Mitropolitul Serafim de Pireu: presiuni pentru apostazie

Unul dintre cele mai importante evenimente din sfera bisericească a fost Sinaxa preoților și monahilor ortodocși, care s-a ținut în Volos februarie 2010. Principalii vorbitori au fost părintele Theodoros Zisis, părintele Gheorghios Metalinos, părintele Iosif, starețul mănăstirii Xiropotamu. Au fost reprezentanți sau stareți ai mănăstirilor, schiturilor și chiliilor din Sfântul Munte Athos, cât și ai mănăstirilor de pe teritoriul Greciei, protoprezbiteri și preoți din toate eparhiile.

Iată care sunt punctele principale expuse în Sinaxă:

1. Nu intră nici o țară în UE dacă nu se închină la papa, de aici putem înțelege reacțiile ciudate (aplecate spre ecumenism) ale unor ierarhi din Serbia și Herțegovina.

2. Ecumeniștii au ca țintă sa fie recunoscuți episcopii romano catolici ca și episcopi ortodocși!

3. Se fac canonizări „politically corect” cum este cea a lui Hrisostom de Smirna care se știa ca este mason (în momentul în care Sinodul Greciei a anatematizat masoneria trebuia să specifice că aducerea masonilor la Ortodoxie să se facă prin Mirungere cu lepădările de rigoare!). Kazantakis a fost afurisit de Biserică, dar anul trecut i s-a săvârșit slujba parastasului! Masoneria propovăduiește o credință creștină fără Hristos (hai mai bine să vorbim despre mediu), apoi face prozelitism masonic cu emblema patriarhului Bartolomeu! Începutul l-a făcut patriarhul ecumenic Meletie Metaxakis (mason) care a făcut prima mișcare anatematizată de Biserica - schimbarea mineologului!

4. Asupra Patriarhului Georgiei s-au făcut presiuni enorme ca să reintre în Consiliul Mondial al Bisericilor, și să anuleze hotărârile Sinodului Georgian în privința neacceptării mișcării ecumeniste de către Biserica Georgiană. Aceste presiuni au fost exercitate constant de către Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol!

În ultima fază, Patriarhul Ilias al Georgiei, necedând presiunilor, a fost chemat la Constantinopol pentru o întrevedere cu Patriarhul Bartolomeu „între patru ochi” Patriarhul Bartolomeu i-a cerut ca întrevederea să se facă numai cu un traducător din partea Patriarhiei Ecumenice, dar Patriarhul Ilias nu a acceptat decât cu condiția ca și el să aibă traducătorul lui, din partea Bisericii Georgiene. În cele din urmă întâlnirea celor doi întâistătători a avut loc la Istanbul, având fiecare câte un traducător.

Iată care a fost scopul acestei foarte scurte întrevederi, dar de o însemnătate colosală: Patriarhul Bartolomeu îi spune Patriarhului Georgiei următorul mesaj:

- Dacă nu veți intra din nou în Consiliul Mondial al Bisericilor veți avea ca țară probleme mari!

Deși această întâlnire a fost considerată de Patriarhul Bartolomeu foarte secretă, Patriarhul Ilias a făcut-o publică, având ca martor pe traducătorul georgian care l-a însoțit la întâlnire!

Știm care au fost evenimentele care au urmat apoi în Georgia, care au adeverit spusele Patriarhului Bartolomeu! Totodată, după această întrevedere Patriarhul Georgiei a fost otrăvit, dar a scăpat prin Ajutor Dumnezeiesc de la moarte!

Otrăvirea patriarhului Ilias s-a făcut lent, nu brusc! Și a fost descoperită aceasta într-un spital din Germania unde i s-a făcut dezintoxicația!

5. Pe data de 29 aprilie 2010 în Pireu, în stadionul Irinis kai Filias va fi găzduit simpozionul „locul episcopului Romei în Biserică” (în pridvor pentru a i se face lepădările) cu binecuvântarea Mitropolitului Pireului Serafim. Acesta va fi făcut ca un răspuns Ortodox la ceea ce s-a ținut în Cipru și va urma să se desăvârșească la Viena!

Notă

Iată Hotărârea Sinodului Bisericii Georgiei privitoare la ecumenism, hotărâre pe care patriarhul ecumenic Bartolomeu vrea să o anuleze:

„Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei hotărăște: […] 5. Că neortodoxa și eretica învățătură, plămădită în sânul teologiei moderniste, privitoare la existența Harului de viață dătător dincolo de hotarele canonice ale Bisericii, ca și expresia ei extremă, așa‑zisa «teorie a ramurilor», care socotește toate tendințele felurite din creștinismul actual drept felurite ramuri unificate sau uniforme ale adevăratei Biserici a lui Hristos, având Dumnezeiescul Har în egală măsură, nu poate fi primită. 6. Că rugăciunile comune și săvârșirea Tainelor laolaltă cu neortodocșii nu pot fi primite” (Hotărârea a fost aprobată de Sinodul Georgian pe data de 8 octombrie 1998 – (Parakathiki, nr. 3/1998, pp. 12-13).

Comentarii

comments powered by Disqus