Traduceri din presa de limbă maghiară din România

Haromszek, nr.5276 – 15.01.2008
Titlul: Pământ Secuiesc? Dezvoltare?
Semnează: Biro A. Zoltan

Este evident că lui Csutak Istvan nu prea îi sunt pe plac scaunele (vezi Pământul Secuiesc-Pământ al scaunelor?, Hargita Nepe, 8 ianuarie 2008), mai ales dacă acestea sunt pe Pământul Secuiesc și nu sunt un obiect cu patru picioare ci forme de organizare internă. Și după cum declară, are și motive, având în vedere că această formă de organizare teritorială, condamnată la uitare până și de Viena/Budapesta, este nu numai anacronică ci și un leagăn al mediocrității. Cei care trăiesc aici – fie ei chiar și elitiști – interpretează colaborarea ca pe un cuțit înfipt în spate iar dimensiunea investiției spiritualo-materiale planificate cu atâta zel nu depășește limita celei mai mărginașe cârciumi scăunale (mai nou pensiune de hotar) care, dacă lucrurile vor evolua cu adevărat bine, s-ar putea transforma chiar și într-un butic vamal scăunal.

Chiar dacă la câteva teze aș avea de făcut unele precizări, cu greu aș putea găsi în scrierea lui Csutak Istvan o afirmație cu care să nu fiu de acord. Deși consider că nu ar trebui urmat tonul ironic și de ultimatum, care caracterizează întreg textul.

Fiecare își edifică propria microregiune, fiecare vrea să-l întreacă pe celălalt, nu vor să se înțeleagă, să colaboreze – afirmă autorul, iar această afirmație poate fi susținută printr-o serie de exemple. Cred că diagnosticul ar fi mai exact dacă am spune că cei din elita regională „nu știu” să se înțeleagă între ei. Impedimentul colaborării nu este reprezentat de lipsa voinței, de modelul perioadelor anterioare sau de rămășițele miturilor regionale ci mai degrabă de lipsa unei competiții. Nici dacă ar vrea nu s-ar putea înțelege și nu ar putea face să funcționeze această înțelegere.

Dacă în această regiune am dori să facem pași în politica de dezvoltare, avem nevoie de proiectare, de edificare a unei strategii, de alcătuire a unor scenarii de viitor. Gândirea în direcția politicii de dezvoltare poate fi exprimată practic prin necesitatea întocmirii proiectelor de concurs (a se înțelege necesitatea accesării de fonduri). În acest moment intervine o temă despre care nu prea se vorbește: responsabilitatea elitei naționale minoritare social-politico regionale. Nu au fost aclimatizatate în zonă instituții care prin autoritatea și pragmatismul lor să învingă „paradigma scăunală” și așa anacronică. Nu s-au creat instituții de prestări servicii, cu caracter regional, care să facă posibilă cultivarea unei legături între specialiștii în domeniul dezvoltării. Nu știu pe ce ne bazăm în momentul în care avem pretenția ca actuala elită și sistemul instituțional din regiunea Pământul Secuiesc să soluționeze singure aspectele legate de propria politică de dezvoltare. Este clar că fără un ajutor din afară nu merge, iar până acum nu au existat nici măcar încercări în vederea inițierii, de către protagoniștii vieții publice maghiare, a acestui ajutor sau – Doamne, ferește! – de colaborare a acestora cu protagoniștii locali. Elita regională nu va avea nici o inițiativă, printre altele, pe motiv că lipsesc condițiile regionale necesare direcționării regiunii pe făgașul unei noi politici de dezvoltare. Fără un imbold din afară și fără susținerea legitimității sociale a procesului politicii de dezvoltare, acest proces nu poate demara.

În final, există o problemă de specialitate în privința căreia nu pot fi de acord cu Csutak Istvan. Împărțirea scăunală (regională, microregională) din regiunea Pământul Secuiesc nu este doar un produs istoric retrograd ci și o premisă geografico-socială. Mentalitatea anacronică o putem arunca pe geam însă bazinele și regiunile rămân, la fel și identitățile și relațiile acestora. Iar acest lucru nu este o problemă, dimpotrivă. Poate că problema nu este atât cu organizarea scăunală cât cu modalitățile de ieri și de azi de funcționare a acesteia. Identitatea legată de microregiuni și evoluția vieții în acest mediu vor constitui una din paradigmele de dezvoltare definitorii ale următoarelor decenii. Iar organizarea scăunală, microregională ar putea fi una din cele mai importante posibilități de dezvoltare de pe Pământul Secuiesc.

Autorul este profesor universitar. KAM-Centrul de Cercetări Regionale și Antropologice.

Haromszek, nr. 5277 – 16.01.2008
Titlul: Vor amplasa cea mai mare poartă secuiască din lume/Interviu cu primarul localității Ozun, dr. Raduly Istvan
Semnează: Szekeres Attila

Printre proiectele pentru acest an, Raduly Istvan, primarul din Ozun, a amintit de amplasarea celei mai mari porți secuiești.

Szekeres Attila: – Cum a fost anul precedent?

Raduly Istvan: – 2007 a fost un an al succeselor. Printre realizările mai mici trebuie amintite: dotarea tuturor depozitelor cu stingătoare de incendiu, reabilitarea drumurilor comunale. La nivel județean, ne situăm pe locul întâi la capitolul angajaților din domeniul prestării serviciilor publice. În fiecare an, de când îmi îndeplinesc atribuțiile de primar, am reușit să transferăm anumite sume de bani pentru anul următor, în așa-numitul fondul de rulment. Anul trecut, suma aceasta a fost de 280.000 de lei, iar anul acesta e vorba de o sumă mult mai mare.

Orice lucrare e realizată de propria noastră echipă de muncitori. Am angajat zidari, dulgheri, zugravi. Ca urmare, noi cheltuim numai pentru achiziționarea materialelor. Anul trecut nu am solicitat nici un fel de serviciu din partea firmelor. Am câștigat aproximativ 2 milioane de euro prin proiecte de concurs. Sper că vom obține succese și în acest an.

Sz. A.: – Eșecurile anului trecut?

R. I.: – Recunosc, există și insuccese. În satul Lisnău Vale s-au făcut prea puține demersuri în vederea dezvoltării. Drumul de aici a fost reabilitat într-o mică măsură. La Bicfalău nu s-au realizat investiții mari, dar, anul acesta, vom lua măsurile necesare în acest sens. De exemplu, trebuie reabilitată casa de cultură. În localitatea Sântionlunca, nu am reușit să construim trotuare, motivul fiind că nu s-a prezentat nici un executant pentru efectuarea lucrărilor respective. În primăvara acestui an vom începe lucrările în vederea realizării trotuarelor.

Sz. A.: – Ați promis, cu doi ani în urmă, amplasarea unor indicatoare cu denumirea localităților, pe care vor figura și porți secuiești. Nu le-am văzut încă…

R. I.: – E adevărat. De doi ani tot le pregătim, însă nu le-am finalizat încă. Firma executantă a făcut amânări peste amânări, dar a apărut o firmă concurentă, un motiv pentru care firma respectivă va finaliza până la sfârșitul lunii mai, toate cele 13 indicatoare. Totodată, la Ozun vom amplasa cea mai mare poartă secuiască din lume.

