Anul acesta s-au auzit unele propuneri din partea unui om de afaceri irlandez pentru o modificare și unificare a datei Paștelui, conform unor criterii politico-economice europene:
Uniunea Europeană trebuie să fixeze data Paștelui
17 Martie 17 2009
Fergal Quinn1
„UE trebuie să se implice, pentru că acest subiect afectează viețile seculare ale majorității cetățenilor”
„Anul trecut, Paștele2 a căzut așa de devreme (23 Martie) încât a provocat un neajuns major celor mai mulți dintre noi. Așa cum părinții care au copii școlari își amintesc, abia de se întorseseră cei mici din vacanța de Crăciun când… era deja vremea unei noi vacanțe. Și chiar au început vacanța de Paște înainte de ziua Sf. Patrick. În acest an, Paștele cade pe 12 aprilie. Peste doi ani, o să cadă în 24 aprilie. Asta marchează o diferență de 32 de zile într-un interval de patru ani. E diferența dintre a sărbători Paștele înainte ca iarna să se fi încheiat cu adevărat și de a o face când primăvara s-a instalat de-a binelea. Asta e o problemă mare pentru industria turismului și clienții acesteia – înseamnă că în fiecare an au de vândut un produs diferit, iar în fiecare an perioada de vară timpurie de după Paște începe la date diferite. Majoritatea oamenilor consideră că serbarea Paștelui ca o sărbătoare cu dată mobilă e un neajuns, însă presupun că e un motiv profund, religios, pentru a așeza data Paștelui așa cum o facem, iar bisericile s-ar opune oricărei schimbări. De fapt, nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr (!). Acum mai bine de 40 de ani, al doilea Conciliu al Vaticanului a arătat lămurit asta când a declarat că nu are nici o obiecție împotriva unui Paște cu data fixă. Puțin peste un deceniu mai târziu, în 1975, papa de atunci, Paul al VI-lea, a mers până acolo încât a și propus o dată anume – a doua duminică din aprilie.
Și atunci de ce nu s-a întâmplat nimic? Majoritatea membrilor din Consiliul Mondial al Bisericilor erau pregătite să accepte, cu o singură și flagrantă excepție. Bisericile Ortodoxe refuzau să accepte o propunere care ar fi putut crea impresia ca sunt conduse de Roma – nimic surprinzător, câtă vreme acestea se definesc mai cu seamă prin independența lor față de Roma. În același timp, totuși, au lăsat să se înțeleagă limpede că nu ar avea nici ele vreo obiecție față de o dată fixă pentru Paște – câtă vreme nu presupune o propunere a Bisericii din Roma. Și astfel chestiunea a lâncezit vreme de peste 30 de ani – o sugestie foarte sensibilă care întrunește un acord larg, însă nu are încă un conducător acceptabil pentru toate interesele religioase. Cine va umple acest gol? Sunt de părere că Uniunea Europeană este organismul ideal pentru a prelua aceasta idee și a o duce mai departe. UE și-ar putea justifica implicarea pentru că acest subiect nu este doar unul religios, ci afectează viețile seculare ale majorității cetățenilor și este o barieră pentru eficiența celor mai multe business-uri.
Nu doar atât, ci UE are o magnifică experiență în standardizarea unor chestiuni elementare ca acestea, cu un beneficiu sporit pentru toți.
A adus la aceleași date de început și de sfârșit a perioadei în care fuctionează ora de vară în întreaga Europă;
A convins toate țările europene să folosească același prefix internațional (00) pentru apelurile telefonice internaționale;
A creat și implementat tehnologia GSM a telefoanelor mobile, folosită pretutindeni în Europa, dar și în largi porțiuni din restul lumii;
A reușit să înlăture controlul pașapoartelor aproape peste tot în Europa (deși, în mod regretabil, Marea Britanie și Irlanda încă păstrează distanța față de acest mare pas înainte).
„Majoritatea oamenilor consideră că serbarea Paștelui ca o sărbătoare cu dată mobilă e un neajuns, însă presupun că e un motiv profund, religios, pentru a așeza data Paștelui așa cum o facem, iar bisericile s-ar opune oricărei schimbări. De fapt, nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr (!). Acum mai bine de 40 de ani, al doilea Conciliu al Vaticanului a arătat lămurit asta când a declarat că nu are nici o obiecție împotriva unui Paște cu data fixă. Puțin peste un deceniu mai târziu, în 1975, papa de atunci, Paul al VI-lea, a mers până acolo încât a și propus o dată anume - a doua duminică din aprilie”.
Prin asumarea obiectivului de a stabili o dată fixă pentru Paște, UE ar face un pas foarte popular – și astfel ar putea și să își îmbunătățească felul în care este percepută de europeni. Hai s-o facem!”
Propunem un răspuns acestei propuneri, luând ca bază o situație similară petrecută acum vreo 70 de ani.
În anii 1930 s-au exercitat o serie de presiuni constante de schimbare a Calendarului bisericesc, venite acum din partea Ligii Națiunilor. În legătură cu aceasta, trebuie să menționăm un moment important, ce desigur că este și el cvasi-necunoscut în rândul clerului și credincioșilor. El a fost consemnat în revista bisericească „Candela”, nr. 1-4, 1931 din Cernăuți. Care au fost datele acestui important moment?
