Conceptul de Corporatocrație este unul destul de recent vehiculat în limbajul curent însă el se regăsea și până acum în explicitarea dominanței transnaționalelor asupra diverselor domenii sau ramuri și chiar asupra unei întregi economii naționale. Diferența o face amploarea semnificației noțiunii, dacă democrația este o formă de organizare și conducere a unei societăți în care poporul își exercită, direct sau indirect, puterea, corporatocrația vorbește de o formă de conducere a unei societăți în carea puterea este exercitată preponderent de către corporații sau de către „marile finanțe ale lumii”.
La o analiză superficială ai spune că încă, în toată lumea occidentală sau mai puțin occidentală, domină democrația – există un stat de drept, o separație a puterilor în stat, o putere și o voce a opiniei publice, un statut privilegiat al individului, căruia îi sunt respectate drepturile. Intrând totuși în profunzime, observăm că individul este în realitate cel mai lezat în drepturi – drepturi pe care până la urmă nu le apără nimeni, însă în numele cărora, individul și-a asumat o serie largă de obligații, iar companiile (indiferent de proporția acționariatului privat-public) fie ele bănci, corporații transnaționale, organisme internaționale pot impune statului ce să facă.
Dacă ne referim la România, putem observa că guvernul și BNR sunt doar câteva instituții destul de lesne manipulate și excrocate de către bănci. Băncile, toate cu capital majoritar străin, doresc pentru ele un mediu aparte – o reducere a rezervelor minime obligatorii, – realizarea unor împrumuturi publice de la organisme internaționale, pe cheltuiala contribuabilului, chipurile pentru deblocarea activității de creditare și consolidarea capitalului social – și poate chiar niște pomeni fiscale, în cazul în care guvernul nu-și dorește să guverneze o societate fără sistem financiar-bancar funcțional. Actualul context consider că poate fi un exemplu concret de exercitare a puterii corporațiilor – potrivit informațiilor publice, băncile au scos din țară în perioada septembrie 2008 – martie 2009 nu mai puțin de 2,3 miliarde de euro, gravitatea faptului menționat este „pedepsită” de către primul ministru cu amenințarea cu taxa „Robin Hood” (chiar și numele este caraghios precum se va dovedi și măsura în sine!) de supraimpozitare la nivelul profitului obținut în situația în care instituțiile financiare nu-și vor menține liniile de finanțare în România.
Gravitatea faptului vine tocmai din lipsa de control a statului în gestionarea capitalurilor publice sau private (autohtone sau străine) ce au tranzitat sau s-au format și multiplicat pe teritoriul României. Acesta (n.r. statul) ar fi trebuit să impună anterior niște măsuri ferme de impozitare în situația predispoziției corporațiilor (în special bancare dar nu numai) la retrageri masive de capital. Simplele chemări la apel la Bruxelles a băncilor de către BNR și FMI nu par a încuraja activitatea de creditare din România în ultimele luni. Un alt aspect important al problemei este lipsa de autoritate a statului național român – de ce aceste discuții s-au derulat la Bruxelles și nu la București? Oare fondurile obținute cu succes de bănci până anul trecut nu au fost câștigate pe piața financiar-bancară românească? Oare organismele implicate (FMI, BNR, Comisia Europeană, BERD, etc) nu puteau purta aceste negocieri și la București? De ce oare de câte ori e vorba de un împrumut extern de asemenea proporții și cu asemenea instituții împrumutătorii pot impune pe lângă obligativitatea restituirii împrumutului condiții adiționale ce frizează normalitatea bunului simț, respectată de altfel în orice alt contract economic? De ce există mereu o mixtură de politică națională – supranațională când, de fapt, povara economică a oricărui împrumut e doar națională? De ce BNR și Guvernul nu au gândit anterior măsuri draconice de natură reglementativă sau de natură fiscală pentru a fi impuse corporațiilor (bănci sau multinaționale)?
Un răspuns îl poate constitui – corporatocrația sau o dominanță a interesului de grup peste orice interes național pentru a putea transfera toată puterea unui stat supranațional. Intenția unor noi state membre ale UE din regiune de a crea impuneri fiscale pentru acele profituri transferate în paradisuri fiscale, deși tardivă este lăudabilă. În acest sens, echivalentul maghiar al taxei „Robin Hood” este un impozit de 30% pentru profiturile obținute de companiile ungare în țări care nu au semnat cu Ungaria un tratat de evitare a dublei impuneri. Taxa menționată are și deficiențe – prin urmare în țările cu care Ungaria nu a semnat un tratat de acest tip se pot face transferuri de profituri, speculând astfel un nivel mai redus de impozitare din acele țări. De asemenea, evaziunea fiscală e ridicată în ambele țări și probabil în mai toate statele din regiune, o atare măsură nu va constitui probabil decât o provocare pentru agenții economici (mai ales companii de mari dimensiuni) de a găsi o nouă formă de evaziune. Orice măsură fiscală ar trebui să aibă în primul rând ca obiectiv atragerea și menținerea în țară a unui portofoliu de investiții. Astfel, măsuri precum neimpunerea profitului reinvestit și acordarea de facilități de natură fiscală sau non-fiscală pentru companii pot fi mai adecvate, mai ales când nivelul evaziunii fiscale și ponderea economiei gri sunt destul de ridicate.
Totodată îmbunătățirea normativelor BNR nu ar trebui să se reducă la modificări în conducerea băncilor comerciale dacă există motive de nemulțumire privind activitatea managerială a acestora ci ar trebui să impună un prag maxim al transferurilor între sucursale și băncile mamă în funcție de profiturile realizate de acele bănci în România. Prevederea ar trebui extinsă și companiilor non-financiare prin documente legislative ale Parlamentului.
Propun deci instituțiilor abilitate elaborarea unor măsuri dure de impunere fiscală privind transferurile de profituri către paradisurile fiscale, așa cum se și intenționează, însă acestora, în mod obligatoriu, să li se adauge o serie de măsuri de stimulare a reinvestirii profiturilor și de încurajare a creării unor noi companii.
Comentarii