Cum să iei pielea de pe țăranul român
Când m-am apucat să scriu această rubrică „România sub asediul prostiei” cineva mi-a reproșat că-i mai mult decât atât, adică la acest titlu se pot adăuga și alte caracteristici: ticăloșia, incompetența, lașitatea, lăcomia etc. Eu însă am considerat că, dacă ticăloșia, lăcomia, incompetența sunt evidente și chiar, aș spune eu, „genetice” pentru anumită parte a populației României, totuși ceea ce este cu adevărat cumplit și de neîndurat este predominanța cruzimii și a prostiei. Dacă inițial vroiam să abordez un subiect extrem de discutat în presă și anume situația ANI (Agenția Națională de Integritate), nu neapărat din perspectiva necesității ei din punct de vedere instituțional, ci din perspectiva consumului (destul de important!) de bani publici pentru ceea ce se cheamă dublare de funcții în raport de alte instituții abilitate ale statului de drept1, totuși, acum consider că subiectul pe care îl voi aborda este mult mai important atât pentru mine, ca plătitor de impozite și taxe și om cu frică de Dumnezeu, cât mai ales pentru alți oameni, unii dintre aceștia făcând parte din acea categorie socială numită țărănime. Dacă „foamea” de bani la buget este atât de mare încât să-ți pierzi discernământul, dacă cele 1-2-3-10 vile nu-ți mai ajung, atunci poate doar frica de Dumnezeu și minimul de bun simț ar trebui să te oprească în a lua și ultima bucată de pâine micilor producători agricoli sau, mai pe românește, țăranilor. Cu toate acestea nesimțirea guvernanților nu are limite!!! Mai exact, s-a tot invocat necesitatea respectării „normelor europene” și a OUG 44/20082 pentru a împovăra și mai mult țăranii vânzători de alimente din piețe, care începând cu 25 aprilie 2010 erau obligați să fie înscriși la Registrul Comerțului, adică mai exact să țină contabilitate, să facă facturi și să taie chitanțe, să întocmească contabilitatea în partidă simplă, să aibă case de marcat și deci să plătească și un impozit pe venit (16%). Știrea a fost dezmințită ulterior3 însă confuzia a rămas precum, spun eu, și valabilitatea ei pentru viitor, căci încercări de acest tip vor mai avea loc cât de curând, până vor reuși. Se testează mai exact limitele psihologice și vigilența oamenilor, se vrea a se vedea gradul de suportabilitate a populației și măsura în care sunt sau nu capabili să-și apere drepturile. Inițial ai crede că e o simplă confuzie, însă nu este așa, iar dovada cea mai bună este că unele măsuri de acest tip au fost deja luate prin unele piețe, din acest motiv, analiza mea o voi face ca și cum acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, deci voi aduce argumente de ce nu se poate merge în această direcție periculoasă, mai ales pentru cei ce se joacă azi cu focul. Dacă privim situația amărâților cu coșnița (atenție, aici nu mă refer la bișnițari, escroci, speculanți, falsificatori de haine, ceasuri, aparaturi etc și nici la cei ce și-au făcut din comercializarea de produse alimentare o afacere!), care vin cu 2-3 produse de ale gurii de prin gospodării, pentru a-și încropii un minim de câștig cu care să-și prelungească existența, în general persoane vârstnice, cu o pensie mizeră sau chiar fără nici o pensie, ar fi puse (vor fi puse) să suporte suplimentar, pe lângă impozitul pe teren, pe lângă costul drumului de la sat la oraș, pe lângă achiziția carnetului de producător, pe lângă plata tarabei și a cântarului și cumpărarea unei case de marcat și să se înregistreze la Registrul Comerțului ca persoană fizică autorizată (PFA)4, întreprindere individuală sau familială. Este evident că se încearcă o eliminare definitivă a țăranului de pe piață, binecunoscuta negociere cu siguranță nu va mai avea loc, iar în cazul în care unii dintre producători vor mai dori să rămână în piață vor crește costul alimentelor vândute pentru a-și amortiza „investiția”. Mai mult, intermediarii și speculanții, cei cu produse luate de prin angrouri, vor face mai abitir prețul pieței, iar țăranul de rând își va vinde, către aceștia (în cel mai fericit caz!), rodul muncii lui de pe un an de zile pe mai nimic. Prin urmare, măsura nu va contribui cu nimic la „creșterea bazei de impozitare”, așa cum se invocă, ci poate doar la strângerea „ștreangului” normativ al UE asupra poporului român