În general, rata dobânzii reprezintă un semnal puternic pentru economie, scăderea ratei dobânzii stimulează consumul și, implicit, inflația, în timp ce creșterea ratei dobânzii inhibă consumul, teoretic, stimulează economisirea și nu pune presiune suplimentară asupra prețurilor. În situația actualei crize, creșterea sau menținerea ridicată a ratei dobânzii nu este nicidecum justificată, având un caracter mai degrabă pro-ciclic, în sensul că se „mulează” pe tendința nefavorabilă a evoluției economiei, accentuând căderea economiei prin inhibarea consumului dar și a investițiilor.
Până nu demult, creditarea funcționa din plin la nivel mondial, aproape toată lumea „beneficia” de bani împrumutați, asta până când s-a produs refluxul finanțărilor, sentimentul de incertitudine al pieței financiare a indus ideea unui risc majorat iar banii au devenit mai greu de dobândit. Prin urmare, și prețul banilor, dobânda, cel puțin la noile credite, a reflectat acest lucru pentru o perioadă scurtă de timp, iar procesul de creditare a fost blocat sau s-a desfășurat în condiții mult mai stricte. Astfel, băncile centrale din întreaga lume (ex. FED, Băncii Centrale Europene, Băncii Angliei, etc.) au încercat să folosească instrumentul ratei dobânzii pentru a relansa economia, deși, una din cauzele actualei crize a fost, cu siguranță, și politica ratelor scăzute de dobândă din anii anteriori, politică care a stimulat creditarea fără nici un discernământ. De menționat că, în contextul crizei, reducerea ratelor de dobândă nu reprezintă un pericol real pentru creșterea inflației, deoarece recesiunea economică nu permite o asemenea evoluție, însă nici consumul nu pare să-și fi revenit, nici măcar, la nivelul la care să pună din nou „pe plus” creșterea economică. În acest sens, este de așteptat ca atât băncile centrale ale lumii, dar și băncile comerciale să mențină o politică a ratelor de dobândă la un nivel destul de scăzut pentru ca economiile naționale să își poată reveni.
Dacă multe din băncile centrale ale lumii au rate ale rezervelor minime obligatorii la niveluri „decente”, în contextul actualei crize, neavând prea multă marjă de manevră pentru eventuale reduceri, Banca Națională a României se află totuși într-o altă situație. Din acest punct de vedere, Banca Națională a României, este mai norocoasă, pentru că poate folosi mult mai bine rata rezervei minime obligatorii, aflată până nu demult la cote impresionante comparativ cu a altor bănci centrale. Astfel, reducerile ratei de dobândă de politică monetară, simultan cu reducerile ratei rezervei minime obligatorii implementate deja de banca națională încă de la începutul anului, aveau menirea de a oferi „o gură de oxigen” băncilor comerciale, prin punerea la dispoziție a unui surplus de lichiditate. Însă, în practică, rezultatele măsurilor BNR au fost extrem de modeste asupra ratelor de dobândă ale băncilor comerciale, acestea nemanifestând nici o tendință de scădere. Mai mult, băncile comerciale care au realizat scăderi modice ale ratelor de dobândă au găsit alte modalități să „compenseze” aceste scăderi prin creșterea comisioanelor și a altor speze bancare invocând diverse motive. Prin urmare, deși așteptată în această lună, o nouă reducere a ratei dobânzii de politică monetară (inclusiv, a ratei rezervei minime obligatorii) putem constata că acest lucru nu s-a întâmplat. Însă, decizia BNR este motivată, mai ales că, eventuale noi reduceri a ratei de dobândă de politică monetară s-au dovedit a avea efecte limitate asupra ratelor de dobândă interbancare, ca urmare a decuplării existente între acestea și rata dobânzii de politică monetară. O justificare a acestei decizii este chiar situația concretă, astfel, din septembrie, când rata dobânzii de politică monetară a fost redusă de la 8,5% la 8%, dobânzile interbancare au înregistrat o tendința contrară, de creștere, de peste un punct procentual. Prin urmare, o nouă reducere a ratei dobânzii de politică monetară nu ar face decât să transmită semnale ambigue pe piața monetară, băncile comerciale având propriile politici în privința evoluției ratei dobânzii. Astfel, marile bănci comerciale mențin rate ale dobânzii destul de „atractive” la depozite (atât în lei cât și în valută), în scădere modestă comparativ cu începutul anului, în timp ce ratele de dobândă la credite (mai ales în euro) se află chiar pe un trend ascendent comparativ cu începutul anului.
În contextul actual, această situație nu ar trebui să ne surprindă, băncile comerciale se află în postura de a nu mai primi atât de facil fonduri de la băncile-mamă din alte țări, iar atragerea de depozite, ceea ce ar fi trebuit să fie de la bun început o politică firească pentru toate băncile comerciale din întreaga lume, este abia acum, după apariția crizei, privită ca o sursă reală și sustenabilă de câștig bancar. Prin urmare, reducerile ratelor interbancare de dobândă și implicit reducerile ratelor de dobândă la depozite și la credite nu reprezintă elemente dezirabile pentru nici o bancă comercială în acest moment, elementul cheie fiind atragerea de lichiditate. De menționat că reticența de a scădea considerabil ratele de dobândă pe piața bancară este legată și de majorarea costurilor operaționale ale băncilor comerciale în această perioadă de criză, instituțiile comerciale menținând costurile crescute pentru credite pentru acoperirea pierderilor generate de criză. Vă întrebați, desigur, ce mari pierderi au avut băncile comerciale românești din moment ce, an de an, înregistrau profituri colosale, însă, fiind legate de băncile-mamă, acestea au reflectat operațiunile acestora, prin urmare o bună parte din pierdere a fost distribuită în toate filialele fiecărei bănci comerciale la nivel global, clienții români având și ei mult de suferit din acest motiv.
De asemenea, incertitudinea politică ce guvernează România de câteva luni bune nu a contribuit cu nimic la ameliorarea perspectivelor ambigue privind inflația și creșterea economică, având darul de a menține dobânzile de pe piața internă la valori încă foarte ridicate, peste cea de politică monetară a băncii centrale.
Un alt aspect este acela că, aproape indiferent de proporțiile reducerilor ratei dobânzii de politică monetară, impactul acestor decizii se va vedea pe o perioadă cuprinsă între 6 luni - un an sau chiar un an și jumătate, din cauză că efectul se propagă mai lent pe piața bancară (în general, ratele dobânzilor pe termen scurt se reduc mai rapid, în timp ce ratele dobânzilor cu maturități de peste un an scad mai greu). În ciuda blocajului înregistrat în ultima perioadă pe piața monetară, diferențele încă considerabile între costurile finanțării și veniturile din dobânzi vor face ca băncile comerciale să obțină profituri rezonabile, motiv pentru care există o marjă suficientă ce va permite reducerea ratelor de dobândă.
Astfel, eventualele scăderi ale ratelor de dobândă la credite se vor înregistra spre sfârșitul anului 2009 și probabil începutul anului viitor, fiind absolut vitale, în condițiile unei creditări extrem de reduse, atât pentru refacerea economiei cât și pentru recâștigarea încrederii în sistemului bancar.
Din motivele enumerate mai sus, subliniez necesitatea ca băncile comerciale să încerce o reducere mai puternică a ratelor de dobândă, aliniindu-se cât mai bine politicilor băncii naționale, pentru ca rezultatul să se găsească la nivelul reluării procesului de creditare extrem de necesar pentru o economie funcțională.
Comentarii