Liberalizarea vieții politice din URSS, alimentată de politica gorbaciovistă și conjunctura internațională, a declanșat, la sf. anilor 80 ai secolului trecut, o adevărată revoluție național-democratică și antiimperială în RSSM, care s-a soldat cu dispariția regimului totalitar-comunist și a statului sovietic moldovenesc.
La 3 iunie 1998, în cadrul unei adunări a intelectualilor în capital Chișinău, a fost creat Grupul de inițiativă al Mișcării Democratice pentru susținerea Restructurării – mișcare social-politică „neformală” care se afla în opoziție față de Partidul Comunist din RSSM. Aceasta a constituit începutul pluripartidismului moldovenesc tranzitoriu. Congresul Mișcării Democratice, convocat la 20 mai 1989, adoptă decizia înființării Frontului Popular din Moldova (FPM), formațiune de dreapta recunoscută în calitate de persoană juridică de către autorități doar la 25 octombrie 1989.
FPM inițiază o serie de acțiuni politice în vederea oficializării limbii române, a simbolurilor naționale, obținerea suveranității și independenței, etc. La Congresul III din februarie 1992, FPM îmbrățișează doctrina creștin-democrată și este redenumit Frontul Popular Creștin Democrat (FPCD), iar la Congresul VI din decembrie 1999 titulatura FPCD este preschimbată în Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD).
Cu scopul de a anihila mișcarea națională din Basarabia și de a menține acest teritoriu într-o perpetuă dependență de Rusia, la 8 iulie 1989 este oficializată mișcarea „Interfront”, mișcare care de facto exista și acționa de mai demult. „Interfront”-ul era o mișcare de stânga organizată preponderant de către reprezentanți ai minorităților entice și avea scopul declarat de a apăra interesele acestora. În realitate acesta era o expresie a celor mai reacționare și agresive cercuri ale Partidului Comunist Moldovenesc (PCM) care pleda pentru menținerea imperiului sovietic, a ideologiei comuniste și continuarea politicii de rusificare a românilor moldoveni. La Congresul II din decembrie 1991, „Interfrontul” a devenit „Unitate – Edinstvo”, în încercarea de a se detașa de imaginea unei formațiuni antimoldovenești și a lua locul PCM, interzis prin lege după puciul din august 1991.
Acestea fiind elementele, la care se adăuga la acea vreme eternul PCM, în perioada februarie – martie 1990 au avut loc primele alegeri cu iz democratic în Sovietul Suprem (legislativul de atunci) al RSSM. Forțele național-democratice grupate în jurul FPM, au obținut cca 130 de mandate din cele 371 valide din numărul total de 380, ceea ce a constituit un mare success în condițiile în care PCM deținea întreaga putere în stat. În realitate, influența acestora în Sovietul Suprem era mult mai mare, ceea ce a permis FPM, în faza de început a activității Sovietului, să adopte o serie de legi și hotărâri orientate spre democratizarea societății, desprinderea de Uniunea Sovietică și afirmarea valorilor naționale. Interesante pentru acest studio sunt modificarea art. 6 și 49 ale Constituției de la 10 mai 1990, garantând cetățenilor dreptul „de a se asocia în partide politice și organizații obștești”, să participle la elaborarea politicii și la conducerea „treburilor de stat și obștești”. La 17 septembrie 1991 același Soviet Suprem a adoptat „Legea privind partidele și alte organizații obștești”, care reglementa „condițiile și principiile constituirii, funcționării și dezvoltării partidelor și altor organizații social-politice”- o contribuție importantă la crearea cadrului juridic necesar afirmării pluralismului politic în Republica Moldova. Evident că aceasta a stimulat, în continuare, apariția și instituționalizarea partidelor politice care au îmbrățișat, doctrinar, aproape tot ce a fost deocamdată inventat.
Primele alegeri parlamentare în R. Moldova „independentă” din 27 februarie 1994 au curmat elanul democratic și național al teritoriului dintre Prut și Nistru. Forțele care au încăput în Parlament au fost: Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM) – 43,18% (56 de mandate); Blocul electoral Partidul Socialist și Mișcarea „Unitate-Edinstvo” – 22% (28 de mandate); Blocul electoral „Blocul Țăranilor și Intelectualilor” – 9,21% (11 mandate); Blocul electoral „Alianța Frontului Popular Creștin Democrat” – 7,53% (9 mandate)1. Aceste alegeri au conturat existența în R.Moldova a unei stângi puternice promoscovite formată din PDAM (o creație nomenclaturistă și de foști președinți de colhozuri) și Blocul Socialiștilor și „Unitate-Edinstvo” la care ne-am referit anterior. Pe de altă parte, o dreaptă (citește națională) divizată și nesemnificativă și un centru inexistent.
