Revista presei de la Chișinău

Revista presei de la Chișinău

Iubire nelimitată și necondiționată

Conducerea SUA ne face declarații în continuu de amor. Știindu-i însă de ce sînt capabili, după ce am văzut dragostea nemăsurată față de cimitirele și bisericile din Serbia, oamenii din Iraq și multe alte cazuri practice, ne punem întrebarea: pe noi ce ne așteaptă?

Avem susținerea SUA

Statele Unite ale Americii vor susține și în continuare Republica Moldova, a declarat ambasadorul SUA la Chișinău, Asif J. Chaudhry, în cadrul unei întrevederi cu premierul Vlad Filat.

Ambasadorul a solicitat guvernului „să prezinte o listă a priorităților ce necesită susținere, astfel încât să fie posibilă identificarea posibilităților de suport” se spune într-un comunicat de presă al guvernului moldovean.

Cei doi oficiali au discutat despre vizita recentă a delegației Republicii Moldova în SUA. În context, diplomatul american a spus că delegația Republicii Moldova a lăsat o impresie bună în SUA.

În perioada 19-23 ianuarie o delegație a guvernului moldovean s-a aflat în SUA unde a fost semnat Acordul de finanțare în cadrul Programului „Compact” al Corporației „Provocările Mileniului” în sumă de 262 mln USD. Banii vor fi utilizați pentru agricultură și infrastructura drumurilor. (Jurnal de Chișinău)

SUA, îngrijorate pentru Republica Moldova

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a declarat vineri că disputele Republicii Moldova cu România privind frontiera și prezența trupelor ruse pe teritoriul moldovean sunt motive de îngrijorare, transmite Mediafax.

„Moldova se luptă să își îmbunătățească economia, este eligibilă pentru programul Compact al Millennium Challenge Corporation (MCC) deoarece este încă o țară săracă și are nevoie de mult ajutor”, a declarat Hillary Clinton în interviul acordat publicației electronice Voice of America la Paris, unde a susținut un discurs pe tema securității Europei.

„Cu siguranță, disputele privind frontiera cu România și prezența trupelor ruse pe teritoriul moldovean sunt motive de îngrijorare. Dar vrem să ajutăm Moldova să îmbunătățească viețile cetățenilor săi și, sperăm, cu timpul, problemele cu care se confruntă vor fi rezolvate”, a adăugat șefa diplomației americane. (Jurnal de Chișinău)

Cavalerii comunismului

Un fost comunist după ce a părăsit bărcuța roșie îl provoacă pe V. Voronin la un duel, însă cum trăim într-o epocă mai evoluată de data aceasta duelul va fi televizat. După ce au stat sub aceeași seceră și ciocan acum vom putea vedea cine rămîne cu secera și cine ia în cap ciocanul.

Vladimir Țurcan îl cheamă la duel pe Vladimir Voronin

Fostul deputat comunist, Vladimir Țurcan, i-a aruncat mănușa fostului său șef, Vladimir Voronin și îl cheamă la un duel televizat.

„Am o idee pentru toți cei care lansează diferite aberații despre proiectul lui Țurcan. Eu fiind general de poliție, i-aș propune lui Voronin să ne întâlnim la un talk-show chiar și cu participarea lui Constantin Starâș. De la ei aș vrea să aud în direct ce au de spus și eu am să le răspund. La orice minciună eu am argumente și fapte concrete. Scopul meu nu este să ponegresc pe cineva, dar voi răspunde adecvat la toate minciunile”, a declarat Țurcan în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui, după anunțarea lansării proiectului „Moldova Unită”, „nervozitatea a apărut din partea unei formațiuni (PCRM - n.n)”. „Scopul nostru nu este destrămarea PCRM, în principiu eu personal și colegii mei manifestăm respect pentru colegii din PCRM, care formează o echipă, în majoritatea absolută, devotată statului Republica Moldova”, a spus Țurcan.

În același timp, Țurcan a ținut să menționeze că PCRM a făcut unele greșeli vădite și serioase în administrarea pe intern. „Aceste greșeli au influențat și administrarea statului, care au permis ca unele forțe care sunt mai apropiate de vârful piramidei. Acest lucru a generat și unele abuzuri în domeniul administrării afacerilor și privatizărilor. Dar nu vreau să intru în detalii”, a mai adăugat Țurcan.

Țurcan a ținut să respingă toate acuzațiile lansate în ultimul timp la adresa „Moldova Unită”, precizând că acesta își dorește să devină un proiect de alternativă pentru cei care sunt dezamăgiți de politică și care nu au avut alte oferte de a participa activ în formarea puterii sau în diferite organe locale și centrale.

„Am lansat acest partid pentru cei care realizează că actuala criză politică ar putea arunca țara în anii 80 și se află într-o stare de distrugere”, a mai spus Țurcan. În același timp, Țurcan a respins zvonurile potrivit cărora, în spatele acestui proiect ar sta premierul Vlad Filat, sau că acest proiect ar avea susținere din partea Moscovei. (Jurnal de Chișinău)

Legături bolnăvicioase

Premierul Filat, ne mai relatează un „adevăr” căpătat prin sforțări intelectuale supraomenești și ne anunță că „totul este bine”, e și „lupul sătul și oaia întreagă”, iar viitorul „sună bine”!

Vlad Filat: „Creditul FMI și prețurile majorate nu au nimic în comun”

Valul de scumpiri de la începutul acestui an nu are nimic în comun cu împrumutul acordat Republicii Moldova de către Fondul Monetar Internațional (FMI), iar cetățenii Republicii Moldova nu vor plăti prețuri mai mari, ci „prețuri reale”.