sărăcit și amărât! Țăranul este înghesuit de ani de zile la limita existenței sau a mai bine spus a imposibilului prin lipsa de asistență la nivelul lui! El se chinuie să-și mențină terenurile și să-și vândă produsele și de multe ori este atât de sărac încât nu poate vinde nici măcar în piață, neputând să suporte costul tarabei, al cântarului și a altor cheltuieli ce se impun, prin urmare, țăranul de la colțul blocului sau al străzii nu este de învinuit și nici nu ar trebui hărțuit de autorități pentru a deveni „legal” din moment ce nu i se dă nimic, dar i se cere foarte mult! Alături de țăran va fi „păgubit” totodată și cumpărătorul, care dacă și-ar fi dorit o marfă plină de conservanți, OMG-uri, „cosmetizată” și „la fel de gustoasă” ca în hipermarket-uri, atunci el însuși ar fi cerut de la bun început factură, însă el vrea o marfă „curată” din toate punctele de vedere!… inclusiv financiar!… În situația în care țăranii ar fi priviți ca niște „comercianți”, o bună parte din clienții din piață se vor muta, în bună parte, în hipermarketuri deoarece nu vor mai fi mari diferențe… nici calitative, nici cantitative! În mod paradoxal nu vor câștiga decât marile magazine, intermediarii și speculatorii și în nici un caz statul, așa cum își imaginează! Prin urmare în loc să încurajeze vânzarea de produse autohtone a țăranilor, statul se ambiționează să taie toate ramurile care mai susțin agricultura actuală a României, iar hipermarketurile vor aduce tot aceleași produse alimentare din import, scumpe și lipsite de gust, iar țăranul nu va fi în nici un fel motivat să vândă producția lui hipermarketurilor, care fie îi vor respinge marfa pe motiv de „standarde” de calitate, fie, în cel mai fericit caz, îi vor oferi un preț minimal. În aceste condiții, țăranul nu va mai fi interesat să producă și să vândă și dacă o va face, o va face scump, el nu este patron și nici nu va fi niciodată, nu este obișnuit cu completarea de documente și nici cu ținerea evidențelor, prin urmare fie va plasa această activitate unui terț colaborator, fie va renunța în a-și mai vinde marfa! Nu este de mirare că sindicatele din agricultură, precum Agrostar, au cerut o derogare de la aplicarea numitei OUG pentru micii producători, aceștia neputând fi asociați cu acele categorii profesionale care produc strict pentru comerț în scopul obținerii de profit, ci sunt o categorie aparte ce vând ocazional cantități mici de bunuri produse în propriile gospodării. Singurul suport în sprijinul neaplicării acestei OUG este Codul Comercial care exceptează de la a fi considerată persoană ce desfășoară activitatea de comerț acea persoană care vinde produsele cultivate pe propriul pământ, nefiind considerată comerciant. Acest lucru se întâmplă în alte state ale lumii (evident, nu este cazul României!), spre exemplu în Franța impozitele ocolesc țăranii, aceștia nefiind considerați producători agricoli și deci persoane care și-au făcut o afacere din vânzarea produselor agricole.
În concluzie, invocarea acestei OUG, în maniera în care s-a pus problema de către autorități, nu a făcut decât să testeze limitele psihologice ale țăranilor privind momentul aplicării ei! Avertizez totuși, că pe lângă faptul că este o imensă jignire și umilință, o extraordinară bătaie de joc și un abuz la adresa țăranului român, modul în care s-a propus „soluționarea” problemei piețarilor dovedește o cruntă lipsă de judecată (atât pentru această categorie socială, cât mai ales pentru sectorul agricol autohton, atât cât mai există!), din cauză că această „lege” încurajează evaziunea fiscală și pe speculatori, pe intermediari, pe escroci, iar cei care într-adevăr au certificate autentice de producători, adică cei care muncesc cu adevărat pământul îi pune în postura de a se autoelimina de pe piață și a trăi la limita existenței. În atare condiții, țăranii vor fi puși, mai devreme sau mai târziu, în postura de a-și vinde terenul, a nu-l mai cultiva sau a ieși în stradă. Atenție mare „dragi” guvernanți ca nu cumva odată cu gândurile „mărețe” de extindere a bazei de impozitare (în general extinzi baza de impozitare la cei ce au, nu la cei săraci lipiți pământului – exemplu: impozitarea averilor mari și foarte mari!!!) ca nu cumva să extindeți și baza nemulțumirilor sociale!!!
