1. De la concepția materialist-atee la „știința” new age.
În cadrul de referință al mișcării new age fizica și cosmologia joacă un rol deosebit de important. Aceasta se datorează faptului că fundamentul „teologic” atât de fragil al mișcării are nevoie în lumea în care a apărut - spațiul euro-atlantic - de o acoperire și susținere de tip scientist, cea în care crede cu cea mai mare tărie omul secularizat al acestui spațiu și acestei epoci. Astfel, fizica modernă a apărut în secolul XIX ca o sinteză a mai multor științe ale naturii ce studiau mai multe aspecte ale formelor de energie. Dar înainte de a cerceta impactul a ceea ce se cheamă „noua fizică” asupra concepțiilor new age să vedem pe scurt istoricul fizicii în context filosofico-religios.
La sfârșitul evului mediu, în secolul al XIII-lea teologii universității din Paris au sesizat ca inacceptabilă ideea veșniciei materiei, aceasta neputând, din punct de vedere al dogmelor, să fie coeternă cu Dumnezeul creștin, un Dumnezeu Creator și nu demiurg de tip platonic-gnosticist. Se știe că în această perioadă autoritatea lui Aristotel în biserica romano-catolică era aproape egală cu cea a Sfintei Scripturi, ambele fiind prezente pe sfânta masă. În anul 1227, în apogeul scolasticii, papa Ioan al XXI-lea a promulgat un număr de 219 propoziții, în majoritatea lor emise de Aristotel și urmașul acestuia, doctor ecclesiae, Toma d’Aquino1. Printre aceste propoziții se afla și aceea precum că „prima cauză (Dumnezeu) n-a putut face mai multe lumi”. Primul articol al Crezului afirmă: „…Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”. La ce se referă propoziția incriminată? Dacă se are în vedere lumea fizică (cele văzute), ne raliem poziției ce susține unicitatea2. Astăzi se vorbește despre universuri paralele, anti-materie și găuri negre prin care s-ar putea trece dintr-un univers într-altul, universuri multidimensionale, simple speculații nefundamentate suficient nici măcar științific, ca să nu mai vorbim teologic.
Extrapolând, bineînțeles că nimic nu ne îndreptățește scripturistic să presupunem existența altor lumi fizice, eventual locuite de alte ființe cu inteligență superioară nouă. De aici și până la noua mitologie OZN nu e decât un pas, pe care teologic nu-l putem accepta în nici un caz, nici măcar ca ipoteză de lucru (vom vedea mai târziu cum a fost tratată această problemă în cadrul new age). Această metodă de investigație științifică este foarte periculoasă în teologie, putând duce la grave erezii, așa cum a fost cazul eruditului Origen, condamnat definitiv la două sinoade ecumenice, în ciuda unor încercări recente de „reabilitare” a sa, unele venite, surprinzător, chiar din spațiul teologic ortodox.
Energia în concepția new age-ului
Socotim necesar a ne opri asupra conceptului de „energie”, deoarece el va juca un rol preponderent atât în noua fizică relativistă, cât și în cadrul mai larg al new age-ului. Termenul vine din grecescul εργον ce a dat ενεργια însemnând lucrare, activitate, acțiune. În fizică energie înseamnă capacitatea unui sistem fizic de a presta o lucrare sau acțiune. Materia produce energie ca rezultat al mișcării sau poziției în relație cu forțele active ce constituie energia mecanică3. Pe lângă aceasta mai există multe alte forme de energie dintre care bioenergia constituie un domeniu pe care se pune mare accent în new age. Din punct de vedere științific bioenergetica este studiul proceselor prin care celulele vii folosesc, stochează și eliberează energie. Aici se încadrează și procesul fotosintezei4. Dar în cadrul noii mitologii scientiste new age bioenergia are un conținut oarecum diferit, definit în cadrul filosofic asiatic ca fiind acea qi a chinezilor, sau prana hindusă.
