Moartea Europei – o civilizație adormită se stinge încet

„Cu multe secole în urmă, un continent minunat domina întreaga planetă prin profunzimea culturii. Oamenii de acolo erau creștini, unii mergeau la Biserică, altora doar le plăcea să creadă că sunt credincioși. Oricum, erau simpatici. Practic, întreaga moștenire a lumii de astăzi o datorăm locuitorilor acelui continent: Europa.” Astfel ar putea suna o lecție de istorie peste câteva secole. Europa este în pericol de dispariție ca identitate, iar semnele se văd pretutindeni. Europa urmează să fie privită din viitor precum Atlantida. Unora nici nu le va veni să creadă că a existat. Alții o vor căuta, dar nu o vor găsi niciodată.

Vom dispărea pentru că am devenit leneși. Ne roade lenea de muncă, de a ne face familii, de a ne înmulți, de a face o politică sănătoasă, de a trăi. Suntem în apogeul unei crize morale, pe care nu o putem privi doar prin aspectul său etic. Problema europenilor nu este doar aceea că nu mai au bazele unei trăiri etice, ci și aceea că în toate aspectele existenței lor par să fie adormiți, căutători de plăcere și neiubitori de semeni.

Europenii nu mai fac copii

Suntem din ce în ce mai puțini europeni. Efectiv, murim pe picioare, ca un arbore. De câțiva ani, constatăm o veritabilă prăbușire demografică, care face ca locuitorii Italiei, Spaniei și Rusiei să se situeze la începutul unei spirale a morții populației. Colapsul demografic a generat un colaps al încrederii, alimentat de o „epuizare a civilizației”, care i-a făcut pe europeni incapabili să lupte cu mijloace proprii. Pentru a menține mecanismele economice europene în funcțiune este necesară acceptarea de forță de lucru străină. În loc să aplice un plan pe termen lung despre cum să facă față milioanelor de emigranți de care este nevoie, elitele europene au primit pe oricine, ceea ce a făcut ca Islamul să devina principalul furnizor de „noi europeni”, datorită proximității sale geografice, exploziei sale demografice și a climatului predispus la crize. Ajunși în Europa într-un moment de slăbiciune demografică, politica și culturală, musulmanii schimbă în mod radical fața acesteia. „Islamul are de partea sa tinerețea și hotărârea, în timp ce Europa are vârsta și statul bunăstării”, după cum arată comentatorul politic Mark Steyn în „Sfârșitul lumii pe care o cunoaștem”. Cu alte cuvinte, notează Steyn „islamul pre-modern înfrânge creștinătatea post-modernă”.

Război civil pe bătrânul continent

Spre exemplu, conform unui studiu recent, în Germania musulmanii sunt cu un milion mai mulți decât se credea inițial, informează TheLocal.de, preluat de ronatvan.com. Ministerul pentru migrație și refugiați din Nuremberg a dezvăluit că în Germania trăiesc între 3,8 și 4,3 milioane de musulmani, aceștia alcătuind cinci procente din totalul populației. Înainte de acest studiu, se credea că în țară sunt între 3 și 3,5 milioane de musulmani. Peste jumătate dintre musulmanii din Germania provin din Turcia. Aceștia sunt în jur de 2,7 milioane și alcătuiesc 3 procente din totalul populației. Alți 600.000 de musulmani provin din sud-estul Europei și din Orientul Mijlociu. Majoritatea musulmanilor, 98 la sută, trăiesc în landurile vestice și în Berlin. 45 la sută dintre musulmani sunt născuți în afara Germaniei.

O mare parte a lumii occidentale nu va supraviețui secolului al XXI-lea, iar o parte din ea va dispărea chiar în timpurile noastre, în această situație urmându-se a se afla mai multe state europene. Steyn, pe care l-am citat anterior acordă o importanță deosebită „acelor forțe care acționează în acest moment în lumea occidentală”, răspunzătoare de vulnerabilitatea Europei în fața transformării sale în „Eurabia”. Populația care urmează să îi înlocuiască pe europeni și-a ocupat deja pozițiile, singura întrebare fiind cea legată de cât de sângeroasă va fi această schimbare de locuri. Atentatele de la Madrid și Londra, alături de uciderea lui Theo van Gogh la Amsterdam, sunt veritabile evenimente ce deschid un război civil într-o Europa considerată deja o colonie.