Pr. Profesor Vasile Gheorghiu, ucenic al prof. Popovici, profesor la facultatea de teologie din Cernăuți a primit din partea Sf. Sinod Român însărcinarea de a examina problema stabilirii unei date fixe a Paștelor, problemă ridicată de broșura Societății Națiunilor „A 4-a conferință generală a comunicațiilor și a documentelor de tranzit preparatorii, vol. I: Reforma calendarului.” Acolo se propunea rectificarea calendarului gregorian, și stabilirea unei date fixe a Paștelui, de ex. în a doua duminică din aprilie. Este interesant de observat componența Comitetului preparator al Comisiei consultative și tehnice de Comunicație și Tranzit, instituită de Consiliul Societății Națiunilor:
Marele rabin Israel Levi, președintele Comitetului israelit în chestia reformei calendarului.
Dr. Hertz, marele rabin al comunităților israelite unite din imperiul britanic, Londra.
Reverend Dr. M. Hyamson, președintele ligii pentru păstrarea fixității zilei de Sâmbătă.
Dr. Pinchas Kohn, delegat din partea „Agudas Iisroel”.
Dr. F. Lewenstein, mare rabbin, Zürich.
Profesor Adolf Keller, secretarul general al consiliului ecumenic al creștinismului practic.
M.A.S. Maxwell, M. L. H. Christian și Dr. J. Nussbaum, numiți de conferința generală a adventiștilor de ziua a șaptea.
M-lle Achelis, președintele Asociației pentru calendarul mondial.
M. Brougthon Richmond, secretarul Asociației pentru calendarul internațional.
M. Moses B. Cotsworth, directorul ligii internaționale al calendarului fix.
Iată deci, cine îndrăznea să decidă în privința stabilirii unei date fixe a Paștelui creștin! Criteriile lor nu erau nici măcar la nivel declarativ bisericești, ci exclusiv geo-politice și economice.
În fața acestei provocări Sf. Sinod Român a apelat la expertiza Pr. prof. Gheorghiu. Pus în fața unei situații destul de grele, și presat fiind de către forțele globalizante politice și economice ce le resimțim și noi acum din plin, Părintele a dat și o mărturie tranșantă, care a atârnat se vede destul de serios în ceea ce a urmat de atunci și până acum. Mai mult decât aceasta, el a avut nu numai curaj în fața factorilor de presiune seculari, dar chiar a ridicat un glas de împotrivire față de atitudinea lașă și apostată a Patriarhiei Ecumenice.
Raportul Părintelui profesor universitar Dr. Vasile Gheorghiu, înaintat Sf. Sinod al României în chestiunea reformei calendaristice
Chestiunea stabilizării sărbătorii de Paști.
Sf. Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe autocefale Române, No. 1308, la 9 Septemvrie 1931, îmi adresează următoarea scrisoare :
Prea Cucernice Părinte,
Avem onoare a vă trimite odată cu aceasta broșura Societății Națiunilor întitulată : „Quatrieme Conference Generale des Communications et du Transit-Documents Pre-paratoires, voi. I: Reforme du Calendrier”, rugându-vă să binevoiți a studia cele cuprinse în ea și a ne înainta opinia Prea Cucerniciei Voastre.
Odată cu opinia Prea Cucerniciei Voastre ne veți înapoia și documentul acesta.
Primiți, Vă rugăm, arhiereștile noastre binecuvântări.
Președinte : Patriarh Miron m. p.
Director : Tit m. p.
Prea Cucerniciei Sale,
Prea Cucernicului Păr. Profesor Dr. V. Gheorghiu,
Facultatea de Teologie
Cernăuți.
La adresa aceasta am răspuns următoarele:
Cernăuți, la 20 Septemvrie 1931.
Sanctitatea Voastră,
Domnule Președinte al Sf. Sinod,
La adresa No. 1308 din 9 Septemvrie 1931, prin care Sf. Sinod îmi trimite broșura „Quatrieme Conference Generale des Communications et du Transit-Documents pre-paratoires—voi. I: Reforme du Calendrier”, publicată de Societatea Națiunilor, Geneva, 1931, pentru a studia cele cuprinse în ea și a vă înainta opinia mea, am onoare a vă prezenta, înapoind totodată broșura susmenționată, următorul raport:
I.
Cuprinsul broșurii susmenționate este următorul:
Comitetul preparator al Comisiunii consultative și tehnice de Comunicație și Transit, instituită de Consiliul Societății Națiunilor, în conferința generală din 13 iunie 1931, având a examina oportunitatea pentru viața economică și socială a) a stabilizării sărbătorilor mobile și b) a simplificării calendarului gregorian, a prezentat un raport, care rezumă rezultatele anchetelor făcute în acea direcție în diferitele țări ale lumii (Germania, Belgia, Brazilia, Britania, Cehoslovacia, Statele Unite, Franța, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Suedia și Svițera3). Cu acea ocaziune au fost cooptați în Comitet următorii domni:
Marele rabbin Israel Levi, președintele Comitetului israelit în chestia reformei calendarului.
Dr. Hertz, marele rabbin al comunităților israelite unite din imperiul britanic, Londra.
Reverend Dr. M. Hyamson, președintele ligii pentru păstrarea fixității zilei de Sâmbătă.
Dr. Pinchas Kohn, delegat din partea „Agudas Iisroel”.