Întrucât s-a observat în secolul XIX că diferitele forme de energie se pot transforma unele într-altele, savanții Sadi Carnot, Rudolf Julius Emanuel Clausius și Lordul Kelvin au formulat legea conservării și transformării energiei, în care mai importantă este a doua lege a termodinamicii (1850) potrivit căreia într-un sistem izolat componentele interne de temperaturi diferite vor tinde întotdeauna către o unică temperatură uniformă de echilibru. Aplicarea consecvent logică la scara universului (privit ca un sistem închis și izolat) a principiului numit de Clausius entropie, ce ne arată stadiul de echilibru termic, a dus la așa numita teorie a „morții termice”, sistarea tuturor proceselor termice posibile. S-a observat că această lege s-ar aplica numai în domeniul macroscopic, ea nefiind validă în microscopic, întrezărindu-se astfel viitoarele descoperiri ale mecanicii cuantice și ale teoriei relativității.
Savanții secolului XIX se bazau desigur pe observații empirice, lipsite de lumina revelației divine. Ei sesizau necesitatea permanenței energiei solare pentru întreținerea vieții pământești, dar această energie era și ea la rândul ei creată și prin aceasta în mod necesar finită. Ceea ce le-a lipsit teologilor romano-catolici medievali, energiile necreate prin care lucrează pronia lui Dumnezeu, le lipsea cu atât mai mult savanților secularizați și cvasi atei ai secolului trecut. Așadar părerea acestora era că energia se transformă, dar nu poate fi creată sau distrusă lucru care în mod necesar ne duce direct la caracteristicile energiilor divine.
„Adevărurile” oamenilor de știință ai new age
O personalitate de prim rang din lumea științei ce este revendicată de către mișcarea new age a fost părintele iezuit și antropologul francez Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955). Din opera sa a fost reținută ideea potrivit căreia lumea este un întreg în care totul se leagă împreună și este interdependent, adică totul se ține împreună. Fiind ca formație științifică biolog, Teilhard vedea toate ființele ca pe o urzeală fără fir țesută într-un proces universal. Încercând să împace biologia cu teologia savantul iezuit a ajuns la o formă originală de evoluționism, de la primele forme simple și aparent neînsuflețite către forme din ce în ce mai complicate cu o conștiință din ce în ce mai înaltă. În acest fel el a strecurat erezia scientistă evoluționistă deghizată într-un limbaj creștin. T. de Chardin deschide perspectiva evoluției omului spre o formă superioară de viață, în loc de îndumnezeire și urcuș duhovnicesc, dovedind în fond o viziune materialistă. Elementul ce evoluează necontenit în cosmos căpătând grade de complexitate tot mai mari este conștiința. În acest fel, universul evoluează tot timpul prin propria sa putere și voință. Nu este de mirare că prin concepțiile sale naturalist panteiste Teilhard a intrat în conflict cu învățătura bisericii. Mărturisirea sa de credință ia forme tot mai subiective, văzându-L pe Hristos ca pe coroana lumii și ca pe o expresie a „sufletului lumii”5.
Savantul de renume mondial Erwin Schrödinger, cel care alături de Broglie, Bohr și Heisenberg a fost unul din întemeietorii teoriei cuantice a scris în lucrarea sa Ma conception du monde următoarele: „Oricât de neconceput ar putea să pară gândirii obișnuite, voi și toate ființele conștiente ca atare, sunteți totul în totul. Din cauza aceasta viața pe care o trăiți nu e numai un fragment al existenței întregi, ea este într-un anumit sens, totul”6. Am ales acest nume, deoarece în concepțiile sale Schrödinger ne apare ca un precursor al savanților fizicieni new age D. Bohm și F. Capra (n. 1939). Ca și aceia mai târziu, acest new ager avant la lettre, a avut revelația corespondenței observațiilor sale științifice cu tradiția indiană, „Sfântul” Toma d’Aquino, Meister Eckhart, și alți mistici occidentali.
În lucrarea sa Hristos și karma7 teologul francez François Brune face o mică antologie a noii metafizici începând cu citate din Michael Talbot, Mysticisme et physique moderne, (Mercure de France, Le Mail, 1984) anume că fiecare particulă afectează pe toate celelalte, că structura materiei nu poate fi independentă de conștiință, că psihicul uman este în interferență cu toate punctele din univers, că nu mai este prezentă deosebirea dintre subiect și obiect, iar realitatea este una și omnijectivă.
