Basarabia noastră, cea de totdeauna

Basarabia noastră, cea de totdeauna

„Capul plecat sabia nu-l taie, dar cu umilință lanțu-l încovoaie…”

S-a încheiat și penibilul episod al alegerilor anticipate. Cu o prezență de: 58,8% aceste alegeri sînt trîmbițate de către „patrioții” și „europenii” noștri ca un mare succes al opoziției (opoziție care, dacă facem un joc de cuvinte, nu înseamnă nimic mai mult decît o poziție în lanțul veneticului, egală valoric cu cea a comuniștilor), 58,8% nu înseamnă neamul întreg, iar cifrele pot fi cu ușurință falsificate pentru a da nuanța de legalitate „50 plus 1” atît de necesară construcției democratice, Cei ce vor avea de suferit sînt nu doar cei ce au votat, ci și „pasivii”(care nu vor să participe la batjocură și minciună), iar viitorul ne va arăta momentul căderii noastre. Nu trebuie să fim pasivi și să aplecăm capul așteptînd ca timpul să rezolve toate problemele noastre, ci trebuie să dăm dovadă că mai avem acea scînteie nobilă de suflet românesc, că ne leagă de strămoșii noștri nu doar istoria și pămîntul unde locuim, dar și sîngele și credința strămoșească. Sîntem români pînă la ultima suflare, nu ne putem renega identitatea!

În următoarele rînduri voi încerca să fac scurta analiză a rezultatelor și scenariilor posibile. În primul rînd voi începe cu rezultatele alegerilor „libere” și cum știm că „vox populi — vox dei” să vedem în ce direcție ne duce amalgamul numit „masa populației” (58,8%).

„În viitorul parlament, majoritatea va fi deținută de partidele democratice”

„PLDM, PL, AMN și PDM pot debarca de la guvernare comuniștii, arată datele preliminare ale alegerilor anticipate, făcute publice ieri de CEC. Atît în ajun, cît și după închiderea secțiilor de votare, reprezentanții PDM au declarat că inițial vor purta discuții cu Opoziția liberală și că și-ar dori o coaliție cu aceasta.

Chiar dacă alegerile au avut loc, în premieră, într-o zi de miercuri, prezența la vot a fost de 58,8%, cu 1,25% mai mult decît la scrutinul din 5 aprilie. După numărarea a 99,8% din voturi, cele 4 partide au devansat PCRM, obținînd în total 51% din sufragii, în timp ce comuniștii au acumulat 44,76%. După PCRM cele mai multe voturi le are PLDM (16,5% sau 18 mandate), fiind urmat de PL (14,6% sau 15, mandate), PD (12,5% sau 13 mandate) și AMN (7,4% sau 8 mandate). La coada clasamentului se află PPCD (1,91%), PSD (1,87%) și Partidul Ecologist „Alianța Verde” (0,41%). Opoziția ar avea 53 de mandate în viitorul Parlament, iar comuniștii — 48, Experții spun că PCRM ar mai putea pierde un vot după numărarea voturilor din străinătate unde s-a optat masiv pentru PLDM și PL. Cu toate acestea, majoritatea simplă în legislativ, de 53-54 de mandate nu ajunge pentru a alege noul președinte al RM. Ea e suficientă însă pentru votarea noului Guvern și schimbarea unor funcționari-cheie în stat, cum sînt procurorul general sau președintele Companiei „Teleradio-Moldova”. Ieri speculațiile și declarațiile au curs gîrlă, iar liderii de partide au anunțat că urmează să înceapă negocierile.

Un alt scenariu vehiculat este alianța dintre PCRM și PDM, care împreună au 61 de mandate necesare pentru alegerea președintelui. Deocamdată însă, scenariul cel mai vehiculat, inclusiv în presa internațională, este coaliția anticomunistă.

Una dintre primele reacții ale lui Vladimir Voronin la rezultatele scrutinului l-a vizat… pe liderul PDM: „Lupu s-a căsătorit cu PD și nu se știe ce influență are el în partid, Urmăriți cu atenție ce va urma, Ar trebui să-l urmăriți mai atent pe Diacov și să nu-l subapreciați. El știe ce face”, a spus liderul comunist. În replică Marian Lupu, a afirmat: „Pe cât de mare este siguranța președintelui Voronin, pe atît de mare îi va fi deziluzia. În această căsătorie eu sînt bărbatul…” (Timpul, 31 iulie 2009)

Procesul electoral „liber și democratic”

