioque”. Și a poruncit ca aceste plăci să se pună în afara porții Vaticanului.

Însă să adaugi ceva în simbolul Credinței noastre sau să scoți este erezia care a doborât „biserica papală” în cercul ereziilor condamnabile.

În loc de afundare, stropire

Dar nu este numai asta diferența, nu este numai „Filioque”. Sunt și altele, nu mă voi referi astăzi la toate și nu voi face analiza diferențelor noastre cu „biserica” papei. Doar puține vă voi spune.

Altă diferență este că: noi botezăm copilul tot în cristelniță, în așa fel încât întreg trupul lui, și capul său, măcar pentru o clipă, să se afunde în apă. Ceea ce fac câțiva preoți și nu afundă capul în apă, nu este botez. Trebuie ca întreg trupul, întreg omul, să se îngroape în apă, în cristelniță, ca să fie botezat ortodox. Da, acesta este botezul. „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Ei, popii catolici nu afundă copiii, ci îi stropesc.

Doar ostie

A treia diferență: Noi ortodocșii după o veche tradiție, cu toate că suntem păcătoși și nevrednici, ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Catolicii nu se împărtășesc cu amândouă. Se împărtășesc doar cu „trupul”, doar cu ostia, fără „cinstitul sânge”.

Sunt și alte multe diferențe care ne despart, însă cea mai importantă este „Filioque”.

Nu ne înțelegem în ceea ce privește botezul, nu ne înțelegem în ceea ce privește Simbolul Credinței, nu ne înțelegem însă nici în ceea ce privește modul de administrare a Bisericii.

Trei sunt diferențele noastre din punct de vedere administrativ. Nu ne înțelegem în ceea ce privește „dreptul la apel”, nu ne înțelegem în ceea ce privește „infailibilitatea” (negreșelnicia papei) și în cea ce privește „primatul”.

„Dreptul la apel”

Ce să însemne „dreptul la apel”? Papa, zice, are „dreptul la apel”. Am s-o v-o spun simplu.

Când există un diferend de natură politică sau economică între doi oameni, merg la judecătoria de pace ca să-și rezolve diferendul. Și când judecătoria de pace nu poate să rezolve diferendul, se duc la tribunal: fac apel. Și când nici tribunalul nu poate, se duc la Curtea de Apel. Și când nici Curtea de Apel nu poate să rezolve diferendul, ajung până la Areopag. Și acolo stop. A spus-o Areopagul. Nu există altul.

Așadar, după cum pentru neînțelegeri există „Apelul”⁵, adică de la un tribunal mai mic ajungem la unul mai mare, într-un mod asemănător, pentru neînțelegerile religioase, există „dreptul la apel”, această scară gradată. Adică: atunci când există vreo neînțelegere, vom merge la preot. Când preotul nu poate să rezolve neînțelegerea noastră, care va fi totuși o chestiune de natură duhovnicească (nuntă, divorț ș.a.), vom merge la episcop. Când episcopul nu poate să dezlege neînțelegerea noastră, vom merge la arhiepiscop⁶. Dacă nici arhiepiscopul nu poate să dezlege neînțelegerea noastră, vom merge la Sfântul Sinod, care este alcătuit din 12 sau 15 sau 20 de membri – nu are importanță numărul. Și când Sfântul Sinod nu poate să dezlege neînțelegerea noastră, vom merge la Sinodul Local. Și când și Sinodul Local nu poate să o dezlege, atunci este Sinodul Ecumenic. Dincolo de Sinodul Ecumenic stop. Sinodul Ecumenic este într-un oarecare fel Areopagul.

Ce spun catolicii? A, spun: Mai sus de Sinodul Ecumenic este papa! Și dacă nu este papa în cadrul Sinodului Ecumenic? Nu există Sinod Ecumenic!

Mai presus de Sinoadele Locale și Ecumenice îl au pe papa.

Un astfel de regim noi nu cunoaștem. Pe ce întemeiază catolicii asta? Cum au dat unui om o astfel de autoritate? L-au transformat într-un fel de Dalailama al creștinismului.

„Infailibilitatea”

Îl consideră apoi pe papa infailibil. Ce este infailibilitatea?

Aveți puțină răbdare până vom trece de această temă dogmatică. Eu vă dau arme, vă înarmez, ca să puteți să vă războiți cu catolicii.

Spun că, atunci când papa este în scaun, are pe Sfântul Duh monopol și orice spune din scaun este adevărat.

Această teorie este falsă, pentru că noi în creștinătate una gândim: că oameni suntem și toți greșim. Suntem oameni și toți greșim. A te rătăci este omenește. Doar unul nu a greșit niciodată. Doar Domnul nostru Iisus Hristos și Sfânta Biserică împreună cu Sinoadele ei Ecumenice. Persoana nu este niciodată infailibilă. Este greșită această teorie.

Dar de vreme ce voi spuneți că papa nu greșește, atunci să deschidem cartea Istoriei să vedem. Ar trebui ca, din vremea în care a apărut Biserica, nici un papă să nu fi greșit. Ce zice Biserica? Nu au greșit papii?

Deschidem Istoria și vedem că Sinodul al șaselea Ecumenic a condamnat și a anatematizat un eretic. Pe cine? Vreun preot? Vreun călugăr? Nu. Pe cine? Pe papa Honorius l-a condamnat și l-a afurisit, pentru că a rostit blasfemii și lucruri eretice împotriva lui Iisus Hristos.

Unde este deci „infailibilitatea” (negreșelnicia)?

