Deceniile comuniste pot fi pricepute doar atunci când sunt analizate dintr-o perspectivă duhovnicească. Revoluția comunistă – la fel ca multe alte măști – cade numai dacă este poziționată în contra Adevărului. De altminteri, acesta este cel mai sigur mod de a nu fi tras pe sfoară: punerea tuturor nedumeririlor în...

La Editura Mănăstirea Petru Vodă a apărut în anul 2010 volumul Poeți după gratii (640 de pagini). Acesta cuprinde o parte din poeziile a 71 de deținuți politici, texte scrise în detenție și însoțite de o scurtă biografie a autorilor.
Așa cum spun editorii în „Cuvânt înainte” și Aspazia Oțel Petrescu în „Cuvântul unei...
Tuturor ni s-a spus la un moment dat că „așa este normal”. Ne amintim cazuri diverse, împrejurări oarecare, situații aleatorii în care am primit îndemnuri justificate prin presupusa lor normalitate. Se pare că așa era normal. Sau poate că așa a fost normal atunci? Dar dacă niciodată nu a fost normal așa?
Se pune...

Doamna Ministru al Educației a dat trei argumente definitive pentru a justifica faptul că nu avem în anul școlar 2023-2024 vacanța de Paști.1
1. Că cele 5 module în care este împărțit anul școlar ar trebui să fie echilibrate din punct de vedere al numărului de săptămâni.
2. Că în felul acesta nu ar fi împiedicată...
Care e sufletul cu care avem noi a lucra?
Desigur, înainte de toate sufletul țăranului daco-roman. Care sunt însă potențele acestui suflet?
Există o selecțiune naturală a inteligențelor naționale, pe baza luptei de adaptare pe care popoarele trebuie s-o dea, spre a birui dificultățile ridicate în calea lor de natură...
„Patriot poți să fii în mai multe țări la rând. Azi ești patriot aici, mâine în Germania, poimâine cine mai știe unde?… Dar ești patriot, căci odată cu cetățenia pe care ți-o acordă, legile oricărei țări te obligă să fii patriot. A fi patriot este o datorie cetățenească. A fi naționalist este o stare de grație. Nimeni...
Pornind de la înțelepciunea românului vechi și a celui nou nerisipit pot spune că agresiunea asupra românilor continuă și îmi mențin permanent gândul că marele rău al românilor nu vine de la români, ci de la alții a căror vrere nu am înțeles-o în mod structural și nu am digerat-o pentru că se bazează doar pe cotropire,...
BELGRAD, Episcopul Irineu (Bulovici) de Bachka, secretarul de presă al Bisericii Ortodoxe Sârbe, a publicat pe site-ul oficial al BOS un comunicat de presă cu apelul de a nu acorda atenție afirmațiilor fostului monah Antonie Davidovici referitoare la situația din jurul Scaunului de Rașka și Prizren.
Antonie Davidovici...

Un sac cu învinuiri împotriva Ierarhului Artemie, luptătorul neprihănit al Bisericii Ortodoxe Sârbe Episcopul Artemie: „Mă învinuiesc fără probe că fac schismă în Biserica Ortodoxă a Serbiei (episcopul Grigorie), că am organizat un atentat de ucidere a secretarului meu (episcopul Atanasie Jevtici), că am făcut...
„Din nefericire, puținii episcopi buni care există sunt fricoși, nu au puterea morală de a se lupta! Tremură, se tem să nu fie caterisiți!”
„Cei care au în ei o mică evlavie, care cred în Dumnezeu, aud de demnitatea episcopală și sufletul lor se cutremură! […] [De aceea] i-a și luat cu forța poporul și i-a făcut...