Perioada care a urmat s-a caracterizat printr-o regrupare a forțelor și apariția unor noi partide pe eșichierul politic. Alegerile prezidențiale din 1996 au constituit principalul factor care a impulsionat modificarea spectrului politic. La următoarele alegeri parlamentare din 22 martie 1998, la care s-au înscris 29 se blocuri și partide precum și 60 de candidați independenți, voturile „parlamentare” s-au distribuit în felul următor: Partidul Comuniștilor (PCRM) – 30,0% (40 mandate); Blocul Convenția Democratică (CDM) – 19,42% (26 mandate); Blocul Pentru o Moldovă Democratică și Prosperă (BPMDP) – 18,16% (24 mandate); Partidul Forțelor Democratice (PFD) – 8,84% (11 mandate)2. Astfel, PCRM revine în forță pe scena politică a R.Moldova, după ce a fost readus în legalitate în septembrie 1993 cu concursul președintelui parlamentului de la acea vreme Petru Lucinschi. Coalizarea forțelor de centru-dreapta s-a soldat cu formarea la 21 aprilie 1998 a „Alianței pentru Democrație și Reforme” (ADR), alianță care deși în primă fază a scos comuniștii de la guvernare nu a realizat nimic excepțional nici în plan intern nici în plan extern, iar „mâncărimea” din cadrul acesteia din urmă a dus la alegeri anticipate și la venirea pe val a PCRM în 2001 cu 50,2% din voturi și 71 de mandate în legislativul de la Chișinău.
Prin urmare, sistemul politic moldovenesc revine la unipolaritatea comunistă de altădată, iar această schimbare structurală a suscitat și o reîmpărțire a valorii adăugate din R.Moldova. Nostalgia după „vremurile bune”și aversiunea față de „democrația” propusă de fostele guvernări au făcut ca alegătorii să susțină într-o astfel de măsură comuniștii. Atâta doar că comuniștii actuali au devenit rapid cei mai de seamă capitaliști, iar fiul președintelui Voronin, Oleg Voronin, devine foarte de curând cel mai bogat om din R.Moldova. Clanul Lucinschi, care avea un control cvasimonopolist asupra economiei modovenești, începe să fie strâmtorat de către clanul Voronin, iar cele mai importante sectoare ale economiei ca sectorul energetic, comerțul, sectorul agroalimentar și construcțiile devin obiectul de dispută dintre „comercianții” afiliați la o tabără sau alta. Cetățenii, însă, așteptau cu nerăbdare viitorul luminos promis de comuniști, care s-ar exprima de exemplu în pâine și salam ieftin, sau doreau o revenire a „opoziției democratice” la putere care ar consolida în continuare democrația moldovenească.
Pe lângă „realizările” social-politice, la care vom mai reveni, partidismul moldovenesc a avut de fiecare dată și o ofertă externă, iar alegerile în R.Moldova au fost de fiecare dată nu politice ci geopolitice. Or, partidele politice au suplimentat sau înlocuit, în actuala conjunctură internațională, trupele militare și instrumentele de coerciție economică. Astfel, în statele mici, gen R.Moldova, partidismul devine o adevărată industrie outsourcing care primește comenzi „de producție” din afară. Susținuți de către Kremlin, comuniștii vin la putere în 2001 cu un program care prevedea aderarea R.Moldova la Uniunea „Rusia-Belarus”, oficializarea limbii ruse ca a doua limbă de stat și chiar, dacă ar fi posibil, refacerea Uniunii Sovietice. Dinamica proceselor regionale, legate de reașezarea geopolitică în zona Mării Negre și de extinderea structurilor euro-atlantice până la Prut, dar și redeșteptarea unei părți din societatea moldovenească, a mai temperat din elanul comuniștilor. Astfel, la sfârșitul anului 2003 V.Voronin a supărat rău Moscova prin nesemnarea „planului Kozac” de transnistrizare a Basarabiei, după presiunile Occidentului. Supărarea Kremlinului și revoluțiile colorate din Georgia și Ucraina, în contextul în care atmosfera revoluționară plana deasupra întregului spațiu ex-sovietic, a condiționat „reorientarea” strategică a președintelui Voronin în ajunul alegerilor parlamentare din 6 martie 2005. În campania electorală Voronin se bucura de vizitele lui T.Băsescu și ale lui M. Saakașvilli, iar Rusia cultiva alte forțe politice care să nu îndepărteze prea mult Chișinăul. Are loc concentrarea politică electorală în care o parte a opoziției formează Blocul electoral „Moldova Democrată” (BMD) care grupează laolaltă forțe politice („Alianța Moldova Noastră”(AMN), Partidul Democrat (PD) și Partidul Social-Liberal (PSL)) cu doctrine diferite sub președenția primarului Chișinăului S. Urechean și cu scopul declarat de a răsturna guvernarea comunistă și de a apropia R.Moldova de Uniunea Europeană. Atâta doar că postul național de televiziune din Rusia, ORT, la cam cultivat pe Urechean în campania electorală. În urma scrutinului au încăput în legislativ următoarele forțe politice: PCRM – 45,98% (56 mandate); BMD – 28,53% (34 mandate); PPCD – 9,07% (11 mandate)3. Rusia, dorind să-și asigure pozițiile pregătea o contrarevoluție prin intermediul ex-ministrului apărării Valeriu Pasat, care a eșuat. Prins între două valuri revoluționare, PCRM a reușit să canalizeze „elanul revoluționar” într-o albie evoluționistă, propunând opoziției să adere la „Declarația cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene”. Votarea în unanimitate, în cadrul primei ședințe a noii legislaturi, a Declarației de „consens național”, inclusiv de cei care nu au recunoscut rezultatele alegerilor, a descalificat orice pretenții ulterioare ale BMD de debarcare a PCRM prin blocarea procedurii de alegere a șefului statului de către Parlament (comuniștii nu aveau majoritatea alegerii președintelui) și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Dimpotrivă, evenimentele ulterioare, legate de alegerea șefului statului la care au participat PD-ul și PSL-ul, desprinse de BMD, plus PPCD-ul și distribuirea funcțiilor de conducere în organul legislativ s-au derulat în albia „consensului”, dar fără participarea fracțiunii Alianței „Moldova Noastră”, condusă de S. Urechean, după destrămarea BMD. Apare noțiunea de „opoziție constructivă” în vocabularul politic al comuniștilor, cu referire la cele trei partide care l-au votat pe Voronin, la 4 aprilie 2005, în funcția de șef al statului. Doar PSL-ul a avut ulterior curajul să susțină că a făcut o greșeală votând actualul șef al statului.
