Deși deunăzi dna cancelar german Angela Merkel ne avertiza că Uniunea Europeană este „pe marginea prăpastiei” în condițiile în care statele europene nu își reduc cheltuielile, riscând astfel prăbușirea euro, totuși ar trebui să avem în minte faptul că datoriile publice și deficitele bugetare ale multor state vest-europene și în perioadele de avânt economic nu se încadrau în limitele prevăzute de Tratatul de la Maastricht. Atunci oare, de ce vorbim abia acum, când majoritatea măsurilor fiscal-bugetare riscă să adâncească dezechilibrele macroeconomice, de restricționarea deficitelor și a datoriei publice…? De ce vorbim abia acum de măsuri de restabilirea echilibrelor bugetare? De ce oare, chiar și în celelalte cancelarii europene, nu s-au luat din timp măsuri anticiclice de tipul „să-ți faci vara sanie, iar iarna căruță”? Răspunsul este relativ simplu: pentru că nu s-a dorit și nici nu s-a putut! Este greu să ieși în fața alegătorului european și să-i explici să strângă cureaua! Pentru oricine, ar fi greu de înțeles și acceptat de ce trebuie să mărești impozitele și taxele când „îți merge bine”, mai ales că nici în acele condiții, taxele nu sunt prea mici, ba mai mule… ar fi extrem de greu de argumentat și de cerut cetățeanului de rând să fie mai chibzuit sau să plătească „acum” impozite și taxe mărite pentru ca „mâine” să-i fie mai bine, când structurile statului, ele însele cheltuie cu o frenezie uimitoare, fără nici un discernământ, banul public.
Sub pălăria uriașă a „visului european” a lui Jean Monnet, instituțiile de tipul: Parlamentului European, Consiliului UE, Comisiei Europene și Curții de Justiție, precum și a armatei de funcționărime, consilii, comisii și comitete… timp de peste 50 de ani, ca suprastructuri ale țărilor Uniunii Europene, au făcut praf banul public, punând în centru politicile comune axate pe o protecție socială extinsă și desființând gradual, de bună voie, conceptul de „suveranitate” națională. Încă de la înființarea „struțo-cămilei” numită Uniunea Europeană, atunci când lucrurile mergeau bine, UE își lua asupra sa meritele, iar atunci când mergeau prost, nu de puține ori, statele membre, sau mai bine spus unele dintre acestea, erau arătate cu degetul și incriminate, iar „protecția” UE (fie politică, economică sau socială) dispărea ca prin farmec. În încercarea disperată de a fi un stat federal, UE nu este și nu va putea fi niciodată așa ceva, din simplu motiv că ea însăși se reduce adesea la un cumul de interese meschine și grupuri de putere națională. O dovadă în plus este faptul că la Bruxelles, în ultimele săptămâni, se tot discută de o „instanță de reglare și stabilizare”, care nu este altceva decât un sinonim mai puțin înspăimântător al unui „guvern economic european” care se concentrează în special pe coordonarea politicilor bugetare ale statelor membre. Propunerea este instrumentată de nimeni alta decât de Germania. Prin urmare, se încearcă câștigarea și ultimei „redute” naționale: politicile fiscal-bugetare. Alte aspecte sunt, se pare, mult mai puțin interesante și importante pentru guvernanții UE, precum: relansarea creșterii economice, susținerea politicilor de ocupare a forței de muncă, întărirea competitivității pieței interne etc. Este deci surprinzător, să te plângi în prezent de competitivitatea slabă a produselor europene pe plan mondial, când prețurile acestora sunt extrem de ridicate din cauza că în aceste prețuri se regăsesc poverile fiscale, parafiscale și de orice altă natură (ex. standardizare excesivă) asupra companiilor europene. Cum la fel este extrem de greu de explicat cetățenilor europeni de ce suntem „toți împreună”, însă doar unii pot „mânca” mai mult… și mai nou… mulți vor ajunge să nu mai poată „mânca” deloc. Tot la capitolul acesta, discuțiile recente din cadrul G20 aduc în lumină diferența frapantă de abordare dintre SUA și Europa. Astfel, dacă Statele Unite pun în centrul rezolvării problemelor determinate de criză măsurile de susținere a creșterii economice, statele europene, precum Germania, Franța și Marea Britanie, se axează pe măsuri de reducere a deficitului bugetar. Mai mult, în