Ca să ne ferim de pierderea de vreme, pentru a înțelege noul „Cod Penal” am folosit materialele puse la îndemână chiar de Guvern, adică „Expunere de motive – Proiectul Legii privind Codul Penal – forma transmisă Parlamentului.doc” și respectiv „Proiectul Legii privind Codul Penal – forma transmisă Parlamentului.doc”. Acest lucru ne apără de vorbele în vânt pe care chiar oameni de bună-credință le-au purtat de colo-colo, atât în viața de toate zilele cât și pe internet și pe alte mijloace media.
Furtul e un fleac, violul e mai puțin ca furtul din vechiul Cod Penal, mii și mii de infractori vor fi eliberați înainte de termen – doar câteva cadouri făcute României de noul Cod Penal.
Articolele de la 227 la 230 din noul Cod Penal se ocupă de definirea și pedepsirea furtului. Trebuie să le citești de câteva ori ca să îți crezi ochilor. Deși este prevăzut în Codul Penal și, teoretic, este infracțiune, practic prin prevederile articolelor amintite furtul „obișnuit”1 devine o contravenție. Desigur, există dosarul penal, cu urmările lui. Dar hoților adevărați nu le pasă de acest dosar, ci de timpul petrecut în închisoare. Ori acesta este mai mult o vacanță: între șase luni și trei ani. De necrezut? Doar o clipă! Pedeapsa este între șase luni și trei ani sau… amendă! Da, amendă pentru furt, în loc de pedeapsa cu închisoare. Exact ca la actele de contravenție! Acestea sunt, mai exact, prevederile Articolului 227.
Să ne gândim o clipă. Să spunem că X este hoț „de meserie”. De pildă, șutitor de portofele. Dacă are ghinion, se întâmplă să fie prins. Plătește o amendă, și este liber să fure mai departe. Să spunem că, deși e bun în „meseria” lui, mai este prins odată, destul de repede. Și că intră la închisoare. Adică ia omul o vacanță de 3 luni, cel mult un an și ceva, apoi iese liniștit să-și vadă mai departe de meserie. Păi și armata la marină dura un an jumate, așa că de ce s-ar tulbura hoțul de pedepsele din Codul Penal? Dacă mai punem la socoteală învoirile pe care le poate obține pe drept și pe nedrept, în care își poate vizita familia și „înviora” portofelul – pe seama altora, desigur – înțelegem că o asemenea lege este mai mult decât minunată pentru el.
De altfel Codul Penal prevede expres că, de pildă, urmărirea penală în cadrul furtului se face doar „la plângerea prealabilă a persoanei vătămate” [Art. 227, (4)]. Și, desigur, încetează la retragerea plângerii. Și să vedem câți îndrăznesc să nu o retragă în cazul în care sunt vizitați de prietenii hoțului!
Acesta este primul context în care cred că trebuie să amintim de afirmația absolut stupidă a domnului ministru Cătălin Predoiu: „Reprimarea infracțiunilor este obținută prin prevenție, depistare rapidă a actelor de infracționalitate și prin condamnare rapidă a celor care comit infracțiuni, nu prin pedepse maxime”. O asemenea afirmație total iresponsabilă și desprinsă de realitate este mai mult decât jignitoare. Ori domnul ministru îi crede pe cetățeni complet proști, ori el este în această poziție, cu toată tristețea spus. Oare domnul ministru nu știe că România este pe primul loc în U.E. – și nu numai – la corupție, lungirea proceselor, cercetare în stare de libertate a infractorilor violenți, sentințe absurde, cazuri nerezolvate și altele asemenea? Oare chiar nu știe că în România durează peste un an de zile ca cel mai limpede, cel mai simplu caz de crimă să fie soluționat în instanță?
Oare nu știe cât de complicate sunt procedurile pentru o serie întreagă de infracțiuni, de la unele furturi la viol sau crimă? „Prevenție”? Prin ce mijloace, domnule ministru? Îi declari pe toți românii „infractori probabili” și îi pui pe toți sub urmărire?
Și dacă vreunui Tândală cu legitimație de agent se pare că acționează „suspect”, îl saltă „preventiv”? Adică transformăm România într-un stat polițienesc, o combinație halucinantă de comunism și nazism?
Stați! Poate greșesc eu!
Poate domnul ministru Cătălin Predoiu chiar gândește și nici nu este corupt. Poate a realizat un sistem de prevenție minunat, aflat pe undeva prin noul Cod Penal, dar nu l-am văzut eu, ca nespecialist.
