Către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte
Urmărind cu un profund sentiment de responsabilitate situația bisericească din epoca noastră ca simplu credincios, dar și ca profesor universitar de Teologie Dogmatică a Bisericii, aș vrea să mă adresez Dumneavoastră cu evlavie în legătură cu o temă teologică foarte serioasă.
În luna octombrie a anului în curs va avea loc în Cipru, după cum se știe, poate cea mai critică până acum Întrunire a Comisiei Mixte Internaționale pentru Dialogul Teologic dintre ortodocși și romano-catolici.
Deoarece Textul Comun, care se va emite de către această Întrunire va avea o importanță catalizatoare în ceea ce privește evoluția relațiilor dintre cele două părți în dialog, consider de datoria mea să vă rog stăruitor să luați în seamă această temă serioasă și în special să vă ocupați cu atenție cu respectivul conținut al acestui Dialog Teologic.
Comisia Mixtă Internațională se va ocupa mai exact cu „rolul episcopului Romei în societatea (comuniunea) tuturor Bisericilor” (vezi Textul de la Ravenna, paragraful 45). Cu smerenie gândesc că, dacă veți dezbate teologic tema și vă veți raporta cu luciditate la ea, se va influența definitiv poate configurația finală a Textului Comun al Întrunirii Comisiei Internaționale.
În acest fel Sfânta Chinotită va acționa în timp util și preventiv, pentru a nu trebui să intervină mai târziu pentru a vindeca, după cum va trebui în funcție de necesități, judecând din cele din urmă, eșecurile teologice și ecleziologice posibile din Textul Comun.
În plus, să mi se îngăduie să exprim cât mai scurt posibil și o părere teologică asupra temei în discuție. Dezbaterea teologică programată despre primatul episcopului Romei „într-o mai mare profunzime”, în luna octombrie ce se apropie, în Cipru, este din punct de vedere metodologic grăbită și în esență prematură.
Și acest lucru, pentru că, conform deontologiei teologice tradiționale, ar trebui să anticipeze numaidecât dezbaterea teologică despre diferența de bază dintre noi și romano-catolici în ceea ce privește dogma, și în mod deosebit, în ceea ce privește Filioque-le, infailibilitatea și harul creat pe care în mod greșit continuă să le susțină. Aceste kakodoxii dogmatice contribuie determinant la caracterul identității romano-catolicismului și evacuează din punct de vedere teologic eclesiologia și misteriologia lui, adică evacuează în mod esențial caracterul prin excelență al Bisericii de „comuniune (societate) a îndumnezeirii” omului.
Doar după deplina noastră identitate în dogmă poate urma o dezbatere despre modul de conducere a Bisericii. Diferențierea noastră în dogmă, conform literei și duhului Sinoadelor Ecumenice, care reies clar din Actele lor, îi așează pe romano-catolici în afara Bisericii, fapt care se confirmă și empiric de întreruperea comuniunii inter-sacramentale dintre noi vreme de o mie de ani.
Așadar, cum era de așteptat, rezultă următoarea întrebare teologică: cum vom putea să discutăm rațional în respectivul Dialogul Teologic cu romano-catolicii despre poziția instituțional-ierarhică a unei persoane (adică a papei) în Biserică, de vreme ce această persoană se află încă esențial, dar și formal în afara Bisericii. Dacă, cu toate acestea, se va purta teoretic doar o discuție despre primatul episcopului Romei, să mi se permită și aici să amintesc adevărul istoric indiscutabil că: niciodată Biserica în primul mileniu nu a recunoscut episcopului Romei vreun primat de autoritate și jurisdicție pe plan universal. Autoritatea supremă în Biserica din întreaga lume (Οικουμένη) a fost exercitată întotdeauna numai și numai de către Sinoadele Ecumenice.
De altfel, niciodată Biserica Ortodoxă nu a acceptat primatul papal, cum a fost înțeles și interpretat acesta de către Conciliul I Vatican, care l-a proclamat pe papa ca interpret infailibil al conștiinței Bisericii chiar cu posibilitatea de a fi în opoziție cu hotărârile vreunui Sinod Ecumenic. Cu alte cuvinte, papa în Apusul catolic – prin „infailibilitatea” sa reglementată dogmatic și de către Conciliul II Vatican și prin primatul jurisdicțional revendicat peste întreaga Biserică – a luat în mod arbitrar locul Duhului Adevărului în Biserica Universală.
În consecință, prin înțelegerea primatului jurisdicțional al papei cu caracter eclezial se anulează nu pur-și-simplu și nu doar sistemul sinodal de conducere al Bisericii, ci în mod esențial însăși prezența Sfântului Duh în ea.
Cu toate cele scrise pe scurt, mă adresez Dumneavoastră pentru a vă exprima neliniștile mele cu caracter ecleziastic și în același timp să aduc în atenția Dumneavoastră o evaluare teologică rezumativă asupra metodologiei și conținutului respectivului Dialog Teologic bilateral în cadrul Comisiei Mixte Internaționale.
Sper că harul Duhului Sfânt vă Va lumina să dați mărturia Sfântului Munte pe această temă serioasă.
Cu profund respect sărut dreapta Dumneavoastră,
Dimitrios Tselenghidis,
Profesor la Facultatea de Teologie
din cadrul Universității Aristotelice, Tesalonic
(sursa: http://aktines.blogspot.com/2009/09/blog-post_9261.html)
Comentarii