comunicatul final al summitului, statele membre G20 și-au propus respectarea unui calendar al ajustărilor bugetare: până în 2013, reducerea cu cel puțin jumătate a deficitelor și, până în 2016, stabilizarea sau reducerea datoriei publice în raport cu PIB-ul. Aceste aspecte, deși par povești, din moment ce nici până acum Europa nu a luptat în vederea reducerii deficitelor și îndatorării publice, dacă vor fi însă puse în aplicare de statele dezvoltate ale Europei (și ale lumii) nu vor produce decât și mai multă suferință în țările emergente. În locul stimulării și dezvoltării economiei, prin măsuri active care să contribuie la relansarea mediului privat, concentrarea atenției pe reducerea deficitului și a datoriei publice în țările dezvoltate vor determina o congestionare și mai accentuată a comerțului în țările emergente. Astfel, țările central și est europene, vor avea și ele mult de suferit, probabil datorită unui dublu efect: — o restrângere a cererii externe ca urmare a dificultăților economice rezultate în urma ajustărilor fiscal bugetare din țările dezvoltate ale UE (față de care au o foarte mare deschidere comercială) și — o conformare aproape forțată cu cerințele privind ajustările fiscale ale țărilor „puternice” din UE. În loc să lupte fățiș cu efectele crizei mondiale, statele europene caută scuze și subterfugii. Reformele structurale la nivelul bugetelor centrale și locale trebuiau întreprinse cu ani în urmă pentru a putea da roade acum, acum… deși par deplasate, politicile americane expansioniste și intempestive de încurajare a consumului, sunt însă soluția cea mai bună pe termen scurt. Nu poți veni cu măsuri de „curățare” a economiei fără să ai obiectul măsurilor: relansarea creșterii economice și abia apoi impozitarea și taxarea acesteia. Astfel, principiul de bază a măsurilor economice actuale ar trebui să vizeze asigurarea stabilității economice. Pe baza unei creșteri cât de cât normale, poți vorbi de ajustări ale taxelor și impozitelor, iar în lipsa ei economia moare treptat și apoi… te afli într-o căldare fără fund din care nu mai poți în nici un fel ieși. Un alt aspect esențial în efectuarea oricărui tip de restructurare sau reformă este cel al credibilității; un punct forte în (re)dobândirea credibilității este competența. Așa cum în politica monetară, încrederea sau lipsa de încredere în competența băncii naționale face ca piața monetară (implicit indicatorii monetari) să evolueze sau nu în direcția dorită, la fel gestionarea politicii fiscal-bugetare, mai mult sau mai puțin corespunzătoare, face diferența dintre succes sau eșec în implementarea reformei dorite. Un guvern care în repetate rânduri a eșuat, nu poate și nici nu ar avea voie, din punct strict managerial, să se mai afle la conducerea unei țări. Orice măsură fiscal-bugetară trebuie concepută în parametrii stricți care să conțină în mod obligatoriu: costul estimativ în vederea implementării măsurilor, sursele de finanțare pentru aplicarea acestora, perioada de implementare, rezultatul scontat, posibile efecte adverse, eventuale soluții alternative în situația unor costuri prea mari (inclusiv, din punct de vedere social!), responsabilii cu implementarea măsurilor, penalități asupra acestora în caz de eșec, partenerii sociali care ar putea conlucra la îndeplinirea măsurilor etc. Deci, în principiu, o analiză clară de tip cost-beneficiu, în care ajustările trebuie să fie compensate cu stimulente, atât pentru suportabilitatea și detensionarea socială, cât mai ales pentru o eficiență maximă și stabilirea unor baze durabile pentru relansarea economică. Dar că să putem înțelege mai bine ce trebuie făcut, vom porni de la exemplul Ungariei. Deși evident încă în mrejele crizei, Ungaria pare să fie cu un pas înainte în fața României și chiar a multor state europene „dezvoltate”. Evoluția îmbucurătoare a Ungariei se bazează în principal, după cum spuneam anterior, pe competență și credibilitate, astfel guvernul maghiar deține o serie de tehnocrați în punctele cheie: cel al primului-ministru, al ministrului de finanțe și al economiei. Măsurile de austeritate ungare au reușit să treacă testul