Sz. A.: – Alte proiecte?

R. I.: – La primăvară, vor fi reabilitate toate străzile, vor fi repavate autostrăzile, se vor asfalta și străzi noi. La Ozun, vor fi construite trotuare noi. Deja am și solicitat întocmirea studiului de fezabilitate. Noi am fost primii care am depus la Ministerul Mediului proiectul pentru realizarea parcului de agrement. Am câștigat proiectul de concurs și ni s-au alocat 500.000 de lei. Inaugurarea parcului este preconizată pentru luna octombrie. La Lisnău vor demara lucrările de reabilitare interioară a fostului sediu al primăriei, iar la Sântionlunca va fi reabilitat dispensarul medical. Există un proiect și pentru asfaltarea drumului de la Lisnău, respectiv al celui de la Lisnău Vale. Vor continua lucrările de reabilitare a drumului de la Măgheruș. Un alt proiect vizează construirea unei capele mortuare. Totodată, am luat legătura cu o firmă din Brașov, care va realiza proiectul pentru introducerea gazului. Sper ca în 2009 să demareze lucrările în vederea realizării acestui obiectiv.

Haromszek, nr. 5277 – 16.01.2008
Titlul: Ce fel de Pământ Secuiesc dorim?
Semnează: Antal Arpad - parlamentar din Sfântu Gheorghe / Tamas Sandor - parlamentar din Târgu Secuiesc

În sfârșit! – am putea spune citind scrierea lui Csutak Istvan (Pământul Secuiesc-Pământ al scaunelor?). În sfârșit a spus cineva că „împăratul este gol”. Că „nu există o imagine unitară de viitor în legătură cu Pământul Secuiesc, nu există idei convergente de dezvoltare sau plan de acțiune armonizat”. Studiul aduce în discuție în primul rând probleme de bază, fiind astfel un extraordinar punct de pornire pentru o polemică. Rămâne însă dator atunci când vine vorba și de răspunsuri la aceste probleme.

Autorul are câteva afirmații cu care nu putem fi de acord. Nu putem fi de acord în primul rând cu „gogorița tribalo-scăunală” de care pomenește el, cu afirmația că toate problemele Pământului Secuiesc își au rădăcinile în politică și în organizarea de tip scăunal a vieții publice. Structura scăunală de pe Pământul Secuiesc nu este un produs al ultimilor 18 ani.

Această structură trebuie privită, pe de-o parte, într-un context istoric, iar pe de alta, întrunul economic. Structura așezărilor și economia de pe Pământul Secuiesc au fost create în decursul secolelor trecute. De aici provine importanța microregiunilor în structura regională. În același timp, aceasta poate fi și o explicație a relativei izolări a scaunelor istorice.

În cursul anului trecut am organizat mai multe manifestări pe tema „Ce fel de Pământ Secuiesc dorim?”, care s-au dovedit a fi o bună ocazie pentru cunoașterea ideilor unor oameni proveniți din diferite medii sociale. Aceștia au vorbit în primul rând despre probleme economice de zi cu zi însă am fost curioși să aflăm și ce anume îi preocupă pe locuitorii de pe Pământul Secuiesc în domeniul politicii. La începutul anului am trecut în revistă probleme în domeniu cu ajutorul întreprinzătorilor din domeniul turismului rural din Oituz; în aprilie am discutat împreună cu lideri ai autoguvernării județene și cu întreprinzători pe tema descentralizării; în mai ne-am întâlnit la Olteni cu reprezentanți ai organizațiilor civile care activează în domeniul protecției mediului, iar la Bodoc am discutat cu reprezentanți ai autoguvernărilor pașii care trebuie întreprinși pentru protejarea mediului, cea mai mare dintre valorile Pământului Secuiesc; la invitația cercului agricultorilor din Lemnia de Jos, am încercat în luna iunie să găsim soluții la problemele agricultorilor; în septembrie am dezbătut la Sugaș-Băi probleme de ordin economic, împreună cu întreprinzători și cu specialiști în domeniul financiar din Trei Scaune; în octombrie am organizat întâlniri de specialitate cu proprietari de păduri și șefi de ocoale silvice private din Trei Scaune și Scaunul Ciuc; în noiembrie am discutat cu pensionari din Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc; în decembrie am discutat la Baraolt probleme ale composesoratelor din Bazinul Baraolt.

Prin cele enumerate mai sus am dori, înainte de toate, să dezmințim teoria lui Csutak Istvan referitoare la izolarea scaunelor. Iată însă că este posibil ca prin intermediul unui program comun, doi politicieni proveniți din regiuni diferite să se poată alia, pentru că problemele sunt comune. Considerăm că nici soluțiile la acestea nu sunt unice. Făcând abstracție de premisele regionale și de specificul microregiunilor, problemele sunt comune, și nu numai în Trei Scaune de Jos și de Sus, ci și în scaunele Ciuc, Odorhei, Gheorgheni sau chiar Mureș.

Cu ocazia diferitelor discuții purtate pe marginea problemelor specifice fiecărui domeniu, a ieșit de fiecare dată la iveală problema de bază: autonomia teritorială a Pământului Secuiesc. Aceasta este o problemă obsedantă a întregii Transilvanii, după 1848, și nu numai a ultimilor 18 ani sau a Pământului Secuiesc.

Statul român nu este capabil de mai mult de atât. Și de altfel, dincolo de crearea cadrului legal, nici să nu aibă vreun rol în organizarea societății. Considerăm că obiectivul nostru comun, Pământul Secuiesc pe cale să se maturizeze în noi, trebuie înfăptuit în cadrul autoguvernărilor. Însă nu fiecare separat ci, contrar practicii de până acum, împreună. Trebuie conștientizat faptul că problemele pământului nostru natal trebuie rezolvate aici, pe Pământul Secuiesc, și nu la București, la Budapesta sau Bruxelles.

Pentru aceasta însă este nevoie de o schimbare a opticii.

Identitatea regională proprie, spiritualitatea proprie constituie o condiție a creării conceptului de regiune. Așa cum Kos Karoly și adepții săi au spus la 1921 că Transilvania este a transilvănenilor, tot așa și noi trebuie să formulăm clar că Pământul Secuiesc este al celor care trăiesc pe Pământul Secuiesc. Aceasta nu este în primul rând o problemă politică. Ideea poate fi definitorie doar dacă este însușită de fiecare segment al societății.

Trebuie evidențiate rezultatele Pământului Secuiesc. Să ne imaginăm ce efect însemnat are asupra edificării comunității și a identității intonarea în comun a imnului secuiesc înaintea începerii partidelor de hochei de la Ciuc și, mai nou, a meciurilor de baschet de la Sfântu Gheorghe.

Paleta politică multicoloră care se conturează pe Pământul Secuiesc atrage după sine necesitatea înființării unui organism politic dincolo de organizații și partide. Componența acestuia: parlamentarii și senatorii maghiari aleși în cele trei județe, liderii autoguvernărilor județene, primarii orașelor. Sarcina acestui organism este elaborarea planului de acțiune politică unitară a regiunii, diviziunea eficientă și logică a muncii.

Dacă Trei Scaune de Jos și de Sus pot colabora în baza unui program bine definit, credem că și o acțiune unitară pe Pământul Secuiesc are șanse.