Luăm, prin urmare, chiar justificarea Guvernului:
Deci, dăm căutare pe „sistem de prevenție”. Nimic. De, nu ne pricepem la termeni juridici ca domnul ministru. Nu-i bai, căutăm „prevenție”. Ura! Am găsit ceva:
„Pentru realizarea în condiții mai bune a prevenției generale, în cazul normei de incriminare a luării de mită, s-a prevăzut ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta” (p.54, doc.cit.).
Citim de mai multe ori, ca să vedem dacă am înțeles bine. Se prevede, ca prevenție pentru luarea de mită, o pedeapsă complementară. Adică ceva care se dă după comiterea faptei! Adică, avem ca prevenție, o pedeapsă mai aspră! Citim iar, ca să vedem dacă am înțeles bine. Da, am înțeles bine: prevenția luării de mită se realizează printr-o pedeapsă mai aspră! Adică exact prin ceea ce domnul ministru Constantin Predoiu spune că nu previne infracționalitatea!
În fața unei asemenea contraziceri flagrante suspiciunea de prostie, incompetență sau corupție pe care am exprimat-o asupra domnului ministru ni se pare mai mult decât justificată.
Dar să revenim la căutare. Mai dăm odată căutare pe „prevenție”. Și nimic! Nu mai există altă „prevenție”, în tot documentul! Poate „preventiv”? Ura, am găsit! Există! Apare – o singură dată! – cuvântul „preventiv”. Doar că… se referă la măsurile de siguranță. Aceste măsuri de siguranță sunt completări ale pedepsei prin tratament medical, interzicerea exercitării unei funcții sau unei profesii, confiscarea specială și extinsă. Ele se aplică după săvârșirea faptei! Deci iarăși avem „prevenție” printr-o pedeapsă mai aspră2!
Mai rău este că această „prevenție” exista și în vechiul Cod Penal! Deci, cu toate că pedepsele au fost scăzute foarte mult, nu s-a realizat nimic, absolut nimic nou, în materie de prevenirea infracțiunilor.
Mai trebuie să demonstrăm, oare, că nici pentru „depistarea rapidă” a celor care comit acte infracționale și nici pentru „condamnarea rapidă” nu ne putem face speranțe? Este limpede că afirmația halucinantă a domnului ministru Cătălin Predoiu este doar o absurditate ce acoperă adevăratele intenții din spatele prevederilor uluitoare ale noului Cod Penal.
Un alt fapt extrem de grav este că, așa cum era de așteptat, prevederile mai favorabile ale noii legi au consecințe asupra condamnărilor deja în executare și asupra proceselor în curs. Domnul ministru Cătălin Predoiu declara că „doar” 20% dintre condamnările vechi pentru furt erau peste 5 ani; și făcea această declarație ca o susținere – a se citi pretext – pentru reducerea maximului de 15 ani la mai puțin de jumătate (maximum 7 ani, pentru circumstanțe extrem de grave, ca folosirea de armă și violare de domiciliu!). Aceasta înseamnă însă că cel puțin un sfert din infractorii deținuți acum pentru furt vor fi eliberați odată cu votarea de către Parlament a noului Cod Penal! Iar majoritatea celor eliberați vor fi chiar cei care au comis acte grave! Mai mult, eliberarea se va produce acum, în timpul provocării unei adânciri a crizei economice declanșată anul trecut. Cine le va da de lucru, domnule ministru Cătălin Predoiu? Cine le va da de lucru preventiv, ca să nu fie nevoiți să se întoarcă la furat? În vreme ce șomajul crește tot mai repede – și se prevăd cote record – va oferi Guvernul de lucru celor proaspăt eliberați, oricum confruntați cu greutățile adaptării la o viață liberă?
Nu. Știm că nu le va da de lucru. Știm.
Și înțelegem bine că, urmare a noului Cod Penal, vom avea mii și mii de hoți, atât „obișnuiți” cât și violenți, eliberați înainte de termen, într-o societate în cădere economică. Desigur, Ministerul de Interne, Penitenciarele, vor economisi ceva bani. Dar cu prețul pe care îl va plăti întreaga societate. Căci trebuie să nu gândești pentru a nu înțelege că cei eliberați nu vor avea, în cea mai mare parte, nici o alegere în afară de a reveni la faptele pentru care au fost condamnați. Iar de acum aceste fapte nu mai sunt sancționate, decât extrem de ușor! Dezastrul social care urmează este ușor de închipuit, mai ales de cei care au văzut actele de „clemență” ale lui Ceaușescu și urmările lor îngrozitoare pentru oamenii obișnuiți.