Ciori pe plantațiile europenilor

Cioara este o pasăre care trăiește pe lângă casa omului și se hrănește cu roadele acestuia. Se pare că vom fi martorii unei adevărate invazii de păsări negre care vor fâlfâi deasupra economiei noastre.

Pentru că europeanul refuză să se împerecheze, iar bătrânul continent riscă să rămână fără forța de muncă pe viitor, oficialii s-au decis că este cel mai bine să repete o experiență din trecut. Astfel, așa cum au făcut și coloniștii americani, europenii vor aduce brațe proaspete din Africa. Un centru pentru imigranții care caută locuri de muncă în Europa a fost deschis pe ascuns în statul vest-african Capul Verde. Proiectul este a doua fază a unui plan finanțat de Bruxelles din banii contribuabililor de a invita mai mult de 50 de milioane de muncitori africani în Marea Britanie și celelalte state ale UE.

Centrul de consiliere aflat în capitala foarte afectată de sărăcie a țării, Praia, urmează după un altul similar deschis în octombrie în statul Mali și face parte din planul controversat al UE de a-i ajuta pe africani să muncească legal în Europa. El va oferi detalii cu privire la oportunitățile de muncă în toate statele UE și va acorda calificare și susținere pentru potențialii imigranți.

Este văzut drept un „plan pilot” de oficialii Uniunii Europene pentru alte astfel de centre peste tot în Africa. Însă scopul proiectului de a invita un nou val de imigranți în Europa e contestat pe fundalul crizei economice și temei a zeci de mii de oameni că-și vor pierde locurile de muncă, atât în Marea Britanie cât și în restul UE. Președintele UKIP (UK Independence Party) Nigel Farage pune următoarea întrebare: „De ce naiba deschidem centre de angajare în Africa când avem perspectiva pierderii a 400.000 de locuri de muncă în Marea Britanie pe următoarele 6 luni?“.

Șomajul, nu-i o sperietoare de ciori

În vreme ce negrii vor „trage din greu” la șaiba economiei europene, vechii locuitori ai acestui continent vor șoma. În loc să crească pofta europeanului de a trage la lopată, Uniunea Europeană îi mai taie și avântul. Numărul șomerilor din Uniunea Europeană va crește cu 3,5 milioane în cursul acestui an, pe fondul încetinirii economice care va afecta întreg continentul, se arată într-un studiu al Comisiei Europene. Potrivit raportului, rata șomajului devine una din cele mai grave probleme cu care statele membre UE se confruntă în 2009. „Numărul persoanelor care intră în șomaj îl depășește cu mult pe cel al locurilor de muncă nou create”, relevă raportul CE, care estimează „o înrăutățire continuă a situației, în condițiile în care numărul angajaților se va reduce cu 1,6% (3,5 milioane)”. Astfel, rata șomajului, aproximată la șapte procente anul trecut, va crește cu circa 10% in 2009, conform datelor prezentate în raportul CE.

Comisia Europeană se așteaptă ca sectoarele de activitate cele mai afectate să fie metalurgia, producția de automobile, sectorul financiar și activitățile de logistică. Raportul indică faptul că rata șomajului va continua să crească și în 2010 în rândul statelor Uniunii Europene. Estimările economice anterioare indicau faptul că economia Uniunii va începe să-și revină ușor în 2010, după ce anul curent ar fi fost marcat de recesiune. Acum însă, Comisia Europeana este de părere că în 2010 vor mai fi pierdute încă 500.000 de locuri de muncă în UE.