În ultimii 5-10 ani, 500.000 ha pădure și tot atâtea hectare de teren agricol de pe Pământul Secuiesc au ajuns proprietăți particulare. Valoarea pe piață a acestora este de miliarde de lei însă simțim oare forța acestora, cunoaștem oare efectul lor economic? Considerăm că nu. Pentru că generații întregi au crescut în iresponsabilitatea „proprietății comune”, într-un regim în care era al lor doar ceea ce luau din proprietatea comună și duceau acasă.

Conform unor evaluări, majoritatea locuitorilor din unele așezări consideră că imobilele în care funcționează școlile locale sunt proprietate de stat. Greșit. Scolile reprezintă proprietatea autoguvernărilor locale sau a bisericilor noastre. Iar autoguvernarea locală este o formă organizată a locuitorilor respectivelor așezări.

Este nevoie de o nouă optică, bazată pe spiritul antreprenorial și nu pe sprijinul social.

Conform unui sondaj de ordin sociologic, 85% din locuitorii de pe Pământul Secuiesc beneficiază de o formă sau alta de ajutor social. Dacă la prima vedere pare incredibil, vă oferim un exemplu. Ajunge să pomenim de subvențiile la încălzire. Sau programul cornul și laptele.

Trebuie așadar sprijinit spiritul antreprenorial. Este nevoie de mult mai mulți oameni care și vor să facă ceva pentru ca mâine să trăiască mai bine ca azi. Alături de ei și împreună cu ei ne putem dezvolta și noi mult mai repede ca și comunitate.

Din câte am observat, tot mai mulți tineri se restabilesc în Transilvania, pe Pământul Secuiesc. Avem convingerea că dacă autoguvernările locale le-ar asigura măcar o locuință tinerilor specialiști, absolvenți de facultăți, aceștia ar reveni într-un număr din ce în ce mai mare acasă.

Problema Pământului Secuiesc unitar este în primul rând o problemă de colaborare și organizare. „Puterea locală” – care se apreciază din ce în ce mai mult – se află în mâinile autoguvernărilor locale și județene. Nu trebuie să așteptăm după o decizie a justiției române pentru ca membrii consiliilor celor două județe să se întrunească din când în când în ședință la granița de județ sau, pe rând, în municipiile reședință de județ, pentru a dezbate tematici comune (programe de consolidare a identității, mediu, infrastructură, etc.). Nu este nevoie de o asociație pentru ca primarii orașelor din cele două județe să se întâlnească și să discute probleme comune. Considerăm tragicomic faptul că din când în când unii se ceartă dezbătând care oraș să fie considerat capitala Pământului Secuiesc. Pentru noi, important este să existe un Pământ Secuiesc autonom puternic, cu centre capabile să colaboreze și să se completeze reciproc.

Mulți sunt de părere ca „mai întâi să fim bogați, după care poate veni și autonomia teritorială”. După părerea noastră, nu este permisă confruntarea aspectelor economice, culturale și sociale cu autonomia teritorială.

Înainte de toate trebuie înființat un „atelier creator, care să cerceteze”. Iar pentru asta nu trebuie să așteptăm sprijinul guvernului ungar ci doar să aruncăm o privire asupra instituțiilor existente. Amintim doar câteva: Muzeul Național Secuiesc, echipa de cercetare de la KAM, revista „Szekelyfold”.

Problema nu este că în cele cinci orașe secuiești se desfășoară cinci tipuri de pregătire universitară ci că între aceste „centre universitare” nu există comunicare. Problema nu este că pe Pământul Secuiesc există o multitudine de mijloace media scrisă și electronică – mijloace care uneori concurează ele între ele – ci că până în 2006, de exemplu, 86% din mijloacele media din Trei Scaune erau dirijate de proprietari români din afara județului.

Pe Pământul Secuiesc, turismul pare una din cele mai promițătoare ramuri. Imaginea Noului Pământ Secuiesc pare mult mai aproape decât ne-am gândi de Elveția, care dispune de înzestrări naturale și culturale asemănătoare. Elveția poate fi transpusă în realitate și la noi.

Elveția noastră se numește Pământ Secuiesc.

Noul Pământ Secuiesc se află în fața unor mari provocări. Să ne încurajeze faptul că munca susținută și colaborarea vor aduce rezultatele scontate. Imaginea unui Pământ Secuiesc în care muncii bine făcute i se cuvine o remunerare echitabilă, este o imagine viabilă. Este de datoria noastră să acționăm în acest sens. În felul acesta vom ajunge mai aproape de autonomie, indiferent ce gândește Bucureștiul în această problemă.

Aceasta este propunerea noastră.

Haromszek, nr. 5277 – 16.01.2008
Titlul: Asociația Uniune Pentru Pământul Secuiesc / Înregistrarea a fost amânată din nou
Semnează: Farkas Reka

Tribunalul Județean Covasna a amânat din nou înregistrarea Asociației Uniune pentru Pământul Secuiesc, judecătorul admițând cererea procurorului de suspendare a înfățișării până în momentul în care contenciosul administrativ se va pronunța în legătură cu legalitatea hotărârilor autoguvernărilor care se afiliază la asociații.

De data aceasta procurorul a încercat să obțină amânarea prin tertipuri juridice. A invocat faptul că în momentul încercărilor de înregistrare a asociației, în luna iunie, prefectura a trimis o adresă prin care semnala că potrivit evidențelor sale nici una din hotărârile adoptate de cele 16 autoguvernări afiliate nu a fost atacată în contencios administrativ. Ulterior a reieșit însă că decizia consiliului din Turia a fost totuși considerată ilegală, lucru confirmat și de contenciosul administrativ. Potrivit argumentației procurorului, hotărârile autoguvernărilor din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Bodoc care intenționează să se afilieze la asociație sunt la fel ca și cea a consiliului din Turia; asemănător este și răspunsul comunicat în noiembrie de prefectură, ca urmare trebuie analizat conținutul de adevăr al acestuia. Din acest motiv a cerut tribunalului să pronunțe sentința doar după ce contenciosului administrativ va analiza hotărârile și va decide cu privire la legalitatea acestora. Judecătorul care se ocupă de acest caz i-a cerut procurorului să-și argumenteze în scris motivația și la fel va trebui să argumenteze și avocatul Asociației Uniune pentru Pământul Secuiesc, până la data de 5 februarie. La începutul înfățișării, judecătorul a respins, mulțumită intervenției eficiente a procurorului, cererea formulată de avocat în luna decembrie, când susținuse respingerea apelului pe motiv că în documentele întocmite de procuratură nu figura denumirea completă a asociației ci doar cea în limba română.

Tribunalul din Sfântu Gheorghe aprobase în 25 iulie înregistrarea Asociației Uniune pentru Pământul Secuiesc însă procuratura a făcut apel. Înfățișările au fost reluate în octombrie însă până acum nu au fost prezentate argumente solide, înfățișările fiind amânate de fiecare dată din motive formale sau din cauza cererilor depuse de procuratură. A mai existat o încercare de înregistrare a asociației, în cadrul ședinței de constituire din decembrie 2006 afiliindu-se 96 de autoguvernări din județele Covasna și Harghita însă a reieșit că nu au făcut-o în mod corespunzător, astfel că în ianuarie 56 de autoguvernări au reînființat asociația. Au demarat procedura de înregistrare la tribunal însă, după mai multe amânări, avocatul a retras cererea în iunie. Ulterior au reînființat, pentru a treia oară, asociația însă atunci nu s-au afiliat decât patru așezări din județul Harghita și patru din județul Covasna.

