Datoria vieții noastre (fragment)

Care e sufletul cu care avem noi a lucra?

Desigur, înainte de toate sufletul țăranului daco-roman. Care sunt însă potențele acestui suflet?

Există o selecțiune naturală a inteligențelor naționale, pe baza luptei de adaptare pe care popoarele trebuie s-o dea, spre a birui dificultățile ridicate în calea lor de natură sau de om. Mintea se ascute din generație în generație în direcția biruirii cât mai ușoare a acestor obstacole. La popoarele prea chinuite de adversitățile istorice se formează un fel de carapace spirituală, în care sufletul se refugiază, spre a se păstra intact.

Observatorul superficial vede numai carapacea pietroasă și inertă: în specie, fatalismul, insensibilitatea la nevoile unei vieți mai omenești, tradiționalismul, neîncrederea față de om sau lucru nou, asprimea și necioplirea în diferite manifestări individual-sociale. Dar observatorul răbdător, care stă și așteaptă să iasă din scoica colțuroasă adevăratul organism, adăpostit înăuntru, are bucuria de a vedea o ființă foarte fin și complicat, foarte delicat construită, cu nenumărate organe de percepție variată și puternică a lumii, total nebănuite numai după aspectul crustei de piatră.

Fatalismului cosmic îi corespunde splendida optică optimistă, păgâno-creștină, care dă celui nedreptățit siguranța că răutatea nu va rămâne nepedepsită și că, deci, el poate aștepta cu resignare filosofică această pedeapsă imanentă nedreptății.

Insensibilității la greutățile și trivialitățile vieții materiale îi corespunde entuziasta dorință de a se face frumos măcar la zilele mari, care crește înclinările sale pentru arta de toate felurile.

Tradiționalismului țărănesc îi corespunde o curiozitate extraordinar de multilaterală, chiar pentru lucrurile total străine de experiența lui principiară.

Neîncrederii față de orice e nou îi corespunde dorința de a afla taina acelei noutăți, spre a o supune; de unde, un spirit de observație și de critică excepțional de ascuțit, întrecând adesea cu mult pe cel al omului cult, deprins cu formulele luate de-a gata din cărți.

Asprimii în maniere îi corespunde un simț de măsură și cuviință sufletească, cu atât mai puternic, cu cât el nu se poate manifesta extern decât cu totul stângaci.