Viața politică fiind într-o continuă dinamică s-a schimbat și în Republica Moldova. Alegerile locale din 2007 au constituit primul mare eșec al comuniștilor când au obținut majoritatea în consiliile raionale doar din 11 raioane din totalul de 32 și n-au reușit să preia controlul asupra primăriei capitalei. Brusc, Consiliul Municipal din Chișinău a crescut în importanță și atenția alegătorilor s-a focalizat asupra acestei structuri unde comuniștii au luat doar 16 mandate din totalul de 51. Partidul Liberal (PL) al cărui reprezentant este primarul Dorin Chirtoacă, având 11 consilieri a reușit, după câteva luni de dezbateri, să coalizeze o parte a partidelor de opoziție și să formeze o majoritate în Consiliu. Alianța nu funcționează, însă, cum și-ar fi dorit mulți alegători, pentru că se dă o luptă pentru liderism în rândurile opoziției, iar „granzii politici” ca S. Urechean, D. Braghiș, I. Roșca, D. Diacov, ș.a. nu se complac în situația de a-l urma pe tânărul primar Chirtoacă și pe unchiul acestuia M. Ghimpu în lupta cu „bestia comunistă”, mai ales că succesul PL-ului a fost doar în capitală nu și în teritorii. Sau poate cineva face jocul comuniștilor! Cert este că degringolada opoziției actuale este la mâna PCRM-ului, care amintește electoratului de fosta ADR. Fuziunile care au avut loc recent între Partidul Social Democrat (PSD) condus de E. Mușuc și Partidul Democrației Sociale (PDS) condus de D. Braghiș și a PD-ului lui D. Diacov cu PSL-ul condus de O. Serebrian nu au consolidat centrul politic și nu sunt o forță alternativă PCRM-ului. Desprins de PD, grupul în frunte cu V.Filat a stat la baza creării Partidului Liberal Democrat(PLD), iar grupul dnei V. Pavlicenco, desprins de la AMN, care a creat Partidul Național Liberal (PNL) au îmbogățit și mai mult spectrul liberal care conține cca opt formațiuni social-politice.
Comuniștii, în schimb, au înțeles lecția alegerilor locale. Plus că revoluția cu iz occidental poate oricând să reizbucnească, iar, pe de altă parte, „Mandela de la Moscova” adică Pasat, poate oricând să fie parașutat în țară! Astfel, de la un timp, Voronin jură din nou credință Kremlinului (dacă a încetat să o facă vreodată) și nu trebuie, în acest context, să ne surprindă repetatele declarații absurde la adresa României. Acesta este doar un test de credință! Oricum, jocul a început și acuzațiile la adresa Bucureștiului se vor intensifica în perioada următoare, iar în plan intern au votat în prima lectură legea care interzice persoanelor cu dublă cetățenie (citește română) să candideze la funcțiile publice. Este în legislativ deja un proiect care ridică pragul electoral și interzice blocurile preelectorale (curat ca în Rusia!). Voronin a dat indicație Serviciului de Informații și Securitate să urmărească finanțarea externă a partidelor politice, iar speakerul M.Lupu susține că sectorul asociativ trebuie finanțat doar de către stat.
Cu siguranță anul politic 2008 va aduce încă multe surprize, despre care vom mai scrie în această rubrică. Și tot cert este că alegerea din 2009 va fi din nou una geopolitică, în contextul continuei dinamici regionale. Dar dacă astfel stau lucrurile, care va fi reacția Occidentului și a României și ce vor întreprinde partidele politice de opoziție? Și când te gândești că foarte mulți lideri ai actualei opoziții au biografii dubioase și fac cam des naveta la Moscova…
Note
1 http://www.e-democracy.md/en/elections/parliamentary/1994/results/
2 http://www.e-democracy.md/en/elections/parliamentary/1998/results/
2 http://www.alegeri2005.md/results/
Comentarii