Și doar pe papa Honorius l-a condamnat Sinodul al șaselea Ecumenic? A condamnat și alți papi. L-a condamnat pe Iulius, l-a condamnat pe Niverio, l-a condamnat – pe care altul credeți? Aaaaa, pe unul înfricoșător…

Hai, catolicule, tu care te lauzi că papa este infailibil, hai aici să-ți arăt papi eretici, care au devenit stâvuri ale diavolului! Hai, ereticule, să-ți arăt ca să te mândrești cu papii tăi! Hai să vezi unul… Măi, măi, măi!

Acest papă se numește Marcel. În timpul lui Dioclețian, când până și copiii și pruncii deveneau mucenici, în Roma, un papă, Marcel, când l-au amenințat, s-a dus și s-a închinat idolilor Afroditei și a jertfit și s-a lepădat de creștinism. S-a făcut apostat și idolatru, ca să-și salveze trupul. Așadar, unde este infailibilitatea papei?

Apoi, deschidem Istoria și ce vedem? Cincizeci de papi – auziți? Nu unul, cincizeci de papi – au semnat decrete. Ce decrete? Măi, măi! Trebuie ca această Romă să verse un fluviu de lacrimi ca să spele păcatele papilor. Cincizeci de papi cu creionul roșu au semnat condamnarea la moarte a mii de oameni, deoarece nu se închinau papei. Este înfricoșătoarea epocă a Sfintei Inchiziții, care îngrozește duhul omului, și trebuie, după cum am spus, să verse multe lacrimi catolicii ca să spele păcatele papilor. Și apoi ne spuneți că papa are „infailibilitatea”.

Dar nu au greșit numai în dogmă papii. Au greșit și în ceea ce privește moravurile. Avem aici un papă care s-a dus în munți și o făcea pe tâlharul. În aceste zile a circulat o carte – măi, măi!, eu cel puțin nu sunt de acord, o condamn. Are titlul „Papa Ioan al XXIII-lea” și a scos-o un publicist oarecare.

Acest papă, Ioan al XXIII-lea, prin marile urgii pe care le-a făcut în Roma, l-a întrecut pe Nero, l-a întrecut pe Sardanapalo, pe sub rasa și sub tiara sa papală. Atât de mult a păcătuit, încât ce au făcut viclenii papi? Deși acesta a fost papă 4-5 ani, catolicii au luat radiera și l-au șters din catalog. L-au șters și nu apare nicăieri. Este o persoană istorică, a avut activitate și a făcut ce a făcut, dar după aceea catolicii, pentru că au teoria „infailibilității”, l-au șters.

Iar pe actualul papă (1959), când a devenit papă, l-au întrebat: „Ce nume vrei să-ți pună?”, și spre a sa cinste, desigur, a zis: „Eu vreau să iau numele celui mai păcătos papă al veacurilor; vreau să iau numele lui Ioan al XXIII-lea”. Astfel credea că va putea să șteargă înfricoșătoarele păcate și crime pe care le-a făcut acela. Actualul papă are același nume (Ioan) și același număr (al XXIII-lea) pe care le-a avut acel criminal care a înscris în istorie o pagină neagră și respingătoare.

Așadar, când avem de-a face cu astfel de fapte, voi îmi mai vorbiți despre infailibilitate? Unde-i „infailibilitatea”?

„Primatul”

Nu cădem de acord în ceea ce privește „dreptul la apel”, deoarece papa nu este mai presus de Sinodul Local și Ecumenic. Nu cădem de acord nici în ceea ce privește teoria că papa este infailibil (fără greșeală). Dar pe ce se întemeiază infailibilitatea papei? Pe „primat”. Ce vrea să însemne primatul?

„Primatul” acesta se întemeiază pe o răstălmăcire sau mai degrabă pe o falsificare a unui text din Sfânta Scriptură. Pentru că toate ereziile se întemeiază pe texte ale Sfintei Scripturi falsificate și rău interpretate.

Au găsit deci ei un text din capitolul 16, versetele 13-18, din Evanghelia după Matei. Acolo zice că a luat Hristos pe ucenicii Săi în pustiu și sub stele, în noapte, le-a pus cea mai mare întrebare: „Cine zic oamenii că sunt?”. Acum, zice, când umblăm prin sate și pe câmpuri și prin cetăți, ce zic oamenii despre Mine?

Vedeți, Hristos se interesează. Noi zicem: „Nu mă interesează”. Greșești. Hristos însuși se interesa ca să afle ce zice poporul despre El.

Le pune așadar ucenicilor cea mai hotărâtoare întrebare:

„Cine zic oamenii că sunt?”, ce zice poporul despre Mine?

Unii zic despre Tine – răspund ucenicii – că ești Ioan Înaintemergătorul, alții că ești Ilie, Ieremia, iar alții Isaia.

Voi, cei doisprezece, zice, mă interesează, ce idee aveți despre Mine? Mă interesează ce idee are poporul, dar mai înainte de toate mă interesează ce idee aveți voi cei doisprezece.

Atunci Petru cel înfierbântat, corifeul Petru, se ridică și spune:

„Doamne, Tu ești Fiul Dumnezeului Celui viu”.

Iisus a fost mișcat și în tăcerea nopții a zis:

– Ceea ce ai spus, Petre, nu om ți-a descoperit-o”, nu ai învățat-o în școli teologice, „nu trup și sânge ți-a descoperit ție aceasta”, un om oarecare. Aceasta ți-a descoperit-o Cerul, Duhul Sfânt, Părintele meu cel Ceresc. „Și îți zic ție: că tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui pe ea” (Matei 16:18).