Frica de Marele Urs

Europeanului modern nu-i doar lene să se înmulțească, ci chiar să creeze o politică unitară puternică pe plan internațional. Un exemplu evident este politica externă în relațiile cu Marele Urs. Uniunea Europeană a celor 27 nu are o strategie nici față de Rusia, nici față de fostele republici sovietice, o realitate care a ieșit în relief la summitul de la Praga. Francezii nu vor să lase Germaniei avantajul reprezentării de facto a Europei față de Rusia. Pe de altă parte, Berlinul acordă prioritate unei relații bilaterale strânse cu Rusia, de la Securitate până la Energie. Astfel se configurează o conjunctură paradoxală pentru cooperarea dintre UE și șase foste republici sovietice.

Dintre cele 6 foste republici sovietice, nici una nu corespunde criteriilor Politicii Occidentale de Legitimitate: Belarus e o dictatură flagrantă; în Ucraina, continuă bătălia dintre președinte și premier; în Moldova, Opoziția se îndoiește de viitorul țării ca stat independent; Armenia a ocupat și a anexat de facto Nagorno-Karabah; Azerbaidjanul are certificate de democrație dubioase, iar Georgia e un amestec exploziv între cele mai rele momente ale Balcanilor și Americii Latine. Situația aceasta o putem exemplifica mai simplu. Să ne imaginam că avem un vecin malac și puturos, Rusia. Acest vecin, care mai este un pic bețiv și foarte agresiv, are avantajul că din curtea sa vin toate conductele noastre de energie. Pentru că nu prea muncește, foarte des rămâne fără bani de băutură, mai crește din când în când prețul „serviciilor sale”. Restul vecinilor, oameni serioși și muncitori, nu se pot decide care să poate o discuție față în față cu el. Când unul își mai face curaj, cum este exemplul germanului, se trezește că este tras de mânecă de un francez speriat. Așa se face că în loc să-l ia de guler pe bețiv, toți se trezesc că vorbesc degeaba cu argații din curtea sa: belorusul, armeanul, georgianul.

Suflarea rusului în ceafa europeanului

Povestea cu vecinul puturos și puternic poate continua. Nu doar că și-a luat apropiații de fraieri, dar se mai și pregătește să le mai ardă câte o cafteală, așa în mod preventiv. Recent, Rusia a ridicat problema unui război în zona arctică pe măsură ce statele se luptă pentru controlul resurselor energetice. Noua strategie națională rusă de securitate a identificat lupta din ce în ce mai intensă pentru proprietatea a vaste câmpuri petroliere și de gaz de la granița țării ca potențială sursă de conflict militar în următorul deceniu.

„Prezența și potențiala escaladare a conflictelor armate lângă granița Rusiei, acordurile de graniță în așteptare între Rusia și câteva state vecine sunt amenințări majore la adresa intereselor Rusiei și a securității de frontieră”, se arată într-un document ce analizează amenințările de securitate până în 2020. „În cadrul competiției pentru resurse nu poate fi exclus ca forța militară să poată fi folosită pentru a rezolva problemele apărute, ce ar distruge echilibrul de putere lângă granițele Rusiei și ale aliaților”.

Kremlinul susține că nu militarizează Arctica, dar avertismentele despre conflicte armate arată că este pregătită să își apere interesele cu forța, dacă este necesar, în condițiile în care încălzirea globală face resursele din zonă mai accesibile. SUA, Norvegia, Canada și Danemarca contestă pretenția Rusiei la o secțiune din zona arctică, de mărimea Europei occidentale, despre care se crede că ar conține miliarde de tone de petrol și gaz.

Un document anterior al Kremlinului declara Arctica ca resursă strategică pentru Rusia și aprecia că dezvoltarea rezervelor sale până în 2020 este un obiectiv național vital. S-au stabilit planuri pentru crearea de baze militare de-a lungul frontierei arctice pentru a „garanta securitatea militară în situații politico-militare diferite”.

Cu alte cuvinte, vecinul din povestea își pregătește mușchii, în vreme ce restul locuitorilor sunt buimaci, leneși și nehotărâți.

