Aburește a pucioasă și a smoală
inima, cea plină de sminteală.
Că păcatul o îmbie, chiparoasă,
și ispitele din plăpumi de mătasă.
Piei, Satană! Pungile rotunde
zornăie-le, toarnă-le altunde.
Nu mai vicleni cu îmbiere,
cu vioara coapsei de muiere,
cu paharele umplute cu oglindă,
nici cu jocul crailor de ghindă…
Vreau să mi te-aprinzi dintre lalele,
Tu, Arhanghele, la glesne cu inele.
Beznele despică-mi-le`n două
cu tăișul Tău de cer și rouă.
Taie-mi vipera din sânge, cu prăsile,
vrednice de cântec, Mihaile!
Toarnă-mi smirnă și tămâie `n pumni,
bagă-mă la oi, la Sfânta Luni.
La coliba Sfintei Vinere, văcar,
fără leafă, să slujesc un an măcar.
Să mă 'nsângere răsurile din strat
la Dumineca-Prea-Sfântă blând argat…
Și când inima scârbavă o să vină
la Sân-Petru, lângă pragul de lumină,
Sfântul, încruntat, să bombănească,
cheia de smarald s`o`nvârte`n broască:
– Prea nevrednic e de slavă și smintit,
ci la sfintele mătuși a slugărit.
Lasă-l, Mihaile, să-I sărute
glesna Domnului cu stele și lăute…
Comentarii