Dar nu numai hoții vor fi eliberați în număr mare…
Scăderea de pedepse s-a făcut la toate categoriile. Inclusiv la viol, pedofilie, crimă șamd. Societatea românească trebuie să fie pregătită pentru ca, odată cu noul Cod Penal, să primească o infuzie masivă de eliberați. Nu înainte de termen, ci tocmai prin restrângerea termenului. Căci, desigur, noua lege are multă grijă de acest lucru. „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă” (Art. 4), prevedere ce se aplică și tuturor consecințelor juridice ale legii vechi. De asemenea, articolele 5 și 6 au multă grijă ca, pe baza principiului „legii mai favorabile”, să înlăture orice urmări mai aspre ale legii vechi. Desigur, acest principiu juridic, deși discutabil, este o veche cutumă în jurisprudența europeană și românească, deci aplicarea lui pare firească. Ceea ce este nefirească este inimaginabila scădere a minimelor și maximelor pedepselor; de aici și primejdia pe care articolele 4-6 le aduc societății românești. Ce este de asemenea nefirească este rigurozitatea cu care este urmărită aplicarea lui, în comparație cu superficialitatea formulărilor din alte părți ale noului Cod Penal.
În această ultimă privință, a superficialității formulării altor părți ale Codului Penal, dăm ca exemplu Articolul 19, pe care îl reproducem integral:
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în legitimă apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condițiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuință, fără drept, în timpul nopții, prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea mijloace.
Dacă citim cu grijă acest articol, vedem că este destinat, voit sau nu, favorizării infractorului. Se prevede că avem legitimă apărare „dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului”. Afirmația ca atare, chiar justificată de dorința evitării unor abuzuri, este în sine un abuz grav și o încălcare flagrantă a drepturilor constituționale. De ce? Simplu: cine și cum hotărăște că apărarea este sau nu proporțională cu gravitatea atacului? Cum poate chiar și un avocat, un procuror sau judecător să stabilească „gravitatea atacului”, când aceasta nu este definită juridic nicăieri? Și cum poate un om atacat, să stea să cântărească exact „gravitatea atacului”?
Nu! – va spune domnul ministru. La Art. 26, „Excesul imputabil”, se prevede că „nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului”. Și cum dovedești, pe baza căror principii argumentezi că ai depășit „limitele” (?!?) din cauza “tulburării sau temerii”, și nu dinadins? Și, din nou, cine și cum stabilește care sunt aceste „limite”?
Legea este atât de neclară în această privință, încât favorizează pe cei obișnuiți cu specularea lacunelor sistemului juridic – ca, de pildă, recidiviștii – și dezavantajează net pe omul obișnuit. Egalitatea în fața legii este anulată prin asemenea dispoziții, dacă nu explicit, cel puțin implicit. Este mai mult decât ușor, este de-a dreptul firesc să ne închipuim scene în care corupția ce domnește în „justiția” română va transforma infractorii violenți în „victime” ale celor care s-au apărat.
În vechiul Cod Penal furtul se pedepsea cu 5 până la 15 ani de închisoare. Fapta definită ca viol în noul Cod Penal se pedepsește cu 3 până la 10 ani, sau 5 până la 12 ani dacă sunt circumstanțe agravante! Deci, violul apare acum mai puțin grav decât furtul din vechiul Cod Penal! Sigur, orice furt este o agresiune. Lovitura primită de cel căruia i-a dispărut portofelul cu pensia ori salariul nu este strict financiară și nu se limitează la câteva clipe de uimire. De la sentimentul de nesiguranță la golul de bani ce poate afecta medicația și alimentația unei persoane sau unei întregi familii, roadele rele ale furtului sunt nenumărate. Dar nici nu se compară cu cele ale violului! Ca duhovnic, pot să asigur că urmele unui viol nu doar că înnegurează toată viața unui om, dar pot fi uneori găsite și în a doua sau a treia generație. Nu doresc să intru în amănunte dureroase. Cred că pentru orice om care nu este ieșit din minți e limpede că violul e una dintre acele fapte numite mai rele decât moartea. Desigur, nu pentru toate victimele, dar pentru multe, foarte multe dintre ele3. Ori a trata o asemenea crimă cu atâta ușurință, este monstruos. Și e bine să amintim că de fapt pedepsele – mai ales pentru vinovații din România – sunt de fapt la jumătate. Între 3 și 10 ani înseamnă de fapt între 1,5 și 5 ani. Pentru viol! Iar Articolul 216, care definește, printre altele, violul, este departe de a fi limpede. Ca să nu lungim prea mult vorba, dăm o singură pildă. La alineatul (2) se prevede că la fel „se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1)”. Deci „alte acte de penetrare” orală sunt, după noul Cod Penal, acceptabile! Nu intră la categoria „viol”!