Dr. F. Lewenstein, mare rabbin, Zürich.
Profesor Adolf Keller, secretarul general al consiliului ecumenic al creștinismului practic.
M. A. S. Maxwell, M. L. H. Christian și Dr. J. Nussbaum, numiți de conferința generală a adventiștilor de ziua a șaptea.
M-lle Achelis, președintele Asociației pentru calendarul mondial.
M. Brougthon Richmond, secretarul Asociației pentru calendarul internațional.
M. Moses B. Cotsworth, directorul ligii internaționale al calendarului fix.
Raportorul Comitetului special de studiu al reformei calendaristice arată mai întâi inconvenientele, cari rezultă pentru viața școlară, activitatea judiciară și mai ales pentru interesele comerciale de transport și cele industriale și a chestiunilor de oțel, din cauza lipsei de stabilitate a sărbătorii Paștilor, care de prezent oscilează între 22 martie și 25 aprilie, va să zică printr-un interval de 35 zile, având un egal deplasament și al celorlalte sărbători mobile. Comitetul a sugerat stabilizarea sărbătorii Paștilor pentru duminica, care urmează după a doua sâmbătă de aprilie, fiind gata de a trata această chestiune și independent de chestiunea generală a reformei calendarului…
Și Patriarhul Ecumenic din Constantinopole a răspuns prin scrisoarea sa din 18 februarie 1924, că la Congresul panortodox, în urma deliberărilor din ședințele dela 23 mai până la 5 iunie 1923, s-a hotărât, că sub rezerva unui comun acord al bisericilor creștine, Biserica Ortodoxă ar fi gata a se declara pentru stabilizarea sărbătorii Paștilor.
Celelalte corporațiuni religioase ale diferitele state s-au arătat de asemeni favorabile reformei și gata, ca să o admită. Între aceste din urmă găsim și România…
II.
Opinia mea este următoarea:
a) Asupra proiectelor de reformă generală a calendarului gregorian, pe cari ne-a sugerat Comitetul special de studii al Comisiunii de comunicații și tranzit al Societății Națiunilor, am avut ocaziunea, ca să mă exprim pe larg în raportul meu înaintat Sf. Sinod al Sf. noastre Biserici autocefale Române din 5 mai 1931. Am crezut în acel raport, că trebuie să refuz toate aceste proiecte nu numai din motive astronomice-științifice, ci și din considerațiuni de natură practică, economică-financiară și nu mai puțin și din considerațiuni de utilitate publică. N-aș vrea să mă mai repet aici. De aceea mă refer în total la raportul meu de atunci.
Îmi pare numai rău, că între timp membrii Comitetului național al României nu au fost mai prudenți în această direcție, ci s-au grăbit, ca să-și dea asentimentul în deplină necunoștință de cauză și fără a cere, în prealabil, cum s-ar fi cuvenit, avizul autorităților bisericești.
b) În raportul meu prezent nu-mi rămâne, decât să mă ocup numai de chestiunea stabilizării sărbătorii Paștilor.
Știm cu toții, că Biserica își amintește cu pietate și sărbătorește în timpul unui an bisericesc cele mai importante evenimente din viața Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a Sfinților Apostoli și a celorlalți Sfinți, cari s-au distins prin viața lor pioasă și pot servi ca modele pentru creștinii de azi. În scopul acesta zilele de peste an sunt închinate amintirii diferitelor evenimente din viața trecută bisericească, primind fiecare o dedicație specială și fixându-se rostul lor în zile anumite din calendar. Numai puține zile de sărbătoare, având o deosebită importanță, nu au putut fi fixate la o zi anumită din calendar. Așa se face, că sărbătorile bisericești de peste an, din punct de vedere strict calendaristic, noi le deosebim în sărbători fixe și sărbători mutabile. Sărbători fixe numim noi acele sărbători, cari cad în fiecare an la aceeași dată fixă din calendar. Sărbători mutabile numim noi acele sărbători, cari nu cad în fiecare an la aceeași dată fixă din calendar. Sărbătoare fixă este d. ex. Bunavestire. Ea cade întotdeauna în ziua de 25 martie. Tot așa Nașterea Domnului, care cade în ziua de 25 decembrie. La fel este sărbătoare fixă Întâmpinarea Domnului, care cade în ziua de 2 februarie; Sf. Gheorghe, care se serbează în ziua de 23 aprilie; Sf. Petru și Pavel, care se serbează în ziua de 29 iunie; Înălțarea Sf. Cruci, pe care o sărbătorim în ziua de 14 septembrie, și multe altele.
Numai 3 sărbători de peste an au rămas nefixate pe o zi anumită din calendar. Acestea sunt: Ziua Sf. Paști, Înălțarea Domnului la cer, care trebuie să cadă întotdeauna în ziua a 40-cea după Învierea Domnului și sărbătoarea Rusaliilor, care cade întotdeauna în ziua a 50-cea după Învierea Domnului. Cele 2 sărbători din urmă sunt, după cum vedem, strâns legate de sărbătoarea Sf. Paști sau a Învierii Domnului, așa că stabilirea lor nu mai face nici o greutate, dacă s-a stabilit odată ziua de Paști sau a Învierii Domnului.