În acest fel, pe nesimțite aproape, autorul ne introduce în lumea concepțiilor noii lumi: paradigma hologramei. Dându-și seama ca teolog de acest lucru F. Brune ne previne că acestea nu sunt intuiții new age, ci lucrări științifice. Ajungând la unul din autorii mai sus citați, fizicianul englez D. Bohm, se afirmă că lumea toată e o hologramă, fiecare dintre noi este un punct hologramic ce reflectă întregul univers într-un raport static și dinamic. Potrivit lui Bohm: „…marea hologramă numită Creație, care este EUL fiecăruia dintre noi”. Fizicianul britanic David Bohm (1917-1992) este unul din cercetătorii cei mai avizați citați de obicei de către scientismul de tip new age. El și-a expus ideile sale în lucrarea Wholeness and the Implicate Order, apărută în 1980. Bohm susține că toate lucrurile par a fi părți ale unui întreg mare, nedespărțit, în care totul plutește și se amestecă organic împreună cu toate celelalte, precum mișcările dintr-un curent de apă. În tot acest timp hazardul este desigur exclus. Bohm introduce noțiunea de implicate order, ce înseamnă aproximativ ordine construită apriori, ordine rațională și nevăzută ce se manifestă în lumea experiențelor noastre pe care Bohm o numește explicit order, sau ordinea aparentă.
Capra și „varza” lui
În cadrul fizicii noii ere un loc de frunte îl ocupă fizicianul teoretic american Fritjof Capra (n. 1939). Cartea sa de căpătâi se intitulează The Tao of Physics și a apărut ca știință popularizată în anul1975. Numele de Taofizica se datorează paralelelor găsite de autor între fizica modernă și mistica orientală chineză. Ceea ce l-a frapat pe Capra este faptul că atât fizica științifică rațională cât și mistica intuitivă au ajuns la concepții similare asupra realității, potrivit cărora materia nu există propriu-zis. Lumea materială este o iluzie (maya), realitatea fiind de natură spirituală, ne-materială. Capra se încadrează în curentul științific și filosofic contemporan ce încearcă să depășească fragmentarea imaginii științei clasice și unificarea concepțiilor pentru a da naștere unei imagini holistice asupra realității. Din păcate, urmărind exclusiv linia misticei orientale, el ajunge ca și aceia să nu mai conceapă divinul ca pe o putere care a creat și conduce din afară lumea, ci ca pe o putere care conduce dinăuntru. Astfel Dumnezeu Se află în toate și lucrează dinăuntru devenind de fapt sufletul nostru nemuritor ceea ce constituie o gravă erezie panteistă. În demersul său, Capra subliniază pe bună dreptate superioritatea gândirii intuitive și religioasă asupra gândirii raționale scientiste de tip iluminist. Această valoare a intuiției a fost sesizată în chip magistral de către Pr. Stăniloae, iar în acest caz, faptul că ea s-ar aplica și în știință nu poate decât să fie un lucru binevenit și necesar. Totodată, fizicianul american a constatat cu justețe și existența unui element rațional în mistică.
Potrivit ultimelor descoperiri ale fizicii moderne, la nivelul subatomic nu se găsește nici un fel de materie solidă, ci numai spațiu vid și câmpuri energetice, posibilități, tendințe și probabilități statistice. Realitatea apare ca o țesătură complicată de relații între diferitele părți ale unui întreg, o parte importantă a realității fiind chiar observatorul care influențează ceea ce observă. Capra afirmă că: „În fizica atomică nu putem niciodată să vorbim despre natură fără ca să vorbim în același timp despre noi înșine”.
Dar Fritjof Capra nu s-a rezumat la abordarea concepțiilor taoiste, ci a continuat paralelele sale și cu filosofia hindusă, ajungând la conceptul realității supreme numită Brahman, ce se socotește a fi sâmburele tuturor lucrurilor, sufletul lumii, infinitul, veșnicul și imposibil de cuprins cu mintea omenească. Corespondentul lui în sufletul omenesc este, conform filosofiei vedanta, Atman. Și budismul susține faptul că lumea este o unitate. Capra însuși aderă la noțiunea lui T. Kuhn, acea viziune holistică asupra lumii ce duce la schimbarea vechii paradigme. Suportul teoretic pentru această nouă viziune vine din partea fizicii și a misticii, deci a acestei taofizici. În sprijinul afirmațiilor sale, Fritjof Capra aduce teoria laureatului premiului Nobel, Ilya Prigogine, potrivit căruia organismele vii sunt un sistem autoorganizat, o deviație aberantă de la acele rațiuni plasticizante reluate în teologia ortodoxă contemporană de către Pr. Stăniloae după Sf. Maxim Mărturisitorul. Cu această teorie este răsturnat eșafodajul teoriei evoluționiste a lui Darwin. Combătând distincția operată de Descartes în materie și conștiință ca două categorii diferite, Capra vede conștiința ca pe însăși dinamica, forța creatoare din spatele autoorganizării organismelor vii. Pentru a descrie forțele mentale ale unor organisme vii inferioare el folosește noțiunea mentație. Mai multe conștiințe omenești conectate formează macroconștiința, adică sistemul social și ecologic, iar acesta la rândul lui e inclus în sistemul mental al planetei, care la rândul său trebuie să fie inclus într-o conștiință universal cosmică. Toate aceste elemente laolaltă conduc inevitabil către acea viziune holistică de care aminteam mai devreme.
