Comunismul de ieri, integrarea de azi – U.E. egal Republica Socialistă Europa

Comunismul de ieri, integrarea de azi – U.E. egal Republica Socialistă Europa

Unii mai… „pistruiați” afirmă adesea că „ceilalți”, cei cu „crucea în sân”, n-au înțeles nimic din istorie. Și, din nefericire cam au dreptate. De exemplu, câți s-au sesizat cu privire la „coincidența” dintre denumirea (și nu numai) fostului bloc sovietic: „Uniunea Sovietică” și a actualului bloc european: „Uniunea Europeană”. Sau că asasinii Țarului Mucenic Nicolae al II-lea se numeau COMISARI sovietici, iar zapciii U.E. tot COMISARI , însă EUROPENI (ca și cum cei „sovietici”, n-ar fi fost și ei „europeni”). Nu mai vorbim de „stea”, care a trecut de pe drapelul roșu pe cel albastru, ambele stele (sau mai bine zis ACEEAȘI) fiind prezente în „bisericile” sataniste și în lojele masonice. Cine nu-și amintește de congresele C.C. ale P.C.R. și că pentru anumite privilegii se cerea să fii MEMBRU DE PARTID? Dar câți își dau seama că, la o altă scară, întrunirile reprezentanților țărilor MEMBRE ale actualului socialism european înseamnă același lucru cu acele congrese sau că de privilegiile LIBERTĂȚII EUROPENE vor beneficia doar CETĂȚENII EUROPENI. Nu era la fel și în comunism? Nu trebuia să te INTEGREZI ca să fii LIBER? Nu trebuia să te lepezi de PUTREGAIUL BURGHEZ, pentru a te bucura de DREPTURI SOCIALE, precum astăzi trebuie să renunți la PRINCIPIILE CREȘTINE pentru a nu fi huiduit? Nu vede nimeni că, în viziunea politică U.E. și a omului contemporan, actualii contestatari ai ordinii europene, tradiționaliștii, sunt foștii DUȘMANI AI POPORULUI? Sau că, în ultima instanță, CARNETUL DE MEMBRU a fost înlocuit cu IDENTITY CARD și cu PAȘAPORTUL EUROPEAN?

Aparent, mijloacele aplicării legislației europene sunt mai „domestice” decât cele utilizate de comuniști, însă lucrurile nu sunt întocmai. E drept, de la cultul obligatoriu și în forță al „CONDUCĂTORULUI IUBIT”, mass-media a trecut la mijloace „cool” de îndoctrinare a poporului. Cu alte cuvinte, EDUCAȚIA POLITICĂ s-a transformat în INFORMARE PUBLICĂ, prin intermediul nu al TELEJURNALULUI, ci ale emisiunii ACTUALITĂȚI. În școli, EDUCAȚIA POLITICĂ s-a travestit în așa zisa EDUCAȚIE CIVICĂ (vezi cele „două ore de ură” zilnice în romanul „1984” al lui George Orwell). Caii nu mai sunt luați LA COLECTIV, ci li se implantează CIP-uri, ori sunt lăsați de izbeliște datorită scumpirii nutrețului ori sînt (din motive reale sau inventate) CONFISCAȚI de POLIȚIA ANIMALELOR; vițeii nu mai merg la CONTRACT, deoarece taxele pe carnea de import sunt mai profitabile, fiind contabilizați prin aplicarea CERCEILOR (așa-numiții „CROTALI”).

„Comunismul, unde a triumfat te belește sistematic!” – spunea Petre Țuțea. Într-adevăr, prevalându-se de drepturile abstracte ale maselor proletare, comunismul cenzura ideologic și practic prin intermediul organelor de represiune (fosta MILIȚIE, actuala POLIȚIE) orice inițiativă care nu convenea sistemului și îndeosebi pe cei ce se opuneau hotărârilor PARTIDULUI. Același Petre Țuțea adaugă: „Comuniștii au vrut să ne facă fericiți cu forța: Bă, să fiți fericiți, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine și la loc comanda!” („321 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea”, Ed. Humanitas, Buc., 1993).