Ziua de Paști adevărat că oscilează din tot începutul pe una dintre Duminicile dintre 23 martie și 25 aprilie ale calendarului nostru. Dar cum toate celelalte zile de sărbătoare au fost fixate pe o zi anumită din calendar, ni se impune întrebarea, cum de vine și cari sunt motivele, pentru cari numai ziua de Paști n-a fost fixată și ea la o dată anumită din calendar.
Sărbătoarea Sf. Paști sau a Învierii Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Biserica creștină își amintește în această zi cu multă pietate și nespusă bucurie de Învierea Domnului Iisus Hristos. Prin învierea Sa din morți Domnul Și-a desăvârșit opera Sa de mântuire. Totodată Biserica a avut însă grija, ca să o serbeze chiar în acea zi, în care s-a petrecut, de fapt, acest mare eveniment.
Din rapoartele Sfinților evangheliști știm adică, că Domnul Iisus Hristos a înviat din morți într-o zi de duminică, care pe vremurile de atunci se chema la iudei „ziua-ntâia a săptămânii”, și în anul, când iudeii și-au serbat paștile lor într-o zi de vineri.
Dar ne va întreba cineva, când obișnuiau iudeii să-și serbeze Paștile lor? Iudeii trebuiau să-și serbeze Paștile lor, după cele ce cetim în cărțile lui Moisi (Ieșirea XII,1 ss.; Numeri IX,1 ss.), în seara zilei de 14 spre 15 nisan, care era prima lună a anului. Anul la iudei începea cu primăvara. Știm, că primăvara astronomică începe cu ziua echinocțiului de primăvară, adică atunci, când ziua este egală cu noaptea. Rezultă, deci, că prima lună a anului trebuie să fi început și la iudeii vechi cam în apropierea echinocțiului de primăvară. Lunile la iudei începeau cu seara zilei aceleia, în care se observa pentru prima dată secera lunii noi (craiul nou) pe orizontul cerului dela apus. După o evoluțiune de 14 zile luna pe cer devine lună plină. Discul ei rotund se vede în întregime. Paștile iudeilor se serbau, așadar, întotdeauna, în ziua de lună plină sau prima lună plină, care urma după echinocțiul de primăvară. Această practică a iudeilor bazează pe orânduire divină. Rostul acestei serbări era, ca poporul să-și amintească pururi de eliberarea sa din sclavia Egiptului. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a eliberat pe noi oamenii dintr-o sclavie mult mai grea. Domnul Iisus Hristos ne-a eliberat nu numai trupește, ci și sufletește din sclavia mult mai grea a păcatelor noastre prin jertfa morții Sale de pe cruce. Domnul a murit în ziua de Paști a iudeilor, și anume în acel an (30 d.Hr.), când ziua de Paști era o zi de vineri. A treia zi, într-o zi de duminică, Domnul a înviat din morți, dându-ne prin această Înviere a Sa dovada, că Și-a desăvârșit opera Sa de mântuire. Paștile creștine ne amintesc nouă, așadar, nu atât de ziua morții, cât mai vârtos de ziua Învierii Domnului din morți. De aceea Biserica creștină a serbat din tot începutul, copiind exact chiar ziua, luna și anul, ziua anuală a Învierii Domnului în prima duminică, care urmează după luna plină de după echinocțiul de primăvară. Cu acestea ziua Învierii Domnului este pentru totdeauna strâns legată de străvechea instituție a împărțirii zilelor de peste an în săptămâni de câte 7 zile, apoi de marele luminător al nopții, care este luna ș. a. în faza ei cea plină, și în fine de marele luminător al zilei, soarele, ș. a. din momentul, când acesta a trecut prin punctul echinocțial de primăvară și a început a ni aduce un nou an de căldură și lumină și prosperitate. O mai bună fixare a zilei de Paști (creștine) decât aceasta nu există. De aceea Sf. Părinți adunați în primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325 d.Hr., discutând chestiunea fixării zilei de Paști în Biserică, au căzut cu toții de acord, că această zi trebuie să se serbeze și pe viitor în prima duminică după luna plină de după echinocțiul de primăvară. Și de atunci încoace Biserica creștină a căutat, întotdeauna, ca să rămână cât mai credincioasă acestei vechi și venerabile tradiții. Aceasta s-a făcut în conștiința, că această tradiție trebuie redusă în cele din urmă la însăși cauzalitatea divină, întrucât serbarea Paștilor iudaice în ziua de lună plină a primei luni de primăvară, este, de fapt, orânduire divină și întrucât și Domnul a binevoit a-Și desăvârși chiar cu ocazia sărbătorii de Paști a iudeilor, în prima zi de duminică, opera Sa mare de mântuire…
Mai pe urmă creștinătatea și-a legat anul său bisericesc tot mai strâns de soarta sistemului calendaristic iulian. De atunci înainte serbarea Paștilor a început să întârzie tot mai mult și să devieze dela norma sa primordială de a se serba întotdeauna în prima duminică de după luna plină de după echinocțiul de primăvară…
Ne surprind proiectele de reformă calendaristică și de stabilizare a Sf. Paști, cari ni vin din afară, din cercurile cele mai îndepărtate de Biserică, de la directorii de bănci și industrii și din partea instituțiunilor de tranzit și transport, cari și-au centralizat acțiunea într-o comisiune specială de studii, instituită de Societatea Națiunilor.