Întrucât mișcarea new age a apărut și s-a dezvoltat într-un mediu impregnat de scientism în care așa cum am arătat oamenii de știință reprezentau până la cel de-al doilea război autoritatea supremă, era de la sine înțeles că printre preocupările noii spiritualități se vor număra și cele legate de știință. Potrivit viziunii astrologice era Peștilor s-a caracterizat printre altele printr-o separație a religiei de știință, ajungându-se după evul mediu chiar la un conflict deschis. Prin urmare noua eră conciliantă a Vărsătorului va realiza și această împăcare a celor două domenii divergente. Acest lucru a fost descris printre alții de către Marilyn Fergusson în lucrarea sa The Aquarian Conspiracy apărută în anul 1980 la capitolul „Psi: necunoscutul în fizică și parapsihologie”8 Prin termenul grecesc „psi” (ψ) se înțelege aici necunoscutul în fizică teoretică și parapsihologie. Potrivit ultimelor cercetări din domeniul fizicii materia are doar „tendința de a exista”, particulele fac „quantum leaps”, iar universul este o „scattering matrix”. Aceste afirmații au la bază lucrările unor savanți ca elvețianul J. S. Bell, autorul teoremei ce-i poartă numele (1964), precum și a efectului Einstein-Podolsky-Rosen. O altă lucrare de referință din domeniul new age legată de noua fizică este The Dancing Wu-Li Masters de Gary Zukav. El aduce în discuție printre altele teoria complementarității enunțată de către danezul Niels Bohr, și afirmația francezului Paul Dirac ce susține că „materia este creată din nimic”. Ca și Fritjof Capra, G. Zukav găsește la tot pasul analogii evidente între noile descoperiri ale fizicii și mistica orientală taoistă. Îmbinarea științei cu psihologia a dus la afirmarea așa numitului domeniu al „paranormalului” în care fenomene cum ar fi sincronicitatea propusă de Wolfgang Pauli și C. G. Jung nu poate fi supusă experimentului. Printre cercetătorii celebri preocupați de „psi” sunt citați J. J. Thomson, William James, Alexis Carrel, Max Planck, cei doi Curie, Schrödinger, Einstein, C. G. Jung, Wolfgang Pauli, Pierre Janet, și Thomas Edison.
2. Noul mit scientist: Extratereștrii
Fenomenul OZN a devenit în deceniile actuale cea mei populară religie din America. Această afirmație a fost făcută printre alții de către cercetătorul John Whitmore în studiul Religious Dimensions of the UFO Abductee Experience9. Suntem de aceeași părere cu autorul american, după care descrierile cazurilor de răpire (abductee) au puternice conotații religioase.
O cercetare serioasă a cazurilor de răpire OZN a demonstrat faptul că etapele importante ale descrierilor și contactelor cu inteligențele extraterestre au o încărcătură religioasă10. Aici sunt descrise aceste trăiri treptate și fiecărui moment i se găsesc paralele religioase.
Cele mai multe revelații religioase au același simbolism al luminii, pentru a desemna ființa divină. Omul religios se simte neputincios și mic în fața slavei dumnezeiești. S-a putut face și o paralelă cu Dumnezeul Jahve al Vechiului Testament, Ce este descris ca tufișul arzător11.
Ceea ce e esențial în concepțiile cosmologice șamanistice și ale tehnologiei OZN contemporane este un proces de inițiere ce transformă ignorantul sau acea persoană ce năzuiește după cunoaștere spirituală, și care treptat duce la o transformare calitativă a vechiului eu într-o conștiență modificată. Inițierea în lumea supranaturală este dureroasă și incomprehensibilă la început, dar odată ce este integrată de subiect în contextul său cultural devine inteligibilă și operantă.