Și mai rău stau lucrurile cu incestul. Incestul este legătura trupească între rude apropiate, fie ele de sânge sau prin cuscrie. Dar în „Proiectul Legii privind Codul Penal – forma transmisă Parlamentului.doc” nici nu există termenul de incest. La „mărețul” Articol 216 sunt prevăzute ca circumstanțe (oarecum) agravante4 pentru viol – deci nu în sine! – cazurile în care victima a suferit vătămări corporale, sau avea sub 15 ani (!), sau a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice, sau a fost comisă de cel care avea victima în pază, îngrijire, ocrotire, etc. sau făptuitorul și victima sunt rude în linie directă, frate sau soră.
Domnul ministru Cătălin Predoiu, dând iarăși dovadă de o ciudată neînțelegere a realității, pretinde că prin prevederile noului Cod Penal incestul este condamnat „implicit” (mai ales dacă se face legătura cu prevederile similare de la Art. 217, „Agresiunea sexuală”, Art. 218, „Actul sexual cu un minor”, și Art. 219, „Coruperea sexuală a minorilor”). Această afirmație este o minciună. Că vine din rea intenție sau incompetență, nu știm. Dar este o minciună.
Lăsăm la o parte pedepsele rușinos de mici prevăzute atât pentru viol cât și pentru celelalte infracțiuni din cele patru articole amintite (216-219). Dar câtă vreme nu există o definire a incestului și o condamnare expresă a acestuia, faptul că infracțiunile sexuale produse între „rude în linie directă, frate sau soră” sunt condamnate ceva mai sever nu condamnă incestul. Aceste prevederi pot fi ușor interpretate în instanță ca o condamnare a trădării încrederii, la fel ca în cazul Art. 216, alin. (3), litera a), Art. 217, alin. (2), litera a), Art. 218, alin. (3), Art. 218, alin. (4) lit. b), Art. 219, alin. (2), lit. b). În toate prevederile indicate de noi aici se vorbește, de fapt, despre abuz de încredere sau trădarea încrederii. De ce s-ar încadra și infracțiunile sexuale produse între „rude în linie directă, frate sau soră”, la această categorie? Din patru pricini care juridic vorbind sunt extrem de limpezi. În primul rând, așa cum am spus, nu există o definire – și cu atât mai puțin o condamnare – a incestului în sine. Ori, ceea ce legea nu interzice este permis. În al doilea rând, nu există nici o condamnare a relațiilor sexuale dintre adulții „rude în linie directă, frate sau soră”5. Nu există nici o condamnare a relațiilor sexuale între minorii „rude în linie directă, frate sau soră”! Și, în cele din urmă, nu există nici o condamnare a relațiilor sexuale între rudele colaterale!
Codul Penal nu are în vedere nici o clipă incestul ca atare
Prima consecință a acestor prevederi este că, vizând numai rudele directe și frații, dar nu și pe cele colaterale, ca verii primari, unchii, socrii șamd, Codul Penal nu are în vedere nici o clipă incestul ca atare, ci doar persoanele în care ar trebui să poți avea cea mai mare încredere. Este vorba de o altă formă a abuzării de încrederea cuiva, nu de o condamnare a relațiilor sexuale între rude. La această concluzie duce în chip firesc și lipsa incriminării relațiilor sexuale între rudele minore sau respectiv majore.
Dar o consecință și mai gravă a acestor prevederi este deschiderea largă a unei portițe juridice pentru abuzuri inimaginabile. Dacă acest Cod Penal va fi votat, doar de competența avocatului va ține scăparea făptuitorului de viol sau abuz sexual în familie în uriașa majoritate a cazurilor. De ce? Simplu, pentru că violul fără martori nu poate fi dovedit! Ori există destule cazuri de violuri comise de frați și veri asupra surorilor sau verișoarelor ce nu au putut fi dovedite în instanță, dar au produs condamnări pe baza incriminării incestului. Însă dacă incestul nu mai este incriminat explicit de lege, adolescenții cu mintea tulburată de demența sexuală a societății de astăzi – și eventual de alți factori ajutători, ca de pildă alcoolul – vor avea liber la acte sexuale cu rudele apropiate, cu sau fără acord.