credibilității în fața investitorilor străini mai ales datorită echilibrului relativ între stimulente și corecții. Astfel, guvernul ungar: - a redus impozitul pe venit până la 17%, a înghețat salariile bugetarilor (potrivit știrilor de presă, economisirea este estimată pentru 2010 la 256 milioane euro), - a micșorat contribuțiile sociale plătite de angajatori, - a redus cheltuielile bugetare în repetate rânduri pe parcursul anului trecut și anului curent, - a crescut TVA de la 20% la 25%, - a eliminat cea de-a 13-a pensie, - a crescut vârsta de pensionare la 65 de ani, - a înghețat ajutoarele sociale pentru următorii doi ani, - a scăzut impozitul pe profit pentru companiile care au un profit mai mic de 500 de milioane de forinți de la 19% la 10% pe an, - a impus o taxă bancară temporară care să aducă la bugetul statului aproximativ 840 de milioane de euro, în 2010 (inițiativa taxei bancare a fost discutată și aprobată formal și de statele G20!), - a plafonat salariile angajaților băncii centrale și din sectorul public la aproximativ 2 mil. forinți (7100 euro pe lună) și a impus renunțarea la mașinile de serviciu și a telefoanele mobile acordate gratuit funcționarilor. Totodată, pentru anul curent, guvernul ungar vizează o reducere a impozitului pe venitul persoanelor fizice și al firmelor, introducerea unui impozit asupra averilor personale. Deși, o parte din măsurile de mai sus sunt dure, totuși există o logică a implementării lor. Unele vin cu coerciții asupra pensiilor și salariilor, însă altele stimulează ocuparea forței de muncă și dezvoltarea afacerilor. Acestea sunt motivele pentru care, în ultimele luni, a crescut credibilitatea guvernului maghiar și a măsurilor implementate de acesta. Astfel, forințul s-a stabilizat în ultimele luni, iar Ungaria a obținut cu succes 1 mld. de euro de pe urma unei consistente emisiuni de obligațiuni, gândindu-se dacă să mai acceseze sau nu restul finanțărilor FMI. În timp ce Ungaria își revine treptat, România continuă și în prezent „să-și dea cu stângul în dreptul” prin măsuri halucinante. Astfel: a crescut cheltuielile cu personalul bugetar în primele 5 luni ale anului (și este evident că nu în învățământ, sănătate, educație, cultură !!!), a menținut cota unică la 16% și a păstrat până în acest moment TVA la 19%, însă odată cu implementarea noilor măsuri, aceasta va crește la 24%, a decis amânarea plăților către buget cu 6 luni, pentru firmele ce au avut de suferit de pe urma crizei, a lansat și menținut programul „Prima casă” și a lansat programul „Primul siloz” a introdus un mecanism de recuperare a întârzierilor la rambursările de TVA, a susținut menținerea neimpozitării profitului reinvestit, însă nu a realizat nimic în ceea ce privește reducerea numărului de agenții guvernamentale cu 50% și a personalului din cabinetele demnitarilor și nici nu a implementat măsuri de susținere a parteneriatului public-privat șia absorbției de fonduri europene. În timp ce în Spania, deși „aplaudate” de FMI și UE, măsurile luate de primul ministru Jose Luis Rodriguez Zapatero, de reducere a salariilor funcționarilor publici cu 5% și înghețarea în 2011 a salariilor și a pensiilor, a scos lumea în stradă, în România se lasă tăcerea peste incompetența politicienilor de Dâmbovița și genocidul public asupra bugetarilor cu venituri mici.
Consider că în condițiile în care banul public este cheltuit cu nemăsurată obrăznicie pe limuzine de sute de mii de euro și etalate extravagant la ședințele ministeriale, în condițiile în care presa geme de informații despre afaceri dubioase ale unor politicieni cu statul, în condițiile în care în Strategia de Securitate a României presa devine vulnerabilitate, iar incompetența guvernanților nu intră la categoria terorism economic, în condițiile în care este evidentă deturnarea de fonduri și corupția generalizată a întregii clase politice românești, în timp ce spitalele și instituțiile de învățământ sunt în colaps, iar bugetarii de rând sunt condamnați la moarte prin înfometare: cer și aștept demisia guvernului Boc!
Întoarce-i Doamne pe acești demonizați la Tine, ori ucide-i pe toți!
Comentarii