Cînd înlături toată minciuna în care a fost ambalat votul universal și „unicul care contează — puterea din mîna maselor”, îți dai seama că cel mai bine ar fi să nu votezi și să nu participi la prostia în grup. Nu ai ce decît niște farsori ale căror unice calități sint minciuna fără limite, josnicia, lăcomia și lipsa oricărui crez. Totuși minciuna dă rod în solul pustiit de mass-media, manipulări, falsuri și multele idei ale „Noului Om” — om fără origini și fără credință, cetățean al Universului, lipsit de orice importanță. Astfel la mascarada electorală participă acești orbi, care au renunțat la căutarea unicei Lumini a Adevărului. Să vedem fraudele și situațiile penibile, culese din presa „liberă, democrată și națională” (cum se autointitulează)

„Ziua alegerilor marcată de încălcări și fraude electorale”

„Simpatizant AMN, împușcat de un alegător comunist. În seara zilei de miercuri, un simpatizant al PCRM l-a împușcat în picior pe fiul liderului - AMN din or. Sîngera, mun. Chișinău, care a fost internat la spital. În urma încăierării au avut de suferit alte patru persoane. Liderul AMN, Ștefan Bumbu, de 54 ani, s-a ales cu comoție cerebrală și fractura oaselor nazale, la fel ca și un alt participant la bătaie, în vârstă de 53 de ani. Alți doi bărbați, de 26 și 36 de ani au suferit comoții cerebrale. Ștefan Bumbu și fiul său au fost atacați în momentul în care se întorceau de la secția de votare, chiar lîngă secția de poliție, la 150-200 de metri distanță de secția de votare.

Un alegător a figurat pe listele electorale de 52 de ori

La secția de votare nr.7 din or. Cimișlia, alegătoarea Zinaida Bazatinn figura pe liste de 52 de ori, dar cu date diferite ale buletinului de identitate. În secția 202, sectorul Rîșcani din capitală, alegătorii au depistat pe adresa domiciliului lor persoane străine, unele dintre acestea chiar au votat. Și Vlad Filat, liderul PLDM, a descoperit că în casa sa mai sînt înscrise două persoane străine, În mai multe secții de votare observatorii au identificat în liste persoane care au decedat sau care nu mai locuiesc la adresa respectivă de mult. În secția 145 din Chișinău, administrația Azilului pentru persoane de vîrsta a treia a organizat dimineața o adunare cu locatarii și le-a dat indicații să voteze cu PCRM. „Întrucit partidul are grijă de ei”. Preoteasa orășelului Sîngera a făcut agitație electorală în favoarea PCRM, în fața Casei de cultură", iar diriginta unei clase liceale. din s. Sudarca, r-l Dondușeni, membră a biroului electoral, a obligat elevii să voteze pentru PCRM și să-i prezinte buletinele de vot înainte de aruncarea acestora în urnă.

Dispăruți cu tot cu urne și ștampile.

În unele localități, membrii biroului electoral au plecat cu urna mobilă fără să anunțe observatorii sau au plecat și nu s-au mai întors. De exemplu la secția de votare din Botnărești, Anenii Noi, a fost solicitată urna la domiciliu - de către două persoane. Membrii biroului electoral, care s-au deplasat cu urna mobilă la acestea, nu s-au mai întors la secția de votare. Alții au plecat cu un anumit număr de buletine, dar s-au întors cu mai puține sau au revenit cu acestea curate. Au fost înregistrate și cazuri cînd s-a solicitat urna mobilă în numele cuiva, fără ca persoana respectivă să fi fost la curent cu acest fapt. În or. Cahul, în secția de votare nt. 1, observatorul PCRM, Ilașcu Alexei, a furat ștampila „votat”, care a lipsit din secție timp de 15 minute, ceea ce presupune că timpul respectiv a fost folosit pentru aplicarea ștampilei pe buletine de vot aflate în afara secției de votare.

Și de această dară au votat și morții. În satul Ulmu, Ialoveni, alegătoarea M. Guțu a descoperit că în lista electorală era inclus numele soțului ei, care a decedat acum 18 ani. În dreptul acestuia era trecută o semnătură, dovadă că în locul decedatului a votat în mod fraudulos altcineva. În secția 204 din Chișinău doi alegători au descoperit că cineva votase deja în locul lor, precum și în locul vecinilor din alte două apartamente. Iar în secția de votare nr. 15 din Bădiceni au fost aduse să voteze peste 40 de persoane de la internatul psihoneurologic, Ele au fost asistate în cabina de vot de o infirmieră, deși n-au solicitat acest lucru, fiind apte să-și exercite individual dreptul la vot.