Pornografia este o boală ce a căpătat în România aspectul unei molime generalizate, unei plăgi înspăimântătoare
Dat fiind că niște conducători în toate mințile dau legile în funcție de realitățile sociale concrete, cred că trebuie să amintim aici un aspect care a scăpat realizatorilor noului Cod Penal6. Pornografia este o boală ce a căpătat în România aspectul unei molime generalizate, unei plăgi înspăimântătoare. Uriașa majoritate a utilizatorilor de internet, de la puști de generală până la parlamentari și guvernanți au pe calculatoare, cd-uri și dvd-uri cu nenumărați „giga” de materiale pornografice7. Site-urile pornografice sunt la cel mult trei comenzi distanță de site-urile de desene animate, de jocuri pe calculator și de majoritatea celorlalte pagini de internet. Numărul copiilor ce accesează site-uri pornografice este aproape egal cu al celor cu acces pe internet. Dar și cei care nu au acces la internet primesc, deseori, asemenea materiale de la prieteni „binevoitori”. Dacă mulți dintre adulți au cum să își descarce, bieții împătimiți, tensiunile produse de vizionarea și ascultarea acestor materiale, lucrurile sunt mai complicate cu puberii și adolescenții. Două soluții „la îndemână” sunt violul și incestul, mai ales că… incestul și violul sunt promovate masiv de site-urile porno și „comunitățile” de împătimiți de pe internet (și nu numai). De la „jocuri” pe calculator cu violuri și maltratări oribile până la filmulețe și filme, ba și desene animate, nenumărate sunt căile prin care nu doar pornografia „comună”, dar mai ales perversiunile cele mai violente și scârbavnice sunt sistematic promovate. Și, alături de mereu prezentul viol, incestul este tot mai mult și mai mult propagat.
Față de aceste realități înspăimântătoare, lipsa unei incriminări a incestului înseamnă, realist vorbind, deschiderea largă a porților legii pentru violuri și abuzuri sexuale în familie. Dovedirea lor este aproape imposibilă în majoritatea cazurilor. Până acum exista o singură frână: definirea incestului ca infracțiune. Odată înlăturată…
O altă consecință logică – și tragică – a ambiguității acestor articole, la care se adaugă Art. 181, este încurajarea producerii și răspândirii de materiale pornografice.
Să precizăm că violul înfăptuit în scopul producerii de materiale pornografice se sancționează cu 5 până la 12 ani de închisoare8, adică după jumătățile de măsură de la noi cu 2,5 până la 6 ani de închisoare. Aceasta în condițiile în care, pe de-o parte, odată puse în circulație materialele nu mai pot fi oprite, afectând victima pentru totdeauna, iar pe de altă parte intenția inițială de producere a materialelor pornografice este extrem de greu de dovedit. „Onorată instanță, camera de filmat a fost pornită din greșeală” – va declara orice avocat cu măcar puțin creier. „Procuratura poate dovedi că a existat intenție? Camera era folosită pentru altfel de scene iar în această împrejurare a funcționat accidental”. Sau, în altă situație, se poate zice „clientul meu nu știa că prietenul filma său avea de gând să filmeze”. Poate dovedi procuratura că lucrurile stau altfel? Cel mult într-un caz din zece, când se întâmplă ca inculpații să se pârască între ei; altfel, nici o șansă. Această ambiguitate se completează, de altfel, cu Art. 372 privind pornografia infantilă, infracțiune sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani (a se citi între 3 și 18 luni), sau cu 1 până la 5 ani (a se citi între 6 luni și 2,5 ani) dacă se săvârșește prin intermediul mijloacelor informatice. Micimea uluitoare a acestor pedepse trebuie corelată cu uriașele câștiguri aduse de industria pornografică. Rezultatul? Încurajarea infracțiunilor prin noul Cod Penal.
Prostituția a devenit legală!
Ca o ultimă pildă a faptului că noul Cod Penal încurajează comiterea de infracțiuni, să amintim că prostituția a devenit legală! Ea nu mai este condamnată nicăieri în proiectul înaintat Parlamentului9.