Am auzit mai sus, că în ce privește serbarea Sf. Paști această Comisiune vrea să stabilizeze Sf. Paști pe o duminică, care se va găsi cam pe la mijlocul lunii lui aprilie. Cu alte cuvinte zis, ea tinde, ca să dezlege sărbătoarea Sf. Paști, completamente, de marii luminători ai cerului, de lună și de soare, și să o lege pe viitor numai de instituția schimbăcioasă a calendarului, fie a celui care este de prezent în vigoare, fie a altui calendar perpetuu, pe care-l au în vedere, ca să-l introducă pe viitor în viața civică mondială.
Încercarea de a desface sărbătoarea Sf. Paști de legătura ei și firească și istorică și tradițională cu marii luminători ai cerului, soarele și luna, este un atentat, am putea zice, de-a dreptul, criminal la adresa Sfintei noastre Biserici. Îi zicem atentat criminal pentru următoarele motive: 1) Dacă sărbătoarea Sf. Paști nu se mai serbează în duminica de după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară, ci la o dată oarecare calendaristică, care nu ține seamă de aceste condițiuni și care ni s-a stabilit și impus din altă parte, noi vom trebui să renunțăm pe viitor la orânduirea divină de a serba Sf. Paști exact în condițiunile astronomice bine fixate și neschimbabile ale acestei serbări și vom trebui să ne mulțumim cu o serbare de Paști, care va împărtăși soarta calendarului schimbăcios al oamenilor. În legătură cu un calendar rău, dar mai ales în legătură cu calendarele cele sugerate de Comisiunea de studii a Societății Națiunilor nu se va mai putea evita, ca Paștile să se serbeze după un număr oarecare de ani în alte anotimpuri și nu la începutul primăverii astronomice, așa după cum se cuvine. 2) Stabilizarea sărbătorii Paștilor pe o duminică a unei zile de aprilie fără privire la starea lunii și a soarelui însemnează a pierde și legătura istorică cu ziua și anul morții Domnului Iisus Hristos. Noi știm, că Domnul a fost răstignit chiar în ziua de lună plină a primei luni de primăvară, care în anul acela (30 d.Hr.) cădea într-o zi de vineri, și a înviat a treia zi, într-o zi de duminică. Fără de această legătură istorică serbarea Sf. Paști se degradează la o serbare pur formală fără vreo legătură mai strânsă organică cu opera de mântuire a Domnului Iisus Hristos. Și în fine 3) Acceptarea unei alte date pentru serbarea Sf. Paști decât cea tradițională și aprobată de 1 Sinod Ecumenic (325 d.Hr.), ar însemna abandonarea unei tradițiuni aproape bimilenare a Bisericii, ceea ce ar fi un greu vot de blam pentru Biserica de până acum, pentru că ea timp atât de îndelungat n-a înțeles să simplifice calculul pascal și a ezitat să-l lege de o duminică fixă din calendar, și în același timp un gest nemaipomenit de îngâmfare a Bisericii de acum, care se transpune, în mod suveran, peste toate orânduirile bisericești observate cu scumpete până acum.
Din motivele arătate noi vom trebui să zicem, că Biserica nu poate să renunțe nici pe viitor, ca să-și serbeze Paștile în altă duminică decât numai în duminica întâia de după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Ea nu poate să accepte, așadar, ca Paștile să fie fixate pe o duminică oarecare a lunii aprilie.
Poate că ar vrea cineva să zică, că Biserica trebuie să înțeleagă, că fixarea zilei de Sf. Paști pe o duminică oarecare a lunii aprilie este reclamată în prima linie de dificultățile mari, pe cari le întâmpină Biserica în fiecare an la fixarea zilei de Paști, și apoi de perturbările, cari urmează din lipsa de stabilitate a sărbătorii Sf. Paști pentru viața comercială și traficul mondial. La aceste obiecțiuni noi răspundem următoarele:
1) Orișicât de paradox ar pare, că este, noi afirmăm și ne dăm bine seama de cele ce spunem, că fixarea zilei de Paști este mai ușoară decât fixarea oricărei alte sărbători de peste an. Căci pentru a putea spune, când vom trebui să serbăm pe Sf. Petru și Pavel, vom trebui să numărăm zilele de la începutul anului până în ziua de 29 iunie sau, mai ușor, vom consulta un calendar. Dar pentru a putea stabili, cu toată certitudinea, când trebuie să serbăm Paștile creștine, nu mai avem nevoie de nimic alta, decât numai de stricta observare a condițiunilor mai sus arătate: echinocțiul de primăvară, luna plină și proxima zi de duminică. Îndeosebi nu avem nevoie de nici un calendar, orișicum s-ar chema acesta. Fiecare om știe, când cade o zi de duminică. Fiecare om poate observa pe cer, când e lună nouă și când e lună plină. Și fiecare poate constata, dacă soarele răsare primăvara în punctul său echinocțial, resp. dacă ziua este egală cu noaptea.
