a căzut și soarele de azi
(nici n-am apucat să-i gustăm lumina)
iată-ne
adami și eve lucrând țarina
din preajma raiului.
(din vol. Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând, 2020)
lume-a regilor prinși în cochilii
al căror regat e rugina,
a căror pâine-i pământ,
umbră și vis trăiți pretutindeni,
răsăritul acesta precum și clipa
ce desface sufletul de ternul veșmânt.
și de va ploua,
de va cădea soarele-n fântână,
de-am rămâne, de-am pleca,
toate, pentru voi, regișori triști și goi,
sunt umbră și...
așadar
să nu rămâi în cele din urmă,
să legi un pod din cele ce vin
cuvinte, amintiri, dureri și multe ceasuri fără gust
călite în foc de șaptezeci de ori câte șapte
până ce lacrima se face aur,
până ce aurul se face soare
și tot așa până ce podul va fi gata peste hău
(iar hăul trecut încetează să fie).
vom reînvăța și...
foc proaspăt
lumina
Ta.
nu ca mierea de rogojină
a furilor
acestui
timp,
nu ca cerul lor
de-arginți
și
cenușă.
(din vol. Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând, 2020)
bătrânul cu nume de lut
o dată doar a muşcat.
eu mereu şi mereu
din otrava
vechiului
copac.
(din vol. Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând, 2020)
deocamdată pe cale
ori în luptă
cu fel de fel de gheonoaie,
deocamdată rezemați pe pământ
ca picăturile de ploaie.
căutăm să dezrobim
pe dinlăuntru grâul
semănat cândva.
să le vedem pe toate-așa cum trebuie
ar trebui să încercăm
să creștem tot mai mici,
dar toate-n vremea lor
își vor afla răspunsul.
cât despre mine,...
străjuiesc
lângă mine
mulțime de lucruri,
cascade de vorbe
și umbre.
doar icoana
e flacără
ce mă scoate
din noapte.
iar dacă vreodată
un fur
ar veni s-o arunce-n desagă,
s-ar păcăli amarnic –
icoana-mi
zugrăvită e
pe dinăuntru,
veșnicie
ce se-mbracă-n timp
cum focul
se îmbracă-n
inimi.
(din vol. Iar Petru plângea de...
dincolo de trupul morții acesteia,
când în sânge
tot cad războaie și ierni,
să poți aștepta până a treia zi
dimineața.
să poți rămâne la cină
în soare
deși ai fost uneori
coborât
în lacul
Sevastiei.
ghimpele
să-l îngădui în trup
cum nemânioasă veșnicia
primește-n apa ei
prea săracele
veacuri.
(din vol. Iar Petru...
În țara dintre țărmuri
am ajuns străin
cum străine sunt firele de iarbă
când dinspre miazănoapte vin norii
cu gheață-n pântece.
rămâne să urmăm drumeagul
ce taie în două furtuna.
deseori cursele vrăjmașilor
stau înainte
iar prăzile lor, trofee ce pot ușor spăimânta
pe mult iubitorul de sine.
Aruncat între apă și...
Părinte, ne vezi și ne auzi
doar suntem fiii Tăi
cei surzi
pășim plăpând pe urma
Ta
și ne înfiripăm aievea
micuți, neputincioși și
slabi
./ Îți cerem azi să ne-ntărești
ca drumul greu
să îl răzbim
în brațele-Ți deschise
îngerești
să ne cuprinzi
să ne răpești.
În speranța că:
Mâinile pâlnie Ți le
făcuși
și sufletele...