Stânga - dreapta

În politica oricărei cetăți – în istoria omenirii – există doar două direcții. E ceea ce cunoaștem noi sub numele de dreapta și stânga. Sunt două tendințe pe care le suportă ca pe o sfâșiere ființa umană: dreapta credință, dreapta judecată, dreapta cumpănă – de-o parte; de cealaltă parte cealaltă credință, cealaltă judecată, stângăcia și strâmbătatea.

Aceste două porniri își au expresia și în politică: stânga și dreapta sau liberalism și conservatorism. În jurul lor sunt diferite nuanțe: la stânga de la noul liberalism la comunism și anarhism; la dreapta de la dreapta răbdătoare la cea neiertătoare. În politica contemporană românească, ca urmare a unei lungi perioade în care stânga a dictat, nu mai există nici măcar noțiunea de dreapta. Ca urmare dreapta părea a se fi atrofiat, sau am putea spune altfel: instinctul de conservare al poporului român a dispărut.

Așa se face că pe eșicherul politicii românești au apărut tot felul de aberații: partide de doctrină socialistă care se autiointitulează de dreapta, pentru că… au un ton mai autoritar; partide de sorginte liberală – deci de stânga –care sunt… creștin democrate; partide național liberale care promovează politici de stânga, adevărat că doar în ajunul anilor electorali. S-ar părea că nimeni nu are interesul să arate cum stau lucrurile. Anume că apartenența la dreapta sau la stânga nu este dictată de economic. Economicul este doar o consecință a hotărârii de poziționare într-o parte sau alta – este determinat și nu determinant.

Cearta dreptei cu stânga la noi este de un imens ridicol: se ceartă foști activițti marcanți în PCR între ei – unii sunt așezați la derata alții la stânga. De fapt cel mai corect ar fi să spunem că unii sunt la dreapta stângii iar ceilalți la stânga stângii.

Dar ce ne face să spunem despre un partid că este de dreapta sau de stânga? Cum putem să ne dăm seama care este dreapta și care cealaltă parte? Definindu-le.

Astfel, stânga este republicană și atee, în vreme de dreapta își așează pe cap coroana domnească, deasupra strălucește crucea.

Stânga este internaționalistă, globalizantă, conumizantă, practicând totodată disprețul față de chiar noțiunea de popor. Aici nu există diferențe – toți oamenii sunt egali în fața legii omenești și se închină la „sfânta constituție”. De cealaltă parte, dreapta dă cezarului ce e al cezarului, dar dă slavă lui Dumnezeu și se nevoiește să trăiască în legea Lui, în fața Căruia suntem cu toții egali.

Stânga este alcătuită din indivizi, colective și mase populare – material pentru statistică. Dreapta cunoasște valoarea personală: un popor este alcătuit din persoane – persoana fiind una din cele două ipostasuri ale Domnului Hristos: Dumnezeu și Om.

Și e bine că este așa: cu stânga te închini la ateism – ca să-i spumen așa – în vreme ce Raiul este de-a dreapta. Dreptății i se opune strâmbătatea sau stânga.

Stânga trăiește la suprafață – dreapta e de o gravă adâncime, prin legăturile pe care le are cu întreg neamul prin tradiție. Stânga nu cunoaște decât tradiția proprie. Stânga este plăcută și ușor îngrijorată de voturile pe care le va primi sau nu la următorul scrutin electoral –pentru a depăși această îngrijorare a fost inventată o formulă de hoție confortabilă: mimarea democrației; în vreme ce dreapta este grea de responsabilitatea pe care o are în fața lui Dumnezeu și a neamului.

În fața noului stânga nu poate rezista: renunță la tot ce aparține poporului – țineți minte, pentru stânga nu există tradiție; în vreme ce dreapta acceptă înnoirea în măsura în care aceasta se aplică tradiției din care dreapta trăiește în fapt.

AXA este tocmai însumarea tuturor virtuților ce se află în poporul român – un dar dumnezeiesc – pentru a putea defini traseul neamului către Dumnezeu. AXA este un criteriu valoric, la urma urmei.

Am numit AXA „săptămânal de antipolitică și cultură” referindu-ne – cu siguranță – la politica actuală care ar putea fi arbitrată cu Codul penal.

Astfel în România noastră se poate vorbi în politică de stânga și dreapta-împrejur. Fără ca această stare de drept și de fapt să fie de neînlocuit. Atâta vreme cât românii își înțeleg locul – între Dumnezeu și neamul românesc.