Chiar în pustiuri întinse sau chiar de pe vârful unui munte înalt, de unde avem un orizont cât mai larg, punctele echinocțiale ale soarelui se pot stabili de multe ori mai ușor chiar decât la orașe, unde orizontul ni este adeseori închis de clădirile, cari ne înconjoară. În schimb însă și la orașe, oamenii dispun de multe alte mijloace, cu ajutorul cărora pot stabili și ei, cu preciziune, dacă soarele a atins punctele sale echinocțiale. În orașe avem observatoare și instrumente astronomice cu lunete și ceasuri de preciziune etc. Și atunci n-avem decât să constatăm, dacă soarele a trecut deja prin punctul său echinocțial de primăvară. Din acest moment înainte n-avem decât să mai așteptăm, până ce luna pe cer devine lună plină, și în proxima duminică, care urmează, putem serba Paștile, cu conștiința împăcată, că le-am serbat chiar la timpul cuvenit.
În special țin să amintesc, că pentru noi creștinii ortodocși fixarea zilei echinocțiale nu prezintă nici o dificultate. Toate bisericile ortodoxe sunt zidite cu altarul spre răsărit, așadar, spre punctul echinocțial. Primăvara, n-ai decât să pândești momentul, când răsare soarele, și dacă vezi, că raza soarelui, care răsare, se răsfrânge prin fereastra din dreptul mesei Sfântului altar și se vede până în mijlocul pridvorului, atunci să știi, că soarele a răsărit chiar în punctul său echinocțial. Vom mai aștepta încă până ce luna devine plină și în prima duminică, care urmează, vom serba Paștile. Bisericile orientale cu altarul lor îndreptat spre răsărit sunt, așadar, mici observatoare astronomice, întocmite anume pentru a putea stabili cu ajutorul pozițiunii lor geografice punctele echinocțiale și a hotărî, astfel, cu destulă preciziune, ziua, în care trebuiește serbată cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Paștile.
Creștinătatea din Occident s-a lipsit de acest simplu mijloc de a stabili punctul echinocțial al soarelui. Bisericile, pe cari și le-au zidit occidentalii, nu sunt îndreptate cu altarul lor principal spre răsărit…
Calendarele n-au avut nici când un rol hotărâtor în ce privește stabilirea zilei de Paști. Dimpotrivă fiecare calendar, care are pretenția, ca să fie un calendar complect și bine alcătuit, va trebui să țină seama de ziua de Paști, așa după cum a stabilit-o Biserica. El va trebui să arate nu numai lista zilelor de peste an și împărțirea lor în săptămâni și luni, ci ni va spune și când sunt lunile noi, pătrarul 1, lunile pline, pătrarul ultim și tot așa va trebui să ni comunice și orele, când răsare și apune soarele în fiecare zi de peste an. Calendarul ne va arăta între altele și ziua echinocțiului de primăvară. Și, urmărindu-l bine, vom găsi, de fapt, că în prima duminică de după luna plină de după echinocțiul de primăvară sunt Paștile creștine.
Dificultatea începe abia atunci, când cei cari nu cunosc normele, după cari trebuie stabilită ziua sărbătorii de Paști, compară un calendar dintr-un an cu un calendar din alt an. Ei nu-și dau seama, că lunile noi dintr-un an calendaristic nu coincid cu lunile noi din celalalt an calendaristic. Și atunci, ce să vezi ? Ei se întreabă, de ce în anul acesta s-au serbat Paștile în ziua cutare de aprilie, iar în anul viitor vom trebui să o serbăm în ziua cutare a lunii lui martie. Și fără să-și mai dea silința, ca să cerceteze și să cunoască motivele, pentru cari Biserica a stabilit, ca odată să se serbeze Paștile într-o zi a lunii lui aprilie, iar altă dată într-o zi a lunii lui martie, pretind, ca Paștile să se fixeze pentru totdeauna la o zi, care să nu permită o oscilare prea mare.
Pretenția aceasta a cercurilor străine de normele și tradițiunile Bisericii nu este însă prin nimic justificată.
Cine astăzi este lipsit de cele mai elementare cunoștințe în ce privește sistemul nostru planetar și nu știe ceea ce este echinocțiu și lună nouă sau lună plină ar face mai bine, dacă ar recunoaște cu umilință această lipsă de cunoștințe și s-ar supune conducerii celor, cari dispun de aceste cunoștințe. Dar dacă cred, că nu se pot supune conducerii acestora, n-au decât să ceară lămuriri. Și li se vor da. Dar a persevera în această ignoranță, în sec. XX d.Hr. când știm, că încă vechii locuitori ai Chinei, cari au trăit prin sec. VIII î.d.Hr., știau să calculeze, fără a dispune de mijloacele tehnice, de cari dispunem noi, chiar și întunecimile4 de soare și de lună, cu destulă preciziune, este un certificat destul de rău pentru gradul de cultură, pe care pretindem, că stăm.
Dar dacă aceste cercuri au chiar cutezanța, ca să ceară, ca cei cunoscători să abdice la cunoștințele lor și să se coboare la nivelul cultural cel atât de jos, pe care stau dânșii, atunci ni lipsesc cuvintele, cu cari am trebui să calificăm atitudinea lor. Atâta spun, că Biserica nu poate ține seama de cei, cari, cu rea credință, refuză a avea înțelegere pentru vechile și venerabilele ei tradițiuni.