Decizia privind înființarea Asociației Uniune pentru Pământul Secuiesc a fost luată în septembrie 2006, de primarii județelor Mureș, Harghita și Covasna, în cadrul unei ședințe întrunite de UDMR la Miercurea Ciuc. Printre obiectivele noii asociații figurau solidarizarea județelor de pe Pământul Secuiesc, elaborarea strategiilor comune de dezvoltare. Mulți lideri UDMR au apreciat asociația drept un pas uriaș pe calea dobândirii autonomiei teritoriale.

Haromszek, nr. 5278 – 17.01.2008
Rubrica: De azi pe mâine
Titlul: Pământul Secuiesc: mijloc sau țintă?
Semnează: Farkas Reka

Au trecut doar zece zile de la publicarea articolului lui Csutak Istvan despre viitorul, șansele și posibilitățile Pământului Secuiesc și deja au văzut lumina zilei o serie de aprecieri pe marginea acestuia. Există însă unii care tac adânc: liderii județelor, orașelor de pe Pământul Secuiesc, cei mai în măsură să fi făcut, să facă ceva pentru viabilitatea colaborării, cei în a căror responsabilitate ar fi intrat elaborarea strategiei comune și cărora Csutak le reproșează și el, alături de alții, că nu relaționează ca niște parteneri ci ca niște adversari.

Toate semnele arată că liderii județeni, ai autoguvernărilor locale privesc abordarea tematicii Pământului Secuiesc ca pe o acțiune de rezervă. Asociația, considerată oricum o cauză pierdută și etichetată drept inutilă în ochii tuturor, nu poate fi înregistrată, în schimb se fac declarații, justiția română este admonestată . Numărul hotarelor Pământului Secuiesc a crescut deja la opt, președintele consiliului județean dorește să achiziționeze terenuri pe care să amplaseze panouri însă tot nu este dispus să trateze cu omologii săi din Harghita și Mureș pentru ca panourile să poată fi amplasate în mod unitar, pe marginea tuturor drumurilor care duc pe Pământul Secuiesc. Dacă nici în cazul unei astfel de acțiuni cu caracter simbolic nu se poate ajunge la un acord, cum să ne așteptăm să fie întreprinse măsuri în probleme esențiale?

Vin alegerile iar majoritatea liderilor autoguvernărilor – și de la noi dar și din județele vecine – ar dori să-și păstreze fotoliile. Știu să povestească extrem de frumos despre planurile, proiectele lor în curs de realizare, pe care doar ei le pot finaliza. Răsunătoare sunt și ideile lor despre viitorul Pământului Secuiesc, în schimb nimeni nu este responsabil (sau dacă da, altcineva) pentru ceea ce nu au realizat sau au fost incapabili să realizeze. Marele merit al polemicii generate de Csutak este că a direcționat atenția asupra acestui fapt și asupra lucrurilor care necesită schimbări urgente – dacă nu vrem să pierdem ultimul tren.

Se apropie campania, din care nu va lipsi abordarea tematicii Pământului Secuiesc. Ar fi bine să privim în spatele declarațiilor și să vedem pentru cine va fi Pământul Secuiesc mijloc și pentru cine țintă.

Publicația săptămânală: Szekely hirmondo, nr. 2 – 18-24.01.2008
Rubrica: Actualitate
Titlul: Serviciul secret supraveghează publicația „Tortenelmi Magazin” / În felul acesta sunt speriați difuzorii?

Serviciul secret din România a considerat suspectă publicația „Tortenelmi Magazin”, deoarece coletele expediate au sosit la destinație desfăcute și ștampilate. Kadar Gyula, redactorul-șef al publicației lunare redactate la Sfântu Gheorghe, ne-a informat în legătură cu cazul (cazurile).

- În două cazuri, coletele trimise la Carei și la Cluj au ajuns la destinatari rupte într-un mod grosolan și ștampilate cu ștampila serviciului de securitate anti-tero. Mai exact, controlul a fost efectuat de serviciul de securitate G4S. Consider că scopul nu poate fi decât intimidarea difuzorilor. Dat fiind faptul nimeni nu mai văzuse o astfel de ștampilă altundeva decât pe coletele cu această revistă, se poate presupune pe bună dreptate că este vorba de o intenție de hărțuire.

Kadar crede că publicația „Tortenelmi Magazin”, respectiv articolele scrise de el și publicate în ziarul nostru, în „Magyarok Lapja”, în „Haromszek” și în alte reviste, au generat antipatia anumitor elemente.

– Numai cine a trăit în regimul trecut știe cât de mult s-au temut majoritatea oamenilor. Această teamă acționează în subconștient. Este posibil ca la văzul unei astfel de ștampile, persoana care difuzează revista să nu mai facă această muncă, dat fiind faptul că majoritatea difuzorilor noștri sunt voluntari. O altă presupunere a mea este că avertismentul mi se adresează (și) mie: să am grijă ce scriu, ce fac, deoarece sunt cu ochii pe mine. Publicația – care, în primul rând, are un caracter de tineret, cultural și istoric – pune accentul pe rostirea adevărurilor istorice. În decursul a aproape patru decenii de publicist, este clar că am slujit cultivarea conștiinței naționale care are ca obiectiv fundamental vestirea legitimității autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc – iar asta i-ar putea durea pe unii.

Publicația săptămânală: Szekely hirmondo, nr. 2 – 18-24.01.2008
Titlul: Campanie publicitară în limba maghiară
Semnează: Gazda Zoltan

Poate mai țineți minte cu câtă antipatie și revoltă au întâmpinat unii cetățeni de naționalitate română inscripțiile în limba maghiară, la începutul anilor ‘90. Mâzgăleau pe indicatoare denumirile în limba maghiară ale localităților, spărgeau vitrinele magazinelor cu nume maghiar. De atunci, situația a suferit o oarecare schimbare. Privirile s-au obișnuit, la fel și sufletele animate exagerat de sentimente naționale. Si a demarat și campania publicitară în limba maghiară.

Azi, pliantele în limba maghiară sau cele bilingve sunt ceva firesc. Și operatorii de telefonie folosesc cu plăcere limba maghiară. Și băncile își lansează ofertele în limba noastră maternă iar furnizorul de energie electrică își amintește și el să le ureze clienților „sărbători fericite” în limba maghiară.

Ca urmare, situația se normalizează pentru că piața este mai importantă ca orice. Păcat că nu s-a încetățenit și angajarea, în magazine, a unor persoane care vorbesc ambele limbi. La fel de discutabil este și motivul pentru care denumirea produselor nu este inscripționată și în limba maghiară, mai ales în cazul celor de proveniență ungară.

Publicația săptămânală: Szekely hirmondo, nr.2 – 18-24.01.2008
Rubrica: Actualitate
Titlul: Pământul Secuiesc
Semnează: Willmann Walter

Csutak Istvan ridică niște probleme acute în scrierea sa polemică, intitulată „Pământul Secuiesc – Pământ al scaunelor?” Deși nu putem fi de acord cu numeroase din afirmațiile autorului, materialul își va atinge scopul.