Studenții, reținuți de poliție

Poliția rutieră a reținut ilegal mijloacele de transport în care se deplasau spre Chișinău studenții ce nu pot vota în localitățile de domiciliu, pe motiv că au vize de reședință temporară în căminele studențești. Astfel de cazuri au avut loc la Edineț, Ungheni, Rezina și la intrarea în Chișinău dinspre Aeroport. Iar la ordinul CEC, Iurie Ciocan, studenții a căror viză de reședință temporară a expirat au fost excluși din listele electorale din centrele universitare, dar n-au fost incluși în listele electorale din localitățile de baștină.” (Timpul, 31 iulie 2009)

Oile cu „lînă de aur” ale lui Lupu sau previziuni post-electorale

Stratagema lui Marian Lupu a dat roade și cu ale sale 13 mandate va decide viitorul politic al acestei țări la fel de sumbru în ambele sale posibile rezolvări. Nu știu care dintre cele două tabere îl vor ademeni pe M. Lupu în partea lor, însă din nou Basarabia va fi cea care suferă. Calculele sînt simple: comuniștii cu 48 de mandate plus 13 ale PD fac 61 de voturi, îndeajuns ca să aleagă președintele și să își îndeplinească toate poftele legislative și executive. Dacă cele 4 partide așa-zise de opoziție se unesc pot alege doar Guvernul și principalii funcționari ai statului, iar președinte va rămîne Vladimir Voronin pînă în 2010, după care vor urma alte alegeri anticipate pentru venirea la putere a unui nou „capo dei tutti capi”.

„Comuniștii trec în opoziție?” „Coaliție în patru”

„Urmează să avem o guvernare democratică a celor patru partide. Ne dorim o presă liberă, o justiție independentă, asigurarea unei economii concurențiale, autonomie locală. Optăm pentru normalizarea relațiilor cu statele vecine — Ucraina, Rusia și România. Ne propunem relansarea relațiilor cu Uniunea Europeană și investigarea obiectivă a evenimentelor din 7 aprilie”, a declarat ieri vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă cu referire la coaliția care urmează a fi creată în viitorul Parlament. Pentru aceeași formulă de guvernare au optat și reprezentanții celorlalte trei partide necomuniste care au depășit pragul electoral. „Avem în vedere o coaliție din care să facă parte PL, AMN, dar și PD, dar acum sîntem încă în discuții”, a spus liderul PLDM, Vlad Filat, în cadrul unei alte conferințe din aceeași zi. Valeriu Lazăr, secretar al PD, susține că fracțiunea democrată va încerca să își asume un rol conciliator în situația în care trebuie să se evite un blocaj constituțional, iar partidul său nu are divergențe cu colegii din partea dreaptă a eșichierului politic.

„Și comuniștii doresc coaliție”

În cadrul unei conferințe de presă organizată după anunțarea rezultatelor exit-pollului, Vladimir Voronin a declarat că partidul pe care îl conduce este dispus pentru colaborare și crearea unei coaliții de uniune națională. Întrebat de jurnaliști cu cine crede PCRM că ar putea crea o coaliție în situația în care Marian Lupu susține că nu va accepta categoric o coaliție cu comuniștii, Voronin a precizat: „Lupu s-a căsătorit cu PD și nu se știe ce influență are el în partid. Urmăriți cu atenție ce va urma. Ar trebui să-l urmăriți mai atent pe Diacov și să nu-l subapreciați. El știe ce face. Și bine face.” Dumitru Diacov a calificat declarațiile lui Voronin drept încercări de a glumi. Iar Lazăr a precizat că democrații nu pot accepta o coaliție cu comuniștii pentru că PCRM nu are obișnuința unei coabitări normale cu aliații politici, „el își devorează partenerii de coaliție, nu se ține de promisiuni”. Secretarul PD, a reiterat declarația anterioară a liderului formațiunii potrivit căreia funcția de președinte nu e un scop în sine pentru democrați.

„PD nu trebuie lăsat în afara coaliției”

Analiștii politici văd mai multe soluții pentru situația creată. Cu toate acestea, susține Igor Munteanu, director executiv al IDIS Viitorul, în anul 2010 s-ar putea să nu se aleagă președintele republicii. Munteanu a făcut declarația în cadrul emisiunii de dezbatere de la JURNAL TV, precizînd că cel mai important lucru acum este ca opoziția consolidată să poată prelua guvernarea republicii și să aleagă un Executiv competent, profesionist pentru a oferi soluții pentru criza economică. „Trebuie să ne punem problema cît de rapid se poate mobiliza corpul democratic, pentru ca să furnizeze acea alternativă la executiv. Este primul lucru de mare prioritate care se așteaptă din partea lor. Să nu vorbim despre cum va fi ales, cine va fi ales președinte… În rîndul doi, trebuie să se meargă nu pe ambiții, ci pe oamenii care inspiră încredere și pot veni cu idei concrete pentru criza economică”, a spus Munteanu.

