După cum s-a văzut, de vreo câteva numere ne străduim să demonstrăm că lucrătura camarilei internaționale a noului imperialism care a determinat tragedia apariției așa-zisului stat Kosovo a creat un precedent extrem de periculos nu numai pentru amărâta arie balcanică, ci și pentru nenumărate alte zone sensibile ale lumii. Facem asta în ciuda asigurărilor pe care o mare parte a politicienilor de Dâmbovița ni le dau pentru deplina noastră liniște, principalul argument fiind, desigur, apartenența noastră la NATO și UE. După ei, putem dormi, așadar, liniștiți, căci ne apără, la rigoare, atât unchiul Sam, cât și aliații noștri europeni. Așa să fie? Nu pot decât să amintesc despre cât de tare au sărit toți aceștia atunci când s-a acutizat problema canalului Bâstroe, care atinge nu numai interesele noastre de țară riverană la Dunăre, ci pune în pericol evident și, probabil, cel mai important ecosistem al Europei, Delta Dunării. Putem adăuga fără reținere și disputa româno-ucraineană legată de Insula Șerpilor, alături de aceea a platoului continental de la gurile Dunării și tot acolo ajungem. Practic, atunci când este vorba de anumite țări, discursul alianțelor se nuanțează, sau chiar se diluează până la dispariție. Nici nu poate fi altfel, câtă vreme onorabila firmă care a început lucrările de pe canalul Bâstroe este… germană. Banii sunt bani și, în lumea afacerilor, sunt lipsiți de miros. Mai contează că niște funcționărași ai ministerului comunist de externe de după căderea României în ghearele acum defunctei URSS au depășit, la trasarea frontierei, până și doleanțele marelui frate de la Răsărit, cedând Insula Șerpilor și o parte din Delta Dunării? De bună seamă că nu, cum nu a contat nici sistemul de alianțe al României interbelice, întrucât nu a putut preveni cunoscutele rapturi teritoriale.
Revenind la ceea ce ne preocupă acum, mi s-a părut cât se poate de semnificativă o savantă dezbatere de pe un post de televiziune. La finalul acesteia, un om avizat nu putea trage decât două concluzii. Prima, că politicienii noștri sunt, cei mai mulți, orbi în ceea ce privește politica internațională. A doua, că analiștii noștri evaluați artificial ca având multe carate, ori nu știu nimic, ori se fac a nu ști nimic, mulțumindu-se să repete papagalicește doar câteva fraze corecte din punct de vedere politic. Frumusețea este că un deputat maghiar al cărui nume prefer să-l trec cu vederea, nu de alta, dar nu este decât o voce dintr-un cor prea bine cunoscut, un deputat UDMR așadar, a profitat de ora de vârf pentru a transmite un singur mesaj: etnicii maghiari nu sunt satisfăcuți de drepturile obținute după revoluție, iar ținutul secuiesc are dreptul la autonomie teritorială. Cu un dispreț suveran (de aici țâfna grofească din titlu), purtătorul unei vajnice mustăți de honved își profera poezioara în ciuda oricărui argument pus în discuție de preopinenți. Un tânăr parlamentar român a pus cunoscuta problemă a necesității ca UDMR să se retragă de la guvernare, de vreme ce a avut o altă poziție decât aceea a cabinetului Tăriceanu în privința independenței Kosovo (nu mă pot opri, totuși, de la bănuiala că nu patriotismul, să spunem, îl anima pe tânărul cu pricina, ci dorința partidului prezidențial din care face parte de a trânti cu orice preț amintitul cabinet). Care credeți că a fost reacția? Ei bine, „asupritul” minoritar a întrebat cine va îndrăzni să-i scoată pe udemeriști de la guvernare pentru că s-au situat pe aceeași soluție cu SUA, Franța, Germania și alte țări occidentale, în vreme ce restul clasei politice românești s-a alăturat, vezi Doamne, Federației Ruse? Mergând mai departe, același personaj evoca necesitatea ca România să urmeze exemplul celor unsprezece țări europene care au acordat masive drepturi colective unor minorități, raportându-se și la o, din fericire ipotetică, legislație comunitară…
În van, un foarte cunoscut jurnalist i-a atras atenția că o astfel de legislație nu există, argumentul a fost trecut cu vederea. În van, același jurnalist a amintit că diferența de șaisprezece țări din UE care nu acordă astfel de drepturi spune ceva, mai ales că state ca Franța sau Grecia nici măcar nu recunosc existența minorităților, pașnicul nostru concetățean român a emis ipoteza că țările respective, probabil nu au minorități semnificative, aceasta fiind și clipa în care m-a cuprins enervarea. CUM ESTE POSIBIL ca adversarii săi de moment să nu fi contraatacat, mai ales că le erau la îndemână nu minorități „nesemnificative”, ci milioanele de maghrebieni din Franța și alte milioane de turci și de kurzi din Germania, ca să nu mai vorbim de sutele și sutele de mii de români care trăiesc pe alte meleaguri fără să manifeste intenții separatiste. Nici pomeneală, discuția a mers mai departe conform desfășurătorului. Culmea este că majoritatea doleanțelor secuiești clamate nu de oamenii obișnuiți din Harghita și Covasna, ci de capetele înfierbântate ale unor profitori (nu administrația românească a chelit de păduri munții din județele respective), figurează în programele de descentralizare ale acestei guvernări, altfel spus, cum îi e drag președintelui, va fi tot atâta autonomie și la Călărași, și la Sf. Gheorghe. Că unii doresc și un drapel secuiesc (atenție, acesta este unul dintre însemnele suveranității), că legea minorităților, promovată de UDMR și încă netrecută prin legislativ, prevede, mascat, existența unui parlament local, ce mai contează? Oricum, nația poate dormi liniștită: mai marii UDMR jură cu o mână pe inimă și cu alta pe Constituție că lupta lor va fi dată numai cu mijloace parlamentare, iar dl Băsescu a fost în secuime și a obținut nimic. Și, pentru că tot veni vorba de drepturile minorităților, ar fi cât se poate de interesant să aflăm ce se întâmplă cu drepturile românilor din afara frontierelor naționale, câtă vreme aleșii noștri nu au dezbătut nici până astăzi un proiect, oricare, elaborat de oricine, al statutului acestora. Vecinii noștri nu au avut nici o reținere în promulgarea unor astfel de legi. Mai mult, același domn Băsescu, la o întâlnire organizată de Asociația „George C. Marshall” s-a angajat că în doi ani, deci în perioada mandatului său, un astfel de act normativ va exista…
Închei, afirmând că aceia care nu admit că Kosovo (cacofonie voită) este un precedent sunt fie orbi, fie, …spune tu, cititorule, ce!!!
Comentarii