Aș începe cu resemnarea ostentativă a semnatarului în privința febrei înființării unor teatre, el lansând ideea că Pământul Secuiesc ar fi poate mic pentru atâtea teatre. Ce nu-mi place este că semnatarul se rezumă la a le prezenta ca pe un mijloc al luptei dintre scaune.

Ceea ce nu a formulat destul de tare este imaginea de viitor a Pământului Secuiesc, imagine care s-a format/este în curs de formare în tinerii noștri și de care, până acum, nimeni nu a fost cu adevărat interesat, mai puțin politica din a cărei sferă de activitate cu caracter sezonier face parte îngrijorarea față de tineri, apărarea școlilor străvechi și a bisericilor, însă care nu face mai nimic pentru a avea un învățământ eficient.

Csutak enumeră sarcinile dar nu insistă asupra motivelor. Adică de ce nu se implică elita de pe Pământul Secuiesc cel puțin în edificarea minimă de care ar avea nevoie existența autonomă. Pentru aceasta este bună această scriere polemică, deoarece, analizându-i câteva pasaje, ne aducem aminte de foarte multe lucruri.

Haromszek, nr.5279 – 18.01.2008
Rubrica: Știri externe
Titlul: Să se acorde atenție situației ceangăilor
Semnează: MTI/MTI/Szekeres Attila

În cadrul ședinței de ieri, de la Strasbourg, a Intergroup, europarlamentarul Tokes Laszlo a atras atenția asupra situației ceangăilor din Moldova, care se aseamănă cu cea a românilor din Valea Timocului și a macedonenilor din Grecia și Bulgaria. În opinia sa, problema acestor comunități trebuie tratată în interdependență deoarece avem de-a face cu negarea existenței lor. Tokes s-a referit și la relația bisericii cu aceste comunități, amintind ca exemplu atitudinea negativă a bisericii catolice românești din Moldova. Tokes a propus ca echipa de lucru să se ocupe separat, într-un cadru lărgit, de practica antiminoritară care poate fi sesizată în țările balcanice. La sfârșitul ședinței, președintele Intergroup a declarat că echipa de lucru va fixa în curând pe ordinea de zi cazul ceangăilor din Moldova.

Publicația bilunară: Europai-Ido, nr. 2 – ianuarie 2008
Titlul: Mărturisirile unui descălecător nemuritor
Semnează: Csiki Sandor

Bazinul Carpatic, Țara Transilvaniei, mijlocul mileniului al II-lea după nașterea lui Hristos.

„Eu sunt vlah și sunt la școală. În zadar comentează unii în legătură cu vlahii. Deja este prea târziu. În prezent nu mai vrem să fim nici măcar maghiari. Au fost momente când am vrut să fim maghiari, însă acum vrem să fim vlahi aici, în propria noastră țară.

După cum se vede, noi ne dezvoltăm mult mai repede decât maghiarii. În scurt timp ne vom crea propria noastră intelectualitate și vom vorbi propria noastră limbă, în această mică țară. Suntem din ce în ce mai mulți și vom fi din ce în ce mai mulți. Pe termen lung, noi vom fi cei care vom câștiga competiția.

În câteva decenii noi vom forma majoritatea. Nu este o amenințare, ci o constatare. La început vom conviețui: vlahii cu maghiarii. Vom obține oficializarea limbii vlahilor.

Este clar ce se va întâmpla. Încet dar sigur, țara ne va aparține nouă, vlahilor. Vom avea noi grijă de minoritatea maghiară. Îi vom da de lucru în propria noastră țară. Europa și întreaga lume vor înfăptui condițiile ca aceste lucruri să se întâmple.

În decursul istoriei au dispărut atâtea popoare încât nimeni nu va plânge nici după maghiarii secui.

Bazinul Carpatic, Ungaria, începutul mileniului al III-lea după nașterea lui Hristos.

“Eu sunt rrom. Sunt la facultate. În zadar se revoltă unii în privința rromilor. Este deja prea târziu. În prezent nici nu mai vrem să fim maghiari. Au existat perioade când am vrut să fim maghiari. În prezent vrem să fim rromi, aici, în propria noastră țară.

După cum se vede, ne dezvoltăm mult mai repede ca maghiarii. În curând ne vom crea propria noastră intelectualitate și vom vorbi propria noastră limbă. Pe termen lung, noi vom câștiga competiția.

Peste câteva decenii noi vom forma majoritatea. Nu este un avertisment, ci o constatare. La început vom conviețui: rromii cu maghiarii. Vom obține oficializarea limbii rromilor.

Este clar ce se va întâmpla. Încet și sigur, țara ne va aparține nouă, rromilor. Vom avea noi grijă de minoritatea maghiară. Îi vom da de lucru în propria noastră țară. Europa și lumea vor înfăptui condițiile ca aceste lucru să se întâmple.

În decursul istoriei au dispărut atâtea popoare încât nimeni nu va plânge nici după maghiarii din Panonia.

Bazinul Carpatic, zona Panoniei, mijlocul mileniului al III-lea după nașterea lui Hristos.

„Eu sunt altfel. Sunt student la Sorbona. În prezent nu mai vrem să fim maghiari. Au fost perioade când am vrut să fim maghiari, însă acum vrem să fim altfel în propria noastră patrie.

După cum se vede, ne dezvoltăm mult mai repede ca maghiarii. În scurt timp ne vom crea propria noastră intelectualitate și vom vorbi propria noastră limbă, în această mică țară.

Peste câteva decenii noi vom forma majoritatea. Nu este o avertizare, ci o constatare. La început vom conviețui: alții cu maghiarii. Vom obține ca și o altă limbă să fie acceptată ca limbă oficială.

Este clar ce se va întâmpla. Încet și sigur, țara ne va aparține. Noi vom avea grijă de minoritatea maghiară. Îi vom da de lucru în propria noastră țară. Nimeni nu va plânge după maghiarii adevărați. La fel cum nici rromii nu au plâns odinioară după maghiarii din zonele limitrofe.

Publicația bilunară: Europai-Ido, nr. 2 – ianuarie 2008
Titlul: Statuile păcătoase ale maghiarilor
Semnează: Csiki Sandor

Statuia fostului premier maghiar Bethlen Istvan a fost furată din grădina bisericii din localitatea Gornești, județul Harghita. Bustul lui Bethlen a fost inaugurat în 2006, în satul natal al premierului.

Despre această veste supărătoare ne-a informat, prin e-mail, un prieten de-al nostru, originar din Transilvania, stabilit în Ungaria.

Un exemplu al vieții zbuciumate a numeroaselor statui ale maghiarilor din Țara Transilvaniei este bustul de bronz al lui Bocskai Istvan, amplasat acum în centrul orășelului meu. Acest simbol maiestuos al maghiarilor a stat mai mult ascuns decât pe locul care i se cuvine.

Bustul a fost ridicat în memoria acelui principe maghiar al Transilvaniei, în timpul domniei căruia Țara Transilvaniei a trăit o epocă prosperă. Bocskai a fost proclamat principe în această localitate, de secuii care, pe vremea respectivă, erau apreciați drept națiune.