Într-o altă încercare de amețire a cetățenilor pe care teoretic îi slujește și de a nega legalizarea prostituției, domnul ministru Cătălin Predoiu a declarat că „Legalizarea prostituției presupune o lege care să reglementeze această activitate. Noul Cod Penal nu legalizează prostituția, ci aceasta rămâne în continuare sancționată contravențional”.
Este o dublă minciună, indiferent că vine din rea-intenție sau lipsă de capacitate a domnului ministru de a-și îndeplini funcția. Există un principiu juridic de bază, care spune că ceea ce legea nu interzice este permis. Deci, chiar dacă legea nu reglementează creșterea cămilelor în România, aceasta este o activitate legală dacă nu este în mod expres interzisă. În al doilea rând, nu doar că sancționarea contravențională se bazează pe o serie de alte acte ce definesc contravențiile și care pot foarte ușor fi ocolite. Dar definirea prostituției ca infracțiune în vechiul Cod Penal face ca ea să lipsească din lista (listele) de contravenții, astfel încât ar trebui introdusă după aprobarea noului Cod Penal. Crede cineva că se va face acest lucru? Sincer, nu cred. La corupția din România și la disprețul desăvârșit față de cetățeanul de rând câștigurile aduse de prostituție vor prima față de orice alte criterii. Nici faptul că îngăduirea prostituției determină creșterea masivă a cazurilor de viol, jaf, comercializare și uz de droguri, acte de violență, boli cu transmisie sexuală ș.a.m.d., nu va deranja decât pe oamenii de rând.
Ca o ultimă imagine a absurdului ce domnește în gândirea realizatorilor noului Cod Penal, cităm din Expunere de motive Proiectul Legii privind Codul Penal – forma transmisă Parlamentului, din paragraful 2.88, p. 62:
„În Capitolul al II-lea, consacrat infracțiunilor contra familiei, au fost incluse, în plus față de incriminările existente astăzi, incestul și o incriminare nouă – împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu. Aceasta reprezintă o necesitate, în condițiile creșterii alarmante a ratei abandonului școlar de către elevi de vârstă tot mai mică. Bineînțeles, textul nu vizează situațiile în care acest abandon este determinat de o situație materială precară, caz în care statul trebuie să intervină prin alte mijloace, ci situațiile în care părintele acționează în mod abuziv, retrăgându-l pe minor de la studii sau împiedicându-l să le urmeze, deși ar fi avut toate condițiile pentru aceasta.”
Note
1 Fără circumstanțe agravante
2 Sigur, aici nu intră și tratamentul medical, care nu este o pedeapsă în sine, ci o necesitate reală. Într-adevăr, în unele împrejurări, poate preveni repetarea unor infracțiuni, dar numai la persoanele care comit asemenea acte din motive medicale. Adică o minoritate.
3 Să amintim de fetele care s-au aruncat pe geam pentru a scăpa de violatori, care s-au sinucis după violul pe care nu l-au putut evita ori au ajuns la spitalul de nebuni? N-am vrea, dar se pare că trebuie.
4 Adică se pedepsesc cu 2 ani în plus (între 5 și 12 ani)
5 Afirmația făcută de reprezentanții Guvernului „niciun adult nu a fost condamnat pentru relații incestuase” constituie doar o dovadă a labilității sistemului în aplicarea legii, nu o justificare rațională pentru eliminarea unei infracțiuni din Codul Penal.
6 Așa cum „le-au scăpat” și situația economică a României, consecințele eliberării a mii de infractori într-o asemenea împrejurare ș.a.
7 Nici nu mai insistăm, deși poate ar trebui, asupra promovării explicite sau implicite a pornografiei de către televiziune, ziare, reviste ș.a.m.d.
8 Art. 216, alin. (3), lit. d).
9 La Art. 181, Exploatarea unei persoane, se precizează ca formă de exploatare (la lit. c), „obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală”. Deci practicarea voluntară este acceptată, legal? La Capitolul VII, privitor la Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, vedem că se condamnă numai și numai proxenetismul, o faptă extrem de greu de dovedit în sine, în lipsa incriminării prostituției. Ca urmare a legalizării sau dezincriminării prostituției, traficul de carne vie și prostituția forțată au cunoscut un boom uriaș în Uniunea Europeană, fiind estimat la cca. șase milioane numărul victimelor din ultimii zece ani! În vreme ce U.E. începe să reconsidere această politică dezastruoasă, la noi se procedează exact pe dos…
Comentarii