În politica oricărei cetăți – în istoria omenirii – există doar două direcții. E ceea ce cunoaștem noi sub numele de dreapta și stânga. Sunt două tendințe pe care le suportă ca pe o sfâșiere ființa umană: dreapta credință, dreapta judecată, dreapta cumpănă – de-o parte; de cealaltă parte cealaltă credință, cealaltă judecată, stângăcia și strâmbătatea.Aceste două porniri își au expresia și în politică: stânga și dreapta sau liberalism și conservatorism. În jurul lor sunt diferite nuanțe: la stânga de la noul liberalism la comunism și anarhism; la dreapta de la dreapta răbdătoare la cea neiertătoare. În politica contemporană românească, ca urmare a unei lungi perioade în care stânga a dictat, nu mai există nici măcar noțiunea de dreapta. Ca urmare dreapta părea a se fi atrofiat, sau am putea spune altfel: instinctul de conservare al poporului român a dispărut. Așa se face că pe eșicherul politicii românești au apărut tot felul de aberații: partide de doctrină socialistă care se autiointitulează de dreapta, pentru că… au un ton mai autoritar; partide de sorginte liberală – deci de stânga –care sunt… creștin democrate; partide național liberale care promovează politici de stânga, adevărat că doar în ajunul anilor electorali. S-ar părea că nimeni nu are interesul să arate cum stau lucrurile. Anume că apartenența la dreapta sau la stânga nu este dictată de economic. Economicul este doar o consecință a hotărârii de poziționare într-o parte sau alta – este determinat și nu determinant.Cearta dreptei cu stânga la noi este de un imens ridicol: se ceartă foști activițti marcanți în PCR între ei – unii sunt așezați la derata alții la stânga. De fapt cel mai corect ar fi să spunem că unii sunt la dreapta stângii iar ceilalți la stânga stângii.Dar ce ne face să spunem despre un partid că este de dreapta sau de stânga? Cum putem să ne dăm seama care este dreapta și care cealaltă parte? Definindu-le.Astfel, stânga este republicană și atee, în vreme de dreapta își așează pe cap coroana domnească, deasupra strălucește crucea.Stânga este internaționalistă, globalizantă, conumizantă, practicând totodată disprețul față de chiar noțiunea de popor. Aici nu există diferențe – toți oamenii sunt egali în fața legii omenești și se închină la „sfânta constituție”. De cealaltă parte, dreapta dă cezarului ce e al cezarului, dar dă slavă lui Dumnezeu și se nevoiește să trăiască în legea Lui, în fața Căruia suntem cu toții egali.Stânga este alcătuită din indivizi, colective și mase populare – material pentru statistică. Dreapta cunoasște valoarea personală: un popor este alcătuit din persoane – persoana fiind una din cele două ipostasuri ale Domnului Hristos: Dumnezeu și Om.Și e bine că este așa: cu stânga te închini la ateism – ca să-i spumen așa – în vreme ce Raiul este de-a dreapta. Dreptății i se opune strâmbătatea sau stânga.Stânga trăiește la suprafață – dreapta e de o gravă adâncime, prin legăturile pe care le are cu întreg neamul prin tradiție. Stânga nu cunoaște decât tradiția proprie. Stânga este plăcută și ușor îngrijorată de voturile pe care le va primi sau nu la următorul scrutin electoral –pentru a depăși această îngrijorare a fost inventată o formulă de hoție confortabilă: mimarea democrației; în vreme ce dreapta este grea de responsabilitatea pe care o are în fața lui Dumnezeu și a neamului.În fața noului stânga nu poate rezista: renunță la tot ce aparține poporului – țineți minte, pentru stânga nu există tradiție; în vreme ce dreapta acceptă înnoirea în măsura în care aceasta se aplică tradiției din care dreapta trăiește în fapt.AXA este tocmai însumarea tuturor virtuților ce se află în poporul român – un dar dumnezeiesc – pentru a putea defini traseul neamului către Dumnezeu. AXA este un criteriu valoric, la urma urmei. Am numit AXA „săptămânal de antipolitică și cultură” referindu-ne – cu siguranță – la politica actuală care ar putea fi arbitrată cu Codul penal. Astfel în România noastră se poate vorbi în politică de stânga și dreapta-împrejur. Fără ca această stare de drept și de fapt să fie de neînlocuit. Atâta vreme cât românii își înțeleg locul – între Dumnezeu și neamul românesc.