Chinezul muncește, europeanul sărăcește

Anterior am vorbit despre lenea europeanului de a face copii și o politică sănătoasă. Nu-i doar atât. Acestui personaj îi este lene să și muncească, așa că preferă să ia bani din bancă și să-și cumpere tot ce are nevoie pe datorie, de la niște indivizi pe care nici măcar nu-i vede la față. Cele mai multe produse de pe piața europeană sunt realizate în Asia. Volumul importurilor este însutit mai mare decât cel al producției interne. Cu alte cuvinte, europeanul consumă mai mult decât produce, iar diferența o ia din bănci. Acesta este și unul dintre cauzele de la baza recesiunii economice.

Situația este cu atât mai gravă, cu cât producătorii asiatici au ajuns să ridice pretenții tot mai mari, care să le crească profiturile. Spre exemplu, China aspiră la recunoașterea de către Uniunea Europeană a statutului de economie de piață, ceea ce i-ar permite să evite aplicarea de măsuri anti-dumping. Potrivit Organizației Mondiale a Comerțului (WTO), în a doua jumătate a anului trecut, din 120 de noi investigații antidumping, 34 au privit exporturile chineze.

Într-o economie de piață, oferta și cererea pe piețe libere determină prețurile și alocarea resurselor. La cealaltă extremă se află acea economie în care guvernul central stabilește prețurile. După aprecierea directorului Institutului de Comerț Exterior, Zhang Yansheng, în nicio țară din lume nu există în prezent economie de piață în stare pură. El a adăugat că recunoașterea de către UE ar accelera dezvoltarea comerțului bilateral, a investițiilor reciproce, a turismului și a altor sectoare de interes pentru cele două părți.

Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Chinei. Pe de altă parte, China ocupă locul secund în volumul comerțului exterior al UE. Anul trecut, comerțul bilateral a totalizat 425,6 miliarde de dolari, în creștere cu 19,5 la sută față de anul precedent. Cu toate acestea, exportatorii chinezi sunt adesea confruntați cu plângeri și investigații anti-dumping din partea Uniunii Europene, pe care vor să le ocolească.

Lenea europeanului îl roade la buzunare

De-a lungul acestui text am repetat aproape obsesiv ideea de lene a europeanului. Nu este doar o reflexie personală, ci o constatare argumentată științific chiar de forurile UE. Românul, nou intrat în spațiul Uniunii, și-a mai păstrat din vitalitate. Potrivit unui studiu al Fundației Europene pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață, totalul orelor petrecute de români la serviciu, cu cel al orelor rezervate treburilor gospodărești, la care se adaugă și timpul petrecut pe drumul către locul de munca și înapoi este de 71 de ore pe săptămână (în medie). Aceleași calcule efectuate pe baza datelor din buletinul Eurostat arată că europenii sunt ocupați în medie 58 de ore pe săptămâna, iar cei mai leneși sunt nemții, cu o medie de 53 de ore pe săptămână. Conform aceluiași raport, în aproape toate statele membre UE, inclusiv în România, femeile sunt în continuare cele care stau mai mult timp acasă și alocă circa 5 ore pe zi activităților gospodărești. În vreme ce europeanul se îngrașă cu mâna pe telecomandă, chinezii muncesc de zor. Asiaticii petrec la locul de muncă peste 80 de ore pe săptămână.

Fără creștinism, fără Europa

Henri Bergson postula: „Europa ori își va apăra rădăcinile creștine, ori se va pierde pe sine și democrația”. Iată că europenilor nu le mai pasă de existență. Uniunea Europeană a refuzat includerea rădăcinilor sale creștine în actele constitutorii. Aceasta a fost un soi de declarație de renunțare la creștinism, care a avut un ecou neașteptat. Italianul Giuseppe Brienza, autorul cărții „Libertate și identitate religioasă în Uniunea Europeană”, recent apărută în Italia, a făcut o analiză a diferitelor documente fundamentale din istoria recentă a Uniunii Europene și a analizat cu atenție câteva aspecte ale dezbaterilor referitoare la libertatea religioasă care a avut loc în ultimii ani în Europa. Brienza a ajuns la concluzia că europenii nesocotesc Biserica.