Acestea sunt declarațiile prim-ministrului Vlad Filat, solicitat de jurnaliști să comenteze majorarea tarifelor și scumpirea produselor. „Avem speculanți care majorează prețurile, dar aceasta nu înseamnă că este o condiție a FMI. Guvernul va acorda compensații doar celor care într-adevăr au nevoie” a accentuat premierul.

Pe de altă parte, oficialul a menționat că cetățenii Republicii Moldova trebuie să înțeleagă principiile economiei de piață, în care prețurile sunt dictate de libera concurență. „Cu ajutorul împrumutului de la FMI, Republica Moldova are, la acest moment, instrumentarul necesar pentru o dezvoltare economică durabilă și sănătoasă” a conchis, optimist, Vlad Filat. (Jurnal de Chișinău)

Constructorii de „idealuri” și frontiere în acțiune

Ministrul I. Leancă mai oferă perle ale gîndirii și atitudinii „românești”, ne mai oferă și o UE frumoasă, durdulie, plesnind de sănătate și de iubire față de neștiutorii dintre Nistru și Prut.

Europa Liberă: „Vrem să construim aici o frontieră europeană”

Ministrul de externe Iurie Leancă despre începerea acțiunii de delimitare a graniței cu Ucraina pe segmentul transnistrean în prezența unor reprezentanți UE și EUBAM.

Iurie Leancă: Am demarat un proces bilateral foarte important și sper să-l finalizăm cu succes, și asta va servi, bineînțeles, consolidării statalității Republicii Moldova.

Valentina Ursu: Cum va arăta această amenajare a frontierei moldo-ucrainene?

Iurie Leancă: Se face demarcarea, și sunt fixați anumiți piloni, pe motivul că e vorba de segmentul transnistrean, pe care din păcate, în virtutea anumitor circumstanțe, nu este controlat de autoritățile de la Chișinău. Suntem nevoiți să fixăm niște piloni intermediari, care sper că, odată ce vom avansa cu soluționarea problemei conflictului transnistrean, vom reuși să identificăm și soluții permanente.

Valentina Ursu: Domnule Leancă, să înțeleg că acest eveniment produs astăzi ar putea fi unul care ajută la soluționarea problemei transnistrene?

Iurie Leancă: Este un eveniment care, categoric, creează anumite premise suplimentare, pozitive. Sunt absolut convins. Cu cât mai bună înțelegere, și cu cât mai avansat este dialogul dintre Republica Moldova și Ucraina, cu atât mai mult sunt șanse pentru a avansa în acest sens.

Valentina Ursu: Segmentul transnistrean de pe hotarul moldo-ucrainean este cel mai important și cel mai vulnerabil. Pe cât de cooperantă ar putea fi și administrația de la Tiraspol la delimitarea frontierei?

Iurie Leancă: Deocamdată, într-adevăr, este unul vulnerabil care creează probleme nu doar de ordin politic, dar și de ordin comercial, economic etc. Guvernul de la Chișinău, din momentul în care a fost constituit acum 4 luni și ceva, a dat dovadă de o atitudine extrem de pragmatică, una deideologizată, axându-ne pe interese foarte precise, canalizându-ne eforturile pe reglementarea și rezolvarea unor probleme care afectează activitatea zilnică a cetățenilor moldoveni de pe ambele maluri ale Nistrului. Am lansat o invitație și administrației de la Tiraspol să delege reprezentanții autorităților locale să participe la acest proces, dar din păcate, nu au răspuns într-o manieră pozitivă și constructivă.

Valentina Ursu: Și dacă cei de la Tiraspol nu răspund și în continuare?

Iurie Leancă: Vom promova acest proces dinspre partea ucraineană, dar ceea ce este foarte important, împreună cu reprezentanții EUBAM-ului. Vreau să remarc că au fost prezenți și reprezentanți ai președinției spaniole a Uniunii Europene și ai delegației Uniunii Europene. În luarea de cuvânt a președinției spaniole s-a menționat importanța evenimentului nu doar sub aspect bilateral moldo-ucrainean dar și într-un context european. O astfel de acțiune este conformă spiritului european, și ce este important, vrem să construim aici o frontieră europeană, care sper cu timpul, odată cu aderarea Moldovei și a Ucrainei la UE va fi una strict simbolică.

Valentina Ursu: Dar dacă Tiraspolul nu va avea o reacție adecvată și va încetini acest proces, autoritățile de la Kiev ar putea singure să delimiteze frontiera?

Iurie Leancă: Doamna Ursu, autoritățile de la Tiraspol nu au cum să încetineze acest proces, este un proces moldo-ucrainean. Unul în care sunt angajați reprezentanții ambelor părți și care se derulează deocamdată de pe partea ucraineană a frontierei.

Valentina Ursu: Problema delimitării hotarului moldo-ucrainean ar putea figura și pe agenda întrevederii pe care premierul Vlad Filat o va avea luni cu șefa executivului de la Kiev Iulia Timoșenco?

Iurie Leancă: Acest subiect este unul cu o conotație importantă pentru relația bilaterală. Cei doi premieri îl vor discuta. Mai sunt și multe alte probleme care pot fi soluționate și aceasta ar însemna o îmbunătățire de substanță în relațiile moldo-ucrainene cu efecte pozitive pentru cetățenii din ambele țări dar și pentru crearea unui spirit cu adevărat european, de încredere, de creare a unei energii pozitive pe plan regional.

(Jurnal de Chișinău)

Comentarii

comments powered by Disqus