Nici aici liderii politicii U.E. nu se deosebesc de comuniști. În revista „Chemarea Evangheliei”, nr. 9 citim: „Când unul din liderii Pieței Comune a fost întrebat ce se va întâmpla cu cei care nu se vor supune sistemului (de îndosariere electronică (CIP apoi număr unic 666), acesta a răspuns: «Avem destule mijloace prin care ÎI VOM FORȚA PE TOȚI să accepte acest sistem!»” În aceeași publicație, se spune: „La una din ședințele ONU din 1977, s-a pus întrebarea: «Ce-i de făcut cu cei care vor refuza noul sistem universal?» Răspunsul a fost: «Numărul personal al cetățenilor respectivi va fi anulat printr-o bandă neagră, ei urmând a fi lichidați imediat. N-avem nevoie de adversari ai ordinii mondiale.»” Înțelegem deci că democrația europeană nu îngăduie decât o ANUME LIBERTATE, hotărâtă de „cei puternici”, nu ORICE LIBERTATE și cu atât mai puțin libertatea care nu acceptă să se lase supravegheată. În vremea stăpânirii turcești, creștinul era pus la poprire pentru că nu-și plătea haraciul, pe vremea comunismului că nu-și dădea pământul la colectiv, în imperiul U.E. pentru că nu acceptă să fie monitorizat. Atunci erau râvnite doar bunurile, acum omul; atunci voiau să stăpânească materia, acum vor lua în stăpânire sufletul. Unul din marii mărturisitori ucis în temnițele comuniste – supranumit „sfântul închisorilor”, Valeriu Gafencu – observa profetic: „Comunismul va cădea, însă atenție cu ce va fi înlocuit!” Cuviosul Serafim Rose – sihastrul din pădurile Californiei, bun cunoscător al realităților de după „cortina de fier” – făcea aceleași observații, adăugând că în societatea occidentală americano-capitalistă condițiile viețuirii creștine sunt mult mai limitate decât în comunism.

Într-adevăr – după eșecul de pe muntele Quarantania, unde a fost biruit de Hristos – diavolul și-a mutat „cursele” în Europa, ispitind laolaltă comuniști, socialiști, liberali, conservatori, democrați, capitaliști etc. Din ungherele „ATELIERULUI” EUROPEAN (numire cu rezonanțe „loji-stice”), numit și „Parlamentul European”, Marele Arhitect Anonim construiește temeinic. Odată cu făcătura poreclită U.E., a adus și slăbănogirea duhovnicească în popor. Biserica, pactizînd cu duhul veacului, nu mai vrea mucenicie, sărăcie de bună voie sau de nevoie; ci, în rând cu apostații, ereticii și ateii, năzuiește fără zăbavă către progres, bunăstare, fericire, nedîndu-se în lături de la nici un compromis!

Prima și cea mai gravă cădere este INTEGRAREA în Consiliul Mondial al Bisericilor, un fel de INTERNAȚIONALĂ A COMUNISMULUI RELIGIOS, sau altfel spus DEPARTAMENTUL SPIRITUAL al viitoarei REPUBLICI SOCIALISTE UNIVERSALE. Dar aderarea Bisericii la mișcarea ecumenică s-a petrecut în perioada regimului comunist și credem că nu întâmplător. Păpușarii sistemului comunist – unii (și) cu „pistrui”, alții (numai) cu șorț și compas – au gândit bine: o ierarhie supusă regimului comunist nu va îndrăzni să crâcnească în fața viitorului guvern „europenist”, care, în vederea construirii Republicii Socialiste Europene, va trebui să țină cont și de componenta spirituală a imperiului. Așa se explică cum, după ce a cântat în strună COMUNISMULUI POLITIC, stăpânirea bisericească cântă la fel de bine în „struna” COMUNISMULUI RELIGIOS. Mai multe variațiuni pe aceeași temă…

Analoge guvernării comuniste sunt atitudinea oficialilor Bisericii față de cei ce dezaprobă aderarea Bisericii la ecumenism și îndeosebi metodele de reprimare a „dizidenților”. După cum în vremea dictaturii comuniste ierarhii, preoții ori monahii care se opuneau politicii comuniste erau oprimați, discreditați în fața poporului, la fel și astăzi contestatarilor li se înscenează tot felul de abateri, sunt puși în fața unor decizii stabilite „cu ușile închise”, fără să fi fost întrebați, cercetați, etc.

Despre un posibil dialog în care – dezinteresat, mai presus de corectitudinea politică sincretist pro-europeană – să se pună problema adevărului, nici pomeneală! Însuși comunicatul dat publicității de Sinod acum câțiva ani – potrivit căruia nu este îngăduit nici unui cleric sau monah a se exprima public, oral ori în scris, decât cu acordul autorităților bisericești – trădează o înțelegere comunistă asupra libertății în Biserică. Spunea cândva Părintele Gheorghe Calciu: „Dacă stăpânii acestei lumi ne poruncesc să nu vorbim, noi avem au alt Stăpân absolut, Care ne-a poruncit: «Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am porunci vouă. Și iată Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului» (Matei 28:19-20) (în „Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. O viață de mărturisitor al neamului românesc”, Ed. Crigarux, 2006, p. 49).

Potrivit acestui îndemn, părintele mărturisea că atunci când ușa bisericii i-a fost închisă, a predicat din pridvor; când intrarea în Seminar i-a fost interzisă, tinerii i-au ascultat predicile la poarta Seminarului. Deci, „legal” sau „ilegal”, cuvântul lui Dumnezeu a fost rostit, căci înaintea lui Hristos ADEVĂRUL e mai important decât „LEGALITATEA”, fie ea și „bisericească”. Dacă în acele vremuri autoritățile comuniste își reglau conturile cu Biserica prin mijlocirea comuniștilor din sânul Bisericii, după același tipar acționează acum politica U.E. Un caz recent, petrecut în Ardeal, confirmă deplin certitudinea. Este vorba de ex-starețul schitului ortodox Huta-Finiș din Beiuș; care, datorită atitudinii lui antiecumeniste, a fost (și mai este) supus unei prigoniri asidue, interzicându-i-se chiar de către ierarhul locului să slujească, să spovedească și să vorbească poporului. Caz foarte asemănător cu al părintelui Calciu, Dimitrie Bejan ori Ilie Lăcătușu. Deosebirea e numai una: atunci guvernarea laică și bisericească era pro-comunistă, acum e pro-europeană. Dar metodele deseori sunt aceleași.