Cuvinte veșnice! Nu există cântar să le cântărim.

Vin acum catolicii papistași și ce zic? Toate acestea le răstălmăcesc. Ce a zis Hristos? „Tu ești Petru”. Nu a zis Hristos „pe tine, Petre”, deasupra ta, pe Petru voi zidi Biserica. Nu. Ce-a zis? A zis „pe piatră”. Pe care piatră? Deschidem Scriptura și vedem că celălalt apostol corifeu, Pavel, Îl numește „piatră” pe Hristos: „iar piatra”, stânca, „era Hristos” (I Cor. 10: 4). Ai văzut cum este stânca în mare? Cad valurile deasupra ei, dar ea rămâne neclintită. Sunt dintr-o insulă și știu ce înseamnă stâncă. Sunt câteva stânci care au trecut de 100, 200, 1000, 3000 de ani, și vezi aceste stânci neclintite. Spumegă valurile și se sparg de stâncă, dar ea nimic.

Există o stâncă neclintită, și deasupra ei este o biserică. O cruce aruncă raze de lumină în cele patru zări, iar noaptea un far luminează marea. Este stânca veacurilor, de care toate ciocanele diavolului se vor sparge și nu vor putea nici cel mai mic rău să-i facă. Nu vor putea să stânjenească Piatra veacurilor. Iar Piatra veacurilor nu este papa. Este o blasfemie să spună cineva asta. Piatra veacurilor este Domnul nostru Iisus Hristos, pe care voi, copii ai elinilor, lăudați-L și preaînălțați-L!

Iată blasfemia catolicilor papistași! Omul nu este piatră; piatră este credința, neclintita credință că Iisus Hristos nu este doar om, ci este a doua Persoană a Sfintei Treimi. „Aceasta este credința ortodocșilor”, această credință mântuiește lumea.

Pe această denaturare se sprijină catolicii.

Prinde un catolic⁷ și spune-i: Pe ce sprijiniți aceasta? Și îți va răspunde: Petru a mers la Roma și pentru că a mers la Roma trebuie ca urmașii lui să aibă autoritate peste Biserica întreagă…

Dar ia stai! Petru numai la Roma a mers? A mers și la Ierusalim. A mers și în Antiohia. A mers și în alte cetăți. Așadar, oare trebuie ca și ceilalți episcopi să spună aceleași? Și episcopul Ierusalimului să vrea „primatul”? Ei, nu chiar așa.

Așadar, este greșită ideea despre „primatul” papei.

Apoi și încă ceva. Petru când trăia nu avea „primatul”.

Dar să presupunem că acest lucru este adevărat și că Petru este stăpânul Bisericii. Însă nu stă. De ce? Care dintre voi o va spune? Răspunsul este în Sfânta Scriptură. (Ar trebui să facem lecții speciale; acum, acestea le spunem „zvârlind trestia”⁸).

Așadar, atunci când s-a ivit o neînțelegere asupra temei „tăierii împrejur”, atunci a avut loc primul Sinod, numit Sinodul Apostolic. S-au adunat toți Apostolii. Apostolul Petru avea o părere greșită, pe când Apostolul Pavel avea părerea cea corectă. Și Pavel l-a mustrat pe Petru. Și Petru n-a zis: a mea este adevărată. Nu. „Al meu” și „al tău” nu există la oamenii sfinți! Voia lui Dumnezeu, voia cerescului Părinte, aceasta este părerea⁹ cea nemuritoare. Și atunci Petru s-a supus și a spus că adevărul este cu toți apostolii. Și a semnat și Petru. S-a supus, a cedat dreptul său în favoarea adevărului acestui Sinodului local Apostolic.

Și totuși papa nu se lasă. El, piulița cea pisăloagă.

Eu sunt dintr-o insulă care are catolici și de mic mă preocup cu temele acestea. Și la Gimnaziul din Siros, unde mergeam, aveam ca profesor un francez pe nume Sigala, episcop al catolicilor. Și de sus, de la catedră, mereu ne arunca vorbele ce-i conveneau, pentru că voia să ne facă papistași (catolici) – și eram atunci copii mici.

Auzi colo, stat grec să aibă în gimnaziu profesor catolic, ca să ne facă papistași (catolici)!

Nu se schimbă ei. Piulița lor cea pisăloagă. Și acolo insistă. Știți cât insistă?

Auzi ce idee au despre papa. Au scos un canon catolicii papistași și zic: Cel ce nu primește că mai presus de Sinodul Ecumenic este papa, cel ce nu primește că papa este urmașul apostolului Petru, cel ce nu primește că papa deține cheile raiului, cel ce nu-l consideră pe papa mai presus decât toți, acesta, zic în actele lor, să fie afurisit de acum și până-n veac!

Doi de „Tatăl nostru…”

Auziți ce altceva au descoperit:

Când facem rugăciune, noi spunem „Tatăl nostru…”, după cum ne-a învățat Hristos (Matei 6, 9-13). Un singur „Tatăl nostru” avem.

Spunem: „Tatăl nostru, Carele ești în ceruri…”. Tatăl nostru, Tu care ești deasupra galaxiilor și stelelor și toate le chivernisești, Dumnezeule, aruncă o privire spre noi viermii pământului. Și vierme este și papa și noi toți.