Ar zice unii, că peste tot azi majoritatea hotărăște. Noi răspundem, că în știință ar fi trist, dacă ar hotărî majoritatea, în știință trebuie să rămână hotărâtori acei factori, puțini la număr, cari au studiat și cunosc chestiunea. Mai ales în Biserică nu se poate admite, ca mulțimea să hotărască cele ce trebuie să se facă și ce nu. În Biserică hotărăște Magisterul (sic!) bisericesc, iar toți ceilalți membri ai ei ascultă. În Biserică Domnul Iisus Hristos poruncește. Biserica este Hristocratică, nu democratică. Cu toate acestea ea este cea mai folositoare și mai binefăcătoare instituțiune pentru omenire. Așa fiind, nu se poate admite, ca credincioșii laici să aibă dreptul de a hotărî în chestiuni, cari sunt exclusiv de competența bisericii învățătoare. Cu atât mai puțin li este permis acelora, cari stau în afară de organizația Bisericii creștine, cum este cazul chiar cu Comitetului Comisiunii de studii a Societății Națiunilor, din care fac parte, după cum am arătat în cele precedente, un număr considerabil de rabini iudei, ca să aibă oarecare vot în chestiuni, cari privesc în primul rând Biserica creștină. Nici opinia publicului mare, ori și cât de favorabilă ar fi chestiunii stabilizării Sf. Paști pe o duminică oarecare din aprilie, nu are nici o importanță hotărâtoare. Hotărâtor este numai votul bisericii învățătoare.
În această direcție Arhiepiscopul de York drept că a declarat, că ar fi înțeles, ca data de Paști să se fixeze în prima duminică, care urmează după a doua sâmbătă a lunii aprilie, dar numai sub condiția, dacă ar putea să se facă un acord general în biserică asupra acestei chestiuni. Cam la fel este și răspunsul, pe care Patriarhul ecumenic din Constantinopole l-a dat în scrisoarea sa din 18 februarie 1924 în urma celor hotărâte în Congresul pan-ortodox ținut între 23 mai și 5 iunie 1923. În acest răspuns se spune, că Biserica Ortodoxă este gata a se declara în favoarea stabilizării sărbătorii de Paști, sub rezerva unui acord comun al bisericilor creștine. Răspunsurile acestea sunt socotite din partea Comitetului Comisiunii de studii a Societății Națiunilor favorabile chestiunii stabilizării sărbătorii de Paști. Privite mai de aproape ele sunt însă răspunsuri evazive, pentru că pe de o parte declară, că sunt gata să accepte stabilizarea Paștilor în felul sugerat de Societatea Națiunilor, pe de altă parte însă pun condițiuni, despre cari se știe de mai înainte, că nu se vor putea realiza niciodată, adică condițiunea unui acord comun al tuturor bisericilor creștine în această chestiune. Răspunsul Arhiepiscopului de York, care este în fond protestant și stă atât de departe de vechea tradiție bisericească, nu mă prea miră. Dar mă miră mult, cum de a putut să dea un astfel de răspuns Patriarhul Ecumenic din Constantinopole. Răspunsul este de-a dreptul nedemn de înaltul prestigiu de până acum al acestui Scaun patriarhal. Zic nedemn, pentru că de frică, ca să nu piardă simpatiile membrilor din Comisiunea de studii a Societății Națiunilor, a declarat cu cuvintele de mai sus, că este gata, ca să treacă peste hotărârea Sinodului Ecumenic și să accepte o nouă stabilizare a Paștilor. Aceasta ar fi un act de trădare la adresa tradițiunilor de până acum a Bisericii Ortodoxe…
Dar cei inițiați știu de mai înainte, ca un Concil (sic!) Ecumenic nu va putea să dezavueze pe un alt Concil Ecumenic, care a luat deja hotărâri precise în chestiunea datei, când trebuie să se serbeze Paștile creștine. Același Spirit (sic!) Sfânt, care a grăit prin gura profetului Moisi și i-a poruncit, ca să scrie, că mielul pascal trebuiește junghiat în seara zilei de 14 nisan, adică în ziua de lună plină a primei luni de primăvară, a știut de mai înainte, că și Domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, adevăratul Miel pascal al omenirii, Se va jertfi chiar în ziua de Paști a iudeilor și va învia a treia zi, într-o zi de Duminică. Și același Spirit Sfânt a inspirat și hotărârea Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic, ca sărbătoarea Sf. Paști creștine sau Învierea Domnului să se serbeze în prima duminică, care urmează după luna plină de după echinocțiul de primăvară. Și, dacă, de fapt, același Spirit Sfânt îi va inspira și pe Sf. Părinți, cari vor fi convocați într-un nou Concil Ecumenic, atunci noi nu ne putem aștepta, că în ce privește ziua de Paști, adică când vor trebui să se serbeze Paștile, ei vor fi în stare, ca să ia altă hotărâre. Ei vor confirma pur și simplu hotărârea Sinodului I Ecumenic din 325 d. H. Și atunci vom zice, că dacă cei inițiați puteau ști, de fapt, încă de pe acum, că noul Concil Ecumenic nu va fi favorabil noului proiect de reformă pascală, cred, că ar fi fost mai consult, de a le tăia încă de pe acum celor ce vor să-și vadă înfăptuită această reformă orice nădejde de reușită. Dânșii s-ar fi supărat deocamdată, dar pe urmă s-ar fi liniștit și s-ar fi împăcat cu o stare de lucruri, care nu se mai poate schimba.