Atît Munteanu, cît și analiștii politici Nicolae Negru și Petru Bogatu prezenți la aceeași emisiune sînt de părerea că Partidul Democrat nu trebuie lăsat în niciun caz în afara coaliției liberale.

„Pericolul PCRM-ului”

Cît privește situația PCRM, Munteanu afirmă că PCRM dădea semnale că știe că este în declin. Respectiv, s-ar putea ca acum să justifice faptul că au ales rațional plecarea de la guvernare ca să profite de criza care se adîncește, pentru ca partidele liberale să intre în această cursă. „În felul acesta, ei se gîndesc că ar putea distruge mult mai ușor liantul democratic al partidelor de opoziție, decît atunci cînd ar fi rămas la putere, iat puterea ar fi fost contestată în continuare”, crede analistul. Colegul său, Nicolae Negru, afirmă că PCRM-ului nu îi este convenabil să se angajeze într-o zădărnicire a alegerii președintelui republicii. „E un pericol pentru PCRM impactul unei decizii de blocare a alegerii președintelui. Acest pas ar fi distrugător pentru comuniști, iar Voronin a simțit înaintea noastră lucrurile astea”, a spus Nicolae Negru, subliniind că dacă cele trei partide de opoziție se vor ține de cuvînt și vor propune la funcția de președinte o persoană din afara celor trei partide, PD și PCRM nu ar avea cum să refuze de a o vota.

„Voronin trăiește soarta lui Ceaușescu”

Niciunul dintre cei trei analiști politici nu crede că fracțiunea democrată ar putea face alianță cu comuniștii. Potrivit lui Bogatu, grupul parlamentar al PD este acum unul foarte pestriț. „Oamenii din noua echipă a lui Marian Lupu și vechea echipă a lui Diacov. În cazul în care se încearcă o migrație în direcția PCRM, grupul parlamentar al PD riscă să se destrame. Lupu nu are acest interes”, a mai spus Bogatu. În aceste condiții, afirmă analiștii invitați de JURNAL TV, viitorul PCRM este foarte sumbru. „PCRM este în regres și în reflux; PCRM suferă nu doar o înfrîngere morală, ci și organizațională. S-ar putea să avem o dezintegrare a acestui partid și s-ar putea să avem și deputați independenți care să se rupă din grupul parlamentat al PCRM”, a spus Munteanu. Referindu-se la Voronin, Munteanu a declarat: „Eu cred că dînsul trăiește o dramă personală. Și această dramă personală ar putea fi înțeleasă în termenii dramei lui Ceaușescu. Ceaușescu, care dintr-odată, într-o anumită zi a aflat că poporul nu-l mai iubește. El (Voronin — n.n.) a aflat în aprilie că există foarte multă lume în această țară care urăște comunismul… lucru despre care nu știa”.

„Voronin, președinte pînă în 2010”

Și agenția londoneză Reuters a dezvoltat cîteva posibile scenarii despre cum va evolua R. Moldova în funcție de rezultatul alegerilor de miercuri. Unul dintre scenarii arată că dacă Partidul Comuniștilor e învins atît de rău în alegeri încît nici măcar o alianță cu PD nu e posibilă, ajungerea la putere a partidelor prooccidentale și proromânești ar putea modifica dramatic politica externă a Moldovei. Ele ar stabili relații puternice cu România și Uniunea Europeană, iar noul guvern ar putea lua în considerație ieșirea țării din CSI — ceea ce ar cere ceva timp, dar fiind că jumătate din comerțul exterior al Moldovei se face în relația cu Rusia, de care depind și 90 la sută din nevoile energetice ale țării. E posibil să apară și o cerere de intrare în NATO — care ar antagoniza Moscova, ar fi împotriva Constituției, care spune. că R. Moldova e o țară neutră, și va complica rezolvarea conflictului transnistrean. Dar dacă nimeni nu va obține majoritatea, Vladimir Voronin va rămâne președinte în exercițiu pînă la 15 iunie 2010.” (Jurnal de Chișinău, 31 iulie 2009)

Cele 2 direcții dinainte stabilite în politica Basarabiei — cloaca europeană sau cea rusească ne sînt cunoscute. Din păcate ne sînt oferite aceste alternative, ca și cum condamnatul la moarte ar fi pus să aleagă între secure sau ghilotină. Singurul drum, cel presărat cu spini și situat între cele două, unice coordonate — Dumnezeu și Neamul Românesc, este dat uitării și aici îmi permit să mă îndoiesc de inocența cultivatorilor (manipulatorilor) de minți și idei reprezentați prin presa ce se pretinde „națională” sau de oamenii politici — patrioți de și pentru buzunar. Să ne resemnăm cu realitatea crudă sau să luptăm pînă la moarte cu crucea la gît, înfășurați în tricolorul nostru?

Comentarii

comments powered by Disqus