Catolicii l-au schimbat. Și ce zic ei? Auzi colo lucruri. Au descoperit o rugăciune, care are doi de „Tatăl nostru”! Doi de „Tatăl nostru” au catolicii. Unul către Tatăl cel ceresc și unul către cel pământesc. Și sunt călugărițe care cad jos în nas toate, ca niște găinușe, sărută fața pământului și se roagă papei. Și îi zic papei rugăciunea lor: „Tatăl nostru, Carele ești pe pământ”! Trebuie să fi văzut această înfricoșătoare priveliște. Să cadă călugărițele jos și să-i spună papei: „Tatăl nostru, Carele ești pe pământ”.

Noi ne plecăm genunchii doar înaintea Tatălui ceresc, iar înaintea omului nu ne plecăm genunchii. Către Tatăl ceresc spunem „Tatăl nostru, Carele ești în ceruri…”.

Crucea cu … patru degete

Și altceva au descoperit aceștia. Ia auziți:

Noi ortodocșii, câți suntem ortodocși, facem semnul crucii. Ridicăm unite cele trei degete ale noastre sus, la frunte, deoarece din stelele cele dintru înălțime a venit Hristos, ca vulturul care zboară. Coboară, coboară, coboară și atinge jos pământul. Apoi coborâm mâna și o punem la pântece, ceea ce înseamnă că Hristos a venit jos pe pământ și S-a născut din curatele sângiuri ale Preacuratei Fecioare. Apoi o punem la dreapta, care îl însemnează pe tâlharul din dreapta, și spunem împreună cu el: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta” (Luca 23: 42). Și apoi o punem la stânga, ca și cum am spune: Nu mă zvârli în iad, în focul cel veșnic. Aceasta este rugăciunea noastră. Facem crucea noastră ortodox, nu modern și emancipat.

Creștinii secolului 20 se rușinează să-și facă cruce. Doamna mea, Hristos nu s-a rușinat să se răstignească, și tu te rușinezi să-ți faci cruce?…

Catolicii își fac cruce cu patru degete. Cu primul, în numele Tatălui. Cu al doilea, în numele Fiului. Cu al treilea, în numele Sfântului Duh. Și cu al patrulea, în numele papei.

Înțelegi? Înțelegi asta? L-au făcut pe papa idol, l-au făcut Dumnezeu!

Idolul papă

Eu, când văd acestea, mintea mea se duce la profeții. Citiți capitolul al doilea al celei de-a doua Epistole către Tesaloniceni și veți vedea că vorbește despre un oarecare om, de „fiul pierzării”, pe care îl vor lua pe umerii lor și îl vor ridica, îl vor ridica, îl vor ridica foarte sus, ca liftul. Și vor înălța tronul lui mai sus de episcopi, de mitropoliți și arhiepiscopi și patriarhi. Și îl vor așeza în biserica lui Dumnezeu „ca pe Dumnezeu” (II Tes. 2: 4). Și va cădea în nas să i se închine întreaga lume.

Așadar, când le văd pe călugărițe să cadă în nas și să spună „Tatăl nostru, Carele ești pe pământ…”. Când văd că îl fac pe papa idol și îl îndumnezeiesc – „Să nu-ți faci idol”, zice Sfânta Scriptură (Ieșire 20: 4) – atunci zic: Au dreptate acei tâlcuitori, care au tâlcuit Apocalipsa și au zis că se înțelege papa.

Citiți deseară acasă capitolul 13 din Apocalipsă. Capitolul 13 din Apocalipsă spune că: vor ieși două fiare. O fiară va fi mai rea decât cealaltă. O fiară va fi o amestecătură dintre urs, leopard și leu (vezi Apoc. 13: 1-2); și cutremur și frică va cădea pe pământ. Această fiară va ieși din mare. Din care mare, Marmara? Taine! Dumnezeu să păzească lumea. Pe aceasta o va mânca valul cel din adânc.

După aceea va ieși o altă fiară de pe uscat. Aceasta va părea blândă și nobilă. Va avea cornițe de miel, dar în spatele mielului va fi un lup mare și cenușiu (Idem 13: 11). Și va face mare rău lumii. Și ea va avea un număr straniu, „666” (Idem 13: 18), adică puterea sa aritmetică va fi 666…

Dar las această teorie, care este latura religioasă a temei, și iau latura națională.

Latura națională

Suntem elini, ne iubim patria? Nu-mi spuneți! Vă rog! Ați citit în istorie ca să vedeți ce a făcut papa acestui stat elen izolat?

Urgia urgiilor. Nu zic despre actualul papă. Veți plânge, vă veți smulge perii capului, vi se va ridica pielea, dacă vă voi povesti ce au făcut papii.

Ce-au făcut? Lucruri înfricoșătoare. Cu cruciadele (1204 – n.tr.), în biserica Sfintei Sofia, nici Mahomed nu a făcut urgiile pe care le-au făcut ei. Mahomed a intrat în Sfânta Sofia și a stat cu atenție și a spus: „Cât de înfricoșător este locul acesta!”. A oprit junghierea în biserică. Aceștia ce au făcut? Câte au făcut nu se zic. Trebuie să iasă afară copiii mici pentru a spune ce au făcut…

Au băgat în biserica Sfintei Sofia mulari. Și au luat toate cele de diamant ale bisericii.

Câți dintre voi ați fost la Veneția, ați văzut biserica cea mai frumoasă din Veneția, care este Sfântul Marcu. Are niște porți de o mare valoare artistică. Sunt toate sculptate în bronz și argint. Aceste porți însă nu sunt italiene. Sunt porțile Sfintei Sofia, pe care le-au luat aceștia și le-au mutat acolo, la Sfântul Marcu.