2. Perturbările, cari se zice, că s-ar ivi din cauza lipsei de stabilitate a sărbătorii de Paști pentru viața școlară, judiciară, pentru comerțul de mărfuri și traficul mondial și pentru contabilitatea bancară, nu pot să fie atât de mari, după cum se pretinde. Ele sunt exagerate. Sărbătoarea de Paști cade și după noul proiect tot într-o zi de duminică. Dacă acea duminică este o duminică a lunii lui martie sau a lunii lui aprilie este irelevant. Cine vrea să serbeze Sf. Paști timp de mai multe zile n-are decât să-și ceară un concediu de mai multe zile și să serbeze.
Stabilirea serbării Paștilor într-o duminică, care să cadă întotdeauna pe la mijlocul lunii lui aprilie, mai ales din cauze climaterice, nu are nici un rost. Nimeni nu poate garanta, că pe la mijlocul lunii lui aprilie toată creștinătatea se va putea bucura de vreme frumoasă. Eschimoșii creștini s-ar găsi și în mijlocul lui aprilie sau și mai târziu tot în mijlocul ghețarilor. Din cauza lor Paștile nu ar putea să fie amânate până atunci, până când s-ar topi ghețarii.
Concluziunile, la cari ajung, le pot rezuma, deci, în următoarele:
1. Conștientă de importanța deosebită, pe care o are sărbătoarea Sf. Paști, resp. Învierea Domnului pentru întreaga creștinătate, și credincioasă bunelor tradiții milenare Biserica Ortodoxă Română nu poate să serbeze Învierea Domnului la altă dată decât numai în prima duminică, care urmează după luna plină de după echinocțiul de primăvară.
2. Nu există nici un motiv rezonabil, care ar putea să constrângă Biserica Ortodoxă de a abandona tradiția ei de până acum și de a accepta o stabilizare a sărbătorii de Paști pe o duminica oarecare a lunii lui aprilie.
3. Sistemele calendaristice n-au avut niciodată un rol hotărâtor asupra fixării zilei de Paști. Ele au înregistrat numai simplu ceea ce li s-a comunicat, fie direct, fie indirect, din partea Bisericii cu privire la ziua de Paști. Și nici pe viitor nu li se poate concede unor sisteme calendaristice dreptul de a hotărî ele data zilei de Paști, mai ales, când știm, că reformele calendaristice, cari ni se sugerează din partea Comisiunii de studii de pe lângă Societatea Națiunilor, vor fi mult mai rele și mai schimbăcioase decât sistemele calendaristice de până acum…
4. Biserica Ortodoxă Română are îndatorirea sfântă, ca să corecteze punctul de vedere al Patriarhatului Ecumenic din Constantinopole și să declare cu toată franchețea și tară teamă de a-și pierde simpatiile membrilor Comitetului de studii de pe lângă Societatea Națiunilor, că nu poate admite, ca Sf. Paști să se serbeze în altă duminică, decât în cea stabilită odată pentru totdeauna de Părinții Sf. Sinod din Niceea din anul 325 d.Hr. Simpatiile lumii întregi nu trag atât de mult în cumpănă, cât trage în cumpănă păstrarea credincioasă a vechilor și bunelor tradiții bisericești, cari li-au fost inspirate Sfinților Părinți de Spiritul Sfânt.
5. Pentru cazul însă, că ni s-ar impune din afară, cu toată opoziția noastră hotărâtă, ca să acceptăm noua reformă de stabilizare a sărbătorii de Paști, noi să fim gata, ca să suferim, dar să nu cedăm. Cine va ceda pe această chestiune va trebui considerat un trădător al unei vechi tradiții bisericești, care a fost sancționată de însuși Domnul nostru Iisus Hristos prin moartea Sa de pe cruce și Învierea Sa din morți, fapt, ce s-a întâmplat în prima duminică după luna plină de după echinocțiul de primăvară.
Al Sanctității Voastre prea devotat Dr. Vasile Gheorghiu
Profesor universitar
Iată exprimare bărbătească și apologetică a Părintelui profesor ce s-a ridicat împotriva a două instituții redutabile, una bisericească și una lumească – Patriarhia Ecumenică și Liga Națiunilor. La care se adăugau atunci și presiunile din partea agențiilor economice, ale trusturilor internaționale evreiești, și chiar ale unei opinii publice înlumite și pătrunsă fiind de acest duh secularizat, gata să facă orice compromis cu puterile zilei.
După cum se știe, cu ajutorul lui Dumnezeu, recomandarea lor n-a avut sorți de izbândă, și acei frățiori au trebuit s-o amâne, dar să n-avem nici o grijă: cu siguranță, mai ales acum după intrarea în UE, vom mai auzi astfel de propuneri, și chiar și mai și. Vom vedea cum vom răspunde noi cei de azi la presiunile ce se fac pentru a prăznui Paștele pe nou, ca să fim împreună cu toți creștinii.
Drept pentru care, să urmăm pilda acestui înaintaș, care prin cele de mai sus și-a mai spălat din păcatele nesăbuitei „reforme calendaristice ortodoxe române.” Aceasta, mai ales să fie pildă pentru ierarhie și profesorii de teologie, căci de acolo se așteaptă îndrumarea poporului dreptcredincios de apărare și păzirea credinței noastre. Amin.
Note
1 este un membru independent al Senatului, Seanad Éireann
2 Evident cel catolic/protestant
3 Elveția
4 Eclipsele
Comentarii