Ba chiar și oficialii UE o recunosc. Fostul vicepreședinte al Parlamentului European, Mario Mauro, scrie: „Dacă – așa cum susținea Henri Bergson – rațiunea de a fi a democrației este fraternitatea, va trebui să recunoaștem, asemenea lui, că „democrația este prin esența ei evanghelică. Reiese de aici că datoria noastră este de a oferi democrației contribuția filosofiei noastre, a moralei noastre, a tradiției noastre. O contribuție, firește, multiplă și variată, caracterizată însă prin creștinism, element comun al vieții personale și sociale a noastre, a tuturor. Afirmând că la originea civilizației europene se află creștinismul, nu se dorește introducerea niciunui criteriu confesional exclusiv. Se dorește doar o referire la rădăcinile comune ale Europei, la cea morală unitară care evidențiază figura și responsabilitatea persoanei umane cu fermentul ei de frățietate evanghelică”.

Cu prilejul unui simpozion organizat în urmă cu câțiva ani la Universitatea Lateranense din Roma, Rocco Buttiglione (catolic fervent, fost ministru de Externe, în prezent propus drept candidat la funcția de comisar european pentru justiție și afaceri interne) a ridicat problema dacă fenomenul care începea să se afirme în Europa era o „laicitate amicală” cu tentă americană, sau o „laicitate ostilă” de tip francez.

Laicitatea amicală este aceea care tinde să apere religiile de puterea statului, iar cea ostilă este laicitatea utilizată pentru a apăra statul de religii. Faptul că Uniunea Europeană s-a orientat întotdeauna spre însușirea celui de-al doilea model pare un lucru incontestabil: fundamentalismul laic se afirmă de multă vreme, iar profesorul Roberto de Mattei (vicepreședinte al Consiliului Național al Cercetării) scria într-un articol din Il Foglio din 2003: „În momentul în care Statele Unite revendică cu orgoliu dimensiunea colectivă a experienței lor religioase, absența unei referiri la creștinism ar căpăta semnificația unui act impardonabil de îndepărtare istorică”.

În felul acesta – arată Giuseppe Brienza, amintit anterior – am ajuns la interdicția de a menționa în Carta europeană rădăcinile creștine, cu scopul de a obține acea privatizare a faptului religios dorită de mulți. Dată fiind această situație, orice rău e spre bine, și chiar și congelarea Tratatului constituțional, după referendumul francez și olandez, ar putea deveni o oportunitate. Europa trebuie să reinsereze în politică cultura sa, tradiția sa, și înțelepciunea sa, și chiar religia sa. Creștinismul este viu în Biserici și în piețele publice; și el ar putea fi inclus în Cartă, adus de oameni noi, mândri că sunt europeni cu o Constituție comună”, conchide Brienza.

Recviem pentru Europa

Esența vieții nu mai curge prin venele europeanului. Suntem din ce în ce mai puțini, nu mai muncim și tremurăm de spaima vecinilor. Aceștia suntem noi, europenii, care scoatem icoanele din școli, ne rușinăm să recunoaștem că avem un fundament creștin. În schimb, interzicem șnurul de la hainele copiilor, îi lăsăm pe homosexuali să se „căsătorească”, dezbatem luni în șir pe marginea consumului de carne de porc, tratăm maidanezii cu afecțiune și luăm sute de decizii penibile.

Pentru a supraviețui, europeanul are nevoie de maturizare. Acum a redevenit un copil care n-a auzit de Dumnezeu și privește lumea cu teamă. În loc să fie un părinte grijuliu al acestui copil, Uniunea Europeană l-a smintit cu totul. Copilul nu mai are decât o singură soluție, aceea ce a fugi să se ascundă în Biserică. Doar acolo va găsi liniște și adăpost față de lumea care-l sperie.