Asta, una. Apoi alta, a cărei amintire este mai aproape. Câțiva bătrâni cu părul alb își vor aminti.

Nu și-a revenit sărmana Eladă din ’22 când a primit la sânul ei 2 milioane de copii ai ei, izgoniți din Asia Mică ca puișorii, vânați de ulii satanei. Nu și-a șters încă lacrimile sale și în 1923, armata Italiei a venit în afara Kerkirei și a trimis ultimatum. Comandantul de flotă, cu vapoarele și cu tunurile status-quo-ului papal, prin intermediul aparatului de emisie-recepție a trimis de la nava sa amiral ultimatum primarului Kerkirei cu porunca:

Să fie coborât din fortăreață steagul elen. Aveți termen un sfert de oră. După un sfert de oră va începe bombardarea.

Nu a fost coborât steagul elen, și au început să tragă cu tunurile. Au ucis necombatanta mulțime a Kerkirei. Au ucis sute de elini, pentru că nu au vrut să coboare steagul elen cel alb-albastru. Astfel a avut loc debarcarea cotropitorilor în insulă.

Au ieșit din vapoarele lor „vitejii” Romei, au ieșit marinarii ei cu săbiile lor și s-a umplut cheiul. Kerkireii s-au închis în casele lor, au închis și ferestrele lor. Nici un kerkireu nu exista. Știți cine s-a dus pe chei și i-a primit cu flori? Doar Episcopul catolic cu popii catolici.

Și în anii ’40-’41, când au venit avioanele din Italia și au bombardat Patra de s-au umplut trotuarele de sânge, catolicii din Patra s-au suit pe acoperișuri și-i salutau „îngerește” pe prietenii lor.

Dumnezeu să ne păzească de lucrurile catolicilor papistași.

Luptele lui Marcu Evghenicul

Dintotdeauna papii sunt vicleni, sunt vulpi și exploatează nevoia acestui neam nenorocit. Când Bizanțul se clătina de taifunul mahomedanismului și avea nevoie de ajutor, papa a spus împăratului Ioan Paleologul:

Vrei ajutor?

Vreau.

Să-l aduci la Roma pe patriarh și vreo 25 de teologi, preoți, diaconi, monahi. Să faceți un acord și astfel îți vom da ajutor.

Nefericitul Ioan Paleologul a umplut o corabie cu teologi, monahi, episcopi și patriarhul Iosif și după patru luni au ajuns în Apus, la Ferrara și la Florența. Și ce s-a întâmplat acolo?

La făgăduința papei că va ajuta războitul Bizanț împotriva dușmanilor credinței, Ioan Paleologul a zis: Sunt de acord și primesc unirea. A făcut o „tumbă” și a sărutat papucul papei. După aceea, au venit alți mitropoliți, monahi și teologi, și ei s-au supus. Toți s-au supus și unul după altul au semnat unirea.

Unul singur nu a semnat. Eroul cel nemuritor, care a ținut întreaga Ortodoxie pe umerii săi, Marcu Evghenicul, a cărui pomenire este veșnică.

Nu semnez, zice. Nu trădez cele cuvioase și sfinte ale Ortodoxiei. Ortodox m-am născut, ortodox voi și muri. Papucul papei nu-l sărut. Nu mă închin idolului papei.

Nu a semnat unirea. Și a rămas singur, Atlas al Ortodoxiei.

Când s-a aflat în Răsărit că au semnat un tratat de unire, s-a ridicat întreaga Cetate. De atunci nu au trecut mulți ani și …

Începe lupta

Aici acum trebuie să mă opresc, să mă duc în chilia mea și să plâng, ca un om păcătos ce sunt. Pentru că știu foarte bine că voi nu sunteți luptători. Eu predica nu o fac ca să vă mulțumesc, ci pentru că vreau să deveniți luptători ai Ortodoxiei. Dacă nu deveniți luptători, nu puteți fi de folos…

Deci, ce sunteți? Luptători sau doar ascultători și admiratori?

De aici începe lupta. Nu vorbesc din imbolduri politice, altceva. Dumnezeu care mă aude îmi este martor.

Îngeri și Arhangheli, Apostoli și Părinți, Cuvioși și Mucenici, mai-mari și corifei care mă auziți, adresez un energic protest din această postură, că această faptă a șefului statului este împotriva credinței noastre ortodoxe și constituie trădare a Ortodoxiei noastre!

Cunosc foarte bine, că în acord cu Constituția pe care o acceptă toți elinii, pentru tot ce face regele, toată sărăcimea [lexical] suntem responsabili; unul este iresponsabil: regele elinilor.

Nu voi examina acum dacă este vinovat sau nu. În orice caz, regele, în mod legal, conform Constituției, este iresponsabil. Responsabilitatea pentru tot ce face o au cercurile politice ale patriei noastre, dar mai întâi de toate responsabilitatea o au cercurile religioase…

Doresc ca fiecare dintre voi să nu fie doar ascultător și admirator, ci să fie și luptător al unei lupte cinstite pentru credința noastră ortodoxă.

Nimeni nu a protestat

Așadar, dacă avea loc această vizită și sărutarea mâinii papei înainte cu 50 sau cu 100 de ani, s-ar fi răsculat întreaga Eladă. Acum nimeni nu a protestat.