După instaurarea primului regim românesc, tatăl nostru Bocskai a fost transportat până la Cluj, însă n-a ajuns în cuptorul de topit. Ca urmare, după adoptarea Deciziei de la Viena, bustul principelui transilvănean a fost reamplasat pe locul său. Dar nu pentru mult timp, deoarece, pe la începutul noului regim român, a fost ascuns sub o strană.

Acest bust a avut o soartă mult mai fericită decât monumentala statuie a lui Arpad, care a fost văzută ultima oară pe Tâmpa Brașovului de maghiarii care au trăit în timpul primei invazii românești și au crezut în reînvierea ulterioară a maghiarilor. Aceștia au sperat că vor reînvia măcar statuile noastre.

Unele statui au fost condamnate de invidie, de sentimentul de inferioritate și de străvechea xenofobie primitivă, izvorâtă din interior, să stea închise între patru pereți. Noi considerăm de neconceput ca progresul unei națiuni să se facă prin adoptarea unor măsuri care urmăresc îndepărtarea, respectiv interzicerea simbolurilor unei alte națiuni.

Nu este acceptată nici statuia lui Wass Albert, care ar trebui să existe în regiunea natală a acestuia, acolo unde și-a desfășurat activitatea, unde și-a scris romanul „Vrăjitoarea din Funtunell” în care vorbea cu gratitudine despre poporul nostru, cu o gratitudine care nu poate suporta realitatea, chiar dacă aceasta îi transmite anumite mesaje prin intermediul statuilor.

Cum îmi aduc aminte de Bocskai Istvan, trebuie să remarc și faptul că el a fost cel care a realizat lucruri mărețe într-o țară ciuntuită a maghiarilor.

Oare cât timp va sta statuia lui pe locul cuvenit?

Când va fi ea dărâmată, furată sau închisă între patru pereți în urma presiunii invidioase asupra noastră?

Publicația bilunară: Europai-Ido, nr. 2 – ianuarie 2008
Titlul: Cinism de tip UDMR: Csutak Istvan: Pământul scaunelor – Pământul Secuiesc?

Părerea pe scurt a redacției Europai Ido – la amploarea pe care o merită astfel de capodopere jurnalistice:

Articolul lui Csutak Istvan de pe portalul Erdely Ma a fost realizat probabil la comandă – UDMR încercând să găsească căi de scăpare, astfel încât să paseze din nou responsabilitatea poporului secui!

Din articolul lui Csutak Istvan izvorăște disprețul față de tot ceea ce este „secui”!

Pericolele amintite de el, care pândesc Pământul Secuiesc, sunt într-adevăr reale, doar că motivul acestora trebuie căutat în altă parte:

– înainte de toate, în conduita UDMR, deoarece fiecare organ decisiv – inclusiv elita a funcționat și funcționează sub conducerea UDMR pe întreg Pământul Secuiesc!

Probabil cele mai importante scopuri ale articolului sunt:

  1. Distrugerea conștiinței secuiești care a mai rămas.
  2. Aruncarea păcatelor comise în 17 ani de UDMR asupra elitei spirituale de pe Pământul Secuiesc și asupra tradițiilor administrative secuiești, asupra poporului secui.

Toate acestea le spune un „specialist” – apropiat UDMR – ca pe o „părere din afară”.

Din articol se poate observa clar că:

  1. actuala conducere politică (UDMR) (din care face parte și el) este incapabilă să găsească o soluție, și
  2. nici nu o caută.

Ajunge, în schimb, până la punctul în care afirmă că este nevoie de o strategie unitară pentru Pământul Secuiesc, dar nu vede că aceasta este imposibil să fie înființată, chiar și teoretic, cu actuala elită, cu actuala organizare administrativă (deci în lipsa mijloacelor).

Acest cadru se poate realiza numai în baza autodeterminării secuiești, prin înființarea Pământului Secuiesc autonom.

Doar că acest lucru nu îi interesează doar pe români ci și pe acele cercuri reprezentate de UDMR, la noi, și de Gyurcsany și ai lui, în Ungaria.

Haromszek, nr. 5282 – 22.01.2008
Rubrica: De azi pe mâine
Titlul: De Ziua Culturii Maghiare
Semnează: Magyari Lajos

Cu ocazia aniversării nașterii Imnului, sărbătorim în fiecare an Ziua Culturii Maghiare. „Doamne, binecuvântează-l pe maghiar” – intonăm cu sufletele deschise și sperăm cu adevărat la ajutorul Domnului. Ruga noastră este întemeiată pentru că dacă lumea are un popor cu destin tragic și nefericit, acela suntem noi. De sute de ani nu ne reușește nimic, luptele noastre pentru libertate au eșuat, au sângerat rând pe rând, am fost pustiiți și mutilați de netrebnici și iată-ne ajunși în regiunea celei mai mari letargii, autorenunțări maghiare. O țară liberă, o națiune liberă într-o așa-zis liberă și unită Europă. Într-o astfel de situație nu am fost nici măcar atunci când ne-au călcat turcii și tătarii, când lobonții ne-au supt sângele iar națiuni păgâne ne-au prădat țara. De data aceasta, pericolul vine atât din exterior cât și din interior, pentru că în țara-mamă așa-zis „democratică”, bastarzii care acționează împotriva națiunii au luat frâiele în mână.

„Doamne, binecuvântează-l pe maghiar” – poate că nu pot rosti, intona din inimă aceste vorbe decât aceia care au fost nimiciți, rupți de patria lor.

Aniversarea nașterii Imnului a fost transformată în Zi a Culturii Maghiare. Corect. Cine împarte însă acum, în numele națiunii, însemne de merit? Un agramat, un ministru al culturii autoproclamat, care distruge sistematic templele culturii maghiare, școlile, teatrele, instituțiile culturale. Pentru că acestei societăți alungate din Asia nu-i trebuie nimic, veneticilor li se poate vinde orice, țară, cultură, absolut totul.

Cu toate acestea, noi știm să sărbătorim cu demnitate Ziua Culturii Maghiare pentru că încă mai credem – și vom crede veșnic! – că odată și odată, rugăciunea - „Doamne, binecuvântează-l pe maghiar” - se va împlini!

Haromszek, nr.5283 – 23.01.2008
Titlul: „Pământul Celor două județe Unite”?
Semnează: Magyari Lajos

Zilele trecute am citit cu atenție scrierea lui Csutak Istvan legată de caracterul depășit și păgubos al viziunii „scăunalo-tribale” și am fost de acord cu anumite constatări. Am fost însă mai degrabă indignat când am citit că cele două județe locuite în majoritate de secui au fost create forțat și „artificial” în anul 1968. Dacă memoria nu mă înșeală, aceasta era singura soluție viabilă. Este adevărat că au existat disensiuni între Odorheiu Secuiesc și Ciuc, este adevărat că denumirea de județ Covasna i-a fost atribuită zonei Trei Scaune fără ca aceasta să ceară acest lucru dar totuși s-au creat două județe secuiești compacte, cu toate avantajele și dezavantajele posibile. Acestea ar putea fi enumerate. Pe latura pozitivă se situează dezvoltarea regiunilor și a orașelor, iar pe cealaltă latură, aspirațiile privind asimilarea și instigarea. Un lucru nu poate fi negat și anume că s-au creat două sisteme instituționale județene cu caracter maghiar și, deși în decursul anilor acestea „au primit lovituri” sub semnul marii îngâmfări a statului național, au reușit totuși să îndeplinească cât de cât o mare parte a menirii lor. S-ar putea vorbi desigur despre compromisurile și sacrificiile făcute în acest sens.