Întrucât conținutul religios al fenomenelor OZN (UFO) este o realitate incontestabilă, au apărut în consecință o serie de grupări sectare ufolatre, dintre care poate cea mai reprezentativă este cea a „raelienilor”. Numele lor vine de la întemeietorul sectei, Rael, pseudonimul francezului Claude Vorilhon (n. 1946). „Revelațiile” acestuia afirmă întemeierea unei generații a viitorului condusă de o „geniocrație”, atent supravegheată de către extratereștrii avansați. Ecouri ale acestor idei de SF elitist au fost preluate la noi de către Alexandru Mironov.
În paralel cu aceste aspecte ce țin de domeniul fenomenului sectant, domeniul OZN a fost abordat și de către cercetători ai organizațiilor secrete de tip francmasonic, așa cum a fost cel ce semnează sub pseudonimul Jan van Helsing12. După un expozeu documentat și pertinent asupra conspirațiilor pe scară mondială orchestrate de diferite organizații secrete, autorul (autorii?) abordează tema OZN-urilor de pe poziția acreditării vieții extraterestre. Potrivit lucrării, recunoașterea oficială a fenomenului ar putea duce printre altele la faptul că: „Toate religiile ar fi nevoite să-și schimbe dogmele. Nimeni nu dorește acest lucru”13. În continuare se enunță teoriile organizației ordinului Templier VRIL înființat în Germania în anul 1919, potrivit căruia extratereștrii vin din sistemul solar Aldebaran.
O apologetică anti OZN este prezentată și de autorul francez Marc Dem în lucrarea sa Anticrist 666, cap. 20 intitulat „Timpul blasfemiei și misionarii extratereștrilor”14. La întrebarea dacă fenomenul OZN are vreo legătură cu satanismul, cercetătorul J. M. Lesage răspunde afirmativ în studiul său intitulat Secretul diabolic al OZN-urilor, în care afirmă printre altele că martorul acestor evenimente: „pierde brusc legătura cu realitatea prezentă pentru a se pomeni instantaneu în altă «realitate» care nu există, ținând de domeniul iluziei magice”15.
O analiză ortodoxă pertinentă a fenomenului a fost făcută de către Ieromonahul Serafim Rose. Astfel, potrivit Părintelui Serafim16, filosofia SF ar putea fi rezumată astfel:
1. „Religia în sens tradițional este fie cu totul absentă, fie prezentă în mod accidental sau artificial… «Dumnezeu», atunci când este menționat, este prezentat ca o putere vagă și lipsită de contur, iar nu ca o ființă personală (de ex. «Forța» din Războiul Stelelor, o energie cosmică care are atât un aspect pozitiv, cât și unul negativ).
2. În centrul universului SF nu se mai situează Dumnezeu, ci omul, dar nu omul așa cum îl cunoaștem noi astăzi, ci așa cum va «deveni» el în viitor, conform mitologiei evoluționiste moderne. Cercetători ca Erich von Dänniken, au căutat să explice o serie de pasaje biblice prin ipotezele farfuriilor zburătoare, ajungând la interpretări de-a dreptul aberante.
3. Capacitățile și performanțele excepționale ale ființelor extraterestre și propovăduirea unei filosofii «spirituale» care se plasează «dincolo de orice religie».
4. «Ființele avansate» din spațiul cosmic sunt adesea înzestrate cu calități «mântuitoare», iar aterizările navelor spațiale sunt semnul unor evenimente «apocaliptice» – de obicei sosirea unor ființe binevoitoare care să conducă «oamenii în progresul lor evolutiv»”17.
Concluziile trase de Ieromonahul Serafim Rose plasează tot spectrul OZN și SF sub semnul rătăcirilor duhovnicești accelerate în vremea noastră. Aparițiile și întâlnirile de gradul III se pot datora acțiunilor directe ale diavolilor, ce își iau înfățișarea potrivită așteptărilor culturale ale epocii și locului respectiv.