Note
1 România se laudă că prin legea nr. 144/2007 „a devenit prima țară europeană care a creat o instituție specializată în verificarea averilor, conflictelor de interese și respectării regimului incompatibilităților. Cu toate că obligativitatea declarării averilor exista încă din anul 1996 și că declarațiile de avere au devenit documente publice încă din 2003, mecanismele de control erau greu de utilizat, iar controlul conflictelor de interese nu fusese niciodată exercitat în mod sistematic. Prin urmare era nevoie de ANI”. Citând în continuare site-ul ANI: „Odată cu înființarea Agenției Naționale de Integritate, aceste deficiențe sunt înlăturate (???), instituția monitorizând permanent declarațiile de avere/interese, conflictele de interese și regimul incompatibilităților, în vederea asigurării exercitării funcțiilor și demnităților publice în condiții de imparțialitate, integritate, transparență.” Fapt pentru care nu poți decât să te îngrozești… într-un stat de drept nu ai nevoie de ANI… ai POLIȚIE și PARCHET sau JUSTIȚIE (asta dacă mai există în România!)… nu ai nevoie de CNSAS, ANI și alte „instituții” de acest tip din cauză că simpla lor existență spun toate cât de ineficient și incompetent ești!!! Prin urmare decât să bagi 15.702 mii lei (adică bugetul ANI în 2010!) în ANI mai bine ai dota poliția și justiția și ai face-o să pună osul la treabă! Poți eventual să faci un departament mixt în cadrul celor 2 instituții care să se ocupe de așa ceva! Un organism „parazitar” de tipul ANI, mi se pare normal să nu existe într-un stat de drept, iar decizia Curții Constituționale, cu toate tarele ei, este din punct de vedere logic perfect justificată! ANI nu face decât să dubleze funcții și atribuții și pe deasupra nu se poate substitui nici poliției și nici parchetului!!!… Mai exact o grămadă de bani publici sunt cheltuiți aiurea într-un an încă, așa zis, de criză!
2 OUG 44/2008 reglementează desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale și a fost adoptată de Guvernul Tăriceanu în 25 aprilie 2008. Interesant este că nu este extrem de clar dacă producătorii agricoli intră sub incidența prezentei OUG, căci ordonanța mai prevede că este neaplicabilă pentru profesiile liberale, dar și pentru activitățile economice a căror desfășurare este organizată și reglementată de legi speciale. Ordonanța a avut o derogare de doi ani, timp în care nu a funcționat, însă nici nu a fost făcută cunoscută celor cărora li se adresează.
3 Potrivit ultimelor informații ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR): „În ceea ce îi privește pe micii producători agricoli care doresc să-și valorifice producția în piețe, oboare sau târguri, aceștia trebuie să aibă certificat de producător eliberat în baza Hotărârii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător - act normativ în vigoare. Conform art.1, alin.(1) al acestui act normativ, certificatul de producător constituie actul doveditor al provenienței produselor agroalimentare pe baza căruia acestea pot fi comercializate în piețe, târguri, oboare sau în alte locuri stabilite de consiliile locale”.
„Referitor la afirmațiile privind obligativitatea deținerii de case de marcat de către producătorii agricoli care își vând produsele în piețe, târguri, oboare, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, este exceptat de la obligativitatea deținerii aparatelor de marcat electronice fiscale comerțul ocazional cu produse agricole efectuat de producătorii agricoli individuali în piețe, târguri, oboare sau alte locuri publice autorizate”, precizează reprezentanții MADR. Sursa: http://www.news-ar.eu/stiri-arad/producatorii-autohtoni-isi-pot-vinde-produsele-in-piete-fara-case-de-marcat
4 În general, procedura înregistrării ca persoană fizică autorizată este costisitoare atât ca timp, cât mai ales ca bani. Persoanele vizate ar trebui să depună cazier fiscal, să aștepte verificarea denumirii firmei, să obțină un certificat constatator, totodată și un cod unic de înregistrare și să facă plata taxei de înmatriculare, să aibă un registru de control, registru inventar, un registru jurnal de încasări și plăți și să-și facă o ștampilă.
Comentarii