O trăsătură comună celor două feluri de conducere este transformarea Bisericii lui Hristos în instituție lumească și a locașurilor de cult în obiective culturale. Înțelegem că Biserica nu mai este A LUI HRISTOS ci A STATULUI, pierzându-și caracterul dumnezeiesc, intrând sub incidența legilor seculare, aplicabile oricărei instituții profane. În virtutea acestui fapt, Biserica este târâtă adesea spre proiecte care nu țin de duhul lui Hristos și în același timp este obstrucționată de la viețuirea duhovnicească. De pildă, când părintele Gheorghe Calciu a pus o cruce lângă biserica Seminarului din curtea Mănăstirii Radu-Vodă din București, în amintirea elevilor seminariști (și nu numai), autoritățile, pretextând că locașul este MONUMENT ISTORIC, au făcut din aceasta un capăt de acuzare: ÎNCĂLCAREA LEGII CULTELOR. Astfel, prevalându-se de propriile legi, care în mod firesc nu pot fi decât de partea lui, Statul – indiferent de „mască” (comunist, democrat, etc.) – își legalizează faptele și intențiile necreștine în lupta cu Biserica, cosmetizându-le în fel și chip, nu după ADEVĂRUL LUI HRISTOS, după dragostea și mila Lui pentru oameni, ci după CORECTITUDINEA POLITICĂ. Pentru comuniști, prioritate erau propriile interese, nu interesele Bisericii. La fel și pentru actualii „democrați” U.E. Guvernul comunist, când a văzut că Biserica nu poate fi scoasă din conștiința poporului, a hotărât anexarea acesteia propriilor interese prin delatori și demagogi, care mai târziu vor forma grosul preoților și al ierarhilor comuniști. La fel procedează și SECTORUL RELIGIOS al politicii U.E.: oferă teologilor ortodocși BURSE ÎN OCCIDENTUL ERETIC ȘI ATEU; teologi care, întorcându-se PROMOVAȚI ÎN POSTURI CHEIE, implementează în Biserică un duh renovator-secular, în acord cu CORECTITUDINEA POLITICĂ EUROPEANĂ. „Supapele” cele mai eficiente în acest sens sunt, după cum am mai spus, ECUMENISMUL și ACTIVISMUL SOCIAL.

Un alt viciu al politicii U.E. îl constituie lipsa DIALOGULUI CU BISERICA ORTODOXĂ. Ne referim nu la dialogul POLITIC (se pare că nici măcar acesta nu există), ci la dialogul ORTODOX ÎNTRU ADEVĂR, mai presus de „conjunctură”, un dialog între Europa și Hristos. Nu a existat un astfel de dialog nici în vremea „părinților” actualei politici europene, comuniștii; de ce ar exista astăzi sub conducerea urmașilor lor…? Răspunsul îl dă Scriptura: „Părinții au mâncat aguridă, iar copiilor li s-au strepezit dinții.” Altfel spus, tot după Scriptură, politicienii europeni se silesc să „umple măsura părinților lor”.

Unul din marii mărturisitori împotriva comunismului, Sfântul Iustin Popovici, îi întreba pe comuniști: „Dar ce poate face omul pe lumea asta fără Dumnezeu? Oare poate cultiva iarba fără Dumnezeu? Poți oare să cultivi grâul tău, porumbul tău fără Dumnezeu? Poți să crești vitele fără Dumnezeu? Poate soarele să se poarte deasupra pământului fără Dumnezeu? Pot oare cerurile și stelele să stea deasupra nefericitului pământ fără Dumnezeu?” După care, adaugă dezamăgit: „Și iată a înnebunit omul european, a înnebunit știința europeană, au înnebunit înțelepții Europei. Vor să aranjeze lumea, fără Dumnezeu. Și iată o aranjează. Vedem cum o aranjează: sânge, războaie, nenorociri, răscoale, revolte, nicăieri nici pace, nici liniște. Toți aleargă, aleargă după cine, după ce? Vai, doar după plăcerile trecătoare, după patimile și desfătările acestei lumi” (Cuviosul Iustin Popovici, „Viața și minunile”, ed. Sophia, 2008, p. 44). Comparând cele de mai sus cu frământările și patimile lumii de astăzi, te întrebi: Nu cumva, COMUNIȘTII erau în esență foarte EUROPENI, iar EUROPENII sunt foarte COMUNIȘTI, deosebirile fiind APARENTE? Răspunsul nu e greu de ghicit…

Comentarii

comments powered by Disqus