3. Elemente fizice în învățătura Sfinților Părinți și în teologia ortodoxă contemporană.
În fața acestor încercări stau operele Sfinților Părinți Bisericești ce sunt păstrate și continuate de către marii teologi ortodocși contemporani între care la loc de cinste stă Părintele Stăniloae, care în lucrarea sa Teologia dogmatică ortodoxă18 la paragraful intitulat: „5. Lumea, operă rațională a lui Dumnezeu, pe măsura rațiunii umane în progres continuu spre sensuri tot mai înalte ale ei” îl reia pe Sf. Maxim Mărturisitorul, arătând că toate lucrurile își au rațiunile lor în Logosul dumnezeiesc sau în Rațiunea supremă19. Această raționalitate a naturii își are scopul și sensul tocmai în slujirea omului. Rațiunile lucrurilor (logos) sunt stricte și eterne și își au sensurile lor (noema), fiind cuprinse în Rațiunea divină, în Logos, Cuvântul lui Dumnezeu. Omului îi este dată această înțelegere a sensului lucrurilor (noesis) prin actul cunoscător sintetic și direct numit intuiție. Iată aici o punere în lumina justă a acestei calități cognitive invocată atât de des de new ageri. Pentru teologia ortodoxă a Părintelui Stăniloae lumea („lume” din lat. „lumen”) reprezintă o „lumină” inepuizabilă. Spre deosebire de intuiție, rațiunea analitică reprezintă numai o rațiunea parțială, punct de vedere ce nu poate fi decât îmbrățișat de către new ageri. Deși omul este alcătuit din trup și suflet, există în alcătuirea sa și ceva mai înalt ce scapă analizei, și anume harul necreat, element constitutiv, și nu acea grație creată a teologiei scolastice apusene și nici harul dobândit la Sf. Botez. Deși lumea e deosebită de Dumnezeu, (contrar afirmațiilor panteist-monist new age), ea nu e despărțită de El nici în existența ei, nici în sensul ei20. În final când Dumnezeu va fi totul în toate, se va uni cu creația după formularea Calcedonului: fără amestecare (asinkitos), fără schimbare (atreptos), fără împărțire în două categorii (adiairetos), fără separare (achoristos) în felul acesta realizându-se îndumnezeirea naturii, a creației. Gânditorii new age au considerat cu totul greșit că acest stadiu a și fost atins, omului nemairămânându-i decât să conștientizeze acest lucru (gnosticism hinduist). Este însă adevărat și pentru teologia ortodoxă că rațiunea analitică nu poate ajunge la explicația finală, așa cum se străduiește și speră să o facă mai devreme sau mai târziu știința. Întrucât în creație totul este rațional în lucruri și în energiile componente, omul are datoria față de Dumnezeu de a o cunoaște. Așa cum am mai arătat raționalitatea lumii este pentru om și culminează în om21, punct de vedere ce se opune ecologismului pancosmist de tip new age. Acest proces de cunoaștere presupune obligatoriu un efort din partea omului, lucru ce pare să nu fie pe placul adepților new age, dispuși să găsească tot felul de procedee quasi-magice de a înlătura tocmai suferințele și efortul omului, într-un cuvânt Crucea.
Note
1 Cf. Encyclopaedia Britannica 1996
2 De aici și termenul latinesc uni-vers, nu există multi-vers.
3 Cf. Encarta Encyclopedia 98.
4 Idem
5 Cf. Encyclopaedia Britannica 98
6 Cf. Le Mail, 1982
7 Francois Brune, Hristos și karma, Univers enciclopedic, București, 1997
8 Tharcer, LA p. 170
9 În The Gods have landed – new religions from other worlds, editată de James R. Lewis, New York 1995, p. 74
10 J. Whitmore, Religious Dimensions… pp. 65-84.
11 Erland Sandqvist, Spökflygarna – 46 dagens UFO-fenomen – forntidens änglabesök., Stockholm, 1987 pp.329-370
12 În lucrarea Organizațiile secrete și puterea lor în secolul XX, Editura ANTET, nu are anul publicației, p. 77 și urm.
13 op. cit., p. 78.
14 op. cit., p. 158.
15 Idem.
16 În Ortodoxia și religia viitorului, Cap. VI. Semne din cer.
17 op. cit., pp. 117-121.
18 Vol. 1 Ed I. B. M. al B.O.R. 1996, p. 237
19 Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, P.G. 91, 1365. H.C. 27. Citat în Pr. Stăniloae Teologia dogmatică ortodoxă Vol. 1, p. 237.
20 Pr. Stăniloae Teologia dogmatică ortodoxă, Vol. 1, p. 240.
21 op. cit., p. 241.
Comentarii