În timp ce citeam scrierea lui Csutak Istvan, mi-a venit o idee: această lucrare poate fi începutul unui proiect de mare amploare, ținând cont de faptul că autorul nu prea vorbește despre faptul că una din marile gafe ale perioadei de după ‘89 a fost de exemplu „scăunizarea” UDMR. Mai degrabă el amintește că ideea așa-numitei existențe „contraproductive” anacronistice a scaunelor s-a născut încă perioada dualistă, în locul acestora find create județe. Este adevărat că tot pe acele teritorii, scaunele (mai mult decât atât, unitățile geografice mai mici!) au fost redenumite raioane.

Raduly Robert, primarul localității Miercurea Ciuc, a declarat că județele Harghita și Covasna trebuie unificate cât mai repede și astfel ar putea fi înfăptuit sistemul de condiții teritorial-administrative al autonomiei Pământului Secuiesc. Este vorba despre referendum – afirmă el – iar județelor unificate li s-ar alătura mai târziu regiuni cu caracter maghiar și autoguvernări din județul Mureș. Această idee ne pune puțin pe gânduri ținând cont de faptul că nu prea observ forța productivă a autoguvernării județene unitare și nu prea cred nici faptul că într-o țară în care nu poate fi înființată o asociație microregională, cele două județe ar putea fi unificate, pur și simplu, prin intermediul unui referendum. Probabil că județul ar primi denumirea de Harkov deoarece panoul „județul Pământul Secuiesc” ar fi de urgență înlăturat de poliție și de cei care se ocupă de drumuri. Ar putea fi eventual „Pământul Celor două județe Unite”, însă nici aceasta nu ar fi o soluție tocmai potrivită, pentru că ce ar spune atunci cei din județul Mureș? Ținând cont că este vorba despre o problemă prea serioasă, nici nu ar trebui să amintesc că ar trebui desființate aproximativ 25 de instituții și oficii cu caracter județean și nu ar trebui să amintesc de asemenea de avantajul întregii probleme.

Nu tot ce zboară se mănâncă, deși această ideea a fost inventată la Tusvanyos.

Haromszek, nr. 5283 – 23.01.2008
Titlul: Viitorul constă în autonomia teritorială a Pământului Secuiesc
Semnează: Simo Erzsebet

Scrierea lui Csutak Istvan afectează de fapt viața comunității noastre. Putem fi de acord cu multe din afirmațiile sale însă chiar și așa transpare faptul că rebelul titan de odinioară s-a domesticit și că scrierea sa referitoare la prezentul și viitorul Pământului Secuiesc servește un scop politic bine definit. Și nu orice fel de scop, ci interese de moment și pe termen mediu ale conducerii la vârf a UDMR.

Este indubitabil faptul că regiunea nu a reușit în decurs de 18 ani să înregistreze progrese semnificative în domeniul economic, social și cultural, neputându-se defini cu adevărat nici ca regiune maghiară caracteristică. Csutak Istvan uită să spună că de aproape două decenii, coordonarea tuturor județelor de pe Pământul Secuiesc s-a aflat/se află în mâna UDMR, toate funcțiile importante fiind ocupate de oameni de încredere din cadrul conducerii de la București a Uniunii. Și de parcă toate acestea nu ar fi de ajuns pentru înnegurarea scopurilor și proiectelor, s-a reușit îndepărtarea din cadrul organizației a tuturor ideilor mai noi, mai bune sau mai rele.

Nu afirm că a fost efervescentă viața păturii numite de Csutak elită a Pământului Secuiesc, însă au existat încercări. Să ne amintim de încercările lui Birtalan Akos, de articolele și cuvântările sale, în care formula clar că UDMR este vinovată, deoarece nu are proiecte ample legate de viitorul maghiarilor care trăiesc compact. La începutul anilor ‘90, tineri politicieni care au făcut planuri legate de viitorul regiunii, au încercat să elaboreze un program mai amplu sub deviza „Pământul Secuiesc să devină țara-mamă interioară”. Să recunoaștem că încercarea nu s-a soldat cu succes și din cauza atitudinii indiferente a UDMR, dușmănoase ocazional. Între timp, atmosfera din România s-a degajat atât de mult – cel puțin în plan declarativ – încât am început să vorbim din nou despre autonomia teritorială a Pământului Secuiesc. Orice ar spune UDMR și oricât ar vrea să creeze impresia că este singura și legitima promotoare a acestui obiectiv, să ne amintim că în urmă cu cinci-opt ani, începând cu Marko Bela și terminând cu Frunda Gyorgy, toți au protestat față de acuzația lansată de partenerii români de discuție referitoare la pretenția la autonomie teritorială, de parcă astfel unii și-ar fi trădat țara. Între timp s-au realizat două proiecte de autonomie, unul aparținând lui Csapo Jozsef, care a fost criticat și nu i s-a acordat atenție, iar celălalt – lui Bakk Miklos.

În ceea ce privește scrierea lui Csutak, mi-am amintit de toate acestea deoarece prezentul și viitorul Pământului Secuiesc depind într-adevăr de reușita sau eșecul regiunii în problema obținerii autonomiei teritoriale. Prin intermediul regiunilor economice de dezvoltare s-ar fi putut pregăti pasul – care ar putea fi numit drept unul istoric – dar dacă ne uităm mai cu atenție, observăm că introducerea în conștiința publică maghiară a acestor concepte nu a fost altceva decât o măsură de distragere a atenției. Practic abia dacă s-a făcut ceva în interesul politicii economice a pașilor mici. În ceea ce privește autonomia teritorială, în cercurile – UDMR nu s-a discutat despre ea zeci de ani. Acum, în pragul scindării, problema a fost reluată și se încearcă crearea impresiei că Uniunea luptă pentru acest scop de 18 ani, numai că programul în acest sens nu a fost elaborat. Este șocant dar totodată adevărat faptul că după anul 1992, în cadrul UDMR nu a existat un grup de lucru sau un grup de cercetători care să se ocupe de această problemă. Proiectul autonomiei teritoriale ar putea fi un program temeinic, pe termen lung și ar putea fi un răspuns la întrebarea ce fel de Pământ Secuiesc ne dorim. Nu intenționez să arunc întreaga responsabilitate pe umerii UDMR, însă ea este cea care deține banii și ar putea solidariza forțele în vederea înfăptuirii obiectivului.

Pământul Secuiesc este la fel ca și locuitorii acestuia. Este slăbit din cauza stării sale, este conservator din cauza tradițiilor și nesigur în privința obiectivelor. Cu toate acestea, puterea sa spirituală și profesionalismul său ar trebui canalizate spre un singur scop. Atunci ar putea dispărea presupusul anacronism al scaunelor și concurența dintre orașe și ar putea dispărea cei care își urmăresc propriile interese economice. Alegerile ar fi alegeri și nu simple numiri. Obiectul este centralizarea puterii politice de pe Pământul Secuiesc.