Mi-a făcut impresie un periodic religios, care are o mare influență în poporul elen: nu a înfierat faptul sărutării mâinii, ci tot ce a observat a fost că predica (cuvântul) papei nu a fost atât de bună.

Bravo ție – Merçi beaucoup! Știi cu ce se aseamănă asta? Cu cuvântul pe care l-a zis Hristos cărturarilor și fariseilor: „…[voi] care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!” (Matei 23: 24). „Cămilă” este sărutarea mâinii, „țânțar” este cuvântul papei. „Cămilă” este sărutarea mâinii, dar asta nu o condamni. Știu de ce nu o condamni, ci zici taciturn: Nu comentez asta, că s-a dus un conducător ortodox, un rege, să se închine papei. Asta nu o comentezi, dar comentezi cuvințelele papei, că n-au avut puțină „miere”. Asta nu e treabă.

Așadar, nimeni n-a vorbit.

Trebuie însă să mărturisim că din toate ziarele din Atena, doar un singur ziar de seară a vorbit cu îndrăzneală, cinstit și ortodox. Nu vă spun numele lui, pentru că dacă vi-l voi spune, îmi veți face probleme, iar pe mine nu mă interesează latura politică, ci mă interesează curat [latura] ortodoxă.

Eroicul Episcop Gherman Karavanghelis

Dacă avea loc acest lucru înainte cu 50 sau 100 de ani, am fi avut mari rezultate. Trăia atunci un episcop, care valora cât valorează toți episcopii Eladei la un loc. Trăia atunci Gherman Karavanghelis, ale cărui sfinte oseminte le-au adus cu avionul de la Viena, iar lumea era panglică de la Tesalonic până la Kastoria ca să primească și să cinstească pe acest episcop-erou. L-au îngropat cu onoruri.

Gherman Karavanghelis a fost dintre primii care s-au luptat ca să se dea libertate macedonenilor. A fost acela care a luat noaptea pe un disc capul lui Pavlos Melas și cu lacrimi și cu rugăciuni l-a îngropat în pământul sfânt al Kastoriei. Gherman Karavanghelis a fost un erou al credinței și al patriei.

Am căutat în această seară și am găsit o carte rară, pe care a scris-o despre papa atunci când era de 35 de ani, foarte tânăr, ca episcop de Iliupolis. Foc este împotriva papei. Ce nu spune acolo împotriva acestei vulpi? Era prima carte pe care a scos-o ca episcop, ca apărător al credinței noastre ortodoxe.

Dacă trăia astăzi Gherman Karavanghelis, vai, vai!… Și-ar fi închipuit vreodată neamul nostru eliberat, iar pe regele său ortodox să sărute mâna papei?

Trosnesc oasele lui Karavanghelis, acolo, în lacul Kastoriei, pentru această sărutare a mâinii antihristului veacului nostru, care vrea distrugerea din temelii a credinței noastre.

Toți suntem datori să protestăm

Nu sunt profet, v-am spus-o și altă dată, nici fiu de profet, ca să profețesc cele ce au să se întâmple aici în acest mic colț al Eladei. Doar unul din aceste semne ale vremurilor sunt dator să exprim. Frica mea. Mă tem de viitorul patriei mele, în privința Ortodoxiei.

Dacă ne-a rămas ceva ca un diamant prețios, pentru care trebuie să ne lăudăm înaintea neamurilor, este Ortodoxia noastră. Și Ortodoxia noastră este în primejdie. Nu este o figură de stil. Semnele la care ne-am referit sunt deja evidente. Are loc o oarecare subminare a plinătății (πληρομα) ortodoxe. Și mai mult decât de toate mă tem de cea de-a cincea falangă, care se alcătuiește din neamul nostru.

A cincea falangă

După cum în anii hitlerismului, fascismului, în neamul nostru au existat elini-spioni ai dușmanului, așa și acum în sânul neamului nostru s-a creat cea de-a cincea falangă.

Cine este cea de-a cincea falangă? Sunt prietenii papei. Sunt niște falși teologi, sunt niște oameni – Dumnezeu să ne păzească de ei! Vine cea de-a cincea falangă peste neamul nostru ca să distrugă Ortodoxia noastră. Sunt copiii care se duc la Viena, la Roma, la Paris, la Londra și studiază la universități străine. Nu golesc doar portofelul părinților lor, nici doar se distrug și se depravează, dar se primejduiesc și sufletește. Și aici în Elada se primejduiesc, pentru că sărăcia lor este mare. Aceasta o văd popii catolici și îi iau în case catolice, îi iau în internatele lor.

Săraci și nenorociți copii! Le arată dragoste și le dau bani, îi îmbracă și îi îngrijesc ca să le ia diamantul, ca să le ia Ortodoxia.

Am informații că mulți copii, studenți, care studiază la Roma, la Milano, la Veneția, la Viena părăsesc linia ortodoxă. Și vor veni aici și vor conlucra cu uniții (greco-catolicii) și vor pune dinamită la casele lor. Vor pune dinamită ca să distrugă Ortodoxia noastră.

Această a cincea falangă este cea mai tristă. Tinerii care o constituie sunt tinerii Visarioni (aluzie la mitropolitul Visarion al Niceei care la falsul Sinod unionist de la Ferrara-Florența (1438-1439) a părăsit linia Ortodoxiei, a devenit latino-cugetător și în cele din urmă papa l-a ridicat la rangul de cardinal – n.tr.).

Ortodoxia va învinge

Dar avem nădejde. Nu știu care va fi sfârșitul meu. Dacă sunt ortodox, voi muri…, surghiunit pentru credința părinților mei. Nu știu care va fi sfârșitul meu cu limba pe care o folosesc înaintea împăraților și nu este exclus ca această predică să fie ultima. Una însă știu foarte bine: că în pământurile patriei mele există studenți teologi, tineri care studiază. Pe acești copii îi jur în numele lui Hristos și al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întru pomenirea lui Vasilie, a lui Gură de Aur, a lui Marcu Evghenicul și a tuturor Părinților Bisericii noastre: să lupte și vor învinge. Să stea înaintea celei de-a cincea falange, să-și înalțe frunțile și flamurile Ortodoxiei și vor învinge.

Nu vor învinge catolicii, nici protestanții. Va învinge tabăra cea ortodoxă și va rămâne Elada noastră țară ortodoxă, „preoție împărătească, neam sfânt” (I Petru 2: 9).

Iar Domnul Iisus Hristos să vă binecuvinteze pe voi pe toți în această luptă a credinței noastre. Amin.

† Episcopul Augustin

Niciodată robi ai papei

„Iubiții noștri cititori! Împotriva acestei stăpâniri monarhice, absolutiste, a pretenției anticreștine a papei, se ridică conștiința ortodoxă. Împotriva planurilor semețe ale Romei s-au luptat pururea-pomeniții Fotie, Kerularie, Iosif Vriennios, Marcu Evghenicul, Gheorghe Sholarios și au salvat independența Bisericii Ortodoxe, care a fost corabia cea atot-luminoasă, adevărata arcă a neamului nostru binecredincios, în zilele cele mai întunecate ale istoriei lui. În această Biserică se găsește autenticul, nefalsificatul, exactul, inalterabilul, cea mai înaltă concepție, cea mai limpede zămislire și înmormântare a nemuritoarelor idei ale creștinismului. Papismul¹⁰ ca administrație este cancer. Ca idee este o minciună, un mit pe care l-a plăsmuit ignoranța și ahtierea după putere a conducătorilor bisericești ai Romei. Și unor astfel de falsități și de idoli Elada ortodoxă nu se va închina niciodată. Pentru că aude trâmbița Apostolului Pavel: „Ați fost răscumpărați cu preț; nu vă faceți robi ai oamenilor” (I Cor. 7: 23). Papolatrii¹¹ de aici apreciază gestul greșit și cred că a sosit clipa… Stăruind, nu întâmplător se vor trezi în fața unei surprize. Duhul împotrivirii pururea pomeniților părinților noștri împotriva schismaticilor și ereticilor se va aprinde din nou. Aici, în Grecia, papismul se va întâlni cu Termopilele și se va zdrobi. Până la urmă, Ortodoxia va birui și va triumfa, iar sub aripile ei va fi slavă și odihnă multă”.

(Antipapika, de ÎPS Mitropolit Augustin, Atena 1987)

…Din păcate există clerici în climatul diasporei care manifestă dispoziții ecumeniste și recurg la delicate relații cu ereticii, ba au și rugăciuni în comun cu ei în numele dragostei – chipurile. Pare-se că aceștia au o mai mare dragoste decât Evanghelistul Ioan, ucenicul dragostei, care ne sfătuiește ca nici măcar să-i salutăm pe eretici!…

Poate va trebui să se audă din nou glasul Sfântului Marcu Evghenicul.

† Augustin al Florinei

Sub chipul dragostei se ascunde înșelătorul

„Satana, învidiind măreția Ortodoxiei, care a rămas fecioară curată, neamestecată de infecțiile rătăcirilor și ereziilor, a fabricat artistic noul sistem al ecumenismului. Sub chipul dragostei se ascunde Înșelătorul care îi îndeamnă pe ortodocși să-și deschidă ușile și să primească și să se îmbrățișeze cu toți ereticii, ba chiar și cu cei de alte religii, și să devină toți la un loc o alifie. Această propunere a Înșelătorului reamintește de propunerea persoanelor stricate, care sub pretextul sociabilității, sfătuiesc pe soția credincioasă să-și lase riguroasele moravuri, să se deschidă spre cele din afară și să întrețină relații fără sfială cu toți bărbații, și chiar cu cei mai obsceni. Dacă soția credincioasă va asculta sfaturile depravaților, peste puțin va înceta să mai fie credincioasă. Va deveni desfrânată. Mă înțelegeți? Asta se primejduiește să pățească și Ortodoxia, dacă va face imprudența de a-și deschide ușile și fără sfială și fără frică se va împreuna cu ereticii și cu necredincioșii. Va înceta să mai fie frumoasa Mireasă a lui Hristos și va ajunge desfrânata care stă în spatele fiarei Apocalipsei. Jalnică priveliște îngerilor și oamenilor! Bine s-a zis că ecumenismul este cea mai perfidă și mai periculoasă din toate ereziile”.

† Episcopul Augustin

Frații mei, în loc să ni se ceară să ne unim cu catolicii, să ne unim noi ortodocșii între noi. Să ne unim noi între noi, și atunci cu siguranță Îl vom avea întru noi pe Hristos. Să ne unim noi cu sârbii, cu românii, cu bulgarii…, fără a ne pierde naționalismul nostru și dragostea față de patria noastră. Să ne unim aici în Grecia noii calendariști și vechii calendariști. Să ne unim toate asociațiile, toate organizațiile, toți predicatorii.