Publicația săptămânală: Szekely hirmondo, nr. 3 – 25-31.01.2008
Rubrica: Opinie . Comunicat
Titlul: Scrisoare deschisă către Tokes Laszlo, episcopul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, europarlamentar

Stimate Domnule Episcop! Înainte de toate, vă felicităm din inimă pentru marcantul rezultat obținut, acela de a fi ales europarlamentar! Pentru noi, Dvs. ați fost și până acum conducătorul maghiarimii transilvănene, iar acum, dușmanii și trădătorii națiunii noastre sunt nevoiți și ei să recunoască oficial acest lucru. Conform credinței noastre însă, Dvs. veți fi în Europa un reprezentant nu doar al Transilvaniei ci și al întregului Bazin Carpatic. Și este nevoie de acest lucru, deoarece, în opinia noastră, nici un reprezentant de naționalitate maghiară nu a reprezentat până acum în mod corespunzător, curajos și autentic interesele națiunii noastre în Parlamentul European.

Noi încă eram copii când prin atitudinea curajoasă pe care ați manifestat-o la Timișoara și prin participarea la răsturnarea regimului Ceaușescu ne-ați dat tuturor un exemplu. În vremurile de azi, Mișcarea de Tineret 64 de Comitate (HVIM) este organizația care, în toate regiunile locuite de maghiari din Bazinul Carpatic, luptă – uneori în adevăratul sens al cuvântului – pentru drepturile națiunii noastre și se străduiește să păstreze tradițiile poporului nostru, ale patriei noastre, punând accent pe tineret. În felul acesta, era firesc pentru noi ca organizațiile noastre membre din Transilvania să sprijine – dezinteresat, căci nu am ținut nici măcar să fie pomenită denumirea HVIM – printr-o muncă activă, încă de pe vremea strângerii de semnături, sau ulterior și în cursul campaniei, alegerea Dvs. în funcția de europarlamentar. Puteți conta pe noi și pe viitor!

În pofida tuturor uneltirilor, comploturilor și a supravegherii permanente din partea serviciului secret român, HVIM se consolidează continuu. Am înființat Comitetul de Coordonare din Transilvania al HVIM – condus de Lokodi Ferenc Attila (n.t. – din Oradea) care este și vicepreședintele HVIM – ai cărui membri sunt: Waum Peter (Odorheiu Secuiesc), Szocs Zoltan (Târgu Secuiesc), Dombi Tibor (Aita Medie) și Szabo Nandor (Târgu Mureș). Serviciul secret român, SRI, ne ține, de ani de zile, sub supraveghere permanentă, recunoscându-ne activitatea depusă în slujba maghiarimii. Serviciul ne-a contactat și acum organizația noastră membră din Odorheiu Secuiesc, deoarece a aflat că intenționăm să organizăm, în întreaga Transilvanie, comemorări și proiecții de filme pentru omagierea memoriei lui Wass Albert. În calitate de conducător al maghiarimii transilvănene, ne bazăm și pe atenția Dvs. în cazul în care, asemeni celor constatate anterior, SRI ar leza din nou drepturile membrilor și organizațiilor noastre. Totodată, avem convingerea sinceră că, în fruntea maghiarimii din Transilvania, Partium, Banat și Pământul Ceangăiesc, se va afla, în sfârșit, un conducător pe care națiunea chinuită va putea conta în luptele grele care ne așteaptă!

Lokodi Ferenc Attila – vicepreședintele HVIM, conducătorul filialei transilvănene; Toroczkai Laszlo – fondatorul HVIM, președinte de onoare; membrii Comitetului de Coordonare din Transilvania al HVIM: Waum Peter, Szocs Zoltan, Dombi Tibor, Szabo Nandor.

Haromszek, nr. 5286 – 26.01.2008
Rubrica: Salata de știri
Titlul: Limba maghiară este predată și la Valea Mare

Începând din luna decembrie 2007, profesorii din Valea Mare recrutează copii maghiari-ceangăi care să participe la orele de limba maghiară în afara programului școlar. La insistențele copiilor, profesorii care predau limba maghiară intenționează să predea muzică și dansuri ceangăiești, însă nu dispun de tehnica necesară. Dacă ar dispune de fonduri, ar putea fi achiziționate instrumente. Adresele la care pot fi contactați: vargammagmail.com, nagypatakcsango.ro.

Haromszek, nr.5289 – 30.01.2008
Titlul: Cuvânt maghiar decisiv începând din anul 2008
Semnează: B. Kovacs Andras

De acum încolo, translația în procesele civile va fi gratuită și obligatorie – a comunicat presa în legătură cu ratificarea de către România a Chartei Europene a Limbilor Regionale și ale Minorităților. Norma juridică intrată în sfârșit în vigoare după 12 ani de tergiversări, poate aduce schimbări uriașe în tribunale. Deși nu este exclus ca acestea să fie atât de nepregătite încât să fie incapabile un timp să aplice norma. Tribunalele trebuie să accepte de exemplu contractele redactate în alte limbi decât cea română, deși la tribunalul din Sfântu Gheorghe, majoritatea judecătorilor nu cunosc sau nu înțeleg limba maghiară.

Prezența translatorului în cadrul proceselor civile – acest serviciu exista până în prezent doar în cadrul proceselor penale – poate genera în sine schimbări uriașe, ținând cont de faptul că se pot face primii pași spre excluderea unor sentințe adoptate greșit în baza unor interpretări greșite și spre desființarea dezavantajului lingvistic, cronic și umilitor, al reclamanților sau pârâților. Printre noile cerințe legate de profesionalism ar putea fi inclusă în sfârșit cunoașterea, de către judecătorii și avocații din zonele cu populație mixtă, a limbilor minorităților, deoarece fără cunoașterea acestora, nu prea pot îndeplini cerințele justiției, legate de obiectivitate și imparțialitate.

Am rămas consternat când am auzit declarația unui funcționar de-al nostru care spunea că legea nu ar aduce „multe noutăți”. O normă juridică adoptată în baza unei viziuni europene este întotdeauna diferită din punct de vedere teoretic în comparație cu un acord-rezultat al unui compromis al disputelor din cadrul parlamentului român, acord care prin propaganda internă este prezentat ca și victorie.

Să ne gândim că limba maghiară poate deveni începând de acum o limbă decisivă, deoarece părțile implicate în proces, avocatul sau oricine altcineva poate invoca oricând cuvântul maghiar, mărturia depusă în limba maghiară.

Câte și mai câte procese au fost pierdute din cauza faptului că vorbele traduse în limba română aveau altă semnificație, pornind de la faptul că o limbă diferită reprezintă o altă logică, o altă viziune. Mai exact: starea de fapt a lucrurilor a fost schimbată chiar dacă nu au existat cazuri de falsificări intenționate sau nu.

Translația în sine nu poate soluționa în totalitate starea de fapt a lucrurilor. Remediul adevărat în acest sens l-ar fi reprezenta susținerea în limba maghiară a proceselor sau, în caz de nevoie, în ambele limbi. Există exemple în acest sens în Europa, de exemplu în Tirolul de Sud. Punctul de pornire al echității îl reprezintă dezbaterea și soluționarea în limba maternă a problemelor celor care se adresează justiției.

Sf. Gheorghe, 08.02.2008

Comentarii

comments powered by Disqus