Și să fim, frații mei, toți pregătiți. Să proclamăm trezvia. Pentru că nu știm din oră în oră ce ne vor face. Să fim păzitori, ca să nu ne aflăm într-o clipă în afara Ortodoxiei. Exact pentru asta am scos și am pus în circulație filada „Păzitori, privegheați”.

(Dintr-o predică din anul 1964, vezi „Σπιθα”, 580/2000, p. 2)

Pe mine mă pot numi fanatic, mă pot numi cum vor. Am multe astfel de decorații. Alături de celelalte decorații să adauge vrăjmașii mei încă o decorație: că sunt anticatolic. Sunt și voi fi până la sfârșitul vieții mele.

(Dintr-o predică din anul 1964, vezi „Σπιθα”, 580/2000, p. 2-3)

Persoane sus-puse, care se află în scaune mari și înalte, spun, că mai presus de luptele Marelui Atanasie, mai presus de luptele lui Marcu Evghenicul, mai presus de luptele Părinților Bisericii, mai presus de toate acestea este astăzi dragostea. Spun cuvântul „dragoste” și le curge saliva¹² din gură.

Ce vom răspunde tuturor acestora?

Toți câți spun și scriu astfel de lucruri, ca să micșoreze aura sfintelor lupte ale marilor Părinți ai Bisericii, aceștia fac un mare păcat. Care este acest mare păcat? Subestimează valoarea credinței…

Arbore este Creștinismul, rădăcină credința, flori simțămintele, fructe virtuțile, dintre care cea mai mare este dragostea, iar frunzele sunt podoaba Bisericii, soiurile, sfintele slujbe, semnele văzute ale credinței noastre.

Așadar, când scoți credința, vrei să dezrădăcinezi rădăcina. Dar când nu mai este rădăcina, nu mai există nici arbore, nici nimic.

(Dintr-o predică veche, vezi „Σπιθα”, 585/2001, p. 2)

Papa este cauza ereziilor

Sunt împotriva venirii papei, pentru că papa este cauza ereziilor. Noi vom rămâne ortodocși. Nu vom trăda credința noastră.

Trebuie și noi să ne pocăim, mici și mari, și să stăm tari în credința noastră. Și Dumnezeu va căuta peste via Sa.

Papa caută să înrobească Elada. Dar nu va putea să o înrobească. Și nici nu va îngădui Elada să atingă credința ei.

† Episcopul Augustin

Florina, 11-3-2001

„Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie! Nu te vom minți pe tine, Cinstea cea predată [nouă] de Părinți! Nu ne vom îndepărta de tine, Maică – Bună-Credință¹³. În tine ne-am născut, în tine trăim și în tine vom muri! Și dacă vremea o va cere, vom muri pentru tine de mii de ori!” Iosif Vriennios

Pe papa să-l blestemați, pentru că el va fi cauza!

(Sfântul Cosma Etolianul)

Întreruperea dialogurilor

În epoca noastră se creează o tendință spre unitate, care însă nu se întemeiază pe adevăr. Omenirea obosită de neînțelegeri, de tulburări, de două războaie mondiale, caută unire. Așa cum avem organizații internaționale O.N.U., U.E. ș.a., cam așa vor să se întâmple și în spațiul „bisericilor”.

Unii pronunță continuu cuvântul dragoste. Dragoste, dragoste… Corect însă s-a observat că dragostea fără adevăr este o șarlatanie.

Corect a caracterizat ecumenismul pururea pomenitul părinte Iustin Popovici: nu doar erezie, ci pan-erezie (a-tot-erezie), pentru că este amestecătura tuturor ereziilor din toate veacurile. Este o trădare a credinței și trebuie să ne împotrivim acesteia, să întrerupem orice discuție și dialog cu ecumeniștii.

Toți suntem responsabili. Trebuie să ne împotrivim.

† Augustin al Florinei

Multe sunt diferențele

Cu siguranță este tristă schisma și divizarea catolicilor. Noi la fiecare Dumnezeiască Liturghie ne rugăm „Pentru … unirea tuturor…”. Vrem unitatea. Căci icoana supremă a unității este Sfânta Treime. Diferențele față de catolici sunt multe și la destule s-a făcut referire…

Nu există episcop în romano-catolicism¹⁴. Toți sunt niște marionete¹⁵ (paiațe, manechini, momâi). „A zis papa”, și toți se supun și toți semnează fără cea mai mică obiecție.

Noi trebuie să ne ținem la distanță de ei.

Trebuie să păstrăm integritatea credinței ortodoxe. Fără adăugiri, fără omiteri.

† Augustin al Florinei

---

Note

¹ Este vorba despre vizita la papă și sărutarea mâinii lui de către cei ce în 1959 erau împărații Pavlos și Freidheriki.

² Lit. franc (n. tr.)

³ Monument al culturii antice grecești în Atena, astăzi complex muzeal (n. tr.)

⁴ lit. papismul (n. tr.)

⁵ gr. εφεσις

⁶ Grecii nu au patriarh, ci arhiepiscop (n. tr.).

⁷ în original „franc” (n. tr.)

⁸ în treacăt, sumar (n. tr.)

⁹ în gr. ιδεα = idee, gând, opinie (n. tr.)

¹⁰ romano-catolicismul (n. tr.)

¹¹ adoratorii, închinătorii papei (n. tr.)

¹² lit. siropurile (n. tr.)

¹³ gr. ευσεβεια (n. tr.)

¹⁴ lit. în papism (n. tr.)

¹⁵ gr. ανδρεικελον (το) = marionetă, paiață, manechin, momâie (n. tr.)